Pistă de biciclete, între Nădlac şi Ungaria

Autor: Alex Negru

Autorităţile locale din Nădlac, în parteneriat cu cele din localitatea Mako, din Ungaria, au câştigat o finanţare europeană pentru amenajarea unei piste de biciclete de la Arad la Mako.

În funcţie de cum va decurge licitaţia pentru desemnarea constructorului, lucrările efective ar putea fi demarate cel mai târziu la începutul anului viitor.

„Pista de biciclete se va face pe traseul Mako (Ungaria)-Nădlac-Pecica-Arad, pe o lungime de aproximativ 70 kilometri, iar valoarea totală a proiectului este de circa 2 milioane euro. Pista este prevăzută cu două sensuri şi este pe marginea DN7, E68. Cred că în primăvara anului viitor vom putea circula spre Mako cu bicicleta, mai ales că s-a primit finanţarea. Eu am încercat să merg până la Mako cu bicicleta şi cei 20 kilometri i-am făcut în maximum o oră”, spune Vasile Ciceac, primarul oraşului Nădlac.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele