Piţi, cu biciul pe tricolori. \"Nu m-am mai trezit aşa devreme din a 5-a\"

Autor: Octavian Cojocaru

Silviu Lung jr. face haz de necaz de programul pe care tricolorii îl au în cantonamentul din Antalya, unde primul antrenament se face la 7.30.

Selecţionerul Victor Piţurcă le-a făcut un program infernal jucătorilor convocaţi la prima reprezentativă pentru cantonamentul din Antalya (Turcia).

Prima şedinţă de pregătire a zilei se desfăşoară la ora 7.30. "Nu m-am mai trezit aşa devreme de când eram în clasa a 5-a, dar facem tot ce ne cere nea Piţi", a făcut haz de necaz portarul Silviu Lung junior (22 de ani).

Tricolorii au ajuns în Turcia sâmbătă şi, ieri dimineaţă, s-au trezit prima dată cu noaptea în cap pentru un antrenament matinal. Piţurcă a re nun ţat la cantonamentele montane, dar nu renunţă la orele matinale. Unii jucători au căscat de mama focului în timpul şedinţei de pregătire.


"Fiţi cai de rasă, nu mârţoage!"

Selecţionerul i-a mustrat pe fotbalişti că s-au prezentat cu ochii cârpiţi de somn: "Băi, ce-i cu ochii ăştia? Fiţi cai de rasă, nu mârţoage!".

\Silviu Lung junior şi Valerică Găman au descoperit şi o parte bună în această situaţie, râzând de cantonamentul montan pe care l-a făcut Steaua, cealaltă metodă de pregătire atât de controversată care a stârnit vii comentarii în această iarnă. "Mai bine în Antalya decât ca Steaua, în Poiană", a spus Valerică Găman.

Fundaşul de la Astra Ploieşti a mai avut o revelaţie legată de cantonamente: "Dacă Steaua ia titlul, cred că la anul vom merge cu toţii în Poiană".

Fundaşul Astrei a avut şi un mesaj pentru contestatarii săi. "Eu zic că se justifică prezenţa mea la naţională. Nu se pune problema că sunt aici pentru că aş fi preferatul lui Piţurcă. Până la urmă, am fost titular în toate naţionalele de juniori şi la tineret şi este ceva firesc să ajung şi la echipa mare", s-a apărat fostul jucător al Craiovei.

Teama lui Grigoraş

Prima acţiune a reprezentativei face "victime" colaterale. Petre Grigoraş, antrenorul echipei Pandurii Târgu-Jiu, este fericit şi nu prea că are jucători convocaţi la echipa naţională. "Sper ca Pintilii să se întoarcă sănătos, nu ca Pleaşcă".

Fundaşul dreapta Marian Pleaşcă a fost selecţionat în premieră la sfârşitul anului trecut, dar n-a rezistat decât câteva minute la finalul meciului amical cu Belgia (scor 1-2), deoarece a suferit o accidentare gravă, care l-a scos din circuit pentru câteva luni.

3 şedinţe de pregătire
fac în fiecare zi componenţii echipei naţionale în cantonamentul din Antalya. Prima este programată la ora 7.30

Citiți și:

Taguri:victor piturca, nationala, Silviu Lung junior

Spune-ţi părerea!

  • katerinca
    23 ianuarie, 14:53. katerinca

    Ps: sa inteleg ca a te trezii la 7:30 (care deja e tarziu, la ora trebuie sa fiu la munca deja) in conceptia lor este o pedeapsa? auzi \"pun biciul\" pe ei?

    Fratilor inteleg ca noi cei ce muncim pe bune suntem biciuiti de soarta ca niste \"martoage\" zilnic....halal exprimare.

    Limba romana este plina de intelesuri, aveti grija cum alegeti cuvintele ca e vai de voi.


    Hai sictir.

  • katerinca
    23 ianuarie, 14:48. katerinca

    Macar spune adevarul...nu au mai mult de 5 clase.
    Din nefericire la cat de bine nimeresc mingea cred ca le trebuia mai multa scoala..sa invete putin de traiectorie, viteza si tinta xD
    Halal fotbalisti, cand deschid gura sa te feresti...

  • claudiu
    23 ianuarie, 11:00. claudiu

    Unii fotbalisti, ori nu stiu ce spun, ori habar nu au ce sa spuna cand se vad cu microfonul in fata. Ca sa nu mai spun ca \"perlele\" pe care ei le scot din gurita, nu fac altceva decat sa le dea in vileag cultura generala, care tinde sa aiba o valoare subunitara!
    Cum spunea si Athos, mai iau si bani pentru asta!
    Prost nu este cel care ia, ci cel care da bani pa \"specimele\" astea inculte si pline de fite!

  • Athos
    23 ianuarie, 09:33. Athos

    Si tot dintr-a cincea nu a mai data pe la scoala. Mai ia si bani pentru asta ?

  • cornel dinu
    23 ianuarie, 07:19. cornel dinu

    ce putori ordinare..............auzi tu......din clasa a5a..si castigati o gramada de bani.Asta este cand cineva castiga bani nemunciti.

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele