Piţurcă, aproape de a semna cu Craiova

Autor: Andrei Călin

NEGOCIERI. Victor Piţurcă, fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României, s-a întâlnit ieri, într-un parc din Craiova, cu Adrian Mititelu, patronul Universităţii, pentru a discuta despre echipă.

„El este craiovean, chiar dacă stă în Bucureşti. Ar fi tentat să fie antrenorul Universităţii, dintotdeauna a fost, pentru că este un loc în care a copilărit şi i-a rămas în suflet. Orice craiovean din lumea asta nu poate refuza Craiova în niciun fel. Mai are nevoie de câteva zile să se gândească. Sper să-l conving. Prevăd o mare compatibilitate între noi, chiar dacă unii spun altceva. Vreau o echipă puternică, să se bată de la egal la egal cu oricine din România. Piţi este un antrenor foarte bun”, a declarat Mititelu la finalul discuţiilor.


„Sunt şanse mari să semneze, cel puţin 51 la sută. Am mai depănat amintiri, am vorbit de frumoasa echipă a Craiovei din 94-95, atunci când s-a obţinut locul secund”, a conchis finanţatorul Universităţii.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele