Pițurcă va avea un salariu lunar de 35.000 de euro și prime amețitoare de obiectiv. În cazul în care el va reuși calificarea în actuala campanie de calificare, va fi recompensat cu 800.000 de euro!!!
Mircea Sandu a participat astăzi la o dezbatere publică organizată la Parlamentul României de şefii Alianţei USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta.
Mircea Sandu a profitat de prilej și a venit şi cu o serie de propuneri privind statutul antrenorului în România, dar şi privind situaţia cluburilor care primesc bani de la consiliile locale şi care, conform noilor legi UEFA, nu pot activa decât în ligile regionale.
Iată transmisia LIVE TEXT a conferinței de presă susținută de Victor Pițurcă:
- la ora 13:24, Mircea Sandu a apărut, alături de Victor Pițurcă, la conferința de presă; el va începe de la 1 iulie, dar cred că o va afce chiar de azi și până la 30 nov. 2015
- îmi pare rău că Gică Hagi nu a avut curajul să accepte oferta noastră; mă bucur că am dat peste un antrenor mai curajos, care are ca obiectiv formarea unei echipe competitive, iar din 2016 să obțină calificare după calificare
- vă vom spune și cifrele, că doar suntem plătitori de taxe, de impozite, ca să nu mai apară fel de fel de interpretări
- am încredere totală în Victor Pițurcă
VICTOR PIȚURCĂ
- da, domnilor, revin! Revin pentru a treia oară!
- știu că unii dintre d-stră mă vor, alții nu mă vor, dar trebuie să înțelegem că trebuie să ne înțelegem ca să facem o treabă bună, să mulțumim suporterii
- am părăsit naționala după acel turneu final, din Austria și Elveția
- mă bucur că proiectul meu e aici, la echipa națională, la FRF. E proiectul pe care l-am avut întotdeauna, pe unde am fost
- dacă nu vom avea rezultate, însă, cred că vor apărea probleme
- sper ca, împreună cu stafful meu, să clădim o nouă echipă națională; din jucători care au mai fost la lot, dar și din jucători care nu au mai fost
- contractul îl vom semna săptămâna viitoare, după ce și C Ex va vedea planul nostru
- să nu se înțeleagă că nu vreau să ne calificăm la CE de anul viitor. Eu cred în șansele echipei noastre. Sper ca și în aceste 4 jocuri să obținem un punctaj foarte bun care să ne asigure locul la baraj sau chiar de pe primul loc
- stafful meu: Eugen Neagoe, Gabriel Boldici, Florin Marin, Martin Tudor cu portarii, Marius Dima - preparator fizic; Ovidiu Costeșin - director sportiv. Vor rămâne și Dan Apolzan, dar și medicul Pompiliu Popescu va continua și el cu stafful său medical
- 35.000 de euro pe lună va fi salariul meu; "Nu e mult!", a sărit Mircea Sandu!
- vor fi și prime: dacă voi reuși să calific echipa la Euro 2012 - 800.000 de euro, campania următoare 600.000 de euro, la a treia 350.000 de euro
- Mircea Sandu: În privința lui Fane Iovan, el mai are câteva luni de contract, iar săptămâna viitoare voi avea o discuție cu el.
Am fost nemulțumit de meciul cu Olanda (n.r.-de la Euro 2008-ultimul pentru Pițurcă în al doilea mandat). Am criticat atunci jocul echipei naționale. Am jucat slab. Pițurcă e un antrenor cu vocație de selecționer. E un antrenor cu experiență.
Pițurcă: știți foarte bine începutul meu ca selecționer; am reușit însă să schimb generațiile; acum apare o alta, vom vedea ce va fi; sunt jucători buni în acest moment, care pot deveni mai buni; nu mai buni ca cei care au fost; din punct de vedere al experienței, diferența e mare
- trebuie să evaluez foarte rapid potențialul jucătorilor care vin
- mai sunt șanse de calificare; trebuie să luptăm și pentru calificare, dar și pentru reconstrucția echipei
M. Sandu: trebuie să avem răbdare; fac apel la d-stră, la suporteri; munca de selecționer nu e ca și la club; chiar vorbeam cu Piți ca etapa a 3-a de campionat să nu se mai joace la data stabilită, pentru ca jucătorii din țară să aibă mai mult timp de pregătire pentru meciul cu Argentina
- poate pe parcursul turului și returului să facem niște acțiuni
- vinovaţi pentru ratarea oricărei calificări sunt antrenorii, jucătorii şi suporterii
Pițurcă: am vorbit cu Traian (n.r.-Mircea Sandu) să am mai mult timp la dispoziție jucătorii, să-i cunosc; am găsit 4 zile înaintea meciului cu Argentina; nu e mult
- și Rădoi și Chivu sunt valoroși; naționala avea nevoie de ei; au luat niște decizii; obligația mea e să vorbesc cu ei; am înțeles că Rădoi mă va refuza politicos, dar ma să vorbesc cu ei; timpul e scurt însă; vreau să li să facă dor de echipa națională; să vină la echipă jucătorii cu sufletul deschis, nu din obligație
- ei nu s-au retras în mandatul meu, voi vorbi cu ei
M. Sandu: nu cred că aducerea lui R. Lucescu a fost o pierdere de timp; am încercat cu el; am greșit, dar asta e; nu a ieșit; trebuie să acordăm aceste termen pentru reformarea echipei naționale; de aceea Pițurcă a acceptat oferta FRF
- nu am negociat cu Olăroiu, am avut o discuție; omul mi-a zis că atât timp cât echipa națională are un antrenor, nu are rost să vorbim; n-am negociat decât cu Hagi și cu Iordănescu
- că am avut discuții și cu Dan Petrescu; mi-a zis că are un proiect în Rusia; i-am zis: La revedere!
Pițurcă: acum o jumătate de an dacă mă întrebați, atunci spuneam că nu e momentul să revin la echipa națională;
- am negociat prea repede? vi s-a părut!
- n-am condiție mai bună decât Zicu; Zicu e un jucător valoros. Sigur, s-au întâmplat multe la echipa națională în ultima vreme, chiar înaintea acestui turneu; s-au întâmplat lucruri grave; să nu joci două meciuri la echipa națională, e greu de înțeles; sper să nu se mai întâmple; sunt un prieten al jucătorilor atâta timp cât ei sunt profesioniști.
- Mutu a avut ceva probleme înainte de Euro 2012, i-am dat drumul; cred că dacă se pregătea cu echipa, nu rata penaltyul cu Italia, iar noi mergeam mai departe
- nu voi accepta ca jucătorii să fie liberi după un succes, așa cum a fost după Bosnia; așa că nu e numai vina lui Tamaș...
M. Sandu: am avut o discuție dublă; una cu Iordănescu, ce urma să schmbe tehnicul din FRF, iar Hagi să preia echipa națională; cei doi să facă o echipă, o strategie; Gică nu are performanțe bune ca antrenor; i-am și zis, ai fost un mare jucător, au fost recompensat pentru asta, dar stop cu jucătorul Hagi, acum e nevoie de antrenorul Hagi
-am fost furios pe Răzvan Lucescu, dar mi-a trecut; mai ales că mi-a zis că el renunțase cu o lună jumătate înainte; să aibă succes, și el și Rapidul
Pițurcă: n-am făcut diferențe între jucătorii din străinătate și cei din țară; nu știți voi, dar vorbeam cu ei; n-avea rost să mă duc să cheltui bani să-i văd jucând; mult mai importanți sunt jucătorii din țară
- mi-am dorit tot timpul să am jucători care să joace așa cum jucam eu la Steaua; ăsta a fost visul meu, ca echipele pe care le-am antrenat să joace precum Steaua din anii 80; echipa de tineret pe care am condus-o în anii 90, era o echipă care juca; m-a criticat lumea că n-am luat niciun punct, dar am făcut meciuri extraordinare
- eu stilul de joc mi-l fac în funcție de jucătorii avuți la dispoziție și de adversar
- șansele de calificare sunt mici; nu s-a mai întâmplat o calificare cu atâtea puncte acumulate până acum; trebuie să credem în ea.
M. Sandu: Pițurcă a demonstrat că e selecționer; a demonstrat-o; a calificat echipa națională de tineret, a calificat echipa mare, dar l-am dat afară, a mai calificat-o o dată, iar l-am dat afară
- Hagi nu are experiența lui Pițurcă; l-am întrebat pe Iordănescu pe cine vede selecționer dintre Boloni și Pițurcă, iar el mi-a răspuns că Hagi; așa i-am chemat pe amândoi la discuții; le-am zis: veniți voi și luați echipa națională; veniseră cu planuri, erau deja la echipa națională;
- nu știu ce s-a întâmplat cu Hagi; eu nu vă ascund nimic; vreau echipa din octombrie, mi-a zis el; mă și gândeam la un interimar, iar Iordănescu a acceptat și asta pentru Hagi, dar el...
Pițurcă: am decis cu președintele să fim transparenți; eu cred că Hagi, după ce a vorbit cu președintele, și-a făcut niște calcule; de când m-a anunțat președintele, eu nu dorm, de trei zile!
-mie mi se par în regulă clauzele contractuale; există această perioadă de grație, dar eu tot mă gândesc la calificare, repet
M. Sandu: eu zic că în scurt timp se va vedea schimbarea; mi-a și zis că vrea să fie mai deschis cu presa
Pițurcă: voi fi deschis cu presa; știu că și voi aveți prieteni și că miza e mare și sunt unii care nu mă vor aici
M. Sandu: se vede după cum se scrie





Spune-ţi părerea!
Roş-albaştrii se reunesc azi în baza de pregătire a FRF şi au închiriat stadionul din Buzău pentru primele două jocuri oficiale. Sediul clubului va fi tot la Mogoşoaia.
Steaua chiar a plecat din Ghencea! Ronny Levy va conduce azi primul antrenament al sezonului la Mogoşoaia, în baza de pregătire care aparţine Federaţiei. Intenţionau să se antreneze la Clinceni, dar i-a oprit Mircea Sandu: \"Avem noi condiţii bune la Mogoşoaia şi la Buftea, n-are rost să vă duceţi în altă parte!\".
Multe concedieri
O parte dintre oamenii care se ocupau de întreţinerea complexului din Ghencea au fost concediaţi. \"N-are nici un rost să-i mai plătesc de pomană, din moment ce echipa nu va mai călca acolo!\", a explicat Gigi Becali. Clubul îşi va muta şi birourile, toate departamentele care lucrează acum, la Mogoşoaia, într-o clădire aflată în proprietatea lui Teia Sponte.
Campionatul începe la Buzău
Gigi a găsit şi stadion pentru partidele oficiale. Primele două etape pe teren propriu vor fi disputate pe arena Gloria din Buzău, unde Steaua a mai evoluat atunci cînd Ghencea a fost suspendată. După aceste două meciuri, se estimează că va fi gata National Arena şi \"militarii\" se vor muta acolo imediat. Au solicitat deja Primăriei Bucureşti să le comunice chiria pe care vor trebui s-o achite pentru folosirea noului stadion. Becali a calculat că \"sigur mă va costa mult mai puţin. Nu mai dau un milion de euro pentru securitate, nu mai plătesc alţi angajaţi, doar vin, dau banii şi joc meciul!\".
Peste 20.000 E pe lună
Steaua a plătit 21.600 de euro lunar pentru folosirea bazei din Ghencea. Becali a negociat suma asta cu Ministerul Apărării. De ce s-a enervat patronul? Clubul de fotbal s-a trezit că are de achitat şi impozit pe clădirile care compun complexul Ghencea. Acum un an, suma făcută publică de Minister se ridica la 6,7 milioane de lei noi. În prezent, e vorba despre o datorie în jurul a 9 milioane de lei noi, deci peste două milioane de euro!
Ce alte consecinţe generează mutarea din Ghencea
- Departamentul de marketing nu va mai funcţiona ca acum. Oamenii din club au estimat, cînd s-a pus problema plecării pe o altă arenă, că s-ar pierde în jur de 3 milioane de euro pe an, cît încasează acum din merchandising şi alte activităţi
- Centrul de juniori va fi mutat şi el. În prezent mai există doar cinci grupe de copii, limita minimă pe care o impune regulamentul
- Jucătorii, antrenorii şi toţi ceilalţi angajaţi ai clubului vor face naveta zilnic pînă la Mogoşoaia, la 15 kilometri de Bucureşti
Vecini cu Rapid şi cu Dinamo!
Steaua va fi acum mai aproape de Pro Rapid, cantonamentul rivalei giuleştene. Şi va împărţi National Arena cu celălalt duşman istoric, Dinamo. \"Cîinii\" au anunţat şi ei că au de gînd să se mute acolo imediat ce stadionul va fi gata. La Mogoşoaia, roş-albaştrii se pot pregăti pe un singur teren, celălalt existent fiind în renovare.
Ce înseamnă Ghencea şi stadionul Steaua
- Construcţia complexului a demarat în 1960
- Şeful şantierului a fost căpitanul-inginer Gheorghe Marinca. Imediat după ce a fost ridicat, complexul a fost condus de Rudolf Conrad
- Arena a fost deschisă pe 9 aprilie 1974, cu un spectacol care a inclus un joc de old-boys dintre Steaua şi Dinamo. A urmat un amical al echipei de atunci a roş-albaştrilor contra lui OFK Belgrad, încheiat 2-2. Formula care a inaugurat stadionul: Coman - Sătmăreanu, Sameş, Smărăndache, Cristache - Liţă Dumitru, Iovănescu - Pantea, Iordănescu, Năstase, Ion Ion. Antrenori erau Titi Teaşcă şi Gică Constantin
- A fost primul stadion din istoria României construit exclusiv pentru fotbal, fără pistă de atletism şi cu gazonul foarte aproape de primele rînduri de scaune
- \"Roş-albaştrii\" au cîştigat 16 titluri de campioni cît timp Ghencea a fost casa lor. Plus Cupa Campionilor Europeni, plus Supercupa Europei
- Numele Ghencea e dat de un personaj istoric din secolul al 17-lea, clucerul Ghencea. Constantin C. Giurescu îl menţionează în \"Istoria românilor\" pe clucerul Ghencea, tatăl Mariei Cantacuzino, cea de-a doua soţie a lui Şerban Vodă, domnitor al Moldovei. Şerban Vodă i-a oferit clucerului Ghencea în 1679 pămînturi în zona în care există cartierul de acum
\"Voi semna un contract cu FRF pentru baza de la Mogoşoaia, pe doi-trei ani. Mircea Sandu mi-a zis că-mi face reducere dacă e de mai lungă durată. În viitor, vom avea o bază de antrenament în pădure\" (Gigi Becali, patron Steaua)
\"Toată lumea ştie că Steaua înseamnă Ghencea. E rău pentru club că se mută, există riscul să se piardă din numărul de suporteri. Păcat!\" (Marius Lăcătuş, fost antrenor Steaua)
\"E o mîndrie pentru toţi steliştii că plecăm din Ghencea. Juventus s-a mutat de pe Delle Alpi, Arsenal de pe Highbury, asta facem şi noi!\" (Mihai Stoica, manager general Steaua)
28.000 de locuri pe scaune are stadionul Steaua. Cînd a fost construit erau 30.000 de locuri pe gradenele din lemn
10 august e data amicalului România-Argentina, jocul ce va inaugura National Arena, noul fief al Stelei şi al lui Dinamo
Piturca e trecutul fratilor! A dovedit ca nu stie, nu poate si ne face de ras cu modul lui lash, super defensiv de a juca. Tot asta nene? Stricati putina bucurie pe care o mai aveam cand ne uitam la un meci. de-acum incolo stim ca piturca se baga in poarta si sta acolo ca atata il duce mintea. nu are educatie, forbalul actual se joaca cu mult creier nu cu amintirile de pe vremea lu' nea nicu.
Ai dreptate
Nu sunt gicitor in stele dar numire lui piturca nu v-a aduce nimic. Daca romanii vor o schimbare in futbolul lor trebuie sa gaseasca o metoda sa se debaraseze de acesti 2 banditi care sunt responsabili de aceasta mizerie in care se gasesc, adica m.sndu si d.dragomir si de toate capusile de ziaristi nuli care traiesc de pe urma compli citatii cu cei de mai sus. Curaj romani!
Si be: de ce draq trebuie sa alegem intotdeauna intre Iliescu si Vadim, intre Basescu si Nastase, intre mafia Sandu Mircea si mafia Becali sau intre Pitzurca si Lucescu jr. Altii chiar nu avem?
CORECT crocodilule, sunt atatia antrenori capabili in tara asta si panarama asta de Mircea Sandu ( care zici ca a intepenit la federatie de parca e mosia lu tacsu ca si escrocul de Mitica Dragomir la liga ) numai pe handicapatul de Piturca putea sa-l numeasca. Cred ca a venit timpul sa-si mai ia si cate un sut in fund si sa se mai care si pe acasa.
Tema: Sa se calculeze ( de catre redactorii fitzuicii evz.) de cate ori a revenit Piturca la nationala avand in vedere ca la primul sau mandat a venit, nu a revenit.
Nationala are nevoie sa scape de excrocii de la federatie si liga care ne-au adus in grupa 4 valorica.
Ce a trebuit sa fac ca sa ma dea astia afara (de la Nationala), by Victor Piturca
Un articol bestial pe stareapresei.ro
Pai daca ne gandim sa-i readucem pe Chivu si Radoi nu stiu de ce mai tot clantane din gura atata nasul cu reconstructia, cu proiectele de viitor etc.
Da, olee smecher bekalit, nationala are nevoie de jucatori, antrenori, conducatori adevarati si nu mafioti ca tine si gasca ta nenorocita. Ai distrus pe U. Craiova, acum ne distrugi la toti romanii sufletele.
Nu domnule Piturca nu are nevoie de Chivu si de Radoi. Ai nevoie de jucatori care sa aiba caracter. Radoi te-a m-ai mintit cind a plecat de la antrenament si te-a pus intr-o lumina proasta ca in cele din urma sa isi ceara scuze dar de mintit a mintit senin. Este un jucator bun dar care a dat de bani iar daca va mai cinta imnul de stat al Romaniei pr vreun stadion nu cred ca il va mai interesa. La fel ca si pentru Chivu care s-a retras de la natioanla lamentabil vadit sa-l lucreze pe Lucescu. Dar a \"lucrat\" si Romania pentru ca juca pentru tara nu pentru Lucescu si asta au uitat multi. A jucat el Lotzi Boloni ca ungur cu un devotament si cu o constiinta superioara aparind culorile romanesti dat fiind ca el este de nationaltiate romana pe cind altii romani neaosi nu ... Asa ca domnule Piturca trebuiesc adusi oameni in primul rind de caracter. Oameni care sa stie sa moara pe teren pentru Romania. Daca nu atunci sa nu acceseze natioanala si sa te lase in pace. Revenirea acestor indivizi la care se mai adauga si tradatorii de tip Sapunaru, Tamas, Ratz , Mutu arata cu cine plecam la lupta pentru a apara culorile tarii. Au fost oameni care si-au dat viata pentru asta. Ma uitam la cintareata INNA care este mica dar spunea cu cita fericire spunea in interviuri de unde vine din ce tara aparind chiar cu tricolorul. Pe cind altii isi bat joc ... Sper ca acest CHIVU sa nu-i treaca prin cap sa doreasca un meci de adio ... Ar trebui taxat pentru nesimtirea asta. Au avut sansa sa plece nu ca un Balaci sau Dobrin care au fost cu adevarat genii inclusiv Lotzi a fost cerut de Fiorentina inca de pe atunci dar au ramas acasa... ca asa erau timpurile. Acum fie el si Piturca sau Lucescu cel mic cu greu poti sa ti piept noilor imbogatiti din fotbal care te ironizeaza ca antrenor. NU traim in Anglia , Spania, Franta sau Germania unde respectul ramine respect fata de antrenor. INutil sa amintesc de Pisti Covaci care a antrenat Ajax-ul lui Cruyff sau ca a devenit director tehnic la natiionala lor... A fost respectat de cei care erau cei mai buni poate din lume la acea ora... Ba a mai descoperit pe Neskens si Van Dale... Ma rog... alta Marie cu alta palarie.
Ma gindesc la Hagi ce motiv subtire si nerusinat a avut. \"AM o alta super oferta.\" Frumos! Oare si Antonescu a avut o superoferta sau Brancoveanu? Interesele proprii inainte de cele ale tarii. Pacat ca atit Hagi cit si Lucescu sau ceilalti fotbalisti fugiti nu prea stiu cu ce se maninca patriotismul. important este ce face tara pentru ei nu la ce pot face ei pentru tara. Este chestie de caracter de credinta de devotament de a-ti duce pina la capat ce ai inceput... insa cind totul se invirte banilor se vede cit de lamentabil finalizeaza...
Asa ca domnule Piturca va trebui sa te gindesti bine ca cine a mai tradat odata o vor mai face dupa cum bate vintul. I-ati inima in piept si aduna-ti tineri cu care sa incepi ceva si nu te umili in fata unora care nu stiu sa aiba respect fata de tara care i-a crescut si le-a dat sansa sa or reprezinte. Vorbiti asta cu un Ptazaichin sau cu alti mari sportivi care au plins cind nu au cistigat sub culorile tarii... Asa ca eu atit am avut de spus... Sa nu spuneti ca nu ati stiut...
nationala are nevoie de un antrenor meserias si nu de Chivu sau de antrenori barbugii si tigani.
Jucatori buni avem, lipseste combinatia si tactica, plus antrenamentele de forta fizica.
dar nu mai infiinteaza echpa craiovei?A lasat balta proiectul?
OFER 2000 Euro PERSOANEI CARE ADUCE CLIENTUL PENTRU CASA.
Rog seriozitate.
Prezentare pe site casaindeva.piczo.com (fara 3 x w in fata)
Detalii pe emailul de yahoo cu id : casaindeva
35.000 de Euro?!!! Ciudat. Foarte ciudat. La meciuri, tribunele sunt goale. Meciurile transmise la televizor, nu fac rating nici cat \"Tezaur folcloric\". Ma refer la cele din campionatul intern. Jucatorii, cand se transfera, din an in Paste, se transfera pe sume de nimic. Dar, cu toate astea, la Federatie si la Liga se invart banii cu lopata, se dau salarii de mii de Euro, se fac tranzactii de milioane cu drepturi de transmisie etc. Ceva pute aici. Pute rau. Pute de-ti muta nasul din loc. D.N.A.-ule, ai nevoie de Bixtonim, cumva?
esti complet pe afara, faci niste legaturi fara nici o treaba.
Aici sunt banii dumneavoastra !
Sa traiti bine !, nea Piturca.
Oranjada Portocalie !©
35000, este suficient pentru o ruleta mica in casino o data pe luna !!
HAI FC OLT SCORNICESTI !
ACOLO PITURCA ( SI CU PREPELITA ) .... AU FACUT VARZA PRAF!
CE-TI DORESC EU TIE, DULCE ROMANIE.....
PRAFUL SE ALEGE DE TINE.... CA DE VARZA SI DE PANTOFAR IN 1989....
SI MAI ESTE SI TOV.MIRCEA SZANDU, FOSTA MARE GOANGA LA SPORTUL STUDENTESC !!!!!
NE MAI MIRAM DE CE SPORTUL NU RETROGRADEAZA CU TOATE CA NICI BAREMUL NU L-A FACUT ?????
de unde banii astia fratilor????????????????? Ce face barbugiul asta de banii astia. Aduna niste fotbalisti si le da o minge sa fuga dupa ia spunandu-le cum si ce sa faca cu ea???????????
face bilute, nu vezi?
mey ono, chiar ma mira, ce mama dracului ma, sa nu propui tu, sa vina piturca cu 35000 de euroi, lunar la natinala, auzi unde s-a mai auzit ca un atrenor de nationala sa fie platit ? Poate numai cu mucea, platit pentru contraperformantele de mare rasunet si mandrie patriotica!
Nu comentez marimea salariului BARBUGIULUI Piturca. Trebuia si o clauza de neindeplinirea contractului, caz in care salariul ar fi fost redus la jumatate sau chiar mai mult. Dar, de la capetele pline cu RUMEGUS ale conducatorilor fotbalului romanesc nu poti cere inteligenta.
Ma intreb ce clauza de reziliere si-a tras de data asta. Nu de alta, dar data trecuta era de 600 de mii de euro. Daca acum n-are macar 1 milion de euro, n-are ambitie. Altfel, cu ce se alege dupa ce ingropa ce-a mai ramas din fotbal?
e rusinos! cum dracu' sa-i dai astuia 35000 pe luna si MS sa mai si zica ca nu e mult! pai cata minte are piturca de merita banii astia?
E o rusine pentru Romania sa stea ma mana unui barbugiu.
Am uitat tzara moare de foame si asta castiga 35000 euro pe luna!!! Incredibil.Sunt cercetatori care au muncit
Cine plateste un asemenea salariu ?
Sper ca nu este direct sau indirect de la bugetul de stat.
Salariul trebuie sa provina excusiv din sumele incasate de Federatie sau de Liga de la televiziuni, din vinzarea biletelor la meciuri, din incasarile pentru participarea echipei nationale la competitii internationale, din reclame si din sponsorizari private.
Un asemenea salariu trebuie insa conditionat de rezultate. Nu se obtin rezultate, toti bani trebuie sa fie returnati.
normal ca tu il platesti ffraiere; federatia ssougge din greu bugetul statului
Pai daca federatia e \"de stat\" cam iese ca Pitzi e bugetar! Atunci de unde salariul acesta? Mi s-ar fi parut normal sa i se faca un salariu \"aliniat\" la ce se intampla pe la noi si doar primele sa fie grase, ca sa aibe de ce sa traga. Niet rezultate = niet prime. Ca daca isi trage 35000 de euro pe luna (cu taxe, fara taxe??) vreme de patru ani juma' in care nu face nimic, rezulta o suma de aproape doua milioane de euro primita degeaba dar care i-ar permite un trai decent pana la sfarsitul vietii. La ce sa mai traga? Pentru faima nationalei si a tarii? Haida de! Sare in ochi cat de mult se gandesc toti acesti \"oameni de fotbal\" la Romania, la romani si la reprezentarea acestor doua entitati in fata lumii.......
alt naiv si tu; normal ca de la stat iau bani din greu; tu nu vezi ca la fotbal nu mai merge nimeni, la tvr abia mai da cineva la un meci asa ca de unde crezi ca sint banii astia cu caru'? si banii nu sint problema ci lipsa totala de judecata a lui mircea sandu si altor elefanti de langa el; piturca a fost selectioner de doua ori si nu a facut nimic; care e motivul sa mai incerce inca o data??? primele sint in plus ca sa-i recunoasca \"valoarea\" in ratari; pi tzurca a fost un mare ratangiu si pomanagiu ca jucator si acum este marele ratangiu ca selectioner;
Barbugiu mai are la Nationala inca opt lefegii. Trai nineaca pe banii federatiei. Salariile acestor paraziti, in cea mai mare parte a timpului, intrec economiile de o viata ale unui functionar cinstit. Si macar daca ar realiza vreun rezultat de doamne ajuta. Sunt sigur ca vor manca banii degeaba. Daca V P era un antrenor bun nu era dat de doua ori afara de la Nationala. Cat priveste M S asta a devenit de o lasitate dezgustatoare. Nu stie ce sa faca si zica ca sa nu deranjeze pe nimeni. Va dati seama ca asta nu stie sa mai faca nimic, iar daca ar pierde actuala functie de care trage cu dintii ar fi someur?
da tataie, asa vreo 20 de ani pana mai pupam si noi vreun campionat; ai incredere totala in pitzurca? eu nu am DELOC!! asa ca lasa-ne cu vrajelile astea ieftine de fotbalist pprost
hotzule si tu si mircea sandu; sinteti niste hoti ratati ca fotbalisti buni de trimis la puscarie; in conditiile in care romanii mor de foame sinteti foarte convingatori sa veniti in gura mare sa spuneti ca dobbitocul asta ia 35000 pe luna; sa-i stea in gat;
Si eu protestez,in numele lui Boc(el e ocupat acum cu altele):e un SALARIU NESIMTIT,presedintele Basescu insusi are sub 2000 :)))))))))))
Ca doar nationala este companie cu capital de stat ,nu-i asa?Sho pa ei.............
Protestez! Este prea mic salariul pentru un barbugiu renumit. Astia ii toaca intr-o seara la Orient. Dar daca nu face mare branza i se taie din salariu? Canci.
Acest mediocru,acest barbutist,inainte sa fie numit antrenor la nationala ,trebuia sa demonstreze ca este bun ,sa demonstreze la o echipa de club cum au demonstrat Dan Petrescu si Dorinel Munteanu.Acesta nulitate este sustinuta de excrocii de la federatie si liga.
Nu-i mult, e numai bine.. Kidding ... Jmecheru lu Zandu si restul de ce nu sunt trimisi acasa pentru performante deosebite? Echipa nationala, alea de club, scoli de fotbal .. toate o duc bine de cand e ei inmormantati pe vecie la conducerea FRF. Urasc fotbalul pentru tzigania pe care o genereaza, da de ce doar antrenorul e vinovat nu si seful care l-a ales si l-a platit dejeaba?