Plecarea românilor pe orbită

Botez de 1 iulie

Racheta românească Helen va atinge cu siguranţă Luna. Momentul este imprecis, pentru că ziua în care se va apasa butonul trebuie să aibă cer senin şi un vânticel slab, de cel mult şapte kilometri pe secundă. „Încărcarea la bord se va face astăzi sau mâine, mai sunt câteva acte de procedură şi, în prima zi cu soare, îi dăm drumul”, spune Bogdan Sburlea, managerul proiectului.

Creaţia astronauţilor români a fost botezată „Helen” pe 1 iulie, are aproape două tone şi, după ce va fi transportată până în mijlocul Mării Negre de două nave ale Marinei Militare, va fi catapultată în spaţiu. Învelită într-un balon solar, Helen va ajunge la 14.000 de metri altitudine în aproximativ trei ore. Acolo, motorul, care este alimentat cu apă oxigentă, se va pune în funcţiune, şi racheta va pleca în spaţiu.

De pe orbită, racheta va fi întoarsă spre Pământ şi va ateriza în Marea Neagră. Din Portul Constanţa se va pleca noaptea, iar toată operaţiunea va dura până a doua zi, la ora 16.00.
 
Made in Romania

Cu excepţia componentelor electronice, racheta celor de la ARCA este fabricată din materiale româneşti. Nonconformişti, astronauţii n-au ales o formă aerodinamică, ci a unui pion de şah. Faptul că ea va fi propulsată nu de la sol, ci de la 15 kilometri altitudine, zborul către Lună va fi unul sigur.

Potrivit coordonatorilor proiectului, un alt plus este combustibilul ecologic. Apa oxigenată cu care va funcţiona motorul are o concentraţie de 70% şi, cu ajutorul vaporilor de oxigen, Helen va fi propulsată.

Racheta va folosi o metodă de stabilizare gravitaţională în zbor vertical, fără folosirea suprafeţelor aerodinamice sau de comandă prin jet. Efectul de stabilizare este direct dependent de masa ataşată şi de lungimea braţului format între centrul de greutate şi punctul de aplicaţie al masei ataşate.
 
Decizia celor de la ARCA a fost ca această metodă să poarte numele „Popescu- Diaconu”, după numele celor care au propus-o pentru concursul Google Lunar X Prize.

Termenul-limită - 2012

Una dintre condiţiile concursului Google, care oferă premii în valoare de 30 de milioane de dolari, este ca dispozitivul să fie lansat până în 2012. Până atunci, echipajul se va ocupa de testări.

Finanţările sunt exclusiv private, provenite din sponsorizări, donaţii sau fonduri personale. Încă n-au făcut totalul costurilor, dar spun că au ieşit mai ieftin decât alţi concurenţi ai Google Lunar X Prize: „Am economisit de cinci până la zece ori, pentru că, spre deosebire de alţii, ne-am făcut propriul lansator”, adaugă Bogdan Sburlea.

Au tras cu ochiul la concurenţă şi spun că, dintre toţi, îi diferenţiază originalitatea: „Ceea ce facem noi este oarecum ciudat, pentru că celelalte echipe s-au apucat de făcut roverul, iar noi ne-am apucat de lansator. Din testele făcute până acum, totul a funcţionat”, spune Sburlea.

Echipa de ingineri

Coordonatorul întregului proiect este un tânăr de 32 de ani din Râmnicu- Vâlcea. Dumitru Popescu este inginerul care a readus în România studiile despre aeronautică şi, împreună cu câţiva prieteni, s-a apucat de construit rachete. Teodor Diaconu a făcut motoarele pentru rachetă, Paul Răduţ s-a ocupat de echipamentele de electronică, iar Dragoş Comănescu este inginerul de propulsie al celor de la ARCA.

MIZĂ
 
Potul: 30 de milioane de dolari

Google Lunar X Prize este un concurs internaţional de aeronautică, lansat de Google în 2007. Proiectele spaţiale concepute prin finanţări private sunt promovate.

Competiţia are ca regulă lansarea unei rachete care să trimită pe Lună un robot cu capacitatea de a aseleniza, de a se deplasa cel puţin 500 de metri selenari şi de a transmite imagini. România este singura ţară din Europa de Sud-Est înscrisă în concurs şi, potrivit pronosticurilor date de americani, este favorită în cursa pentru cele 30 de milioane de dolari puse în joc.

DUBII

Atacaţi de forumişti

Lansarea robotului care va aseleniza a stârnit polemici pe forumurile de dezbatere a ştiinţei. Unii comentatori ai tehnicii au spus că racheta trebuie reproiectată, pentru că stabilizarea verticală folosită de ingineri este, de fapt, instabilă, drept urmare nu poate menţine traiectoria ascendentă.
 
„Este normal să primim critici. Dar am arătat prin teste că funcţionează şi, mai mult decât atât, este un proiect unic”, spune Bogdan Sburlea. Până la rezultat, echipa îi lasă pe forumişti să facă pariuri pe seama tehnicii.