„În zona Gării de Vest se va face un pasaj astfel încât şoferii să nu mai aştepte trecerea vreunui tren pentru a putea intra sau ieşi din oraş”, explică Mircea Cosma, preşedintele Consiliului judeţean Prahova.
De asemenea, va fi realizată şi o reconfigurare a tronsonului de drum DN 1A, prin spatele magazinelor Carrefour şi Metro. Astfel, pentru a elimina ambuteiajele din trafic din cauza sensului giratoriu de la intrarea în oraş, va fi construită o pasarelă peste DN 1, care va străpunge centura de vest a Ploieştiului. Până la finele acestui an, intrarea în Ploieşti dinspre Bucureşti se va face pe două benzi, odată cu extinderea podului de la Tătărani.
28 de milioane de euro pentru modernizarea liniilor de tramvai
O treime din valoarea programului, aproximativ 28 de milioane de euro, va fi alocată modernizării căii de rulare a tramvaielor 101 şi 102 din oraş.
„După această etapă nu vom mai avea probleme cu gropile din carosabil, aşa cum se întâmplă acum”, spune primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici. Autorităţile caută acum soluţii pentru ca, pe perioada lucrărilor, traficul să nu aibă foarte mult de suferit.
Şoferii se aşteaptă însă la ambuteiaje până la finalizarea acestui proiect. „Nu văd cum se va putea circula pe străzi precum Ştefan Greceanu sau Democraţiei, unde singura bandă pe sens este ocupată de linia de tramvai. Probabil că le vor închide, iar atunci noi vom folosi doar străzile secundare. Să vezi atunci distracţie”, spune taximetristul Ion Popa.







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum