Vineri, 27 August 2010. 125 vizualizări, 10 comentarii, 0 voturi
După haosul creat în jurul contribuţiilor pentru veniturile din activităţi independente, liberalii vor depune o moţiune simplă la Camera Deputaţilor împotriva ministrului Muncii, Mihai Şeitan.
"Biroul Politic Central a decis ca grupul parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor să depună o moţiune simplă împotriva ministrului Mihai Şeitan. Subiectul este unul evident, haosul creat şi situaţia extrem de neplăcută, chiar umilitoare, în care sunt puşi sute de mii de oameni care fie sunt plătiţi pe drepturi de autor, fie desfăşoară activităţi economice independente, în opinia noastră nu poate fi tolerată", a declarat Mihai Voicu, la finalul şedinţei BPC al partidului, care a avut loc la Mamaia.
El a susţinut vă responsabilii guvernamentali au făcut declaraţii "inconsecvente", care denotă "bătaie de joc".
"Stadiul de slabă pregătire a funcţionarilor de la ghişee - fără a fi vina lor, au fost puşi de către conducătorii ministerului -, declaraţii de genul că legea va fi aplicată sau amenzile vor fi acordate numai dacă există rea-credinţă, iar reaua-credinţă nu ştiu de cine va fi hotărâtă. Sunt elemente care, pe lângă declaraţiile publice pe care le-am avut în câteva zile, necesită în opinia noastră şi o acţiune parlamentară, una dintre puţinele pe care le are dispoziţie opoziţia şi anume moţiunea", a completat vicepreşedintele liberal.
Liberalii vor depune moţiunea în trei-patru zile de la începerea sesiunii parlamentare.
Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum