Cum pierde guvernul banii
Instanţa a dispus reîncadrarea acestor angajaţi, dar şi plata salariilor aferente perioadei care s-a scurs de la data concedierii până la decizia instanţei.
“Cei care au câştigat au de primit aproape 50.000 de lei. Salariul mediu lunar în instituţie este de 4.000 de lei, şi această sumă se înmulţeşte cu numărul de luni care s-au scurs de la demitere până la decizia instanţei de repunere în funcţie, în majoritatea cazurilor 12 luni”, ne-a declarat deputatul PNL Alina Gorghiu, a cărei firmă de avocatură i-a reprezentat în instanţă pe 15 dintre cei concediaţi din Corpul de Control.
Fostul ministru al justiţiei Tudor Chiuariu a câştigat şi el 6 procese în care oameni puşi pe liber din Departamentul de Luptă Antifraudă au obţinut despăgubiri similare. Chiar dacă Secretariatul General al Guvernului a atacat deciziile la Curtea de Apel Bucureşti, cei doi avocaţi susţin că nu au emoţii că ar putea să piardă. Şi aceasta pentru că ordonanţa pe baza căreia s-au făcut concedierile a fost respinsă de Curtea Constituţională.
SGG zice că va face economie
Şefa Secretariatului General al Guvernului (SGG), Daniela Andreescu, susţine că instituţia a început plata salariilor, dar nu a abandonat lupta.
“Oamenii pot fi reîncadraţi şi li se pot plăti salariile pentru că deciziile, chiar dacă nu sunt definitive, sunt executorii. Asta nu înseamnă că nu se uzează de toate căile de atac”, a declarat Andreescu pentru EVZ.
Pe de altă parte, şefa SGG a precizat că nu în toate cazurile vor fi plătite lefurile pe un an de zile. “Banii se plătesc până în momentul în care a fost angajat, chiar dacă s-a angajat în altă parte. Încercăm să plătim cât mai puţin”, a susţinut ea.
Cât va fi nota de plată
În ciuda acestor asigurări, nota de plată finală ar putea fi mai mare. Potrivit unor informaţii neoficiale, numărul total al celor care au câştigat ar ajunge la 46.
- În februarie 2009, Emil Boc a demis 61 dintre cei 68 de angajaţi ai Corpului de Control, pe motiv că nu mai beneficiază de încrederea premierului.
Decizia a fost luată în baza unei ordonanţe prin care s-a reorganizat Departamentul de Control al Guvernului în Corp de Control al primuluiministru, personalul fiind preluat pe baza „bunului său renume” şi a încrederii premierului, cu obligaţia semnării unui angajament de loialitate.
MĂRTURIA UNUI FOST ANGAJAT
Măciucă: „Eu am luat 27.000 de lei şi mă tot amână cu restul de bani”
Unul dintre cei concediaţi, Marius Măciucă, fost consilier în Corpul de Control, susţine că guvernanţii şi-au bătut joc de el şi de colegii săi. “După ce a a apărut ordonanţa 3, am primit formularele de loialitate, dar nu ni le-a mai cerut nimeni înapoi. Eu îl păstrez şi azi ca o amintire”, spune fostul consilier.
Măciucă susţine că în permanenţă oficialii SGG au încălcat procedurile. “Nu mi-au dat un exemplar oficial al deciziei de concediere. Eu le-am şi zis juriş ti lor de acolo: «Dacă ne dădeaţi afa ră ca la carte, nu mai erau probleme»”, îşi aminteşte fostul consilier. El adaugă şi un alt episod neplăcut: “După ce am câştigat în instanţă, am făcut înţelegere că nu mă mai întorc la ei şi să îmi dea 30.000 de lei datoraţi până în septembrie. Nici măcar această înţelegere nu au respectat-o, a doua zi au depus recurs”.
Deşi recursul a fost respins de Curtea de Apel pe 21 ianuarie, el susţine că nu are pretenţii financiare pe un an de zile, ci doar vrea restul de plată la banii deja conveniţi.
“Eu am luat 27.000 de lei şi mă tot amână cu restul de bani, dar nu asta era problema. Eu am vrut să îmi apăr onoarea, după ce premierul Boc a spus la televizor că nu îşi poate acorda încrederea oamenilor lui Tăriceanu. Eu, întâmplător, m-am angajat în acea perioadă, dar acolo erau şi oameni de pe vremea lui Stolojan.Unul dintre foştii mei colegi a murit la o săptămână după decizia instanţei. Eu nu mă mai întorc acolo, pentru că eu nu îmi mai acord încrederea actualului guvern”, a mai spus Măciucă.









Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum