Joi, 29 Iulie 2010. 442 vizualizări, 34 comentarii, 0 voturi
Relaţia României cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) este, în acest moment, ''profund nocivă'', a declarat, aseară, la TVR1, preşedintele PSD, Victor Ponta.
''Relaţia noastră cu FMI-ul este în acest moment profund nocivă", a spus Ponta, acuzându-i chiar pe reprezentanţii Fondului că mint.
''Anul trecut ne-au minţit pe toţi şi ne-au păcălit şi au făcut-o după părerea mea ca să sprijine o anumită mişcare politică. Anul acesta, în februarie, ni s-a spus că este foarte bine că avem creştere 1,2. Ieri ( marţi - n.r.) l-am auzit pe domnul Jeffrey Franks declarând că vom avea scădere 2,5, dar vom avea, la anul, creştere. Noi credem că, în acest moment şi în formula actuală, relaţia cu FMI este împotriva FMI şi în avantajul de scurtă durată al celor care conduc în acest moment'', a declarat Ponta, arătând că nu înţelege de ce FMI sprijină în continuare un Guvern care ''a minţit în urmă cu şase luni''.
''Problema este dacă aceşti bani s-au folosit la ceva pentru noi sau s-au dus undeva unde nu-i vom mai găsi. Aia e marea problema şi, din păcate, nu ne-a răspuns nici FMI-ul, nici Guvernul actual. Acuzaţia mea directă la cei de la FMI este că devin complici cu Guvernul actual'', a menţionat preşedintele PSD, citat de Agerpres.
Liderul social-democrat a criticat actuala guvernare, care a dublat în doi ani datoria României, şi intenţia Executivului Boc de a accesa un nou împrumut.
''Ce n-a reuşit Ceauşescu în zece ani sau ce n-a făcut de la Guvernul Petre Roman până la Tăriceanu inclusiv, a reuşit să facă Guvernul Boc, într-un an. Mai mult, auzim că ne vom împrumuta din nou. Ştiţi ce înseamnă asta? Vreau să se ştie că oamenii aceştia mai trag de timp un pic cu banii de la FMI şi după aceea o să lase după ei potopul şi vom plăti noi, dacă vom plăti'', a afirmat Ponta.
Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum