El a arătat că, potrivit unei alte prevederi a acestui proiect de lege adoptat de Guvern, “cererile şi executările silite începute înainte de data punerii în aplicare a noului Cod vor continua pe procedura care era în vigoare la momentul începerii acestor cereri". Iar cererile şi executările silite care sunt iniţiate după 1 iunie 2012 vor fi soluţionate potrivit noului Cod de Procedură Civilă, a mai precizat ministrul Justiţiei.“Noi am optat pentru această regulă de drept tranzitoriu pentru a fi cât mai limpede cu privire la modalitatea de soluţionare a cererilor în curs", a explicat ministrul de resort.O serie de prevederi din noul Cod de procedură civilă privind competenţa, solicitarea părţilor, au fost deja puse în aplicare prin legea micii reforme şi această punere în aplicare înaintea noului cod de procedură civilă s-a dovedit a fi o idee bună pentru că semnalele primite au fost în sensul celor anticipate, respectiv “o fezabilitate şi o fiabilitate a acestor norme în situaţiile de desfăşurare a proceselor civile".Potrivit Ministerului Justiţiei, punerea în aplicare a noului Cod de procedură civilă, lege fundamentală ce reglementează ansamblul raporturilor de drept procesual civil, a implicat o activitate legislativă elaborată, ale cărei principale direcţii sunt: instituirea dispoziţiilor tranzitorii şi de punere în aplicare care să realizeze trecerea de la vechea la noua reglementare; asigurarea compatibilităţii noului Cod de procedură civilă cu celelalte legi în vigoare; corelarea dispoziţiilor noului Cod de procedură civilă.
Proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă are ca obiect de reglementare măsuri de ordin legislativ vizând, în esenţă, corelarea, modificarea, completarea şi/sau abrogarea dispoziţiilor reglementărilor speciale cu incidenţă în materia dreptului procesual-civil, dar şi în domenii conexe.
Potrivit Ministerului Justiţiei, punerea în aplicare a noului Cod de procedură civilă, lege fundamentală ce reglementează ansamblul raporturilor de drept procesual civil, a implicat o activitate legislativă elaborată, ale cărei principale direcţii sunt: instituirea dispoziţiilor tranzitorii şi de punere în aplicare care să realizeze trecerea de la vechea la noua reglementare; asigurarea compatibilităţii noului Cod de procedură civilă cu celelalte legi în vigoare; corelarea dispoziţiilor noului Cod de procedură civilă.







Spune-ţi părerea!
Pai vedeti mai USL-asi ca se poate ? ia priviti cum se misca treaba in guvern si fara sa latrati voi toata ziua ca niste maidanezi rupti de foame...
Trebuie să lăsăm deoparte ura. Românii trebuie să decidă cine va guverna România in mod democratic, prin vot şi ei vor lua decizia cea mai potrivită în toamnă, la alegeri.