Postarea mesajului \"Dumnezeu nu există\" pe Facebook l-a costat libertatea

Autor: Alexandra Postelnicu

După ce a supravieţuit unui atac din partea unei mulţimi de oameni furioşi, un ateu din Indonezia ar putea face închisoare pentru publicarea frazei „Dumnezeu nu există” pe contul său de Facebook, conform Huffington Post.

Omul, identificat doar cu numele Alexander, a publicat mesajul pe reţeaua de socializare şi a fost raportat autorităţilor de Consiliul Ulema, o autoritate religioasă Islamică, conform cotidianului Telegraph.

Alexander a ajuns la muncă miercuri, unde a fost atacat de o parte din colegii săi, supăraţi de publicarea credinţelor lui pe reţeaua de socializare.

El a fost arestat vineri şi acuzat de blasfemie împotriva Islamului, infracţiune pentru care se face închisoare până la cinci ani.

Conform autorităţilor, citate de Telegraph, oamenii s-au supărat pentru că „domnul Alexander a „mânjit” religia islamică, prin folosirea pasajelor din Koran pentru a nega existenţa lui Dumnezeu”. În afara problemelor cu legea, pe Alexander îl va costa şi slujba sa, relatează BBC.

O lege din Indonezia interzice oamenilor să se pronunţe împotriva celor şase religii recunoscute oficial.

Alexander a fost crescut ca musulman, dar el s-a îndoit de existenţa lui Dumnezeu, a îngerilor şi a raiului, publică Jakarta Post. El a învăţat mai multe despre ateism la colegiul din Bandung, la veste de Java. Alexandre a reuşit să creeze un grup pe Facebook despre ateism unde a fost urmat de alţi 1.200 de oameni.

Taguri:facebook

Spune-ţi părerea!

  • maidanezul
    26 ianuarie, 14:09. maidanezul

    de ce oare trebuie sa combatem cu asa acerbitate pe cei care sunt atei. in fond, este treaba fiecaruia in cine cred si in ce . nici una din parti nu poate veni cu dovezi sa sustina existenta sau non-existenta unor puteri divine - asa ca doar polemizam..

  • om
    23 ianuarie, 13:56. om

    Daca D-zeu ar exista atunci in primul rand nici nu ar mai trebui sa existe dezbateri daca el exista sau nu.

    • Ovi
      24 ianuarie, 12:07. Ovi

      Daca ai studia mai mult si ai vorbi mai putin ai vedea motivele pentru care bunul Dumnezeu exista dar nu se arata (inca) omului \"fata catre fata\".

      • vasile
        25 ianuarie, 05:04. vasile

        va demonstrez ca nu exista viata de apoi si nici diavol sau dumnezeu:energia pozitiva infinita absoluta s-ar fi intalnit cu energia negativa infinita absoluta si S-AR FI NEUTRALIZAT una pe cealalta si ar fi insemnat sfarsitul universului.
        oamenii au tendinta de purificare in sensul in care cei care sunt energii pozitive si au putin negativ au tendinta de a elimina tot negativul iar cei care sunt negativi au tendinta de a elimina tot pozitivul deci s-ar fi neutralizat intalnindu-se.

  • Ovi
    23 ianuarie, 12:37. Ovi

    Ala a postat \"allah nu exista\" ceea ce este cu totul alta poveste.
    Si bunul Dumnezeu si allah exista numai ca allah e o alta denumire a diavolului.

    • $$ GRUPENFUHRER FRITZ
      29 ianuarie, 01:54. $$ GRUPENFUHRER FRITZ

      SUNT ATEU DUMNEZEU SI DIAVOLUL NU EXISTA DAR DA ALLAH ESTE UN FEL DE SATANA DAR SATANA A FOST FACUT SA SPERIE OAMENII SA FIE OAMENI MAI BUNI DAR IN SCHIMB MAI RAU SAU FACUT DECI CONCLUZIE RELIGIA INFECTEAZA CREIERUL DAR IN UNELE CAZURI NU MAI POTI FACE NIMIC DE EXEMPLU SUFISMUL CEI CARE SUNT SUFISTI SUNT INFECTATI CU VIRUSUL DUMNEZEU SI NU MAI POT FI SALVATI SI TREBUIE SA FIE UCISI DIN PACATE......

  • archangel of justice
    23 ianuarie, 11:00. archangel of justice

    CE STANDARDE DE \"VALOARE\" SE VREA A SE IMPUNE IN ROMANIA? 1) HOMOSEXUALITATE. 2) CORUPTIA. 3) FALISTATEA TRAIRII. 4) LIBERTINISMUL. 5) SECULARISMUL. 6) ASA ZISA DEMOCRATIE 7) COSMOPOLITISMUL DECADENT. 8) ECUMENISMUL GLOBALIZANT, IN CARE TOTI SUNT UNA SI NIMIC, NEAVAND O APARTENENTA PRECISA. 9) GLOBALIZAREA CA MOD DE A UNIFORMIZA VIATA OAMENILOR SI DE A FACE DIN EI (PRIN MIJLOACE SUBTILE SI RAFINATE, O TURMA OBEDIENTA, UNDE TOTI VORBESC, DAR NICI UNUL NU SPUNE NIMIC). CARE E DIFERENTA INTRE GLOBALIZARE SI COMUNISM? LA O ASTFEL DE SOCIETATE SE LUCREAZA DE CATRE STAPANII LUMII. ASTA E CONSIDERATA SOCIETATEA PERFECTA, PE CARE UNII O ACCEPTA. \"AVE CAESAR MORITURI TE SALUTANT!\" NOI CE TRAIM DOAR PENTRU A MURI, TE SALUTAM STAPANE! CA TRAIM 5, 10 20, 30, 50, 70, 80, N-ARE IMPORTANTA! SA TRAIM! SA TRAIM INTR-O INCONSTIENTA A TRAIRII, MULTUMITI (UNII) CA AU CE ISI DORESC (MAI PUTIN CERTITUDINEA VIETII SI ECHILIBRUL, PACEA SUFLETEASCA) RUPTI DE CEEA CE ESTE SURSA VIETII, ASEMANANDU-SE UNOR MURIBUNZI TINUTI IN VIATA CU AJUTORUL APARATELOR, TRACASATI SI OBEDIENTI (ALTII) LUPTAND SA SUPRAVIETUIASCA SI ALINIINDU-SE NORMELOR DE EXISTENTA IMPUSE, PRIMIND FIRIMITURI DE LA MASA CELOR BOGATI, PUNANDU-SI NADEJDEA IN LIDERI VREMELNICI, CORUPTI DE BAN, VICII, PANA-N MADUVA OASELOR, UNII DIN EI MIMAND CREDINTA IN DUMNEZEU SAU IN IISUS HRISTOS PENTRU A AMAGI MAI BINE MASA DE ALINIATI. TE UITI IN JURUL TAU SI VEZI ALIENAREA, PERVERSITATEA, IPOCRIZIA INDIVIZILOR AJUNSI SA CONDUCA DESTINELE TARILOR. NOI, CEI NASCUTI DIN HARUL DIVIN, NU MAI BAGAM DE SEAMA CA FACEM JOCUL CELOR CARE, DISPUNAND DE BANI (BANUL OCHIUL DRACULUI, NU?) SUNT PE PUNCTUL DE A SUPERVIZA ORICE ACTIVITATE (PRIN GUVERNE, ASA ZISA SOCIETATE CIVILA, ASOCIATIILE DE TOT FELUL). TU, MURITORUL DE RAND, CARE FOLOSESTI ENERGIA ŞI RESURSELE TALE PENTRU A CREA VALOARE, CU CE TE ALEGI? DIN VALOAREA CREATA DE TINE, CAT ITI REVINE TIE SI CAT BENEFICIARULUI EI? CEI CARE INCEARCA SA DEZVALUIE SAMAVOLNICIILE, DEVIN DUSMANII SISTEMULUI SI AI CELOR CE IL SERVESC OBEDIENT, CAINII DE PAZA AI SISTEMULUI, INDIVIZI ALIENATI, INTOXICATI CU VALORILE DEMOCRATIEI, CU CREIERE SPALATE, VESNIC IN LANT. MAI SE POT NUMI EI OAMENI? CACI CE INSEAMNA A FI OM? DOAR A CONSUMA, A-TI SATISFACE PORNIRILE JOSNICE, ABJECTE, CONSIDERAND CA ESTI MODERN, TINAND PASUL CU TOATE ABERATIILE ARUNCATE PE PIATA DE CEI CONDAMNATI DE DUMNEZEU. NIMENI NU POATE SA-SI UCIDA CONSTINTA SI, CANDVA, EA ITI VA SPUNE CA ESTI UN \"INFRACTOR\", CACI AI INCALCAT LEGEA CELUI CE TE-A CREAT, CELUI CE A CREAT TOT CE SE VEDE SI TOT CE NU SE VEDE, MATERIALUL SI SPIRITUALUL, D U M N E Z E U! DORMITI-VA SOMNUL AMAGIRII, CALEA SPRE MOARTEA SPIRITUALA SI TRANSFORMAREA TA DIN OM IN FIARA, SUPUSA INSTINCTELOR SI GLOBALIZARII!

  • Ganditor
    23 ianuarie, 10:07. Ganditor

    Dumnezeu exista numai in mintile voastre manipulate.Nu trebuie sa asculti nici un mediu sau nu stiu ce guru ca sa iti dai seama ca planeta noastra se distruge intr-un mod accelerat in comparatie cu evolutia ei timp de milioane de ani.Singura sansa de scapare e o criza enorma (adica nici o masina care produce dioxid de carbon sa nu mai circule) Sunteti pregatiti pentru o intoarcere in trecut? Raspunsul deja il cunosc .... alte planete le puteti numai visa... asa ca e bine sa credeti ca exista un Dumnezeu numai pentru a muri linistiti cu speranta ca o sa mai traiti cateva vieti prin rai , paradis sau din nou pe pamant etc :).de fapt pe chestia asta se bazeaza toate religiile...

    • archangel of justice
      23 ianuarie, 10:43. archangel of justice

      in Dumnezeu te integrezi , nu visezi la El. Asa cum un parau se varsa intr-un rau, asa sufletele oamenilor se unesc cu Dumnezeu. alegerea e la nivelul vointei fiecaruia. sufletul nu poate exista independent. el se integreaza ori in Bine, ori in rau. sunt 2 entitati distincte, energewtice. cu un ritm propriu de existenta. cat despre tine, ganditor cu mintea ratacita, te asigur ca in curand vei afla daca exista Dumnezeu sau nu. viata e doar o clipa. ne trezim maine ca azi este de fapt ieri....

      • Ganditor
        23 ianuarie, 11:28. Ganditor

        Cred ca esti un zomby bun si ce spui se revarsa din propria ta experienta.Meriti intrarea in paradisul etern numai cu conditia sa nu te intorci sa povestesti din aventurile tale din celelate lumi.

    • :)
      23 ianuarie, 11:33. :)

      Ce mult seamana Religia cu Politica.Cine e mai convingator cu promisiunile castiga...ce mai conteaza daca se indeplinesc sau nu .

  • Scorpia Loren
    23 ianuarie, 05:45. Scorpia Loren

    In articol nu e vorba de Dumnezeu. Pedofilul mohamed nu e profetul lui Dumnezeu, ci al lui allah. Deci e vorba de allah, care desi multi incearca sa spuna ca e acelasi Dumnezeu, nu e. Daca ar fi, crestinii s-ar inkina la allah.

    • @ skorpia,  God=Dios=Dieu=Dumnezeu=Bog=Alah
      23 ianuarie, 07:04. @ skorpia, God=Dios=Dieu=Dumnezeu=Bog=Alah

      Propaganda si intolerantza tipik sionista.
      Ca religia lor, ca si alte religii, nu sint tolerante si perfecte, este o alta kestie, stimata skorpie.

      • cititor de Biblie
        23 ianuarie, 07:13. cititor de Biblie

        Prietene,Dumnezeu,Dios,God e aceasi persoana numita in mai multe limbi,dar faci o mare confuzie cu Allah care nu e totuna cu Dumnezeu...

        • alt  cititor
          23 ianuarie, 07:32. alt cititor

          Gresesti prietene. ...
          Dumnezeu in limba araba se traduce prin Alah.
          Ca Alah, (Dumnezeul lor), este inchipuit intolerant
          este cu totul o alta poveste.

        • Scorpia Loren
          23 ianuarie, 07:51. Scorpia Loren

          Nu prea stii ce inseamna traducere. Deci Dumnezeul lor e altfel (intolerant), are alt nume, dar tu zici ca e acelasi. Daca e altfel, cum e acelasi? Si daca e acelasi, de ce musulmanii ucid crestini mereu, pt ca nu se inkina la aceleasi personaje ca ei?

        • Crestinul
          23 ianuarie, 08:07. Crestinul

          si printre crestini gasesti oameni inapoiati care au ucis musulmani, vezi Cruciadele, ... mai ucid si astazi in razboaiele din Orient.
          Mai fac si tortura si ... urineaza deasupra!

          ps. Mai calatoreste prin lume, si o sa vezi ca nu toti
          musulmanii sint rai, extremisti, intoleranti.

        • cititor de Biblie @alt cititor
          23 ianuarie, 09:51. cititor de Biblie @alt cititor

          ok,sa-ti spun diferenta dintre Dumnezeu si Allah:Allah nu a avut niciun fiu care sa fie rastignit pe Golgota,el a avut ca profet pe Mahomed care e foarte contestat dpdv moral si a trairii sfinte,pe cand Isus Christos e fiul lui Dumnezeu si si-a dat viata ptr omenire,iar dovada ca e viu este chiar mormantul lui gol,pe cand mormantul lui Mahomed e ...ocupat de chiar el.Deci acestea 2 sunt 2 religii total diferite.

    • ..............................
      23 ianuarie, 07:22. ..............................

      Vezi ca rabinii tai intoleranti de la Jeruzalim
      au blestemat si condamnat la moarte un caine nevinovat, doar pentru simplul fapt ca a intrat in sinagoga fara permisie.

      • Scorpia Loren
        23 ianuarie, 07:30. Scorpia Loren

        Nu e vorba de niciun rabin in mesajul meu. Mai citeste o data, daca din prima nu poti intelege. Cat despre caini si porci, nu cumva tu si musulmanii tai au o problema cu ei? Cica ar fi mai murdari ca voi, insa nimic nu e mai murdar decat carpele voastre pe care nu le spalati niciodata, dar le tineti pe voi pana va umpleti de paduki.

        • .............
          23 ianuarie, 07:36. .............

          Lasa vrajeala, skorpie reavoitoare,
          sint crestin in Hristos 100% !

  • Catalinn
    23 ianuarie, 03:05. Catalinn

    asa ceva patesti cind trebuie sa te \"socializezi\" pe moacacarte si sa debitezi timpenii...

  • £Nostradamus* / Costa  DISCORDIA
    23 ianuarie, 02:27. £Nostradamus* / Costa DISCORDIA

    Ne apropiem de Timpul deciziv a lui Scapa cine Poate...( W.W.3 )
    Buna moralitate, credinta spirituala care avem, faptele bune,
    buna constiinta, doar acestea sint notele bune necesare pentru a trece
    cu succes la examenul numit de crestini \"judecata de apoi\"

    • £Enigma.N*
      23 ianuarie, 06:32. £Enigma.N*

      ps. Lipseste de pe mica lista binefacerea in favoarea
      altora, adica altruismul, dusmanul egoismului inradacinat in sufletul vostru.

      • corectie
        23 ianuarie, 06:46. corectie

        nostru, (nu vostru) adica si al meu, din pacate.
        Nimeni dintre noi nu este perfect, altfel ar trai pe o alta
        planeta mult mai inaintata, unde suferintza comparativ cu a noastra nu mai exista.

  • £nigmaN*
    23 ianuarie, 00:31. £nigmaN*

    Daca oamenii ar fi mai observatori ar fi vazut ca sint destule dovezi
    clare care indica ca Exista un Creator, { sau Dumnezeu }
    care invizibil directioneaza sensul Evolutiei pe planeta Terra.

    Deasemenea Dumnezeu este peste Tot, este inauntrul fiecaruia dintre noi,
    ( inauntrul nostru) .... Dumnezeu este Mama Natura care ne inconjoara,
    Sistemele Solare, Galactiile si Universul sint Corpul Lui.

    Continentul Europa in sine este deacum o DOVADA clara, numai ca oamenii nu sint fini observatori si n-au observat-o !!!

    Faptul ca profetiile se implinesc este o alta dovada.( incalzirea globala, aparitia telefonului mobil, internetul, etc )
    A ramas Inca putin timp ca oamenii sa-si dea mai bine seama in legatura
    cu alte previziuni care vor zgudui degraba Lumea.

    Oricum Existenta Creatorului SE SIMTE, n-are nevoie deloc de dovezi.
    Fiecare dintre noi il vom \"descoperi\" sau Simti in intimitate la Momentul potrivit.
    Timpul este Infinit, ... asa ca mai este Timp !

    • Chronos
      23 ianuarie, 00:45. Chronos

      Mai scurteaza din aberatii.

    • elefantul roz
      23 ianuarie, 00:51. elefantul roz

      Bun... deci, poti sa ne spui si noua unde vezi tu mana lui D-zeu ? sau in ce studiui reies acele interventii(\"destule dovezi\") care nu se explica natural ?

    • catre nigman
      23 ianuarie, 00:52. catre nigman

      Dar tu de unde stii? Vorbesti de parca ai cunoaste secretele universului? Esti astronaut? Ai citit o carte numita biblie si te crezi atotstiutor care cunoaste cine a creat galaxiile si cine a creat fluturasii de pe planeta noastra pictand culoar cu culoare la fiecare bulina. Tu spui ca D-zeu este peste tot. Probabil D-zeu planuesti si arunca cu cutremure ucigand mii de oameni din cand sau lasa teritorii fara apa precum Africa ucigand iarasi mii de oameni sau stropind cu boli in diferite tari ucigand iarasi mii de oameni. Se vede ca D-zeul tau e foarte preocupat. Unde era EL cand sa intamplat holocaustul atunci cand totii acei oameni nevinovati se rugau sa fie salvati? EL era in vacanta facand plaja sau era colo asa cum spun multi credinciosi? Acolo unde, ascuzanduse dupa cadavre?

      • Neil Armstrong
        23 ianuarie, 01:03. Neil Armstrong

        Dupa niste sticle de vin de buturuga oricine devine poate deveni astronaut. Sau cosmonaut, in functie de optiuni.

        • EnigmaN*
          23 ianuarie, 01:35. EnigmaN*

          Hai ca esti hazliu ! : )
          Sa-ti dea Dumnezeu multa sanatate ca sa mai poti
          scoate cate una trasnita.

        • ochila
          23 ianuarie, 18:09. ochila

          Tu dupa ce ai baut niste sticle de vin de buturuga te'ai facut manga si ai zis ca ai mers pe luna ... plina.

      • *
        23 ianuarie, 01:17. *

        Mesajele transmise pentu diferiti mediumi le spun.
        Destul sa fii bun observator, sa le studiezi ca sa-ti dai seama ca nu este simpla amageala.
        Ce interes au ei pentru asa ceva, fiindca in aceste cazuri nu este o chestie de bani ?

        In lumea intreaga sint mai multi cei care cred
        in Dumnezeu decat cei care nu cred.

    • *
      23 ianuarie, 00:54. *

      Numai ca se apropie rapid Timpul profetizat pentru
      judecata de apoi, sau examenul pentru toate faptele noastre bune si rele.
      Turma noastra de oitze a lui Cristos va fi impartita degraba in doua, unii vor avea dreptul si meritul sa treaca la un stadiu superior, ceilalti din pacate vor fi nevoiti sa continuie ca repetenti intr-o \"Lume\" inferioara.

      • catre steluta
        23 ianuarie, 01:07. catre steluta

        Tu esti un altul care le stie pe toate inclusiv care poate vorbi de judecata de apoi. Deci tu poti vedea in viitor. Dai cu presupusul asa cum te-a invatat biblia sau ai ghicit intr-o ceasca de cafea ?Oricare ar fi varianta tot nu poti dovedi cea ce spui.

        • *
          23 ianuarie, 01:22. *

          Wait and see.
          Timpul lui Scapa cine Poate care se apropie o va dovedi.

  • ...este scris....
    23 ianuarie, 00:23. ...este scris....

    imi pare rau ca l-au judecat pentru aceasta.Eu cred ca exista Dumnezeu si caut sa traiesc voia Lui, daca nu exista am trait o viata decenta si de folos celor din jur, daca exista am sa ma pe Cineva in viata vesnica.....amin

  • jan gogu din dabuleni
    23 ianuarie, 00:08. jan gogu din dabuleni

    hai bai ca e prea de tot asta, adica ne baga astia pe gat tarnacoape, ca uite ce patesc bietzii aia prin papua noua guineee, indonezia, sau chinezia daca zic ca alah sau mao sint niste minciuni, de parca in europa DEMOCRATICA e mai liber sa dai drumu' la ce -ti trece prin scafarlie, ca deh, e vorba de libertatea cuvantului. Provoc pe orice \"curajos\" sau \"indignat\" de pe forum, sa iasa cu o pancarta pe care sa scrie ca holocaustu' e o minciuna, sa vada ce patzeshte in democratia europeana contemporana. Si apoi sa-l(s-o) doara in c u r de aia din indonezia

  • Cristian Pinter
    22 ianuarie, 23:17. Cristian Pinter

    Beeey , !!!!! DUMNEZEU NU SE SUPARA SI NU I-A IN SEAMA ! ESTE MULT PREA DEASUPRA INTELEGERII OMENESTI.....DAR.....CONDAMNA RAUL FACUT IN NUMELE LUI !!!!

    • auleu
      22 ianuarie, 23:44. auleu

      Si tu de unde stii? Ti-a suflat un ingeras la ureche?
      Cine condamna raul facut in numele lui? E o persoana, un om, o gaina, peste sau cimpanzeu? Te rog explica explica daca poti. Apropo, D-zeu nu ia in serios blasfemia dar dupa ce te prinde singur noaptea da cu lacrimogenul si lopata nu-i asa? La asta te referi? Daca El e pe deasupra intelegerii omenesti atunci de ce nu ne raspunde mai omeneste, asa pentru noi prostii de pe pamant ca sa intelegem mai repede si mai bine? De ce tine numai pentru el? Biblia pentru tine e o carte prea dificila la care noi prostii pamantenii nu avem cum sa o intelegem nu? ne trebuie coduri sa o discifram cumva? Eu sunt plictisit sa vad intelectuali imbracati in negru care arunca cu aghiazma spunand ca iarta si vindeca totul. Probabil 3 picaturi de agheaza pe camasa te faci sa te simti bine 2 ore dar cancerul unui copil inocent nu cred cal va putea sterge. E de ajuns sa te plimbi printr-un spital de copii sa realizezi ca D-zeu nu exista. Ca daca ar exista atunci scuze care e mai rostul ''rugaciunii'' cand mor anual mii de copii inocenti?

      • zeuuu...
        23 ianuarie, 00:01. zeuuu...

        Da...! dar dzeu iubeste oamenii!!! N-ai auzit de crime din dragoste?!

      • mircea
        23 ianuarie, 00:05. mircea

        esti sigur ca parintii acelor copii inocenti sint si ei la rindul lor inocenti ? stii prea bine ca se spune cum ca copiii platesc pacatele parintilor. platesc cu boala...

        • plai
          23 ianuarie, 00:08. plai

          asta e o gluma, nu? ca daca nu e, inseamna ca emiti teoria transmiterii ereditare a pacatului: sincer, nu stiu daca sa incep sa rad sau sa plang incercand sa inteleg o astfel de teorie lipsita de o minima decenta si respect pentru umanitate.

        • catre mircea
          23 ianuarie, 00:15. catre mircea

          De ce trebuie un copil nevinovat sa fie pedepsit cu cancer de catre D-zeu (mare si tare si preaiertator) doar pentru ca parintii au facut pacate in viata lor? Care cretin de D-zeu pedepseste un copil nevinovat, credinciosule?

        • N*  @ 00:15.  catre mircea
          23 ianuarie, 01:54. N* @ 00:15. catre mircea

          Nu este deloc vina parintilor,
          mai degraba o datorie karmica.
          Nu este Dumnezeu care pedepseste,
          ci legea de Actiune si Reactiune care corecteaza
          pentru evolutia sufleteasca corecta a omului.

  • @Catalinn
    22 ianuarie, 22:43. @Catalinn

    Tu crezi ca ciumpalacii au auzit de Torquemada si cand a trait el?

    • gogu
      23 ianuarie, 00:11. gogu

      da coane, uite ca a auzit. Era atlet, sarea cu prajina si fugea la 60 metri garduri.

  • cristy
    22 ianuarie, 21:09. cristy

    daca cumva exista aceasta fiinta pe care unii o numesc d-zeu, are o groaza de explicatii de dat

    • £nigmaN*  @ cristy
      22 ianuarie, 21:40. £nigmaN* @ cristy

      Am inteles ca Totul ce se intampla este pentru binele nostru spiritual, pentru a ne constiinta.

      Corpul sufera, ...moare, ...dar Spiritul sau Sufletul,
      este Imortal.
      Suferinta nu este altceva decat o puternica transformare, o puternica \"rugaciune\", pentru a ne curati Aura de impuritatile sufletesti.

      Sper ca nu crezi ca oamenii se chinuie, mor,
      si apoi nimic nu mai subzista / exista, adica ne transformam toti in nimic, devenim doar hrana pentru viermi si nimic mai mult ?

      • Vasile
        22 ianuarie, 22:43. Vasile

        Pornesti de la ceva imaginar \"sufletul\", asa ceva nimeni nu a vazut sau nu se poate demonstra ca exista.
        Rugaciunea, nu are efect, statistica o demonstreaza, daca inaltele fete bisericesti ar fi stiut ca are efect, nu conteneau in a ne face demonstratii, daca ceva (medicament, fenomen etc) are efecte, se poate demonstra statistic. Nu merge treaba cu senzatii personale, si paganii s-au rugat mii de ani la zeitatile lor si aveau senzatia ca sunt ascultati. Eu cred ca majoritatea 99,999% dintre crestini zelosi, nu prea pricep ce inseamna imortalitatea, adica ce sa faci cu ea ? poate o fiinta apropiata cu maimuta sa aiba ce face 500 miliarde de ani ?(un milon are 10 mii de secole) oricum imortalitatea este mult mai mult.

        O zi buna si nu mai vorbiti prostii !

        • . £nigmaN*
          22 ianuarie, 23:02. . £nigmaN*

          Fiecare cu opinia lui si cu drumul lui.
          Nu ma deranjeaza absolut deloc ca unii oameni nu vor sa creada in Dumnezeu.

          ps. Imi inchipui ca esti inca tinar, sanatos,
          si putin cam inexperimentat.

          Mai tarziu, cand vor veni \"problemele\" sper sa schimbi de atitudine, caci vei avea nevoie de un oarecare \"ajutor\",
          cel putin sufletesc.

        • Vasile
          22 ianuarie, 23:09. Vasile

          Deci, asa....!? pai, ce, faci targ cu zeitatea, ce treaba are suferinta cu zeitatea ? omul la suferinta apeleaza la zeitatile oferite de societatea din timpul lui. Arata-mi un chinez din anul 1000 iHr care la suferinta in loc sa cheme pe zeitatile locale a chemat pe zeitatea evreilor ? deci credinta tine de geografie, intr-o zona pot fi milioane de salvati in alta nici unul, de, d-zeu iubeste mai mult pe europeni, ca altfel apostolii mergeau spre china nu spre mediterana.

        • *
          22 ianuarie, 23:21. *

          Nu exista zei, poate ca vorbesti de divinitati, sfinti, etc.

          Exista doar un singur Creator, Dumnezeu.

          Anglo-saxonii ii spun God, francezii Dieu, spaniolii Dios,
          portughezii Deus, italenii Dio, romanii Dumnezeu,
          arabii Alah, etc. Este Unul si Acelasi.

          ps. Exista foarte multe lucruri care nu le vedem,
          dar totusi exista.

        • vasile
          23 ianuarie, 00:55. vasile

          @* , m-ai dat pe spate, cu \"lucrurile care nu el vedem dar totusi exista\" , si pe Alba ca Zapada nu o vedem, deci....exista.

          \"exista doar un singur creator\" de unde stii ? daca sunt doi care creaza ? o masina are multi creatori, universul chiar sa aibe doar unul ?

        • eu@vasile
          23 ianuarie, 09:55. eu@vasile

          ce e asa greu?daca eu nu-ti vad creierul inseamna ca nu exista?desigur ca el exista si nu poate fi vazut....sau esti de alta parere?:)

  • @@@ 20:23. Basescu, de mai  jos ... sau  Catalin.
    22 ianuarie, 20:58. @@@ 20:23. Basescu, de mai jos ... sau Catalin.

    Nu dispera, prietene.
    Sperantza Moare Ultima !

    Sa nu uitam de proverbul care spune
    ca ‘Dumnezeu scrie drept cu linii strambe’.

    Avem sansa sa fim, in vremurile acestea strambe,
    “penitele” cu care Creatorul isi scrie, cu “caligrafia” sa, mesajul constiintarii.

    Sa avem incredere ca totusi exista ceva dupa Moarte,
    unde Rasplata pentru chinuri ne este data de Dumnezeu!

    • creatoruuu...
      22 ianuarie, 23:51. creatoruuu...

      Da de ce? Sa avem incredere?! In ce? Ca nu se vede nicio dovada a existentei acestui creator!!

  • mezinu USA
    22 ianuarie, 20:58. mezinu USA

    IN PRIMUL RAND NU A SCRIS CA NU EXISTA Dumnezeu ci Allah
    Allah este zeul lunii si ncii macar musulmanii nu vor sa recunoasca asta
    de ce credeti ca turcii aveau semiluna pe moscheie?

    • elefantul roz
      22 ianuarie, 22:47. elefantul roz

      Ei, nici al tau nu este chiar asa clar, tu ai 3 zei. tatal, fiul duhul. Daca filul gresea cand a venit pe pamant , nu mai invia, oricum nu era de bine pt. el. Asa ca ramanea tatal si duhul, este clar ca vorbim de trei persoane distincte, 3 zei.

    • ochila
      23 ianuarie, 18:18. ochila

      De ce turcii aveau semiluna pe moscheie ... ? pentru ca nu le'a mai ramas material sa faca o luna plina.

  • Basescu
    22 ianuarie, 20:23. Basescu

    Binenteles ca D-zeu a creat totul pe pamant. El a pictat zebra si toate alte animale dupa care vazand ca zebra se plictiseste a inceput sa picteze si un leu ca sa aiba ce manca. Dar sa nu ucizi ca e pacat. Lasa doar leul sau crocodilul sa-ti pape copii ca asa e calea domnului. Sau satre de caini care oamoara copii pe strazi muscandui de hal fara de hal. Mare e minunatia si calea domnului. Nu poate macar sa se arate o singura data in 2.000 de ani doar asa sa spuna simplu oamenilor ca el exista ca nu trebuie sa se mai ucida intre ei cu tot felul de religii, secte si tot felul de povesti nemuritoare cu unicorni, serpi vorbitori, iad sau rai, fecioare sau gradina lui eden. Binenteles ca D-zeu exista. El e totul. El este cel care pune la cale toate catastroafele din lumea intreaga. Daca te rogi sa ai o zi buna sar putea sa ai o zi buna sanse sunt logic de 50% cu sau fara voia lui dar daca te rogi la el sa-ti creasca piciorul pe care l-ai pierdut intr-un accident atunci ai sa-l primesti o lae. Popa o sa-ti spuna ca asa e calea domnului sa ramai fara el. Ca asa ti-a fost scris destinul pus intr-o carte acum zeci de mii de ani scris sa fii calcat de un tractor su de un BMW. Yep... Aleluia. Alah bless America.

  • Nostradamus*... 2012 - w.w.3
    22 ianuarie, 20:20. Nostradamus*... 2012 - w.w.3

    Din ce in ce mai multi stiintifici se indoiesc de Teoria Bing-Bangului.

    Oricum, cum poate ceva ( un bing-Bang de exemplu ) sa vie din nimic ?

    Nici de forma Universului nu sint deloc siguri.

    Sint mai multe teorii, deasemenea ca ar fi mai multe Universuri ( paralele, etc )

    • £nigma ° *N
      22 ianuarie, 20:36. £nigma ° *N

      Evolutia este in realitate incontestabila, a fost planuita
      si programata pentru Evolutia omului (si deasemenea a animalelor) de Divinul Creator, sau Dumnezeu.

    • elefantul roz
      22 ianuarie, 22:50. elefantul roz

      \"cum poate ceva ( un bing-Bang de exemplu ) sa vie din nimic \"

      dar atunci cum poate sa apara un d-zeu din nimic , e?

    • popa-indolentuuu...
      23 ianuarie, 00:10. popa-indolentuuu...

      Si ce daca? Nu cred nici in Teoria Bing-Bangului(Big-Bang!) tau,nici in forma universului dar nici in creatorul tau! Nu ma intereseaza decat de painea de pe masa sa o pazesc de toti hotii care ii dau tarcoale inclusiv popii de la papa in jos,inclusiv el!

  • -_-\"
    22 ianuarie, 20:07. -_-\"

    Sa spunem ca nu exista Dumnezeu (eu cred in El) Nu v-ati intrebat niciodata de unde au aparut toate in univers inclusiv noi?

    • Fasulye Bey
      22 ianuarie, 20:46. Fasulye Bey

      Esti liber sa crezi ce vrei si te respect pentru ca nu-i insulti pe cei care au alta parere. Multi s-au intrebat de unde a aparut Universul, iar fizicienii au pus la punct o teorie care raspunde acestei intrebari.

    • elefantul roz
      22 ianuarie, 22:52. elefantul roz

      Pai, atunci de ce nu te intrebi si de unde a aparut d-zeu. daca nu-ti poti explica cum poate sa apara lucruri din nimic, cum de pot sa apara zei ?

    • popa-indolentuuu...
      23 ianuarie, 00:15. popa-indolentuuu...

      NU! Nu m-am intrebat niciodata si nici nu am nevoe! Nu-mi pun intrebari tampite la care numai popii stiu raspunsul! M-as intreba de ce totusi nu-i plateste dzeu si ne cere noua bani?

  • -_-\"
    22 ianuarie, 20:06. -_-\"

    boi desteptiilor,daca Dumnezeu nu exista fie,atunci nu va intrebati de unde au fost create toate acestea in tot universul inclusiv noi?

    • Fasulye Bey
      22 ianuarie, 20:34. Fasulye Bey

      Ba ne intrebam si fie studiem Fizica, fie dam in doaga religiei.

  • Fasulye Bey
    22 ianuarie, 20:04. Fasulye Bey

    Bine ca n-a facut asa ceva in Arabia Saudita, unde lepadarea de credinta musulmana se pedepseste prin decapitare (cu sabia) in public. Da, se intampla in zilele noastre!

  • Daniel  de  Nostradam*
    22 ianuarie, 19:24. Daniel de Nostradam*

    Divinitatea Cosmica ne da buna intuitie, intelepciunea si libertatea sa credem sau sa nu credem.

    Avem liberul arbitru pentru aceasta.

    Credinta sau dragostea nu se pot impune cu forta.

    Acestea vin treptat cu incercarile Timpului infinit prin reincarnari succesive.
    Numai prostii si fudulii nu schimba niciodata de opinie.
    Cei care sint impotriva acestei libertati sint intoleranti si extremisti,
    care nu fac altceva decat sa-i radicalizeze pe oameni.

    • ps.
      22 ianuarie, 19:41. ps.

      Ateul plin de trufie si de ingimfarea increderii numai in propriile forte, care nu are frica de nimic pe lumea asta poate schimba de atitudine mai tarziu.

      Soarta ne aduce uneori surprize neplacute,
      dureri care numaidecat vin sa ne puie pe ganduri,
      sa ne destepte constiinta la o alta realitate mai spirituala.

      • Costa  DISCORDIA
        22 ianuarie, 20:10. Costa DISCORDIA

        Se intampla frecvent in Lumea noastra a incercarilor,
        sa chemam la ajutor.

        Intrebati pe cei care s-au salvat recent de pe nava
        de croaziera Costa DISCORDIA.

      • corect
        22 ianuarie, 21:47. corect

        sa ne puna pe ganduri

      • elefantul roz
        22 ianuarie, 22:56. elefantul roz

        @ \"Ateul plin de trufie si de inganfare\" , mi se pare ca gresesti interpretarea, ateul se crede un umil animal cu ceva inteligenta. In schimb credinciosul se crede imortal, fiu de zeu, sau ca d-zeu (o valoare si putere infinita) si-a dat viata pt. el, este ca si cand o musculita de otet(credinciosul), crede ca toate trupele NATO s-ar putea pune in miscare pt. ea si s-ar sacrifica intr-un razboi absurd s-o salveze. Cine este inganfatul aiurit, ateul sau baba credincioasa ?

      • Ateuuu...
        23 ianuarie, 00:19. Ateuuu...

        Ceace spui tu acum,se intampla la oamenii PROSTI! Sper sa nu faci pare dintre ei!!!...?

  • mugur
    22 ianuarie, 19:19. mugur

    Bineinteles ca exista, ca si ingerii (acum cind scriu sint vreo zece care filfiie din aripioare pe la fereastra, dar pentru ca o fac prea repede nu pot sa le disting sexul), raiul (\"bai oameni buni, multumiti-va cu ce aveti, muriti de frig, foame, lasati-va calcati in picioare, nu discutati, nu ginditi si nu cercetati, pentru ca intr-o viata posterioara veti avea de de toate, veti trai ca imparatii, veti zburda alaturi de Heidi Klum si Naomi Campbell pe cimpiile vesnic verzi, etc, etc\")
    Raiul, viata de apoi ? cele mai mari escrocherii ale istoriei, o metoda a religiilor, de foarte, foarte multe ori brat la brat cu puterile respective si indiferent care ar fi aceste religii (dar trebuie sa recunoastem ca cea crestina e de departe pe primul) loc) pentru tinerea sub control a oamenilor : luminite albe prin tunele, cai verzi pe pereti ... imi pare rau ca va dezamagesc, dar rezultatul e tot \"oale si ulcele\"

    • olaruuu...
      23 ianuarie, 00:25. olaruuu...

      Vorbesti foarte le superlativ: Olarii nu-si fac operele din orice tarana!

  • maximus decimus
    22 ianuarie, 19:12. maximus decimus

    Religia este cel mai puternic mijloc de manipulare a prostimii.
    Omenirea se imparte in 2 categorii : smecheri si prosti
    Tu din ce categorie faci parte?

  • Andromeda
    22 ianuarie, 19:09. Andromeda

    A crede in D-zeu este doar o chestiune de timp.
    Poti crede in D-zeu la cativa ani dupa ce te nasti, sau poti crede la cateva secunde inainte sa mori.
    Dar SIGUR vei crede.

    • liviu
      22 ianuarie, 19:32. liviu

      cand te nasti crezi in ce te invata familia . dupa o perioada iti formezi si tu o opinie despre toata treaba . Tu inca nu ai ajuns sa iti formezi o opinie asa ca dei cu presupusul :)

    • meno sebastiano argenti
      22 ianuarie, 20:07. meno sebastiano argenti

      Dar ce dovezi exista ca NU EXISTA ???

      • cristy
        22 ianuarie, 21:12. cristy

        dar ce dovezi exista ca nu exista o soparla vorbitoare, zburatoare si cu 4 capete???????? trebuie demonstrat ca exista ceva cre(s)tinule, nu ca nu exista. tu trebuie sa arati ca exista porcaria ce distruge omenirea de mii de ani, nu eu sa demonstrez ca nu

      • elefantul roz
        22 ianuarie, 23:01. elefantul roz

        Cine spune ca exista \"alba ca zapada\", acela trebuie sa demonstreze , nu sa puna pe ceilalti sa caute contrariu. Intuitia pe care paganii o aveau ca exista zei, este aceiasi pe care o folosesc crestinii, musulmanii hindusii astazi sa creada ca exista ceva.

        • eu
          23 ianuarie, 09:59. eu

          eu nu cred ca exista elefant roz,numai daca te vad pe tine in oglinda :)

    • IQuuu...
      23 ianuarie, 00:28. IQuuu...

      Ete na! Da de unde esti tu asa de SIGUR?? Ori crezi ca toata lumea est la nivelul tau extrasuperior de IQ ?!

  • Visan
    22 ianuarie, 19:07. Visan

    Inchizitia, versiune musulmana. Judecatorii ma rog, ce dovezi aveau ca exista d-zeu ?

    • PETRE BARDE USA
      22 ianuarie, 19:33. PETRE BARDE USA

      STIMATE DLE VISHAN, vrei DOVEZI ? nu exista dovezi- EXISTA NUMAI INTERESE- le slujitorilor tuturor credintelor, religiilor si sectelor. insirati pe TREPTE SI RANGURI,

  • mares
    22 ianuarie, 19:01. mares

    Flying Spaghetti Monster este singurul si adevaratul Dumnezeu!

    \"He boiled for your sins!\"

  • MEZINU usa
    22 ianuarie, 15:40. MEZINU usa

    178 de CRESTINI au fost MASACRATI de MUSULMANI ieri in NIGERIA
    KANO (Reuters) - Gun and bomb attacks by Islamist insurgents in the northern Nigerian city of Kano last week killed at least 178 people, a hospital doctor said on Sunday, underscoring the daunting challenge President Goodluck Jonathan now faces to prevent his country sliding further into chaos.

    A coordinated series of bomb blasts and shooting sprees mostly targeting police stations on Friday sent panicked residents of Nigeria's second biggest city of more than 10 million people running for cover.

    The scale of the carnage makes this by far the deadliest strike claimed by Boko Haram, a shadowy Islamist sect that started out as a clerical movement opposed to western education

  • prof romaga mircea campulung mold
    22 ianuarie, 15:28. prof romaga mircea campulung mold

    asa e la porcii musulmani si asta va urma in toata europa unde musulmanii si tiganii boratzi vor fi majoritari
    Romania,Franta,Anglia,Belgia,Olanda in prima faza
    tigancile se imbraca in musulmance cand cersesc on Belgia si Anglia de pe acum.

    • :)
      22 ianuarie, 19:34. :)

      nu vad ce te doare pe tine.. foarte bine toti santem oameni

      • omuuu...
        23 ianuarie, 00:36. omuuu...

        Tu chiar crezi ca toti suntem oameni?! Nu-si are locul aici sa-ti exemplific cate animale cu chip de oameni se misca printre noi! Tu ce chip porti!?

  • BOZGAN GHEORGHE
    22 ianuarie, 14:50. BOZGAN GHEORGHE

    Alexander,acum daca tot te spinzura aia ia zii tu ,da cu voce tare de tot sa se auda si in Romania si la Tel-Aviv \" HOLOCAUSTUL NU A EXISTAT\".Dupa legea penala romana iar 5 ani,care se vor contopi in pedeapsa cea mai grea,spinzuratoarea.dar vei avea vesnica noastra recunostinta.
    PS sa stii ca ai dreptate,aia o sa te spinzure nevinovat.Dumnezeu chiar nu exista.
    Evreii credeau in mai multi zei,fiecare avind un nume distinct, Yahve,Eli,etc trebuiau sa le duca ofrande la toti si atunci au zis\" Ce p...a nostra sa le dam la toate zeitatile cadouri,ia sa ii dam numai unuia. si atunci au bagat in fata fiecaruia apelativul domnule, gen domnule Yahve,domnule Eli,domnule X ,ca apoi sa faca uitat numele concret,retinindu-se doar domnul zeu sau DUMNEZEU. Deci,Alexander,te spinzura degeaba ,esti nevinovat ,DUMNEZEU nu exista ca o fiinta concreta ,este ca si cum ai spune Majestatea Sa, o.k. dar care,ca poate sa fie oricine in spatele denumirii sau ..nimeni

    • mezinu USA
      22 ianuarie, 15:15. mezinu USA

      tu nu existi tigan nespalat

    • adi
      22 ianuarie, 19:38. adi

      nu vad legatura dintre holocaust si god. eu nu cred in dumnezeu dar este evident ca hitler a fost un idiot si holocaustul o parte intunecata a istoriei

      • doctoruuu...
        23 ianuarie, 00:41. doctoruuu...

        Dar de unde stii tu? Ai scapat din vreun lagar? sau din vreun \"spital\"?

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele