\"Să ai 100 de ani este o porcărie\". Povestea MAESTRULUI curbelor SENZUALE şi al BETONULUI armat | VIDEO

Primul zgârie-nori din lume

Operele lui includ edificii publice pentru oraşele din Brazilia şi Cartierul general al Naţiunilor Unite din New York, printre altele. În 1938 îşi asuma conducerea unei echipe de arhitecţi, avându-l consultant pe Le Corbusier, pentru acest pentru construirea unui nou sediu al Ministerului Educaţiei şi Sănătăţiii Publice din Rio de Janeiro. A fost primul zgârie-nori din lume sponsorizat de stat, depăşind de departe tot ceea ce construise până atunci Le Corbusier.

Terminat în 1943, când Niemeyer avea 36 de ani, edificiul conţinea elementele a ceea ce avea să devină "Modernismul Brazilian". Au fost folosite materiale şi tehnici locale, cum ar fi azulejos (plăci de ceramică policromă), provenite din tradiţia portugheză, jaluzelele lui Le Corbusier, ce puteau fi legate de formele maure ale arhitecturii coloniale, culori vii, ce făceau aluzie la peisajul brazilian. În 1940, primarul oraşului Belo Horinzonte îi comanda lui Niemeyer o serie de clădiri, cunoscute sub numele de "Compexul Pampulha". Prima dintre ele a fost Biserica Sfântul Francisc din Assisi".

Străzi fără grafic

"Nu sunt atras de unghiul drept şi de liniile categorice, puternice şi inflexibile, create de om, avea să declare arhitectul. Mă atrage curba liberă şi senzuală - curba pe care am descoperit-o în munţii ţării mele, în cursul sinuos al râurilor ei, în trupul femeilor iubite, spunea cel care uneori a fost clasat drept virtuozul betonului armat şi maestru al curbelor şi bolţilor! În 1950 a apărut în SUA prima carte despre creaţia sa, semnată de Stamo Papadaki. Trei ani mai târziu a fost ales pentru postul de decan al Şcolii Superioare de design de la Harvard, dar aparteneţa sa la Partidul Comunist a dus la refuzarea vizei de intrare în SUA...

Este greu de cuprins suma tuturor bijuteriilor arhitecturale care îi aparţin. În 1956 apare o idee de mare amploare: construirea de la zero a unui oraş ce urma să devină noua capitală a Braziliei. Niemeyer şi-l asociază pentru planul urbanistic pe Lucio Costa. În câteva luni a desenat un mare număr de clădiri rezidenţiale, comerciale şi guvenamentale. Printre ele, "Palacio da Alvorada", reşedinţa preşedintelui, diverse ministere, cu elemente care se repetă în fiecare clădire dând oraşului unitate formală. Au fost imaginate străzi fără trafic, clădiri "plutind" deasupra solului...

Premiul Lenin

Oraşul a fost conceput şi construit în patru ani. La finalul lucrărilor, Niemeyer a fost numit şeful Colegiului de Arhitectură al Universităţii din Brazilia, iar în 1963 de devenit membru de onoare al Institutului American al Arhitecţilor din SUA, primind şi Premiul Lenin acordat de URSS. Zece ani mai târziu se exila la Paris, în timpul dictaturii militare din Brazilia. Ministrul Forţelor Aeriene şi Navale afirmase că "locul unui arhitect comunist este la Moscova".

Lucrează în această perioadă la Centrul pentru Expoziţii Internaţionale de la Tripoli, din Liban, proiectează Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Alger, construieşte sediul Partidului Comunist Francez din Paris, şi, în Italia, pe cel al Editurii Mondadori. Tot acum devine designer de mobilier pentru "Mobilier International". Proiectele sale pariziene, caracterizate ca şi arhitectura lui de linii curbe, au fost produse mai târziu, în Brazilia, de compania japoneză Tendo.

O porcărie

Enumerările devin iarăşi de prisos. Anii i-au trecut în acelaşi ritm al clădirilor proiectate frenetic. O premieră a apărut la vârsta de 96 de ani. A fost invitat să conceapă Pavilionul de Vară al "Serpentine Gallery" din Londra, prima lui comandă în Marea Britanie.

Împlinirea vârstei de 100 de ani l-a găsit implicat în diverse proiecte, mai ales sculpturale, dar şi intervenţii asupra propriilor lucrări anterioare, protejate prin Legea Patrimoniului Naţional. Cu ocazia centenarului, Vladimir Putin i-a decernat Ordinul Prieteniei. În "Curbele timpului: Memoriile lui Oscar Niemeyer", apărută la Londra în anul 2000, arhitectul îşi caracteriza creaţia drept "un protest deliberat, izvorât din mediul în care trăiesc, cu plajele lui albe, munţii uriaşi, vechile lui biserici baroce şi frumoasele femei bronzate"!

La vârsta de 100 de ani, arhitectul se ducea zilnic la studioul său din Rio, situat la etajul al zecelea al unei clădiri de pe Avenida Atlantica şi mărturisea că îi tremură mâna, că i-a slăbit capacitatea vizionară şi că "să ai 100 de ani este o porcărie"...