Priveşte în urmă cu resemnare: "Poate nu eram aşa dacă eram tratat cât am fost mic. Acum sunt traumatizat, nu mă mai pot vindeca. Educatorii nu te susţin, ei ştiu doar să pedepsească".
"I-a dat cu pumnul, cu băţul, apoi a tuns-o chel"
Judeţul Iaşi are peste 2.800 de copii în plasament, din care 1.200 trăiesc în centre "rezidenţiale", iar restul sunt în grija asistenţilor maternali. La centrul Tătăraşi, copiii consideraţi "cazuri sociale" - adică sănătoşi la minte şi trup, diferiţi de cei cu nevoi speciale - sunt repartizaţi în nouă apartamente, sistem modular finanţat de PHARE. O parte dintre educatorii din aceste module, mulţi cu 10-20 de ani de activitate în sistem, au ajuns la judecata copiilor.
Victor Amarandei, educator în modulul "Columnei", este acuzat că l-a bătut cu pumnii şi picioarele pe Florin, care acum are 16 ani. Băiatul are un uşor retard mintal şi a fost mutat din apartament în centrul de la Târgu Frumos, unde ajung cei cu probleme psihice. "S-a urcat pe mine. Eu, Rusu şi Fani Stoica eram cel mai des bătuţi. Nu ştiu ce-avea cu noi. Cel mai des folosea palmele, dar punea şi cureaua pe noi", povesteşte Florin.
Declaraţiile sale pot fi tratate cu rezerve, poate copilul inventează. Dar vorbele sale, înregistrate pe reportofon, pot fi verificate de specialişti în urma unor investigaţii psihologice mult mai detaliate. Florin aminteşte elemente concrete - zile, nume, motive. "Nu-mi făcusem patul. M-a chemat în hol (e vorba tot de Amarandei - n.r.) şi mi-a dat cu pumnul în cap şi la coaste. Ceilalţi nu se băgau, le era frică".
Apoi continuă: "M-a bătut şi doamna Bişoc, iar câteodată doamna Didina. Ce bătaie luau ăia mici de la doamna Lenunţa Usariu (este educator într-un alt apartament, la CUG, şi e acuzată că aplică şi în prezent corecţii corporale - n.r.)! Mai ales Andrei, un băiat mai mic. Bişoc, odată, a bătut-o pe soră-mea. Asta se întâmpla în cămin, în Primăverii. Iar cea mai mare bătaie a luat aia mai mare dintre surorile Şrainer. Am fost de faţă. Doamna Bişoc i-a dat cu pumnul, cu palma, cu băţul, iar apoi a tuns-o chel. A bătut-o pentru că fugise din apartament, au găsit-o pe stradă că cerşea".
Surorile Şrainer, ieşite din sistem între timp, sunt epave, ca mulţi alţi "absolvenţi" din orfelinate. Una e prostituată, cealaltă are probleme cu drogurile.
Educatoarea Bişoc nu e făcută pentru această meserie
Sebastian Dodan a luat-o de mic cu viaţa la orfelinat. Aşa i-a fost soarta. Avea o mamă singură, săracă lipită pământului, şi încă trei fraţi mai mari. Maică-sa l-a sacrificat pe cel mai mic. Sebastian a trecut prin Hălăuceşti, Cozmeşti (centre de plasament considerate veritabile case ale groazei, desfiinţate între timp), Primăverii şi ultimii trei ani într-un modul.
"Mai sunt educatori care bat copii. Lucrurile s-au îmbunătăţit, dar violenţa mai este prezentă, numai că nu e recunoscută oficial de şefii Direcţiei", este analiza lui Dodan, care cunoaşte fenomenul mai bine ca oricine. "De la şase ani am început să iau bătaie la Hălăuceşti. Făcea parte din viaţa mea, o luai dimineaţa, la prânz şi seara. La Cozmeşti existau violuri între copii. Cei mai mari îi abuzau pe cei mai mici. Ar trebui o campanie naţională intitulată «Stop violenţei copiilor mari asupra copiilor mici!»", se înflăcărează tânărul, convins de gravitatea fenomenului. El spune însă că în centrul din Primăverii viaţa a fost mai bună.
Ajunge apoi la Marilena Bişoc. "Am venit de la şcoală, ne-au dat liber la ultimele ore şi m-a întrebat de ce am venit aşa repede. I-am spus, nu m-a crezut şi apoi m-a luat la palme că m-am pus în gură cu ea. La orice greşeală erai pedepsit. O săptămână n-ai voie să ieşi din apartament. Sau două săptămâni. Stai închis, asta-i tot ce ştiu educatorii".
Pe capul Marilenei Bişoc, femeie la 51 de ani, plouă cu acuzaţii. Un alt tânăr, care încă n-a părăsit sistemul, enumeră: "A bătut un copil pentru că nu ştia să schimbe sacul la aspirator. A lăsat-o pe Andreea Dănilă (fată cu traume, violată de concubinul mamei) să doarmă fără saltea, direct pe stinghia patului. Motivul: făcea în pat". Sebastian Dodan concluzionează: "Marilenei Bişoc nu i se potriveşte acest domeniu".
"Bate îndesat şi bine"
Un alt educator identificat de mai mulţi copii ca având caracter dominator, agresiv este Cristina Zuzan. Are 34 de ani şi este în sistem de 12 ani. "Cristina Zuzan bate îndesat şi bine", este caracterizarea făcută de Sebastian Dodan. Florin, băiatul de la Târgu Frumos, spune că a fost martor când Zuzan a bătut-o pe Iulia Anghel pentru că nu-şi spălase şosetele: "I-a dat sângele pe nas".
Despre această fată există informaţii că fusese violată în centrul din Primăverii, în spatele unui garaj, de către câţiva băieţi mai mari. Sebastian Dodan a confirmat întâmplarea. Tot copiii din centru spun de o altă educatoare, Oana Bratu, că a lovit-o cu cărţile în cap pe Andreea Dănilă, iar pe Gina Bura a bătut-o pentru că ceruse ajutor pentru tema de la engleză.
AMINTIRI
"Pe aia mare din surorile Şrainer a bătut-o cu pumnul, cu palma, cu băţul, apoi a tuns-o chel. Eu am spus o dată unui educator: vorbiţi vă rog cu acest domn să nu mă mai bată.",
FLORIN, minor asistat
"Să educi înseamnă să stai de vorbă cu copilul. Educatorii, psihologii nu fac niciodată acest lucru. Am avut o copilărie chinuită, cu foarte puţine momente frumoase. Adulţii ştiu doar să pedepsească.",
SEBASTIAN DODAN, tânăr ieşit din centrul de plasament
MALAXORUL DE COPII
Reforma a atins clădirile şi s-a oprit la oameni
Ion Florin este directorul DPC Iaşi de mai bine de patru ani, dar s-a declarat stupefiat de episoadele de violenţă descrise de copii. "M-aţi şocat", a spus în prima fază, nuanţând apoi: "Cred că există tensiuni între educatori şi copii, dar se exagerează gravitatea lor".
Ca şi Karacsony, directorul DPC nu recunoaşte rata foarte mică de succes a pregătirii acestor minori pentru viaţă: "Din 2.850 de copii, 1.650 sunt în centre, dar numai 400 sunt fără deficienţe mintale. Avem 80 de studenţi şi e un procent bun".
Dar cea mai mare durere a "absolventului" Dodan era tocmai eşuarea sa la periferia societăţii: "Să educi înseamnă să discuţi cu copilul, iar acest lucru nu se întâmplă niciodată". Ion Florin se apără: "Avem un deficit de 300 de angajaţi faţă de organigrama normată. Anul trecut, 200 de specialişti au ieşit din sistem. E un exod. Salariul mediu în DPC Iaşi este de 650 de lei. Un psiholog are între 800 şi 1.100 de lei lunar".
A recunoscut însă: "Reforma în protecţia copilului s-a concentrat pe infrastructură şi s-a oprit la oameni. Trainingul educatorilor trebuie făcut anual, e un proces continuu, dar nu mai sunt bani şi nu se mai face". CUM SE APĂRĂ EDUCATORII
Bişoc: "Se plâng cei care vor să golănească. Eu cer respectarea regulilor"
Educatorii incriminaţi neagă categoric toate acuzaţiile. Marilena Bişoc (foto dreapta) este cea mai vehementă: "Copiii care mă acuză au fost manipulaţi. Sunt labili, azi spun una, mâine nu mai recunosc nimic. Sunt de 20 de ani în sistem şi nu am folosit niciodată violenţa. Mai ridic tonul, recunosc, pentru că sunt mai exigentă şi cer respectarea regulilor".
Rugată să explice acuzaţiile care se referă la evenimente concrete, petrecute cu martori, educatoarea a replicat: "Copiii vor să golănească, de asta se plâng. Sunt victima unei dispute pe care am avut-o cu o colegă, ea m-a calomniat". Marilena Bişoc spune că modelează copiii: "Trei fete din apartamentul de care mă ocupam au terminat liceul şi acum sunt la muncă în Grecia".
Cristina Zuzan - cea care "bate îndesat şi bine" - neagă, de asemenea, renumele care îi este atribuit: "Sunt mamă, în primul rând, şi n-aş lovi niciodată un copil. Când mă supăr pe un copil din modul, nu mai vorbesc cu el câteva ore, o zi-două, îl fac să înţeleagă ce-a făcut. Înainte mai ţipam, acum însă mă abţin". Nu recunoaşte nici episodul cu Iulia Anghel: "E o fată cu deficienţă mintală, e la şcoala ajutătoare, nu poate fi credibilă".
A auzit de poveştile cu violurile din centrul din Primăverii dar crede că erau adolescenţi care doar se lăudau. "Salariul e foarte mic (700-800 de lei lunar - n.r.), motivaţia mea vine din suflet", concluzionează Cristina Zuzan. Niculina Karacsony este director adjunct al DPC Iaşi, ocupându-se direct de monitorizarea procesului educaţional din centrele de plasament şi de evaluarea psihologică a copiilor şi educatorilor.
"Nu există dovezi pentru episoadele de violenţă. Am întâlniri trimestriale cu reprezentanţi ai copiilor, în absenţa educatorilor. Aplicăm formulare nepersonalizate în care pot scrie tot ce vor. Nu au vorbit de bătăi. A fost un scandal în primăvara anului trecut, dar ancheta a scos la iveală un conflict între colegi". Karacsony nu neagă deficienţele sistemului şi nu exclude posibilitatea unor acte violente, dar a subliniat că Direcţia nu tolerează educatorii care recurg la bătăi. Anual, supraveghetorii primesc o evaluare dar, cu mici excepţii, toţi primesc "Foarte bine", testările fiind formale.
Directoarea adjunctă a fost emoţionată de mesajul lui Sebastian Dodan - "am fost chinuit de mic, am avut tentative de suicid, acum am o traumă de care nu mai scap" - încercând să-şi manifeste buna-credinţă: "Nu neg că a trăit momente groaznice, dar lucrurile s-au îmbunătăţit în ultimii ani".
Niculina Karacsony a fost însă în dificultate când i s-a pus în vedere faptul că educatorii care îl chinuiau pe Dodan în urmă cu 5-10 ani sunt şi acum în sistem: "Salariile diminuate afectează implicarea, dar mulţi dintre cei plecaţi anul trecut aveau în primul rând o problemă de conduită. Încercăm să scăpăm de cei care nu pun suflet".


Spune-ţi părerea!
nu stiu cine are dreptate dar pot sa zic un lucru care la vazut cu ochii mei....este adevarat k in centrele de plasament copii sunt maltratati ori fizic ori psihic dar acest lucru poate se intampla pentru k sistemul din romania e asa cum este, si nu se respecta regulile si drepturile. am o intrebare ..... Cu ce sunt vinovati copii care ajung in aceasta situatie? Nu este destul k suntem batuti de soarta? isi mai bat si alti joc de noi, pentru ce? pot sa zic un singur lucru....SA LE FIE RUSINE LA PERSOANELE CARE SUNT ANGAJATE SA AJUTE ACESTE FIINTE UMANE CARE NU AU NICI O VINA K SUNT ASA CUM SUNT!!! SA LE FIE RUSINE SI LA COPII CARE NU VOR SA ASCULTE SI FAC NUMAI PROSTII!!!!!!!!!!!
Bravo Sebastian fii tare lasa timpul sa treaca astfel cei din jur o sa te priveasca cum te privea inainte , stiu ca acum iti este foarte greu si regreti pentru faptele si declaratile care au aparut in articol dar sunt sigur ca nu tu ai spus asa ceva ... adevaratu adevar va iesii intotdeauna la iveala iar toata lumea o sa te inteleaga cu adevarat in primul rand .. fosta doamna directoare , educatori , prieteni si colegi tai iti urez mult sucees sa ai grija de tine iar tine minte un lucru ai grija cu cine mai stai de vorba deoarece oameni sunt diferiti si poti sa te astepti la multe lucruri neplacute si este pacat de tine . esti un baiat extraordinar te aprecez asa cum esti si poate ca intr`o zi vei fi acel sebastian pe care il stiu dinainte , eu oricum te acept asa cum esti tu pentru ca ai facut numai lucruri bune si ai lasat loc de buna ziua oriunde.
Da Sebastian,noi toti anonimii de pe planeta PAMANT,si nu numai(pt.ca spatiul nu are frontiere),te asteptam cu drag intr-un loc feeric,dar ANONIM bineinteles,sa ne impartasesti experientele tale paranormale si extrasenzoriale ca un adevarat guru ce esti,tu ,SENSEIULE SUPREM in ale minciunii si teatrului ieftin.Intr-o zi vei redeveni acel Sebastian pe care-l stiu toti,adica cu foamea-n gat si gata sa-i vinzi pe toti pt 30 de arginti \"CRESTINULE\"!DA SEBASTIAN,NOI,TOTI,TE IUBIM,dar....RECE SI CU VATA-N NAS DRAGUL NOSTRU IUDA!SARBATORI...DIFERITE...PARANOICULE!!!!!!
stiu ca este mihaela vrei sa te razbuni pe sebastian,sunt sigur ca el are bunul simt si cand stie ca greseste cu ceva isi apleaca capul,mihaela este o vrajitoare care citeste in carti si spune stele verzi,anonimi de pe acest PAMANT sunt de parere ca vreti sa va fc paranormala cum este el eu nu cred in prostyyyyyy,sa va lumineze mintea cel de sus mihaela ca nu stiti sa vorbityyyy,sebastian este un baiat bun care cred ca nu el a vrut razboi ce tu mihaela ai vrut mai de mult sebsastian nu pune sufet cea ce scrie mihaela vrea sa ti faca nervi ,fii optimist ca esti un baiat destept,CRETINO MIHAELA EU TOT TE IUBESC DAR RECE SI CU VANTA_N NAS DRAGA MEA SARBATORI DIFERITE VRAJITOARE CE ESTI
est experta la manipulat,cati ani de facultate de prostologie ai facut?ca habar nu ai ce faci esti cu pluta desteapto stii sa faci numai rau nu v am crezut ca sunteti asa de rea la suflet dar pote ca intr o zi o sa ti deschizi mintile lasa dusmania deoparte ca nu castigi bani eu cred ca acum fierbe sangele in tn vrajitoare ce esti DUTE LA PREOT SA TI DEA UN CANON SA CITESTI LASA PROSTYLE CA AI SA PERZI MULT IN VIATA
sebactian nu are nicio vina a fost influentat si trebuie sa il intelegeti ca nu a avut vreun motiv sa se razbune pe educatori din primaveri. eu cred ca este mana lui mihaela trandaf deorece a vrut mai de mult sa se razbune pe educatori mai ales pe dmna bisoc eu sper sa sa faca dreptate pe mihaela trebuie sa o dati in judecata o sa platiti ca ati o facut rau lui sebastian si florin durai care v ati bucurat de un copil bolnav mental sa va fie rusine ce ati facut nu va ti gandit inainte de a face acest lucru? succes la educatori si lui sebastian
Bravo Sebastian te apreciez ca ai avut bunul simt sa spui adevarul si sa le ceri iertare... ce pot sa iti zic decat la ce rau ti`a facut nesimtita tie si la educatori .. dati`o in judecata .. Sebastian sper sa treci cu bine de aceste probleme sa fii tare si sa fii privit cum erai inainte .
Dragi cititori va dau o veste Sebastian a fost manipulat de Mihaela Trandaf si ia spus sa stea linistit ca nu o sa se intample nimica , a primit mesaje de amenintare daca spune adevarul se va razbuna pe educatori si nu o sa`i fie mila niciodata de Cadre din acest sistem. Florin Durai a fost si el influentat iar Mihaela trandaf la castigat cu o ciocolata si sa bucurat la un copil bolnav . Dragi Educatori iertatil pe Sebastian deoarece nu este de vina ... fiti intelegatori ca cineva exista sus si va face dreptate cu respect si sinceritate Mihaela ne vedem la Tribunal !
Doamna Mihaela nu am cerzut k o sa fiti asa , sa va fie rusine deoarece ati manipulat si ati vrut sa va razbunati pe acesti educatori .pe Sebastian il cunosc prea bine si intodeauna aprecea Centrul tip Familial Primaveri . acesti educatori au fost implicati in acest articol .. totul este o minciuna deoarece cred ca Sebastian nu a fost niciodata batut in primaveri ! ... il cunosc atat de bine ce fel de persoana este care a lasat loc de buna ziua si a multumit la fiecare in parte cand a fost ajutat .
Pot si eu sa spun ca ai batut-o crud si bine pe Elena Lacatusu , fata cu epilepsie...........................
Nu trebuie sa ascultam ce spun reporterii,mai ales daca am cunoscut-o pe d-na Zuzan Cristina .
In primul rand vreau sa-i felicit pe cei care au realizat acest articol.Era timpul sa afle toata lumea ce se-ntampla in acest sistem.Nu inteleg de ce e asa de revoltata aceasta asa zisa d-na CRISTINA ZUZAN.Sunt convinsa ca totul este adevarat, iar despre episodul cu acea fetita,e real,am fost martora intr-o tabara la STRUNGA.Ai curajul tu,Cristina Zuzan, sa ma infrunti si sa negi?Sa nu cumva sa uiti de referatul pe care ti l-am facut la Directie,atunci.
Tu unde esti acuma, nu esti cea care a fost mutata disciplinar din modul, ai fost si tu un fel de Trandaf, dar s-a gasit ac de cojocul tau mai repede, tanara de care spui tu face parte dintre tinerii cu personalitate dubla,a fost mutata in cele din urma la centrul unde se aduna cei cu grave probleme de conduita si comportament.Acum cred ca a iesit din sistem.
DE infruntat te-a infruntat,sau ai uitat,doar ai lucrat direct cu ea.Ea a ramas ,tu ai plecat..acum te roade
imi poti spune cine esti?
Sunt o educatoare l-a care tinerele sau plans de educatia pe care le-o faceai,de a fura hrana unor copii.Daca nu stii si tinerele de care spui tu ca au fost batute au relatat cum luai painea din modul si se trezeau dimineata fara paine, iar pe tine te durea in cot...
Ce ai uitat referatul lor, si de ce ai fost TU mutata.
Ai uitat ca una dintre plangerile copiilor a fost ca le luai si ultima bucata de paine,stiind ca nu mai au in dulap.
tanti sandu nu te mai da matale mare si nevinovata si bucuroasa ca a aflat lumea de ce se intampla in centru....
ai uitat ce faceai tu? chiar acelei fetite???
mai degraba stateai ascunsa in lumea ta obscura si iti vedeai de viata ta...ca de ai fi fost in centru te ar fi luat si pe tn la intrebari....
asa ca tine ti gura de putoare ce esti.
Draga mea , esti plina de ura,iar vorbele-ti miros a voma.
Incearca un medic pentru cap si un preot pentru suflet.Atunci cand te trezesti din bratele lui Bachus , incearca sa-ti evaluezi sansele,cred ca intr-o zi pamantul te va inghiti,dar... te va scuipa.Ai dreptate nici el nu te inghite.Urmeaza-mi sfatul si te cauta.
ce fel de psihologi sunt la angajarea unei persoane din acest sistem nu au vazut ca M.T. are probleme grave de conduita morala ?
Cele scrise in acel articol sunt niste aberatii. Nu se practica batai sau alte pedepse in acele apartamente. Educatorii sunt mereu testati si verificati de sefi. Hai sa fim seriosi ca nici un educator n-ar indrazni sa loveasca un copil ,pt ca si-ar pierde imediat painea. Si la timpurile astea......
NU V-AM CREZUT CA FACETI ASA CEVA AR TREBUI SA FITI DATI IN JUDECATA
nu este frumos ce ati facut, ar trebui sa va cereti scuze de la acesti copii implicati in acest articol .adevarul va esi la supravata ce si cum s-a intamplat . va pupa OTY BOOLY
Toata lumea isi da cu parerea si cade dintr-o extrema in alta.
O sa incerc sa enumar cateva greseli:
1. Reporterul nu este documentat. Centrul Tatarasi nu mai exista si de la aparitia lg. de protectie a copilului nu a inregistrat violente de nici o natura, pana la comasarea sa cu Centrul Primaverii, devenita oficiala la sfarsitul anului trecut. In prezent are alta structura si denumire.( a nu se confunda)
2. Cine pune mana pe o carte si se documenteaza asupra subiectului copilului institutionalizat la varste mici, poate observa tendinta acestora de a se victimiza in orice context plus multe alte probleme (ar fi trebuit consultat si un psiholog pt acest reportaj)
3. Copiii care ajung in plasament reprezinta material uman de cea mai slaba calitate, in proportie de peste 90% ( copii conceputi din parinti alcoolici, cu un bagaj genetic alterat, traumatizati in cele mai oribile moduri posibile, fara minimum de educatie, etc)
4. Majoritatea copiilor considerati normali (fara certificat CES) au intelectul la limita, iar cei absolut mediocri sunt priviti de personal ca o raza de lumina.
5. Volumul de munca in aceste institutii este enorm si nu exista timp de exagerari, violente si alte nimicuri. Se munceste suficient de mult cu acesti oameni incat sa se faca studenti din copii cu intelect mediu, sa promoveze o forma de invatamant ce are cautare pe piata un copil cu intelect la limita sau sub limita.
6. Copiii din centrele de plasament au sanse de reusita in viata mai ridicate decat un copil dintr-o familie de muncitori. Cati parinti fac meditatii si educatie continua, cati fac orientare profesionala, cati ofera sprijin indiferent de ora sau de natura problemei, cati asigura conditii de trai decente?
7. Acesta nu este un reportaj impartial, cu documentare ca la carte, ci prezinta lucrurile dintr-un singur punct de vedere.
Poate acest tanar nu a reusit inca pe drumul vietii, dar unde erati dvs la 21 de ani? Apoi, daca voiati sa stiti cu si despre cine vorbiti trebuia sa vedeti ce fel de copil a fost in perioada institutionalizarii
Prea multe erori creeaza dezinformarea.
BUNA .ADRIANA SPER CA TU NU VEI AVEA PLACEREA SA TRAIESTI INTR-O ASEMENEA INSTITUTIE. CAT DESPRE COPII PROVENITI DIN PARINTI ALCOLICI E FALS EU SUTN UN ASEMENEA COPIL DOAR CA PARINTII MEI NU CONSUMA ALCOOL...VOLUMUL DE MUNCA? ACESTI INSTITUTORI LUCRAU LA ANDRELE IN TIMP CE EU LUAM BATAIE DE LA FETE MAI MARI...CAUTA POPOVICI... ERA INTR-O ASEMENEA INSTITUTIE...MA TERORIZAT PSIHIC PT CA ERAM DE RELIGIE CATOLICA.. O CRETINA CU NUME DE EDUCATOR.. DACA LUAM BATAIE DE LA FETE MAI MARI SPUNEA CE A FACUT CATOLNICA... NICI MACAR NU STIA SA SPUNA CORECT CATOLICA.... STRANIU SUNT O FATA PROVENITA DIN CASA DE COPII DAR AM UN FIU STUDENT LA ISTORIE DETINE DIPLOMA DE INVATATOR. FIICA MEA E BINE SI EA
.. EU VB ROMANA BINE . ENGLEZA ,,GERMANA SI ITALIANA....TU CA ESTI O PERSOANA NORMALA CU PARINTI NORMALI AI ACESTE REALIZARI?E BINE SA NU JUDECAM PE CEI DEFAVORIZATI.. PANA NU STIM DE UNDE VINE PROBLEMA.. CINE E PUS SA AJUTE ,TREBUIE SA AJUTE NU SA JUDECE...
Nu cred ca iti mai raspunde cineva,aici subiectul este inchis,ar trebui sa citesti aproape toate comentariile.aici o vorba de razbunarea unei foste colege Mihaela Trandaf, care s-a eliminat singura din sistem datorita sanctiunilor primite ,a gravelor abateri ,mai ales morale( aducerea de persoane straine in module, neglijarea servciului, asmutirea copiiilor asupra altora si a colegilor-- barfa )a atacat colegii intr-un mod josnic.
Numai cine lucreaza, in adevaratul sens al cuvantul;ui in acest sistem cunoate adevaratele probleme cu care se confrunta.
Tocmai acest lucru se incearca a se musamaliza . Interesul superior al copiilor nu reprezinta conditiile de viata ci doar imaginea unui sistem putred .
in primul rand poate si u teai conceput din parinti alcoolici..............2. dak vrei sa stii k acei copii din CP au ajuns doctori,directori....etc asa k vezati gunoiul din ochi si nu te mai da atat de corecta si nu mai crictica!!!!!!!!!!!!!
In sfarsit aude si lumea de oceste orori. Am fost martora l afelul cum se purtau ingrijitorii de l aTg. Frumos cu copiii si cred ca ceea ce declara ei, chiar si cu deficiente sau retard, e adevarat. Cred ca si un om cu deficienta mintala nu poate sa uite durerea si bataile pentru ca e om. Eram studenti cazati acolo in practica si am vazut ce flamanzi erau copiii, cum ne cereau de mancare, am vazut cum erau alungati de ingrijitori si batuti cu leaturi- copilasi de 6-7 ani, inchipuiti-va, flamanzi si batuti. Noi din pacate eram prea preocupati de noi ca sa luam atitudine, ar fi trebuit sa mergem atunci la presa si la autoritati si sa ajutam cumva. Regret si acum ca nu am gandit atunci mai mult si imi cer iertare in fata acelor copii. As depune si acum marturie la politie. Aceste lucruri sunt posibile pentru ca in fond toti suntem parte din sistem, nu suntem obisnuiti sa luam atitudine si ne ocupam mai mult de noi decat de comunitate. Nu numai eu am fost martora, ci si alti 40-50 de colegi care erau in acele camine.
Ne-au spus copiii cum erau trimisi la cersit pe trenuri si \"castigul\" il luau ingrijitorii. Revoltator!
AM FOST MARTORA A ACESTE ORORI .. JUD BRAILA CASA DE FETE VECINA DE GRADINA PUBLICA BRAILA..EDUCATOARE CE BATEA COPII CU CARTEA IN CAP..SUPRAVEGHETOR DE NOAPTE CE CULCA FETITE DE 6.7.8 ANI DOAR PE MUSAMA ,PT CA FACEA PIPI IN PAT. EU AM FOST BATUTA DE FETE MAI MARI ,, AM FOST INTERNATA IN SPITAL PT CA AM RAMAS LESINATA ,PLINA DE VANATAI...CONTROL MARE DE LA INSPECTORAT ,,NICI UN VINOVAT..ERAU ANII 80
EDUCATOARE CRETINA POPOVICI CARE NU STIA SA SPUNA CATOLICA MA PORECLEA CATOLNICA PT CA AVEAM ACEA RELIGIE..ASTAZI SUNT O PERSOANA NORMALA AM UN FIU STUDENT LA ISTORIE DETINE DIPLOMA DE INVATATOR..EU VB FLUENT ROMANA , ENGLEZA, PUNTIN GERMANA SI BINE ITALIAAN .. DECI??????? CINE ARE PLACEREA SA MA COMBATA AS VREA SA O FACA IN FATA MEA.
Mai, numai spune tu... macar scoate cuv martora din context pentru ca esti o lasa ordinara. Acum te-ai trezit... de ce nu ai spus atunci ?
aaa...si app.....daca lasti putin aerele pe care le-ati prins cu timpul ...ca doar ce.....nu mai sunteti toti laolalta sunteti in diferite cartiere trebuie sa fiti baieti de cartier nu?.....daca mai ascultati putin poate se va schimba treaba
bai....sunteti aiurea.....era aiurea atunci cand eram toti la un loc in centru vechi......ziceti ms ca acum aveti conditii si nu va mai spargeti atata ....
Bai micro yce eu nu cred sa se fura mancare asa cum zici tu mai sus...de bine de rau macar ai avut ce manca si nu ai murit de foame
Imi place cum suna ceea ce zice d-na Bişoc: \"Se plâng cei care vor să golănească. Eu cer respectarea regulilor\" Intr-adevar cei care vor sa golaneasca cauta motive pt a reusi si pe urma tot ei zic ca doamnele de la centru le-au facut un rau lasandu-i sa golaneasca.Daca nu ii lasa,copii injura educatorii sau ameninta ca fug din apartament.
Din punctul meu de vedere toti suntem oameni si hai sa nu traumatizam acele \"batai\" ca nu toti copii sunt bolnavi din cauza asta. Eu personal o cunosc pe Iulia (cu toate ca numele tinerilor din centre trebuie pastrate confidential) si sigur nu are probleme cu capul din cauza asa zisa bataliei de care se zice cum ca ar fi batut-o d-na Cristina Zuzan. E cel mai bine sa vorbiti in cazul vostru la timpul potrivit cand luati bataie, nu sa ziceti ce ati auzit de la altii pt ca nu stiti adevarul si sunteti constienti de asta dar cum e frumoasa barfa... nu va puteti abtine :| In loc sa va umpleti mintea cu asemenea prostii mai bine invatati sau faceti ceva pentru voi nu pt educatoare sau pt nu stiu care. Si eu am stat in centru si acum traiesc prezentul nu trecutul. Acum sunt pe cont propriu si nu ma plang. Ma gandeam...de ce zic oameni din exterior \"saracii de ei\"? Si am gasit raspunsul:D uraaaa....raspunsul e ca sunt multi tineri care le place sa se planga...dar sunt si tineri care infrunta viata de zi cu zi si pe ei nu-i vad acei omuleti care zic \"saracii de ei\".Deci...Dodan Sebastian te rog sa nu mai vb prostii fata de d-na Cristina si sunt convinsa ca trebuie sa-ti ceri scuze si sa recunosti aceasta minciuna fata de toti pt ca esti constient... nu e asa cum ai zis si pe viitor sa stii ca nu asa se fac banii, adica mintand persoanele din jurul tau pt o suma de bani. Prietenii raman toata viata daca stii sa-i pastrezi nu sa-i minti pt bani.
In orfelinate, exista un cerc vicios, copii genetic sunt mai debili, sa nu va imaginati ca toti oamenii sunt la fel, femeile reduse cu un IQ slab au statistic mai multe probabilitati sa ramana insarcinate din flori si fara o situatie financiara buna, perechile lor tind sa fie la fel. 80% din inteligenta noastra este genetica, stimularea in copilarie poate ajuta, iar in cazul copiilor din orfelinate lipseste cu desavarsire. Copii la orfelinate nu sunt adusi numai bebelusi ci si copii mai mari cu apucaturi din familii dezorganizate care aduc o noua cultura si instrumente de gandire (solutii) tipice. Omul ca animal este dotat de anumite instincte, probabil se pot observa comportamente tipice de supravietuitori in orfelinate dure, comportament tipic de puscarias sau de detinut in campuri de concentrare (toti vor sa-mi faca raul) etc.
Cetatene, cere-te afara... Esti dovada vie ca debili exista in afara \"orfelinatelor\", cum le zici tu. Incearca sa faci psihanaliza asta la strungul tau, cu baietii, spargand seminte, lasa-i pe altii sa-si dea cu parerea in probleme pe care nu le cunosti.
BUNA ZIUA TIE CARE AI SCRIS ACESTE ABERATII...SI SPER SA NU TRECI TU PRIN CE TREC ACESTI COPII.FEMEILE REDUSE LA UN IQ REDUS... EU PROVIN DINTR-O CASA DE FETE DIN JUD BRAILA.. AM UN IQ DESTUL DE BUN VB ROMANA PERFECT VB GERMANA PUTIN ENGLEZA SI F. BINE ITALIANA.. AM FOST BATUTA SI MALTRATATA PSIHIC IN ACEA SC DE FETE ..LA UN MOMENT DAT AM FOST INTERNATA CHIAR INTR-UN SPITAL DIN JUDET DIN CAUZA BATAII,.AM FOST BATUTA DE FETE MAI MARI PAAN AM RAMAS FARA CUNOSTINTA.. SUPRAVEGHETORII AU INCHIS OCHII SI... LINISTE . SPER SA NU MAI SCRI CEVA CE NU STI....
BUNA ZIUA TIE CARE AI SCRIS ACESTE ABERATII...SI SPER SA NU TRECI TU PRIN CE TREC ACESTI COPII.FEMEILE REDUSE LA UN IQ REDUS... EU PROVIN DINTR-O CASA DE FETE DIN JUD BRAILA.. AM UN IQ DESTUL DE BUN VB ROMANA PERFECT VB GERMANA PUTIN ENGLEZA SI F. BINE ITALIANA.. AM FOST BATUTA SI MALTRATATA PSIHIC IN ACEA SC DE FETE ..LA UN MOMENT DAT AM FOST INTERNATA CHIAR INTR-UN SPITAL DIN JUDET DIN CAUZA BATAII,.AM FOST BATUTA DE FETE MAI MARI PAAN AM RAMAS FARA CUNOSTINTA.. SUPRAVEGHETORII AU INCHIS OCHII SI... LINISTE . SPER SA NU MAI SCRI CEVA CE NU STI....
Sincer Sa fiu am citit in mare ... Si nu Cred ca e adevarat ceeia ce scrie mai sus .. In PRIMUL RAND DESPRE D-NA CRISTINA ZUZAN ! Eu am stat in casa de copii si nici o data nu am fost tratat rau sau cum scrie mai sus .. si chiar cate o data la vre-un an daca mai luai vreo palma ca chiuleai de la ore sau altele .. nu e cati dadea ca vreia ia sa deie .. dadea pentru ca sa te invete de bine sa nu gresesti in viata ... Eu in vreo 7 .... sau 8 anii cat am stat in centrul primaveri daca am luat de vreo 2 ... sau 3 ori maxim o palma de la D-na Cristina Zuzan .. Dar in Viata Tre Sa te Si lovesti Ca sa inveti .. Eu am invatat Si acum Chiar imi prinde foarte foarte bine. Si stiu un Signur LUCRU Ca D-na CRISTINA ZUZAN NU BATEA COPII SAU MALTRATA CUM SCRIE MAI SUS .. ea din contra vorbea cu noi .. Si intelegeam dupa cum am zis daca am luat vreo 3 palme de la Ea (D-mna Cristina ZUZAN) dar nici numi aduc aminte sa fii luat 3 palme .. doar una imi aduc aminte ca am chiulit. Si am inteles Ca a Facut Spre binele meu Sa ne invete de bine. Si imi pare rau dar si Ca nu pot Lua legatura cu D-MNUL CATALIN URSCAHE a fost un educator foarte foarte bun ca si D-mna Cristina Zuzan Neau aujutat si neau invatat de bine tot timpul. Sarumana D-mna Cristina Zuzan Si respect Si Pentru Domnul Catalin Ursache Acum Am invatat Cum este viata Si multumesc lor ca si iei neau dat Foarte multe incurajari si neau si invatat de bine .... Am luat ce este bine in viata ca sa pot Sa stau bine ... Ca cei care zic asa despre iei .. AU LUAT DOAR CE ESTE RAU SI DE ASTA SE TREZESC ASA (BOSCHETARI) SI VORBESC AIUREA ...
Mai copile, da' de ce ti se pare normal ca ai luat \"doar\" trei palme? Vezi, educatia isi pune amprenta pe om. Eu iti spun ca nimeni nu are voie sa te atinga, orice ai face, ca totul se rezolva cu vorba bune, cu explicatii. In rest, ma dezamageste felul cum scrii, mai precis greselile din text, pe care le faci pentru ca cai de acolo nu s-au ocupat si nu te-au controlat cand ai invatat limba romana. Si sa stii o limba bine, sa stii sa te exprimi, e mare lucru, e un avantaj, pentru ca stiind sa formulezi obtii mai usor ceea ce vrei. Dar e clar ca acei educatori nu au avut interes, ca sa nu stiti voi sa va cereti drepturile si sa rabdati palmele lor. Sa stii ca am fost martora la comportamentul educatorilor in centrul de la Tg. Frumos, in timpul studentiei am fost cazati acolo o perioada, si am vazut cu ochii mei cum un educator il lovea pe un baietel cu bota. Stiu si ce slaba si mizerabila era mancarea. Stiu si ce paturi erau, ce saltele imbibate cu praf. Asta nu e viata si iti doresc sa ajungi sa traiesti mai bine si sa ai si copii pe care sa nu-i bati niciodata, orice ar fi.
Daca ai asistat de ce nu ai reclamat. nu gasi scuza ca erai tanar,aici nu e vorba de acel centru ,aici sunt apartamente dotate cu tot ce este nevoie pentru o gospodarie,Apartamentul Cristinei Zuzan este super,fetele din modul sunt cochete,si pe deasupra frumoase,face parte din educatorii care este respectata de copii si este sunata de adolescentii care au iesit din sistem.
In legatura cu palmele,eu am luat o mama de bataie de la tata la varta de 18 ani ca facusem ditamai prostia si m-am lecuit.,.in timp i-am dat mare dreptate .si nu-l urasc, din contra iubire fara margini. Eu eram pentru el mereu de neatins..dar atunci sarisem calul.
Probleme precizate in reportaj nu sunt de azi de maine, ci ele isi au radacinile inca de mult (ani de zile) deoarece lumea avea mentalitatea ca totul se face cu pumnul (palme, bate, ...) si din cate imi amintesc eu cand am fost mic nu se auzea de persoane care se ocupau cu psihologia, acest fenomen a inceput de cativa ani sa se puna accent. Aceste evenimente sunt intalnite in centre cu capacitate de lucru restransa, deoarece in centrele cu volum mare de copii, pentru ca sunt putini educatori repartizati la un numar mare de copii si de cele mai multe ori nu sunt interesati sa se ocupe chiar de toti beneficiari; insa in modulele familiale sunt 2-3 educatori la 6-7 adolescenti si apar des astfel de comflicte.
Ma deranjeaza mult faptul ca sunt niste beneficiari care nu corespund cu acest tip de socializare (modul familial) care oricat ai incercat, sau oricati ar incerca, nu se pot adapta in societate si inca mai sunt lasati in module; Un exemplu a fost si Durai Florin, el avand probleme mintale si imi dadea impresia ca nu se poate adapta cu regulile ce implica socializarea in modului familial, insa pana la urma a fost trimis in locul unde in privinta lui as crede ca se simte bine, (putand avea posibilitatea de a se bucura de spatiul pe care il ofera centrul, si putantandu-se intelege cu cei ca el). Cat despre domnul Dodan Sebastian as tinde sa cred ca are dreptatea lui find confirmata si de alti, insa are si tendinta de a se afirma deoarece nu a gasit in societate persoane care sa il inteleaza, si eu as face exact ca el deoarece in prezent fiecare persoana este pentru ea, si \"concurenta\" este foarte stransa, si sa recunoastem ca exista o \"scara sociala\" de care fiecare se agata pentru a ajunge cat mai sus posibil.
in ceea ce priveste ce se zice de Domnul educator Amarandei Victor, nu ar fi in stare de asemenea tratamente deoarece dansul este o persoana trecuta prin atatia ani de educatie si de viata si tin sa cred ca ar recurge la persoane abilitate cu problemele comportamentale sa se ocupe de Durai Florin, din cate imi amintesc atunci cand am fost in apartamentul unde se preconizeaza ca s-ar fi intamplat aceste lucruri nu se recurgea la astfel de gesturi, pentru ca nici mie nu mi-ar fi placut sa vad asemenea fapte, si as recomanda pentru verificarea acestor fapte sa fie intrebati cei doi fosti colegi ai lui Florin, despre acest lucru, pentru ca Florin a mai avut o iesire, cand a acuzat ca a fost violat de Lupu Constantin (a fost si el in apartament cu mine si cu ceilalti 3 in acel apartament), si toata lumea l-a crezut pana cand s-a dovetit clinic ca nu a fost adevarat, florin este capabil sa scorneasca fel de fel de minciuni, fiind ajutat si de unu din frati lui.
Ma Dodan esti prea cr3tin...cum poti sa faci asa ceva dupa ce acele educatoare ti`au fost ca o (mama)...tu crezi ca cei din familie nu iau bataie de la mamele lor?
Am fost si eu in centrul de plasament si acum stau acasa cu mama mea naturala,intro camera renovata de mine,lucrez si ma intretin singur fara ajutorul nimanui si imi este foarte bine(deci nu sunt o epava ca tine).tu nu ai putea face la fel?trebuie sa ti se planga de mila?
nu stiu ce ati inteles exact din tot ce ati citit dar un lucru stiu sigur 100%....
Cristina Zuzan cred ca este cea mai periculoasa....
Iar Bisoc Marilena...mai bn mergem inchis....
De Victor Amarandei...e cel mai tare dintre toti
pt ioana: eu din tot ce am citit, nimic nu mi a dat de inteles ca ar fi periculoasa. ba din contra, e om de calitate tocmai de aia sunt oameni care au sarit in apararea ei.
Amaradei, se scrie AMARANDI.e greu sa ti cunosti colegii,dupa nume,doar dupa auz...
ioana,nu esti deloc obiectiva! cum poti acuza un om asa repede? da-i o sansa macar...Si un criminal este nevinovat pana la proba contrarie..tu te crezi Dumnezeu, le stii tu pe toate?????????????????/// cauta, cerceteaza si mai vorbim atunci cand stii ceva concret.
Mai vedem noi.....cine rade la urma rade ......ultimul!
Sau ultima...Imi doresc sa rada toata lumea, dar nu isteric...
Stii ceva, eu militez pentru pacea lumii, impotriva incalzirii globale si dragostea dintre oameni. Ei? Ce zici? Te bagi?
dar las-o ma pe Mihaele sa scrie,stiu ca va aducea la apartamente pentru a-i face ttreaba ei,doar va dedea sa cititi fisa postului,asa cred ca va selecta,cine invata mai repede.De ce nu vezi realitatea ,te lua si pe tine si pe Mihai in acelasi timp ,faceati cu schimbul,o zi unul ,o zi altul..prosti mai sunteti, unde va gaseste si e si mare 100kg,de urata nu-i .
Eu i-as duce pe acesti copii , dupa 14 ani la scoala militara. Macar isi fac si ei un rost nu mai umbla bezmetici pe strazi...La 18 ani vad ei daca raman in armata sau se apuca de o alta meserie dar cel putin le dai o directie, nu se poate sa-i lasi asa sa traiasca de pe-o zi pe alta. Pacat de ei
Nu ne-ai lamurit:esti transexual?esti student dar de fapt esti fata?e destul de greu sa ai dubla personalitate!La bara mea sigur nu ai dansat si nici nu ai avea sanse sa dansezi,dar poate iti gasesti alta bara sau un cub e alegerea ta.Liviu(nu Varciu si nici Pustiul,si nici macar Rebreanu)tot asa minunata o gaseste pe Zuzan?Sotia lui stie?Nu-i asa ca tu stii mai bine?
Daca transexualitatea ar fi o stare de spirit, as prefera sa traiesc in aceasta stare , numai sa nu ma transform intr-o \"...\" nu gasesc cuvantul potrivit , dar iti poti trece numele acolo precedat de primele trei calitati. Chiar daca te acoperi cu cateva nume, ( nu stiu ce cauta Rebreanu,poate de la chioscul de ziare ) :)) :)) si de cateva metafore anemice , tot aia esti.... Mai ai timp sa te mantuiesti de rele.Ma cunosti si stii ca te iert,oricum nici un rau nu ma poate atinge.
sunt prieten bun cu Dodan si ceeia ce se scrie in ziare ca el ar fii autorul acestor magarii este o mare greseala .Doamn aT randaf ia dat un mesaj cu 2 zile inainte sa apara stirile astea mizerabile si gogomane spunandui sa minta si sa spuna lucruri foarte urate si neadevarate despre Doamna Bisoc si altele si despre conducatorii acestui centru spunandui ca daca va spune ceia ce ia i zice i da o suma de bani ceia ce
Dodan nici na vrut sa auda si sa se lase manipulat de aceasta persoana defecta si bolnava psihic si invidiioasa s-a dat drept Dodan si spunand toate aceste magarii ca sa le faca rau acestor copii si spunand lucruri neadevarate despre anumite fete din diferite apartamente ca sa se razbune pe toti educatorii
Toti astia din sistemul asta de kakat,daca toti sunteti asa de buni si cuminti,iar toata lumea va acuza pe nedrept cand voi sunteti doar niste buni samariteni(nu furati mincarea amaratilor aia mici,nu-i bateti,nu le faceti nimic,nu-i asa?) de ce nu ne spuneti si noua,astora de mai cascam gura pe aici la voi,numele voastre reale sa va apreciem si admiram asa cum trebuie?Aveti ceva de ascuns?De ce deviati mereu de la subiectul principal(ADICA VOI LE RUPETZI CAPETELE SI SPINARILE UNORA DIN COPII IAR NOI TREBUIE SA VA CREDEM SFINTI?) si gasiti mereu alti vinovati in afara de voi NEPRIHANITILOR.Ar trebui sa aveti un pic de demnitate,sa va autodenuntati si sa plecati definitiv din tara sa vi se piarda urma.
dar nu ar fi mai bine sa le facem romanilor educatie sexuala, sa nu mai faca tona de copii si apoi sa ii abandoneze, sa ii invatam ce inseamna responsabilitatea si respectul fata de viata....ca in romanica noastra cuplurile nu au copii, fetele sunt toate virginute iar baietii foarte educati in scoala prezervativului......ma si intreb de unde rasar atatia copii abandonati in conditiile in care noi, ROMANII suntem atat de civilizati si de buni la toate...
pt just me
Fiecare avem dreptul de a ne exprima opiniile. Nu cred ca totul se rezuma la a ,,lua partea cuiva'. dar atunci cand cunosti destul de bine o persoana, ai colaborat cu ea si instinctiv stii ca este o persoana cu suflet mare nu poti sta deoparte atunci cand atotstiutorii arunca cu noroi in persoana sa ( si ma refer strict la Cristina Zuzan). Asa ca te rog, cerceteaza si cauta adevarul, lasand judecata semenilor tai pentru cei competenti sa faca acest lucru. Am mai zis si o repet: cu siguranta exista copii abuzati, cu siguranta exista asistenti sociali/maternali labili dar este bine sa nu generalizam si mai ales sa nu aruncam cu pietre in oameni de caracter, ca si asa sunt din ce in ce mai putini.
OBLIGATORIU DE LA STAT CAMERE VIDEO DE SUPRAVEGHERE, INCLUSIV IN GARAJE SI ALTE LOCURI INTUNECATE! SA FACA SI STATUL CEVA! NU MAI INCHIDETI OCHII SI NU MAI GASITI MOTIVE. ACESTE LUCRURI SUNT REALE, AU EXISTAT SI EXISTA, SIGUR VOR MAI EXISTA DACA NIMENI NU FACE NIMIK CONCRET!
SI ACESTE EDUCATOARE CARE DAU VINA PE COPII DECLARA VINOVATIA LOR SI LIPSA DE PROFESIONALITATE!!!