Prăbuşirea imobiliară: aurul s-a făcut noroi

Autor: Ionuţ Fantaziu

Faţă de anul trecut, preţurile la terenuri s-au redus la jumătate. Dar nici aşa nu se cumpără aproape nimic.

Recesiunea a dat o grea lovitură latifundiarilor care au scumpit pământul până când preţurile s-au întors împotriva lor şi le-au îngheţat tranzacţiile şi conturile. Cei care au cumpărat terenuri anul trecut, în speranţa că le vor vinde la un preţ dublu, s-au înşelat amarnic: preţurile au scăzut la jumătate. Până şi investitorii care au încheiat precontracte preferă să piardă un avans de sute de mii de euro decât să dea câteva milioane pe un teren care s-a devalorizat.


EVZ a refăcut, pas cu pas, cu ajutorul unor specialişti în domeniu, istoria evoluţiei preţurilor terenurilor din jurul Bucureştiului, din perioada de dinainte de a începe criza economică şi până în prezent. Pe cea mai puternică piaţă imobiliară din ţară, scăderile sunt considerabile, de până la 700 de euro pe metrul pătrat.

Pipera se scufundă


În nordul Bucureştiului, zona Pipera, de la 1.200 de euro/mp - maximumul istoric înregistrat în 2008, în această perioadă metrul pătrat nu depăşeşte 500 de euro. Criza economică nu a iertat nicio zonă şi a dezumflat până la jumătate toate preţurile. În sudul Capitalei, în comuna Berceni, dacă în 2007 un metru pătrat de teren costa până la 100 de euro, anul acesta nimeni nu dă mai mult de 50 de euro. În vecinătate, la Popeşti Leordeni, cine a cumpărat anul trecut cu 250 de euro poate să vândă acum cu 100 de euro.

Piaţa imobiliară, ultima ieşită din criză


Specialiştii în domeniul imobiliar spun că era normal ca preţurile să scadă, chiar şi aşa brusc. „Bula imobiliară în care România a fost antrenată a dus la o prăpastie între preţurile afişate şi puterea de cumpărare a oamenilor obişnuiţi şi a creat impresia că preţul terenurilor va creşte la nesfârşit”, explică Cristian Badea, expert al companiei imobiliare Remax, reprezentată în peste 30 de ţări din Europa.

Toate aceste „devalorizări” au lovit puternic atât în tranzacţiile latifundiarilor, cât şi în afacerilor celor mai mici. „Piaţa terenurilor este prima care s-a blocat şi va fi ultima care se va dezgheţa din criză. În comparaţie cu 2008, tranzacţiile sunt de opt ori mai puţine, iar faţă acum doi ani au scăzut de 10 ori. În zonele limitrofe ale Bucureştiului, tranzacţiile sunt inexistente”, adaugă reprezentantul Remax.

A pierdut şase milioane de euro în câteva săptămâni

Din cauza prăbuşirii preţurilor la terenuri, Cornel, unul dintre jongleurii cu proprietăţi imobiliare, a pierdut aproape 6 milioane de euro şi, în câteva săptămâni, a trecut de la extaz la agonie.

„Găsisem cumpărător pentru un teren foarte aproape de Kiseleff, de aproape 2.100 mp, pe care îl obţinusem cu câţiva ani în urmă. Prin iunie 2008 am găsit client, un investitor israelian, care a zis că-mi dă cât voiam - 2.800 de euro/mp. În total, erau cam 5,9 milioane de euro! L-a încântat şi posibilitatea de a-şi ridica o construcţie cu şase etaje”, îşi aminteşte el.

A semnat cu omul de afaceri israelian un precontract şi a primit 5% avans, aproximativ 300.000 de euro. Odată cu aceşti bani, Cornel s-a gândit să investească mai departe. „Am acontat zece apartamente de lux, în zone centrale şi ultracentrale, pe care urma să le achit cu ceea ce primeam la semnarea contractului final de vânzare cumpărare a terenului, în maximum trei luni. Dar n-a fost să fie”, spune acesta dezamăgit.

Cumpărătorul a renunţat la avansul de 300.000 de euro


Criza începea să se resimtă atât de puternic pe piaţă, încât investitorului israelian i s-a părut mai rentabil să piardă avansul decât să continue tranzacţia. „Din cei 300.000 de euro, mi-am luat o maşină. Preţul terenului scăzuse brusc şi nu l-am mai putut vinde”, relatează Cornel noua situaţie în care se afla la începutul lui septembrie, anul trecut. În primăvara acestui an, acesta ajunsese în situaţia de a nu mai putea achita trei dintre apartamentele la care dăduse avansul.

„Vânzătorul îmi cere preţul pe care l-am fixat în 2008. Să vreau şi n-am de unde să-i dau 160.000 de euro pentru un apartament cu trei camere, de aproape 140 mp. Restul de şapte apartamente arvunite nu-s gata nici acum şi trebuie să mă judec pentru a-mi înapoia avansul”, descrie Cornel situaţia în care se află.

Analiştii spun că deţinătorii de terenuri aşteaptă preţuri mai bune. „Cei care au terenuri preferă să le ţină şi aşteaptă să le vândă mai târziu. Probabil, odată cu ieşirea din criză, vor fi mai multe tranzacţii, însă mulţi ani de acum încolo nu vor mai fi preţuri de nivelul celor care au fost înainte de criza economică”, spune analistul imobiliar Radu Zilişteanu.

Până să mişte ceva în această piaţă şi să crească măcar tranzacţiile, latifundiarilor nu le rămâne decât să spere şi îşi ţin terenurile la conservare.

"Bula imobiliară a dus la o prăpastie între preţurile afişate şi puterea de cumpărare a oamenilor obişnuiţi şi a creat impresia că preţul terenurilor va creşte la nesfârşit.",
Cristian Badea, expert imobiliar


COMPARAŢIE


Evoluţia preţurilor terenurilor (euro/mp)


Acestea sunt preţurile cerute de vânzători. Experienţa arată că preţul de tranzacţionare mai scade cu circa 25%

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele