O greşeală de traducere l-a făcut să trăiască 300 de ani
Potrivit tradiţiei, Simeon a făcut parte dintre cei 72 de traducători (câte 6 din fiecare neam al lui Israel) ai Scripturii. În secolul III î.Hr., Ptolemeu al IIlea îi convoacă la Alexandria pe cei 72 de înţelepţi pentru a traduce Vechiul Testament în greceşte, traducere care avea să poarte de aceea numele de Septuaginta.
Când Simeon a ajuns la pasajul „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu” (Isaia, 7, 14), el a tradus „Fecioară” prin „Femeie”, pentru că i s-a părut de neînţeles ca o fecioară să nască. Pentru necredinţa sa, Dumnezeu l-a legat să nu moară până nu-L va vedea pe Cel născut din Fecioară.
Prin urmare, în clipa în care L-a ţinut pe Iisus în braţe, Simeon avea aproape 300 de ani! Bătrânul preot are atunci revelaţia că acel Prunc este însuşi Mântuitorul lumii şi rosteşte zguduitoarea frază: „Acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţii tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău, Israel” (Luca 2, 29-32). Acestea rugăciune este rostită la fiecare slujbă a Vecerniei.
Suferinţă şi mântuire: „Prin sufletul tău va trece sabie”
Apoi, adresându-i-se Fecioarei Maria, Simeon o avertizează despre cumplitele suferinţe care vor preceda Mântuirea: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.” (Luca 2:34-35)
Proorociţa Ana avea 84 de ani şi era fiica lui Fanuel. Ea nu părăsea niciodată Templul, slujind cu smerenie în post şi rugăciune. Alături de Simeon, şi ea a dat mărturie despre divinitatea Pruncului. În icoana dedicată Întâmpinării Domnului, proorociţa Ana are în mâini un sul de pergament pe care scrie „Pruncul a întărit cerul şi pământul”
Istoricul praznicului Întâmpinării Domnului
Papa Gelasiu a introdus praznicul Întâmpinării Domnului, la Roma, în 494. Astfel, a fost înlocuită vechea serbare păgână a Lupercaliilor, care îl cinstea pe Pan, omorâtorul de lupi (Lupercus) şi ocrotitorul turmelor. În Răsărit, praznicul a fost introdus de Împăratul Justin în 526 şi generalizat de Justinian.
La catolici, sărbătoarea pune accent pe persoana Fecioarei (se şi numeşte „Curăţirea Sfintei Marii” – „Festum Purificationis Beatae Mariae Virginis”), în vreme ce ortodocşii pun în centrul praznicului pe Prunc, iar sărbătoarea face parte din cele dedicate Mântuitorului.
Copiii sunt închinaţi la biserică la 40 de zile de la naştere
Modelul Sfintei Familii este păstrat şi astăzi. La 40 de zile de la naştere, mamele merg cu pruncii lor la biserică pentru a-i aduce ofrandă lui Dumnezeu. Preotul face cruce asupra mamei şi copilului apoi pune peste ei epitrahilul. În acel moment, mama şi copilul îi închipuie pe înşişi Maica Domnului cu Pruncul în braţe, în Templul din Ierusalim. Preotul citeşte mamelor moliftele de curăţire în Agheasmatar , care le permit să revină la Biserică şi să participe la Sfintele Taine, inclusiv să se împărtăşească. Pruncii sunt luaţi în braţe de preoţi şi închinaţi la icoanele împărăteşti, din dreapta şi stânga altarului, care îi înfăţişează pe Mântuitor şi pe Mama Lui. Băieţii sunt duşi şi în altar, iar ritualul îmbisericirii este încheiat de preot, cu rugăciunea Dreptului Simeon: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne...”
Micuţul este aşezat de preot jos, pe solee, în faţa uşilor împărăteşti. De acolo este luat în braţe de mamă, după ce aceasta a făcut trei închinăciuni. Praznicul Streteniei,
OBICEIURI
Umbra ursului anunţă vremea
Ziua de 2 februarie se mai numeşte în popor şi Ziua Ursului. Acum, anotimpul rece se luptă cu cel cald, moment propice pentru a face previziuni meteorologice. Ursul este un personaj totemic în credinţă populară, asociat cu un bătrân puternic şi înţelept, în legătură cu care puneau schimbarea vremii. Dacă de Stretenie e soare şi ursul îşi vede umbra, iarna se mai prelungeşte cu încă şase săptămâni.
Dacă, însă, e vreme noroasă şi ursul nu-şi vede umbra, înseamnă că frigul va slăbi, iar primăvara e aproape. Acest obicei este specific şi altor spaţii geografice, inclusiv cel nord-american. Pentru a-i câştiga bunăvoinţa ursului, oamenii îi lasă în cale ofrande constând în carne şi miere. Copiii sunt unşi cu grăsime de urs pentru a deveni puternici şi rezistenţi, iar cei mai firavi şi mai plăpânzi sunt botezaţi Ursu. Cei sperioşi sunt afumaţi cu păr smuls din blana unui urs. De asemenea, în satele colindate de ţiganii ursari, bărbaţii se lasă călcaţi de urs, pentru a fi sănătoşi şi puternici.
Joi, 02 Februarie 2012. 2072 vizualizări, 20 comentarii, 119 voturi
Praznicul Streteniei, Întâmpinarea Domnului
Mântuitorul e dus la templu de Fecioara Maria și Dreptul Iosif pentru a fi închinat lui Dumnezeu, potrivit vechii legi.
Pe 2 februarie, Biserica prăznuieşte „Întâmpinarea Domnului” (sau Stretenia), la 40 de zile de la Naştere. Potrivit vechii legi, care cerea ca primul născut al fiecărei familii să fie dedicat, afierosit Domnului, Mântuitorul este dus la Templu. Cu aceeaşi ocazie avea loc şi slujba de purificare a mamei.
Evident că Fecioara Maria nu avea nevoie de purificare după naşterea minunată a Fiului lui Dumnezeu, dar ea se supune cu smerenie vechii legi, aşa cum şi Mântuitorul o va face. Prin urmare, Pruncul este dus de Fecioara Maria şi de Iosif, la Templu, dimpreună cu o pereche de turturele care trebuiau jertfite lui Dumnezeu. Aici sunt întâmpinaţi de bătrânul preot Simeon şi de proorociţa Ana.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:


Spune-ţi părerea!
La combinatia de articole: botezul lui cristos, scosul ursului (sau popandaului in anumite zone ale globului), s-a trezit lumea cre[s]tina sa faca observatii.
Impresia mea e urmatoarea: cre[s]tinul de rand e certificat secolul 21, fiind capabil de copy and paste mai ceva ca un postac de rand. Oricine li se opune este atacat la persoana, ei sunt incapabili sa discute despre idee. Daca pui in discutie cate lingurite de rahat a mancat cristos junior la varsta de 2 ani, esti urgent catalogat ca darvinist, comunist sau mai stiu ce alt pacat capital.
O intrebare pentru voi: ce ma determina sa cred intr-o ciorba de limba veche de 2000 de ani, care a cauzat omenirii o sincopa de 1000 de ani, numita evul mediu intunecat? De ce sa nu cred in macaroana zburatoare, sau in orice produs al mintilor supraincalzite?
Un amestec de obiceiuri si traditii omenesti, de misticism, care nu corespunde istoric cu narativul biblic, la fel ca la mexicani.
Fiilor, va prezint ghidul de mantuire rapida al parintelui Cufurenie.
Iata principalii pasi:
1. Pentru inceput va indopati cu sarmalele furate din mainile babei de langa voi.
2. Va spalati pe dinti cu aghiasma pentru ca va trebui sa lingeti icoanele din biserica. Ideea e sa nu mai aveti resturi de sarmale pe dinti, astfel incat sa nu le imbalosati.
3. Cotizati la buzunarul meu pentru ca altfel nu va permit sa molfaiti ciolanele sfinte. (aka moaste)
4. Va indepartati impartind coate si pumni babelor si ortodiliilor zelosi.
5. La sfarsit, cu o satisfactie imensa ca ati reusit sa molfaiti moastele si ati ajuns sa iesiti pe poarta bisericii, incepeti sa trageti rafale de băşini cu stropi, pentru a va arata evlavia.
Ghidul de mantuire rapida al parintelui Cufurenie nu poate da gres. Efect duhovnicesc garantat.
in prag de sarbatoare fac un indemn la ..............respect domnilor.
si respectul merge catre cei carora li se cuvine. Biserica cred ca si l-a anulat de ceva timp
Flasnetele evreului Mesia au invadat site-ul.
Cat de haios e sa-i vezi cum spumega ca niste caini turbati. :))
Probabil ca au fumat prea mult busuioc.
sa poti sa-ti plingi pacatele si sa-ti mintuiesti sufletul !!!
Doamne ajuta !!!
Mananci căcat cu aghiasma, fiule.
Mananci kăkat cu aghiasma, fiule.
@Cuvio... ți urez să ai parte de multe boli și multă suferință chiar în lumea asta.
În această lună, în ziua a doua, se prăznuieşte Întâmpinarea Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când L-a primit dreptul Simeon în braţele sale.
Intâmpinarea DomnuluiÎn această zi Biserica sărbătoreşte un eveniment important din viaţa pământească a Domnului Nostru Iisus Hristos (Luca 2:22-40). După patruzeci de zile de la naşterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul Ierusalimului, centrul vieţii religioase a naţiunii. După Legea lui Moise (Lev. 12:2-8), femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile. La împlinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu şi aducea jertfă Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării. Preasfânta Fecioară, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăţiei şi Sfinţeniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie Legii timpului.
În acea vreme, Părintele şi dreptul Simeon (prăznuit pe 3 februarie) trăia în Ierusalim. Lui i s-a proorocit că nu va muri până nu va vedea pe Mesia cel promis. Prin har de sus, Sf. Simeon s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară Maria şi Sf. Iosif veneau cu Pruncul Iisus să împlinească Legea.
Simeon Iubitorul de Dumnezeu l-a luat pe prunc în braţe şi mulţumind Domnului, a rostit cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujbă a vecerniei: \"Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.\" (Luca 2:29-32). Sf. Simeon i-a spus Sfintei Fecioare: \"Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.\" (Luca 2:34-35).
La Templu se afla şi proorociţa Ana, o văduvă de 84 de ani, fiica lui Fanuel (3 februarie)\" şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim.\" (Luca 2:37-38).
În icoana care reprezintă această sărbătoare proorociţa Ana ţine un pergament în mână pe care scrie: \"Acest prunc a adus cerul şi pământul.\" Înainte de naşterea lui Hristos, bărbaţii şi femeile drepte în credinţă trăiau cu speranţa venirii lui Mesia cel promis. Drepţii Simeon şi Ana, ultimii credincioşi din Legea Veche, au fost consideraţi vrednici de a-L întâmpina pe Mântuitorul în Templu.
Sărbătoarea Întâmpinării Domnului este una din cele mai vechi sărbători religioase creştine. Noi avem slujbe închinate acestei sărbători, întocmite de sfinţii episcopi Metodie din Patara ( 312), Chiril al Ierusalimului ( 360), Grigorie Teologul ( 389), Amfilohie din Iconium ( 394), Grigore de Nyssa ( 400) şi Ioan Hrisostom ( 407). În ciuda originilor sale antice, această sărbătoare nu a fost prăznuită atât de fastuos decât din sec. al VI-lea.
În anul 528, în timpul împăratului Iustinian, un cutremur mare a ucis mulţi oameni în Antiohia. După această nenorocire au mai venit şi altele: în 541 a izbucnit o epidemie de ciumă groaznică în Constantinopol, omorînd mii de oameni în fiecare zi. În această perioadă de mari suferinţe au început să se facă slujbe speciale (litii) de izbăvire de rău, mai ales în timpul sărbătorii Întâmpinarea Domnului şi ciuma a încetat. Astfel, pentru a da slavă lui Dumnezeu, biserica a ridicat la un rang mai înalt această sărbătoare. Mai mulţi imnografi ai bisericii au împodobit această sărbătoare cu imnurile lor: Sf. Andrei Criteanul în sec. al VII-lea, Sf. Cosma Episcopul Maiumei, Sf. Ioan Damaschin, Sf. Gherman Patriarhul Constantinopolului în sec. al VIII-lea şi Sf. Iosif Arhiepiscopul Tesalonicului în sec. al IX-lea.
Tot în această zi cinstim icoana Maicii Domnului numită \"Îmblânzirea inimilor împietrite\" sau \"Profeţia lui Simeon\".
Aici Maica Domnului apare fără Pruncul Iisus şi cu şapte săbii care-i străpung pieptul: trei din partea stângă, trei din dreapta şi una de jos. O icoană asemănătoare numită \"Cele şapte săbii\" (sărbătorită în 13 august) înfăţişează trei săbii din stânga şi patru din dreapta.
Icoana \"Profeţia lui Simeon\" simbolizează împlinirea profeţiei de către dreptul Simeon şi anume: \"şi prin sufletul tău va trece sabie .\" (Luca 2:35).
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Agatador.
Acest sfânt, pe când era tânăr, a fost dus la stăpânitorul cetăţii Tiana, unde, prin mărturisirea lui Hristos, a fost chinuit în multe chipuri. În timpul chinuirilor, sfântul şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Iordan din Trapezunt, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1650, când de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Gavriil, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1676, când de sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.
Si uite asa se arunca in derizoriu o poveste frumoasa: Pruncul a fost dus la templu nu pt. consacrare (ar fi trebuit sa ramana acolo) ci pt. circumcizie si ritualul prin care se cerea protectia lui Dumnezeu pt. zilele lui; Simeon era f. batran (dar nu se pomeneste nicaieri varsta exacta) iar asteptarea lui era determinata de rugaciunile lui de-a vedea Mantuirea (lucru promis de Dumnezeu), nu datorita necredintei.
Iar toate acestea sunt redate chiar in Biblie, pe care autorul nu a avut curiozitatea sa o consulte deoarece i se pare mai importanta traditia verbala cu lungul ei sir de inconsistente si contradictii.
\"Despre minunata si extraordinara Asociatie Secular-Umanista din Romania, se pot gasi pe Internet, usor, urmatoarele chestii:
1 - Pe site-ul Asociatiei nu este prezentat nici macar un singur nume, o persoana de contact, o adresa de sediu, un numar de telefon. Tare, nu-i asa? Exista totusi o exceptie: numele celor patru membri fondatori.
2 - Unul dintre membri fondatori este Atila Nyerges care, de altfel, este si presedinte al asociatiei a carei petitie ati semnat-o.
3 - Acest domn Atila Nyerges (intre noi fie vorba, numele este romanesc 300%, ce sa mai zicem...) este si membru al Asociatiei Umaniste din Romania.
Adica este in aceeasi gasca cu Remus Cernea, iar despre acest individ si asociatia sa am mai scris pe forum.
Pe scurt, Remus Cernea si colegii sai au fost premiati de \"The Nordic Rainbow Humanists\" cu premiul „Rainbow Humanist Award 2009” deoarece au aparat si au promovat drepturile homosexualilor, trans-sexualilor etc.
Detalii:
\"Ne dorim o societate lipsită de discriminare, întemeiată pe principiile umaniste\" si \"Umanismul este etic.
El afirmă valoarea, demnitatea şi autonomia individului şi dreptul fiecărei fiinţe umane la cel mai mare nivel de libertate posibilă, compatibilă în acelaşi timp cu drepturile altora.\" - spun cei din Asociatia Secular-Umanista din Romania.
\"...pentru că vorbesc şi scriu despre situaţia lesbienelor, gay-lor, bi-sexualilor şi transsexualilor ca o temă ce priveşte un drept al omului şi ca un drept de a lua decizii în viaţa personală - ceea ce reprezintă o valoare esenţială umanistă a autonomiei personale\" - isi motiveaza \"The Nordic Rainbow Humanists\" acordarea premiului.
Nu vi se pare nimic asemanator? :)
Pana si denumirile celor doua asociatii sunt asemanatoare in mod flagrant.
Pe pagina Asociatiei Umaniste din Romania este un link cu trimitere la blogul asociatiei unde apar articole scrise de Atila Nyerges.
Stiti cum isi incepe domnul Nyerges unul dintre articole? Uite asa: \"Exista un munte de dovezi care confirma originea evolutionista a omului dintr-un stramos comun cu al maimutelor antropoide.\"
Tare sau ce?
Eu cand ma uit in oglinda nu vad nici o maimuta. Dumneavoastra?
Pe cinstite, cum va simtiti acum, cand tocmai ati aflat ca ati semnat o petitie a unuia care a fost premiat pentru activitatea sa pro-homosexualitate?
Concluzia mea (doar a mea) este ca aceste asociatii nu sunt manate in actiunile lor de bunatate sufleteasca pentru noi. Sub denumiri pompoase isi ascund scopul real - propagarea unor vicii urate.
Acesta este motivul pentru care se iau de gat cu institutia bisericeasca.
Singurul motiv!
Din pacate, vad ca mai multi oameni au primit \"la pachet\" ideea, nereusind sa o separe de tot felul de asociatii pe care eu le consider periculoase.
Va legati de faptul ca domnul asta Atila nu e roman. Ei bine, e la fel de cetatean roman ca si dumneavoastra, cetatenia romana nu prevede nivele, de exemplu \"roman prima generatie\", \"roman verde\", \"roman venit la prima migratie pecinega\", etc.
Doi la mana, cate dinte asazisele \"porecle\" care si le asuma \"fetele bisericesti\" sunt romani? Teoctist era roman? Ca mie imi suna numele a grec, rus, etc numa roman nu. Mai bine il chema Vespasian sau Merlucius, nu crezi?
Sa vedeti cum acest articol va fi invadat de ortodobitocii turbati si de flasnetele evreului Mesia capabili doar de trancaneala si de evocarea a sute de adevaruri si minuni care s-au dovedit de fiecare data a fi niste fumigene. Pregatiti-va pentru show. :))
P.S.: Da-le-as in sfantul altar cate o shaorma in lipie de piele. Bineinteles, cu multa maioneza. Efect duhovnicesc garantat.
Baga-ti in dos observatiile comunistoide, apoi mergi in pelerinaj la al tau “sfant” Lenin si spune-i sa-ti rezerve un loc la galere intre el si Shankara.
Lasa flacaule, tu esti mai evlavios ca mine, cred ca-l visezi pe sfantul tau Mordechay Levy cum iti zambeste si-ti spune shalom.
PS:Inca ceva...ai uitat sa-ti inchei discursul cu memorabilul slogan: \"Tov se be-goim harog\"
Cum ai stabilit tu ca observatiile sunt comunistoide? Chiar sunt curios. Omul nu zice nimic de comunism, de lenin, de marxism. Absolut nimic. Cumva faci monumentala eroare pe care o fac toti habotnici religiosi de a asocia orice critica adusa ortodoxiei drept cu doctrina comunista. Esti chiar amuzan, amice. Sa nu zic de-a dreptul retardat. Nu are rost sa iti aduc aminte cat de bine au dus-o ortodocsii pe vremea comunistilor si cate proprietati apartinand altor culte au fost trecute pe numele BOR. Singurele biserici daramate au suferit aceasta soarta din cauza planurilor arhitecturale megalomaniace ale dicatorului suprem, nu ca ar fi fost doctrina impotriva bisericii. Exista atatea poze in care Ceausescu se pupa cu Patriarhul BOR de pe vremea aia incat sa afirmi altceva aduce a cretinism.
Cred ca si daca facea vreunul din sfinti treaba mare la 20 de zile dupa presupusa nastere a fiului lui Dzeu, acuma am fi avut o traditie si pentru asta. Ajungem sa o dam in ridicol prin aducerea aminte a tot felul de traditii ce ar fi trebuit lasate in trecut de zeci de ani. Pana la urma cred ca este mai mult decat evident ca ne meritam soarta. Obscurantismul religios la noi este mandrie nationala. Cu cat mai vechi, cu atat mai bine. Si asta in timp ce lumea merge inainte. Daca nu te adaptezi atunci mori. Atat e de simplu.
stretenie cuvint rusesc 100%
toata religia BOR este copiata de la rusi
Joshua a fost dus la templu evreiesc din Ierusalim pentru a fi circumcis
ca toti baietii evrei.
IAR CHESTIA CA SIMON AVEA 300 DE ANI SA O SPUNETI BABELOR CE VIN DUMINCA SA VA DEA BANI LA BISERICA POPI HOTI
Rusii au devenit crestini prin anul 988 ,de către marele cneaz Vladimir,cum sa vem noi crestinismul de la ei!?:)))
Crestinismul s-a raspindit la stramosii nostri din rasarit, de la locul de origine al crestinismului insusi.
Crestinismul s-a raspandit mai intai in Dobrogea, in orasele de pe litoralul vestic al Marii Negre, şi apoi in Dacia.
Cea dintai mentiune scrisa despre crestinii de pe teritoriul tarii noastre apartine anului 290, dar dovezile arheologice atesta crestinismul de la noi mult mai devreme.
Acest fapt este relevat de descoperirile epigrafice, de săpăturile arheologice, de numărul mare de martiri, de argumentul lingvistic, inscripţiile creştine, dar mai ales de stabila organizare eclesiastică a Bisericii din Schythia Minor în secolele IV-VI.
Mai citeste ca sa nu ramai in obscuritate.
SRETENIE ESTE CUVINT RUSESC 100%
In toata Moldova slujbele se tineau in slavona in biserici pina pe la 1880 iar alfabetul era chirilic adica rusesc.
pina la 1300 aici erau popoarele migratore ca pecingeii si apoi cumanii
Basarab a fost cuman.
Io nu cred ca noi am fost crestini pana la 1500, ba mai mult, nici n-am existat ca popor decat de pe la vreo 1700. Eram niste triburi: moloveni, valahi, etc etc. fara centralizare. La noi nu s-a facut o trecere formala la crestinism, fiecare a crezut in ce vroia (asa cum e si acum de fapt). Rusii si ungurii au avut momente clare in istoria lor, cand capetenia cea mare a trecut la crestinism, si dupa ei, restul celor caror le era draga viata. Asa s-a impus crestinismul, cu forta, nimeni nu s-a crestinat de buna voie, decat cei care au tras un folos din chestia asta, si fraierii.
Ca s-au gasit dovezi arheologice e adevarat, multa lume facea comert, si multi oameni calatoreau.
La patruzeci de zile Isus a fost dus la templu pentru ca era primul nascut de parte barbateasca si a fost rescumparat de parinti ca sa nu fie nevoiti sa-l lase acolo in slujba lui Dumnezeu. Doar primii nascuti de parte barbateasca erau dusi la templu.
Circumcizia se face fix in a opta zi de la nastere la evrei, asa cum i s-a facut si lui Isus (vesi Taierea imprejur sarbatorita pe 1 ianuarie)
Tortureaza bietul urs pentru niste aberatii de traditii de doi bani. Scrie undeva in biblie asa ceva, ca nu prea scrie.
Din acelasi motiv au interzis ursarii ca meserie in multe tari.
Mai urmeaza sa isi puna popa o blana de urs in cap si sa faca abracadabreli plin biserica ca sa fie tacamul complet. Evindent cu sticla de tzuica in mana.
Habotnici si misticismul romanilor face din natiunea asta cea mai stressata natiune de pe glob. Alcoolisti si cersetori, romanii au fost primii de pe glob care au modificat numele Mantuitorului in scrierile religioase. Isus a devenit : Iisus. Fecioara Maria a devenit Fecioara Mariiea. Niste gunoaie. Niste scursuri.
Din pricina asta ura impotriva natiunii romane a crescut din 1990 incoace.
Lepre ce sunteti.
In greaca numele Ἰησοῦς se scrie astfel: iota, ita, sigma, omicron, ipsilon, sigma ,adica Iisous.Litera “ita” (a doua) se pronunta in greaca deja de multa vreme ca un “i” ,nicidecum “e”, cum au preluat catolicii,iar de la ei protestantii.
Isus este o simplificare a lui Iisus .
Forma românească “Isus“,nu are bază istorică pe nici una din cele cinci filiere: ebraică, greacă, latină, slav(on)ă, maghiară.
Protestanţii au preluat din limba latină: Iesus ,cel putin latinii au pastrat “e”,pe cand sectantii romani au ciuntit a doua litera ,rezultand un Isus.
Toate limbile occidentale pastreaza dubla vocala in numele “Iisus”, doar ca a doua vocala este “e” adica ”Iesus“.
Grafia “Iisus” este cea corectă deoarece reproduce şi pe “η” ( a doua litera) din “Ιησούς”, care în latină a fost redat “e”,pe cand la Isus a disparut a doua litera…deh…cornilescu era expert in a ciunti textul bibliei.
Problema este insa ca limba originara a Noului Testament ,este greaca nu latina .Numele “Iisus” e preluat in limba romana direct din greaca, limba in care s-a scris originalul Noului Testament.
In greaca se scrie “Ιησούς“, transliterat “Iisous“,destul de limpede! Ce motivatie am avea astazi sa inventam o ortografie deviata din latina, de vreme ce insasi latina, in cazul de fata, imita ortografia greceasca?
PS: Treci de invata limba greaca ,apoi sa vb mai mucea!:)))
@ MihailAndrei: Fiule, tie trebuie sa iti dau rnuie cu aghiasma, ca tare turbat mai esti. Ca de obicei, ai dovedit inca o data ca esti un mancator de căcat cu mir. Pofta buna si Domnul Goe fie cu tine.
Si descoperirile astea scoase din Pestera Ursilor au aparut tocmai prin 1995 si nu in toata lumea ci in tinuturile barbarilor daci care nici macar la fund nu s-au stiut sterge. A trebuit sa vina otomanii sa-i invete sa sape latrine sa isi ingroape fecalele.
tu un mare lepadat sectar ai fost prin toate sectele pro si neo ba chiar exista surse care afirma ca ai avut si glosolalia pe git dar dupa ce te-au mirosit aia ai plecat cu scandal. De atunci latri pe Internet , prin ziare impotriva lor. Scirnavie cu muci \"mihailandrei\" te dai de gol cit esti de mare Iuda.
@Korkodel, ești incult. Numele e tradus din greacă, și nu e cum spui tu. Mai citește înainte să scrii asemenea tâmpenii.
un articol inceput exceptional si terminat in prostime. asa ne sta bine noua, romanilor?
ce legatura are Divinitatea, Sarbatoare in sine cu handicapaciunile astea de obiceiuri?
sa dati apa la moara la atei si cei inraiti cu Biserica? oare unde va e mintea?
in rest, soare si vreme buna.