Pentru realizarea cercetării, specialiştii au ţinut sub observaţie, timp de un an, mai mult de 1.300 de copii de vârstă şcolară care se uitau la televizor sau jucau diferite jocuri video. La final, profesorii au fost rugaţi să furnizeze informaţii cu privire la performanţele şcolare ale acestor copii. Au fost vizate, în special, capacitatea de concentrare şi modul în care aceştia se purtau în colectivitate. S-a constatat, astfel, că acei copii care obişnuiau să îşi petreacă ore în şir în faţa televizorului sau a calculatorului prezentau un deficit de atenţie şi, implicit, performanţe şcolare scăzute. Mai precis, cei care exagerau cu privitul la televizor aveau o atenţie mai scăzută cu 67% faţă de colegii lor care nu se uitau la televizor mai mult de două ore în fiecare zi.
În cazuri extreme, deficitul de atenţie poate duce la diagnosticul de ADHD (Deficit de Atenţie / Tulburarek Hiperkinetică), care afectează, în prezent, între 3 şi 7 procente din populaţia de vârstă şcolară, avertizează specialiştii.








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum