PREMIERĂ: GUVERNUL BOC II A FOST DEMIS!

Autor: Roxana Preda, Marinela Raţă

Deputaţii şi senatorii au aprobat astăzi moţiunea de cenzură "11 împotriva României", astfel încât Guvernul Boc II a fost demis. Este pentru prima oară, în istoria post-decembristă, când un guvern este demis de către Parlament, prin adoptarea unei moţiuni.

Scorul anunţat iniţial a fost de 258 de voturi pentru moţiune. Pentru a dărmâna guvernul, opoziţia avea nevoie de 236 de voturi din totalul de 471 de parlamentri. PSD, PNL şi UDMR însumau 279 de voturi. Preşedintele trebuie să desemneze un nou premier, după consultarea partidelor parlamentare. Constituţia nu îi impune lui Traian Băsescu un termen limită până la care trebuie să vină cu o propunere.Oficial, rezultatul votului a fost de 254 de voturi pentru moţiune, 176 împotrivă şi 4 voturi anulate.


Discursurile liderilor politici au fost marcate de acuzaţii dure. Premierul Emil Boc a susţinut că "fraţii de cruce" PSD şi PNL nu au învăţat nimic din lecţia suspendării lui Traian Băsescu şi că se opun eliminării pensiilor de lux.

Preşedintele social-democrat Mircea Geoană i-a comparat pe cei de la PD-L cu comuniştii, în vreme ce liderul PNL Crin Antonescu a spus că Guvernul Boc a bătut recordurile în materie de demagogie, populism şi corupţie, încercând să cumpere voturile parlamentarilor opoziţiei.

Senatorii şi deputaţii dezbat şi votează moţiunea de cenzură "11 împotriva României", iniţiată de PNL şi UDMR şi susţinută de PSD, în şedinţă de plen comună. Şedinţa programată pentru ora 10.00 a început cu o întârziere cu 20 de minute. Dezbaterea a durat peste trei ore.

BĂSESCU INTRĂ ÎN SCENĂ, PENTRU DESEMNAREA PREMIERULUI



FILMUL EVENIMENTELOR


17:00 Au început negocierile la Cotroceni cu partidele parlamentare.

16:30
Preşedintele a promis să respecte spiritul şi litera Constituţiei. Totodată, şeful statului a precizat, într-o declaraţie la Palatul Cotroceni, că Boc a avut "curajul" de a veni cu legi reformatoare. Băsescu a "elogiat" meritele Guvernului Boc, căruia i-a mulţumit pentru "efort" şi "dedicaţie".

15.41 Liberalii au salutat aprobarea moţiunii de cenzură pe care au iniţat-o. Crin Antonescu a spus că este o "victorie a principiilor democratice şi a PNL". Şi preşedintele PSD Mircea Geoană a susţinut că este vorba despre o premieră a scenei politice. Cele două partide susţin formarea unui guvern de tehnocraţi. Geoană i-a cerut lui Traian Băsescu să îşi respecte rolul constituţional şi să cheme partidele parlamentare la consultări.

15.38 Învins astăzi de votul Parlamentului, Emil Boc a reluat discursul, precizând că echipa sa din Executiv a fost îndepărtată pentru că a vrut să promoveze o nouă lege a pensiilor, care ar fi însemnat şi micşorarea pensiilor parlamentarilor.

15.33 Valeriu Zgonea a anunţat în plenul Parlamentului rezultatul votului moţiunii. "Se constată că a fost întrunită majoritatea şi, în consecinţă a fost adoptată moţiunea", a spus Zgonea, în aplauzele celor mai mulţi parlamentari. "Trebuie să încercăm acum să-i dăm României un Guvern, care să se ocupe problemele importante", a declarat Crin Antonescu.

15:32 Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că va ţine o declaraţie la 16.30 şi a invitat partidele, la ora 17.00, la consultări.

15:30 Leul s-a depreciat până la 4,3 lei/euro, iar indicele BET-C a scăzut cu 0,65%.

15.15 Liberalul Dan Radu Ruşanu a anunţat, oficial, că 258 de parlamentari au votat pentru demiterea Guvernului şi 176 împotriva moţiunii. Rezultă astfel că la votul moţiunii au participat 434 de parlamentari, 37 absentând sau abţinându-se de la vot.


14.57  Votul s-a încheiat, membrii comisiei de validare s-au retras în sala Biroului Permanent pentru a număra voturile.


FOTO: Răzvan Vălcăneanţu

14.55
Klaus Johannis este dispus să discute despre preularea poziţiei de premier, având deja consultări cu liderul PNL Crin Antonescu.

14.51 Preşedintele PNL Crin Antonescu a precizat că vor fi excluşi din partid cinci parlamentari liberali care au absentat de la discuţiile pe marginea moţiunii de cenzură. Decizia ar urma să fie luată săptămâna viitoare.

14.23 Parlamentarii PDL au făcut zid uman în faţa PSD-iştilor, care în mod normal, ar fi trebuit să-i supravegheze la vot pe colegii lor. Prima breşă, Cristian Diaconescu nu a votat cu bilele la vedere, aşa cum era directiva PSD. În cealaltă tabără, democrat-liberalii Ioan Oltean şi Daniel Buda erau atenţi la fiecare vot al parlamentarilor. Între timp, miniştrii Vasile Blaga şi Radu Berceanu s-au retras în biroul secretarului general al Camerei Deputaţilor, Gheorghe Barbu. Cel mai relaxat părea Theodor Paleologu, care era mai interesat de o carte a lui Constantin Argetoianu decât de moţiune. (Anca Simina) 



14.04 Parlamentarii au început votul asupra moţiunii de cenzură.

14.00  PNL a anunţat că va exclude din partid patru parlamentari care au absentat de la dezbaterea moţiunii de cenuzră "11 împotriva României".

13.23 Emil Boc susţine că, în acest moment, în Parlamentul României, se dă o bătălie între cei de la PSD şi PNL care vor să îşi menţină pensiile de lux şi "acest guvern a avut curajul să taie acolo unde doare". "Astăzi este bătălia pentru reforma sistemului de pensii. "Jos privilegiile", a strigat Boc, în plenul Parlamentului. Premierul a mai susţinut că nu locuieşte în nicio casă de protocol şi, în plus, a desfiinţat cancelaria premierului şi a redus aparatul de lucru al statului.

"Nu aţi învăţat nimic din lecţia lui 322", le-a mai spus el liberalilor şi social-democraţilor, făcând trimitere la suspendarea preşedintelui, invalidată prin referendum. El a făcut o pledoarie pentru Parlamentul unicameral propus de Traian Băsescu şi a mai acuzat PSD şi PNL că blochează plebiscitul. "Nu-mi faceţi un favor dacă votaţi împotriva moţiunii, pentru că este o meserie grea. Nu am avut nicio zi de concediu", a mai susţinut Boc. "Nu am niciun fel de privilegiu, deci nu am ce să pierd", a continuat el, în aplauzele democrat-liberalilor.

13.14 Deputatul PD-L Ioan Oltean a susţinut că formaţiunea sa  este un partid democrat, iar acuzaţiile PSD şi PNL sunt nefondate şi se bazează pe minciuni, menite să manipuleze opinia publică. El le-a mai transmis pesediştilor că atunci când veneau la putere schimbau până şi femeile de serviciu. Oltean i-a întors lui Mircea Geoană comparaţia între PD-L şi comunişti, afirmând că securiştii se află în rândul social-democraţilor.

12.49 Senatorul PNL Varujan Vosganian către premierul Emil Boc: "Mă gândesc că dumneavoastră sunteţi cu totul în afara realităţii". În acest timp, premierul zâmbeşte, la fel cum a făcut de fiecare dată când a fost atacat în discursuri de opozanţii politici.

12.32 Liderul deputaţilor PNL Călin Popescu Tăriceanu a denunţat "camariala" PD-L formată din Guvernul Boc şi Traian Băsescu. El a susţinut că actuala putere şi-a bătut joc de doctori, profesori, armată şi poliţie pentru a "întinde râia politică a PD-L". Tăriceanu l-a acuzat pe Emil Boc de demagogie şi de minciună, recomandându-i ca înainte de a vorbi despre parlamentari să renunţe el însuşi la privilegii. "Ca premier am locuit în propriul meu aparatment, dumneavoastră locuiţi în casa RAPPS", a spus el. Liberalul a mai susţinut că PD-L şi Traian Băsescu conduc România către un regim autoritar, iar votul asupra moţiunii este o sancţiune pentru un guvern care încalcă valorile democraţiei. 

12.11 Liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară, deputatul Varujan Pambuccian, a anunţat că deputaţii acestui grup vor fi prezenţi în sală, dar nu vor participa la vot. Astfel, PD-L pierde 18 voturi, în condiţiile în care, în mod tradiţional, minorităţile naţionale susţineau partidul aflat la putere. 

12.05 Kelemen Hunor, candidatul UDMR la preşedinţie: "Circula un zvon în ultimele zile în presă şi pe holurile Parlamentului, că Guvernul ar urma să-şi dea demisia înaintea adoptării acestei moţiunii. Ce frumos ar fi fost să fie aşa! S-ar fi reparat onoarea Guvernului. Această jumătate de Guvern nu a înţeles că nu este legitim să conducă ţara". Deputatul UDMR Kelemen Hunor a criticat modul în care PD-L şi Traian Băsescu au înţeles să respecte principiul separaţiei puterilor în stat. El s-a referit atât la utilizarea referendumului în mod abuziv, cât şi la ordonanţele de urgenţă şi folosirea procedurii asumării răspunderii Guvernului. "Nu ar fi mai bine ca Parlamentul să fie desfiinţat şi să guvernaţi prin ordonanţe de urgenţă aprobate de popor prin referendum?", a declarat preşedintele Executiv al UDMR. El a precizat că UDMR va vota împotriva unui guvern care îşi depăşeşte atribuţiile constituţionale.

11.55 Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat că Guvernul Boc II este chintesenţa viciilor în politică- de la demagogie la incompetenţă, populism şi corupţie. "Nu vorbiţi aici de faptul că privilegiile aleşilor încep cu posibilitatea de a fi cumpăraţi, aşa cum aţi făcut dumneavoastră, a mai spus Crin Antonescu. El s-a referit la informaţiile potrivit cărora PD-L a oferit sume importante de bani pentru ca parlamentari ai PNL sau PSD să absenteze de la vot sau să voteze împotriva moţiunii."Partidul dumneavoastră nu face decât să ducă la perfecţiune viciile politicii", a adăugat el. "Cel mai important este să privim peste capul Guvernului Boc spre un viitor care poate începe cu gestul nostru de astăzi", a mai declarat el, subliniind că Partidul Democrat-liberat şi Guvernul actual sunt cele mai mari pericole pentru România.

11.40 "Mi-a plăcut să aud atâtea cifre şi încercarea domnului Boc de a-şi păstra funcţia. Domnul Boc ne-a prezentat un sondaj. Eu vă spun despre un alt sondaj- 80% dintre români consideră că ţara merge într-o direcţie greşită. Este cea mai dramatică cifră din experienţa bună şi rea a ultimelor guvernări. În fiecare zi, opt români îşi pierd locul de muncă, sute de firme îşi închid porţile, sute de tineri sunt terorizaţi că nu-şi mai pot plăti ratele la bancă. Cea mai proastă echipă de guvernare politică pe care a avut-o România în ultimii 20 de ani", a spus Geoană în discursul său din cadrul dezbaterii moţiunii.

10.50
Premierul Emil Boc a luat cuvântul la tribună: "PSD şi PNL vor să blocheze legea pensiilor şi să păstreze privilegiile parlamentarilor. Am aici un sondaj în care 81% dintre români cer ca pensiile din această ţară să fie acordate în funcţie de contrbuţie. Dumneavoastră sunteţi împotriva a 81% dintre români". Boc încearcă să-i convingă pe parlamentari să nu voteze moţiune, evocând realizările Guvernului pe care îl conduce. "De la Alexandru Ioan Cuza nu mai exista un Cod civil", le-a spus Boc senatorilor şi deputaţilor, amintind şi de Codul penal, legea educaţiei şi cea a salarizării unice.

10.38 Dezbaterea moţiunii a fost dechisă de PNL, prin vocea deputatului Eugen Nicolaescu.

10.30 A început şedinţa de plen, prezidată de Mircea Geoană, preşedintele Senatului. Din cei 471 de parlamentari, şi-au înregistrat prezenţa 432. La începutul şedinţei, 39 de parlamentari erau absenţi.

10.00 Premierul Emil Boc şi miniştrii săi au ajuns la Parlament. 




CITIŢI ŞI:

Marţi, 13, se decide soarta guvernului Boc

Ultima zi a guvernului Boc

Johannis nu e hotărât să conducă Guvernul

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele