Adusă la spital cu răceală, depistată cu probleme cardiace
Părinții Anastasiei au aflat că fiica lor s-a născut cu o malformație la inimă în momentul în care a răcit la creșă, acum un an și jumătate. Medicii de la Institutul Fundeni au descoperit atunci că, de fapt, canalul atriovaentricular nu se închisese bine la naștere. „Problema la inimă o făcea să obosească și să răcească mai repede, iar, în timp, îi putea afecta mai multe organe, împiedicând-o să aibă o viață normală”, ne-a declarat tatăl Anastasiei.
În cazul Anastasiei, existau două soluții: operația pe cord deschis sau o operație laparoscopică, minim-invazivă, fără bisturiu, în urma căreia să se recupereze mai repede. În acest caz, canalul se poate închide prin interiorul vaselor de sânge și prin interiorul inimii, prin introducerea unui dispozitiv, fără a deschide cordul din afară.
O operație laparoscopică pe inimă- 6.000 de euro
Cum în spitalele de stat astfel de operații laparoscopice nu se fac, părinții au așteptat timp de un an și jumătate până să facă această intervenție în regim privat, iar, între timp, problema fetei s-a mai complicat. Intervenția salvatoare, care a durat o oră și jumătate, a fost efectuată cu succes, astăzi, la Spitalul Delta din București.
„Operația a fost extrem de scumpă-6.000 de euro, din care Casa de Asigurări nu a decontat nimic, însă am făcut eforturi ca să strângem acești bani și nu ne-am mai gândit la costuri. Suntem fericiți că a fost operată și că va fi un copil normal, chiar intenționăm, după ce își revine, să o înscriem la sporturile pe care nu le-a putut practica până acum- înot, tenis”, spune tatăl Anastasiei.
În cadrul primei secții private de acest gen din Romania, vor lucra în echipă 3 dintre cei mai de renume medici pe plan internațional: Prof. Dr. Avraham Lorber (Șeful Secției de Malformații Congenitale Med New Life ; Șeful Secției de cardiologie invazivă și intervențională pediatrică și adulți a Spitalului Rambam Medical Center Haifa-Israel), Dr. Dan Deleanu – medic cardiolog intervenționist (Șeful Secției de Cateterism Cardiac Institutul „Prof. Dr. C.C. Iliescu” ; Șeful Secției de Cateterism Cardiac Med New Life) și asist. univ. dr. Bogdan Popescu, medic cardiolog echocardiografie transesofagiana (Șef de lucrări cardiologie, UMF „Carol Davila” București).









Spune-ţi părerea!
Cred ca se face o confuzie in articol:operatia nu e laparoscopica ci endovasculara.
Mai cititi, mai google-iti.
a trebuit sa vine medic sionist de la Izrael sa opereze/ de ce? noi nu avem medici crestini ortodoxi? ce cauta paganul sa opereze crestini?
Chiar crezi ca mai conteaza in ce dumnezeu crede doctorul si in ce dumnezeu crede fetita cu probleme? Pana la urma i-a salvat viata si daca tu judeci oamenii dupa religie (pagani/crestini) inseamna ca omenirea n-a evoluat chiar asa de mult cum credeam....
Reclama la spital privat. Medici de renume international...Operatiile astea ar trebui sa se faca in spitale de stat , in strainatate asemenea interventii sunt banale si sunt rambursate de stat.O rusine ca parintii trebuie sa plateasca si ca un copil trebuie sa astepte atata timp sa fie operat .Mai informati-va inainte sa publlicati asemenea articole penibile!!!!!
sunt penibile comentariile astea bazate pe nimic. oamenii astia nu s-au putut opera la stat ca statul nu face aceste operatii. nu de-alta, dar n-are bani pentru toate cele, asa ca privatul castiga o bila alba pentru ca e in stare sa faca niste interventii care in afara sunt cunoscute si practicate de zeci de ani.
in tarile straine trebuie sa asteptii ma baiatule randul si cat costa....poate plateste statul dar daca nu tu sigur intri in faliment in usa o nastere normala a costat-o pe sotie $13000 si o operatie pe inima e pe undeva pe la $100000 sa te vad pe tine frumosule daca nu ai bani cine se uita la tine....poate statul el se uita ca sa ia nu ati inteles asta nici acum.....
Parintii sunt cu capu'?
N-a putut pana acum la 3 ani sa o inscrie la inot si tenis dar acum ca a facut operatia vor sa o faca?
Esti un troll. Lumea iti scrie tot mai rar... nebunul satului.
Doamne ajuta!si succes!
mult succes si la cat mai multe vieti salvate!