Presa moare, dar nu se predă

Calitatea îndoielnică a conţinutului de presă, faptul că românii nu au o tradiţie în a consuma informaţie, criza economică ce-i împinge, printre altele, pe agenţii economici să-şi caute alte medii de comunicare, sau faptul că hârtia este pur şi simplu un suport depăşit în era internetului sau a revoluţiei 3D sunt posibile răspunsuri.

Cei 45 de ani în care presa a fost exclusiv un instrument de manipulare pentru regimul comunist ar fi o altă posibilă explicaţie pentru neîncrederea românilor într-un mediu care are pretenţia unei titulaturi precum „câinele de pază al democraţiei”.

Dacă unii ar fi tentaţi să deplângă soarta ziarelor de referinţă în raport cu mai uşurelele - şi tocmai de aceea mai căutatele – tabloide, această balanţă înclină spre una sau spre alta în funcţie de spaţiu: în ţări precum Marea Britanie, Germania, Austria, Elveţia, Cehia, Ungaria, Suedia dar şi România înving tabloidele, în timp ce populaţia din Franţa, Italia, Spania şi Rusia preferă ziarele de referinţă.

Cele din urmă fac „scoruri” onorabile în Europa, variind în jurul unui tiraj mediu de 400.000 de exemplare, în timp ce în România abia dacă reuşesc să treacă de 40.000, urcând spre 100.000 doar cele stimulate artificial prin strategii de marketing.

Nici tabloidele româneşti nu ating tiraje de cel puţin un milion, aşa cum se întâmplă în Vest, cel mai bun „scor” al presei senzaţionaliste româneşti fiind de 300.000 („Click”). Printre explicaţiile acestui fenomen se numără şi înlesnirile legislative de care beneficiază presa occidentală.

„Presa europeană beneficiază de diverse facilităţi pe care statele respective le acordă presei, de exemplu, TVA redus. Nu în ultimul rând, ziarele de succes au fost gândite de la bun început ca business-uri de sine stătătoare, spre deosebire de România, unde trusturile de presă sunt anexe ale unor mari trusturi economice”, a explicat sociologul Mircea Kivu.

„Ziarele tipărite vor avea activitate multimedia”

Presa scrisă nu moare, ci doar se adaptează erei în care există. „O să mai existe ceva timp ziarele tipărie, cred că cele care vor exista vor avea o activitate multimedia, vor avea şi site-uri şi prezenţă pe TV, nu neapărat emisiune, ci prezenţa a diverşi oameni din redacţia ziarului. În România, cititul ziarului nu merge foarte bine deoarece nu există o tradiţie a cititul, părinţii noştrii nu aveau acest obicei. Nu există o distribuţie foarte bună, ziarul nu ajunge la tot omul din ţara asta, şi încă un motiv, pentru că românii sunt mari consumatori de televiziune, în special de life-style. De obicei, ţările sărace preferă mai mult televizorul faţă de cititul ziarelor. În ţările dezvoltate, omul nu are timp să stea acasă, în faţa televizorului, el când se informează este la birou şi citeşte ziarul”, a explicat Claudiu Şerban, director general-adjunct la Ringier Romania.

ÎN COMPETIŢIE PE PRINT

„Bild”, printre „performerii” presei Europene

Lista cotidienelor germane de calitate cu cea mai mare răspândire în Germania, dar şi în întreg spaţiul vorbitor de limbă germană (Germania, Austria, Elveţia), este condusă de „Süddeutsche Zeitung”. Cu un tiraj de 444.983 de exemplare zilnic, „Süddeutsche Zeitung” este publicaţia care a instaurat un trend în presa germană, cu atât mai mult cu cât publicaţiile regionale sunt cele care s-au impus supraregional, devenind publicaţiile de referinţă ale spaţiului vorbitor de germană.

Asemenea ziarului care apare în München şi era dedicat iniţial cititorilor din sudul ţării, un alt cotidian regional a reuşit să se impună la nivel naţional şi să devină publicaţie de referinţă în afara Germaniei, fiind cel mai des citată (excepţie făcând tabloidul „Bild”): „Frankfurter Allgemeine Zeitung”.

Publicaţia susţine 41 de corespondenţi în străinătate, unul dintre cele mai mari numere de corespondenţi pe care vreo publicaţie din lume în afara ţării în care apare. „Frankfurter Allgemeine Zeitung” are un tiraj zilnic de 367.535 exemplare.

Însă nici unul dintre ziarele naţionale germane nu ajunge, din punct de vedere al tirajului, la numărul record de exemplare pe care le tipăreşte zilnic tabloidul „Bild”. Cu 3.299.728 de exemplare, „Bild” nu este doar în fruntea listei ziarelor cu cele mai mari tiraje din Germania, ci şi a celor de pe întregul continent. Numărul cititorilor se ridică la aproximativ 12 milioane. „Bild” este urmat la nivel european de tabloidul britanic „The Sun”, cu un tiraj de 3,2 milioane de exemplare şi cu un număr de 10 milioane de cititori zilnic.

• Clasamentul cotidienelor „de calitate ” din Anglia este condus de generalistul „The Telegraph”, cu 744.151 de exemplare, fiind urmat de „The Times”, cu 638.000 de exemplare.
  
  
• În ceea ce priveşte Franţa, lista generalistelor franceze începe cu „Le Figaro”, care înregistrează un tiraj de 403.133 de exemplare, iar cel care îl urmează este „Le Monde”, cu 300.552 de exemplare. Pe piaţa tabloidă, ziarul de „bulevard” „Le Parisien” conduce în clasament, cu 674.334 de exemplare.
  
  
• Spania se poate integra în categoria ţărilor cu orientare spre presa de referinţă, piaţa fiind condusă de „El Pais”, cu 524.507 de exemplare. Imediat după el se găseşte „El Mundo”, care vinde în medie 408.736 de exemplare pe zi. Spaniolii preferă ziarele gratuite, ca „20 Minutos”, distribuit în peste 900.000 de copii.
  
  
• Nici în cazul Italiei lucrurile nu diferă foarte mult, gratuitul „Leggo” fiind distribuit în peste un milion de exemplare, iar dintre ziarele care se plătesc, generalistul „Corriere Della Sera” are cele mai mari vânzări, cu 621.000 de copii pe ediţie.
  
  
• Cetăţenii ruşi citesc cotidianul „Moskovsky Komsomolets”, cu 750.000 de exemplare, imediat în top fiind clasat tabloidul „Pravda”, cu 716.000 de exemplare.

România, umăr la umăr cu Serbia

Tirajele ziarelor trebuie înţelese şi în relaţie cu numărul de locuitori ai ţării sau ai spaţiului lor de influenţă. Şi din acest punct de vedere România iese „sub linie”, cu vânzări de presă apropiate de ţări cu o populaţie de două sau trei ori mai mică, cum ar fi Serbia sau Ungaria.

• Austria, cu o populaţie de aproximativ 8 milioane de locuitori, are ca învingător tabloidul „Kronen Zeitung”, cu 818.919 de exemplare, fiind urmat de două „quality”-uri, „Kleine Zeitung”, cu un tiraj de 274.954 de exemplare, şi „Kurrier”, cu 165.005.
  
  
• În Elveţia, cel mai puternic tabloid şi ziarul cu cel mai mare tiraj, este „Blick”, cu 231.235 de exemplare. Ungaria, Cehia, Serbia şi Suedia, ţări cu aproximativ 10 milioane de locuitori fiecare, sunt adeptele taboidelor, toate având nume asemănătoare („Blikk”, „Bleck”, „Blic” sau „Aftonbladet”) şi cu tiraje cuprinse între 228.000 şi 436.000 de exemplare.

• În această categorie intră şi România, diferenţa o face însă populaţia, numărul de locuitori fiind aproape dublu, însă consumul de cotidiene este acelaşi, chiar mai mic în cazul ziarelor „serioase”. Cel mai mare tiraj de la noi îl înregistrează tabloidul „Click!”, cu 300.000 de exemplare, urmat de „Libertatea”, cu 270.000 de exemplare.

„Tabloidele nu se citesc. Tabloidele se privesc! Oamenii văd nişte poze şi câteva litere mari. Aia nu e citire. Şi în România, cei care preferă un ziar nu pentru operaţiunea cititului, ci doar a privitului, sunt mult mai puţini, faţă de alte ţări europene. În orice caz, tabloidele vor pieri mai greu în România decât presa de calitate”, spune jurnalistul Cristian Tudor Popescu, subliniind faptul că nici la operaţiuni care nu necesită prea mult efort, cum ar fi privitul, românii nu se înghesuie.

ISTORIE

Presa liberă postdecembristă s-a discreditat

Falimentul ziarelor „Gardianul”, „Ziua”, „Cotidianul” sau „Business Standard” au îngrijorat actorii de pe piaţa românească de presă, deşi trendul descendent îi alarmase constant în ultimii ani. Presa scrisă a început cu dreptul în primii ani de după ’90, ca să obosească în doar 20 de ani.

„Presa din România a pornit în 1990 pe un teren extrem de propice dezvoltării, dar şi pe o pantă ascendentă de credibilitate în ochii publicului. După 50 de ani de comunism exista, în sfârşit, o presă liberă! Titlurile se înmulţeau vertiginos, în fiecare zi, iar ziarele se vindeau ca pâinea caldă. Românii cumpărau presă masiv, pe fondul unei puternice nevoi de a consuma informaţii. Primii ani de după 1990 au însemnat apogeul presei postdecembriste: încredere maximă, vânzări maxime. Tirajele ziarelor generaliste se numărau în sute de mii de exemplare, iar «Evenimentul zilei» se ducea spre un milion de exemplare vândute”, a explicat Petrişor Obae, editor al paginade media.ro. Tot el a explicat cum funcţionau vânzările atunci şi cum funcţionează acum.

„În 1990, românii erau săraci, dar aveau încredere în presă. Apăreau zeci de titluri şi le cumpărau pe toate. Fără cărţi, fără DVD-uri, fără jucării. În 2010, zecile de titluri îşi aşteaptă cumpărătorii la chioşcuri. Este criză, iar românii taie cheltuielile pe care, din lipsă de încredere, le consideră inutile”, a adăugat Obae.

Ce-i lipseşte presei de acum? „Dacă tirajele cele mai mari de pe acest segment sunt mai mici de 60.000 de exemplare, avem dreptul să ne întrebăm cui îi pasă de existenţa acestor publicaţii. Sunt, oare, cititorii români răi, idioţi, nesimţiţi de nu cumpără ziare de calitate? Sau calitatea ziarelor «de calitate» lipseşte ?”, a subliniat analistul media Iulian Comanescu.

„Ceea ce se întâmplă cu ziarele din România e, dacă nu firesc, cel puţin previzibil: multe din ele există, de ani de zile, doar nominal. Probabil că vom asista şi la alte decese în anul care vine, dar e vorba de titluri care au funcţionat ani de zile pe «respiraţie asistată». Proprietarii se pot decide foarte bine să scoată ştecherul din priză la un moment dat”, a mai precizat acesta.

„Românii sunt nişte persoane comode mintal”

„Nu cred că trebuie să vorbim de lipsa calităţii în ziarele româneşti. La cele câteva cotidiene care mai sunt pe piaţă, după părerea mea, se face o presă bună, o presă civilizată, mai bună decât multe televiziuni, şi fireşte mai bună decât a tabloidelor. Calitativ, este onorabilă presa de referinţă românească”, a continuat Comanescu.

Cititorii au, totuşi, o parte din „vină”. „Cititul este o operaţiune intelectuală grea spre deosebire de uitatul la televizor sau ascultatul radioului în maşină. Ca să citeşti e greu, ori, statistic vorbind, românii sunt nişte persoane mai comode mintal, şi preferă ca informaţia să vină predigerată spre ei, de pe televizor, de pe radio, eventual poate să se uite pe net foarte scurt. Ca să citeşti un ziar, să urmăreşti rând cu rând, să încerci să prelucrezi în timp ce citeşti, deci trebuie să procesezi în cap, este neconfortabil”, a explicat Cristian Tudor Popescu.

Într-adevăr, statisticile indică un consum uriaş de televiziune, în detrimentul oricărei alte forme de cunoaştere, începând de la cititul ziarelor şi până la cititul cărţilor sau mersul la film şi la teatru. De altfel, statisticile europene o confirmă.

Potrivit unui studiu al European Audiovisual Observatory, în anul 2009, peste 7.200 de televiziuni difuzau programe în UE (cele 27 state ale Uniunii Europene şi cele două candidate, Croaţia şi Turcia).

Dintre acestea, mai mult de jumătate sunt posturi TV regionale şi locale (43%,televiziuni naţionale şi 6%,canale internaţionale). Ţinând cont şi de posturile non-europene, există peste 8.600 de televiziuni disponibile pe ecranele din casele europenilor.

Cele mai multe posturi europene, excluzându-le pe cele locale şi regionale, sunt înregistrate în Marea Britanie - 1.033, fiind urmată de Italia cu 388, Franţa, cu un total de 297, Germania, cu un număr de 227 şi Spania, cu 195.

Posturile de filme şi canalele sportive predomină în audiovizualul european, cu 496 şi, respectiv 419 de posturi. Urmează în clasament televiziunile de divertisment (318) şi canalele generaliste (281).

O POSIBILĂ EXPLICAŢIE

Cine loveşte mai tare, criza, sau progresul tehnologic?

Sociologul Mircea Kivu crede că această scădere de consum se datorează, mai degrabă, concurenţei cu alte suporturi pe care le recomandă progresul tehnologic.

„Cred că această scădere a consumului de ziare se datorează în primul rând concurenţei mari, mai ales din partea televiziunii şi a internetului. În acest context, ziarele nu au reuşit să ajungă la o formulă prin care să ofere publicului o valoare de utilizare specifică. Investigaţiile proprii (nu neapărat în sensul detectivist), comentariile avizate (nu doar de opinie) sunt rare în presa noastra, asta şi pentru că sunt relativ «scumpe»”, a argumentat sociologul.

Criza economică, existentă la nivel mondial, a afectat şi piaţa presei globale, însă în România, criza presei a început cu doi ani mai devreme decât criza economică.

„Această criză a presei este şi nu este rezultatul crizei economice. Sigur că această criză influenţează şi presa, dar presa românească este intrată în criză de dinaintea crizei economice, cam de prin 2006. Ea are alte cauze care nu sunt în legătură cu criza. Dacă criza economică, cu ajutorul lui Dumnezeu că a Guvernului mai greu, se va domoli în 2010, criza presei nu. E vorba de alte lucruri acolo, e vorba de pregătirea gazetarilor, de gradul lor de personalitate, de exprimare, dar şi de bani, care vin în presă fără să fie făcuţi în presă”, a argumentat Cristian Tudor Popescu.

Patronatele, un factor de risc

„Un alt factor care duce la decredibilizarea ziarelor româneşti este cauzat de trusturi şi, mai ales, de patronii acestora. Grupaţi în trusturi, jurnaliştii au început atacuri incredibile unul asupra celuilalt. Interesele patronilor (ale mogulilor) transpar în produsele media. Ce concluzie poate trage de aici un cititor neavizat, care nu ştie că fiecare jurnalist îşi apără, de fapt, propria bătătură? De ce să mai cumpere un ziar?”, a explicat Petrişor Obae.

„Există o inadecvare esenţială între ceea ce oferă presa politica şi ceea ce vor cititorii. Atunci când aceştia şi-ar dori explicaţii pentru încâlcitele gesturi ale politicienilor români, primesc interjecţiile unor comentatori cu ochii injectaţi. Dacă vor un punct de vedere imparţial asupra situaţiei, capătă izerii partizane, formulate sub diferite pretexte, ca necesitatea stringentă implicării condeierului”, a argumentat şi Iulian Comanescu.

Mogulii din România

Una dintre principalele acuze care i se aduc presei române este că ar reprezenta interesele oamenilor de afaceri care le patronează, în detrimentul misiunii sale de bază, informarea. Situaţiile similare sunt mai rare în presa europeană şi duc, de regulă, la scandal, cum este cazul premierului italian Silvio Berlusconi, patronul trustului italian de presă Mediaset, sau, în Moscova, cazul omului de afaceri Vladimir Gusinsky, patronul unui lanţ de magazine şi al unei firme de consultanţă, care, prin postul său de televiziune NTV, devenise în 1999 un adevărat ghimpe pentru fostul preşedinte rus Vladimir Putin.

În România, multe dintre trusturile mari de presă sunt patronate de oameni de afaceri, începând cu Intact Media Group, înfiinţat în 1991, care cuprinde posturi ca Antena 1, Antena 3, Radio ZU şi publicaţiile „Jurnalul Naţional”, „Săptămâna financiară” sau „Gazeta sporturilor”. Părintele fondator al trustului a fost „mogulul” Dan Voiculescu, fostul patron de la Grivco, liderul Partidului Conservator, actual vicepreşedinte al Senatului, care a cedat în 2006 afacerea de presă fiicei sale, Camelia Voiculescu.

Sorin Ovidiu Vîntu, părintele FNI şi patronul Petromservice, controlat prin apropiatul său, Liviu Luca, a înfiinţat trustul Realitatea – Caţavencu, în 2001, şi compus, până nu demult, din Realitatea TV, Radio Guerrilla, „Academia Caţavencu” sau agenţia de presă NewsIn.

Trustul Centrul Naţional Media, înfiinţat în 2003, este deţinut de controversaţii Ioan şi Viorel Micula, patronii lanţului European Drinks, şi are în componenţa sa, printre altele, televiziunile Naţional TV, N24 Plus şi Favorit TV.

Dinu Patriciu care, după vânzarea Rompetrol, a cumpărat Banca Populară din Georgia şi a făcut investiţii imobiliare în Germania, deţine trustul Adevărul Holding, care funcţionează în această formulă din 2007, având în componenţă cotidianul „Adevărul”, „Click!”, ziarul săptămânal „Dilema Veche” şi cotidianul ucrainean „Blik”. „Ei ar trebui să stea foarte departe de publicaţiile lor, pe iaht, şi să-şi întrebe contabilul, o dată pe an, ce profituri a adus publicaţia lor”, e de părere editorialistul Ion Cristoiu.

Adrian Sârbu este unul dintre cei doi actori importanţi de pe piaţa românească de media care trăieşte din activităţi specifice: deţine trustul MediaPro, înfiinţat în 1990, dezvoltă proiecte în publishing, radio (InfoPro, Pro FM), producţie de cinema (MediaPro Pictures) şi televiziune (Pro TV, Pro Cinema), servicii de ştiri şi continut pentru new media (agenţia de presă Mediafax) şi multe forme de media.

Tot din presă trăieşte şi Michael Ringier, patronul trustului de presă Ringier, care deţine în România „Evenimentul zilei”, „Libertatea”, „Unica” sau „Bravo”. Grupul Ringier este extins în zece ţări, printre care şi Germania, Croaţia, Elveţia şi China, şi pune ştampila pe sute de publicaţii.

De ce nu vin marile trusturi în România

Marile trusturi europene încearcă, cu mai mult sau mai puţin succes, afaceri în România. Germanii Bertelsman şi WAZ şi elveţienii Ringier sunt cei care au deschis drumul. Ceilalţi, încă analizează.

„Problema este că ca avem o piaţă mică cu populaţie multă care nu are sistem de difuzare. Difuzarea românească este făcută tot la nivel de gheretă, de chioşc de anii ’90 – ’92, împrăştiată de familii cu câteva chioşcuri de firme mici. Nu există o reţea naţională de distribuţie, statul nu sprijinit existenţa unei reţele naţionale de distribuţie, şi fără o asemenea reţea, nu putem avea o piaţă şi nu pot venii marile trusturi de presă. Degeaba ar avea produse dacă nu le pot vinde, sau le dau pe mâna unora care nu le dau banii înapoi”, a declarat Cornel Nistorescu, care a asistat la vânzarea Evenimentului Zilei către Bertelsman şi, mai apoi, către Ringier. Europa aparţine marilor grupuri de presă.

• Grupul Bertelsmann AG din Germania, este un concern media cu activitate la nivel mondial. Din grupul Bertelsmann fac parte trustul de presă Gruner und Jahr, care doar în Germania întreţine peste 20 de publicaţii print.
  
  
• În Austria News Gruppe, în Italia G+J/Mondadori, iar în China deţin 48% din actiunile la BODA Publishing. Tot de Bertelsmann aparţine şi RTL-Group, grupul editorial Random House. Bertelsmann a fost adus la nivelul actual de familia Mohn, care a început afacerea cu o editură de carte. Între timp sunt implicaţi în televiziune, radio, edituri, publicaţii, tipografie, internet, producţie de muzică.
  
  
• În Italia s-a format conglomeratul Media Gruppo Editoriale L'Espresso S.p.a, fondat în 1955. 51% din concern aparţin grupului CIR (Compagnie Industriali Riunite), care la rândul ei aparţine companiei De Benedetti Group, patronată de familia De Benedetti. Pe lângă grupul editorial Gruppo Editoriale L'Espresso (La Repubblica, L`Expresso), CIR are afaceri cu energia (companiile Sorgenia şi Austria’s Verbund), piese de maşini (firma Sogefi), asigurări medicale (HSS).
  
  
• În Spania cel mai mare trust media este PRISA. Deţine „El Pais” şi mai multe publicaţii în Spania, dar şi în lume (mai ales în America Latină). Pe lângă presa scrisă PRISA mai patronează cel mai ascultat circuit de posturi radio spaniole, Cadena SER, precum şi câteva posturi de muzică, precum Los 40 Principales sau M80. „PRISA” deţine şi trustul tv „Sogecable” cu programul Cuatro si pay-tv-ul Canal+. Trustul este controlat de Ignacio Polanco ( fiul intemetorului grupului Jesus de Polanco), şi de patronul grupului „Timón”, care deţine majoritatea acţiunilor la „PRISA”.
  
  
• În SUA posedă Brown Printing Company, în Franţa Prisma Presse S.N.C, fiind cel de-al doilea trust de presă francez ca mărime.

Corporaţia „News Corporation” este unul dintre cele mai mari conglomerate Media din lume. Întemeietorul ei este Rupert Mordoch, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. 70% din venitul corporaţiei provine de pe piaţa americană, unde ea patronează televiziuni (Grupul FOX-Television), studiourile 20 Century Fox din Holywood, echipa de baseball Los Angeles Dodgers, iar pe lângă asta, o serie întreagă de trusturi de presă.

În Europa, deţine trustul media „British Sky Broadcasting”, cu sediul în Marea Britanie, precum şi trustul de presă „News Group Newspapers”, care publică , printre altele, „The Sun”. „WAZ-Mediengruppe” este unul dintre cele mai mari trusturi de presă din Europa, cu sediul în Germania, şi care s-a extins în zece ţări.

Presa scrisă nu va muri, ci doar îşi va pierde influenţa

Pentru cei care „dramatizează” soarta ziarelor, Cristian Tudor Popescu precizează că „presa scrisă nu va muri, vor mai exista nişte cetăţeni care vor dori să-şi citească ziarul la cafea, să miroasă pagina tipărită, dar foarte puţini.

Capacitatea de influenţare a opiniei publice, de informare este mică în acest moment. Ea nu mai poate să concureze cu televiziunile, radiourile, ca să nu mai vorbesc de internet. Dar măcar la modul formativ, la opinie, comentariu, ar putea să mai supravieţuiască într-o astfel de nişă însă cu puţină influenţă asupra popolaţiei, asupra cititorului”, a încheiat acesta.

CRIZA SE VEDE LA TV

Pro TV renunţă la 16 staţii, „Realitatea Tv e un cal mort”

Pro TV, postul patronat de Adrian Sârbu, va renunţa, până la finalul anului 2011, la emisia a 16 staţii locale, printre care cea din Arad, Sibiu, Baia Mare, Oradea sau Buzău. Vor rămâne cele de la Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi şi Constanţa.

Acestea din urmă se vor pregăti de digitalizare de la 1 ianuarie 2012. Şi Pro TV-ul a început să reducă costurile, aşa cum se întâmplă în toate companiile media, deoarece managerii iau în calcul un 2010 cu reduceri de cel puţin 10%, pe piaţa de publicitate.

Problemele de la realitatea Tv par a nu avea soluţie, cu atât mai mult cu cât Silviu Prigoană, omul de afaceri anunţat ieri pe bloguri şi în presă că ar putea prelua postul „Realitatea TV” şi a agenţia „NewsIn”, a spus că „nu e interesat de un cal mort”.

„În momentul în care o să mă duc să mă relaxez precum Geoană la Vântu, probabil că vom aborda şi acest subiect, deocamdată nu am fost solicitat, nici verbal nici în scris pe tema asta. (…) Nu sunt interesat de aşa ceva. Cum să fii interesat de un cal mort? Iei şi tu un pur sânge arab, ceva, ăla este gata, la revedere! Trustul Realitatea-Caţavencu are datorii la stat de 60 de milioane de euro”, a declarat Prigoană. Omul de afaceri a înfiinţat postul de ştiri „Realitatea TV” în 2001, pe care l-a vândut apoi unor firme controlate de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu.

„A fost o greşeală din partea mea să pun jurnalişti să facă afaceri. S-a dovedit că vocaţia lor este mai puternică în jurnalism decât în zona de business”, declara, ieri, Sorin Ovidiu Vîntu pentru paginademedia.ro. Urmarea: Board-ul editorial al grupului Realitatea Caţavencu nu va mai avea atribuţii de business, ci doar editoriale.

Demisii la NewsIn

La o şedinţă de ieri din cadrul agenţiei de presă „NewsIn”, proaspăt scăpată de sub tutela lui Vântu, Cosmin Popa, directorul general al agenţiei, şi Adelina Rădulescu, redactorul - şef, şi-au anunţat demisia.

„Din moment ce s-a hotărât schimbarea modelului de business, înseamnă că ceea ce s-a întâmplat la NewsIn, până acum, din punct de vedere al politicii editoriale, nu corespunde cu viziunea acţionarului majoritar Sorin Ovidiu Vîntu”, a declarat pentru „paginademedia.ro”, Cosmin Popa.

CITIŢI ŞI:

Cristoiu: Presa românească, un câine de pază pus în lanţ