Publicul ţintit: utilizatorii de Internet
“La doar 3 zile după ce am ajuns pe poziţia I în acest sondaj, postul public a decis să îl şteargă de pe Internet. Pur şi simplu… fără nici o explicaţie”, a mai spus el. “Eu nu sunt un partizan al teoriilor conspiraţiei. Dar cred că principalul motiv este un soi de comoditate, de neasumare a riscurilor. Însă orice motiv ar fi, el păleşte în faţa responsabilităţii pe care o au posturile publice de a informa corect publicul asupra tuturor opţiunilor politice din România”.
Cernea a mai precizat că utilizatorii de Internet ar simpatiza o candidatură precum a lui, care aduce un suflu nou în viaţa politică din România: „Cred că mesajul meu este foarte bine primit de către publicul care utilizează Internetul. Acest public face parte din zona dinamică a societăţii româneşti, din zona care înţelege o argumentaţie raţională, un discurs bazat pe principii, pe valori democratice”.
El a amintit că în 2004 utilizatorii de Internet au reuşit să încline balanţa în favoarea opoziţiei, dar că acum oamenii sunt foarte dezamăgiţi de clasa politică şi că aproape nimeni nu mai votează în România din convingere.
Remus Cernea este preşedintele Asociaţiei Umaniste Române şi a anunţat că va candida din partea Partidului Verde la alegerile prezidenţiale din această toamnă deoarece este dezamăgit de clasa politică.
CITIŢI ŞI:
Un tinichigiu pentru Cotroceni
Oprescu, jucătorul independent
Becali uită de Vadim şi se lansează la prezidenţiale








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum