Primăvara europeană, un pod prea îndepărtat pentru români

Autor: Sorin Breazu

Unirea Urziceni a reuşit, la prima participare în Liga Campionilor, un parcurs foarte bun, adunând opt puncte în cele şase partide din Grupa G şi ratând de puţin o calificare - în premieră pentru o echipă din România - în optimile de finală ale întrecerii.

FC Timişoara a avut un parcurs mai scurt, însă a eliminat puternica formaţie ucraineană Şahtior Doneţk, înainte de a fi învinsă de VfB Stuttgart - echipa care a pus capăt şi campaniei Unirii Urziceni în competiţia continentală de elită. În Liga Europa, formaţiile româneşti au avut evoluţii submediocre, doar Dinamo reuşind să evite ultimul loc în grupele competiţiei.


FC Timişoara a început sezonul european în turul trei preliminar al Ligii Campionilor. Bănăţenii au dat piept cu câştigătoarea Cupei UEFA, Şahtior Doneţk, şi erau consideraţi victime sigure în faţa ucrainenilor conduşi de Mircea Lucescu. Cu toate acestea, elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au reuşit surpriza, terminând ambele partide la egalitate (2-2 la Doneţk şi 0-0 pe stadionul "Dan Păltinişanu") şi s-au calificat în play-off, unde au întâlnit VfB Stuttgart, formaţia lui Ciprian Marica.

"Şvabii" şi-au asigurat calificarea în grupele Ligii Campionilor încă din partida tur, de la Timişoara, unde au câştigat cu 2-0. Bănăţenii au plecat neînvinşi din Germania (0-0), şi au fost trimişi în grupele Ligii Europa - urmaşa Cupei UEFA.


Fanii timişoreni au salutat calificarea favoriţilor în play-off-ul Ligii Campionilor


Cealaltă reprezentantă a României în Liga Campionilor, Unirea Urziceni, a intrat în competiţie în faza grupelor. Ialomiţenii lui Dan Petrescu au făcut parte din Grupa G, alături de FC Sevilla, VfB Stuttgart şi Glasgow Rangers. După un debut timid (0-2 la Sevilla), Unirea a reuşit o remiză, scor 1-1, în Ghencea, cu VfB Stuttgart. A urmat succesul istoric de la Glasgow, 4-1 cu Rangers - primul succes al unei echipe româneşti pe Ibrox Park -, şi o nouă remiză (1-1) cu aceeaşi formaţie scoţiană. Victoria de pe stadionul Steaua cu FC Sevilla (1-0) a propulsat-o pe Unirea pe poziţia a doua în grupă, care asigura prezenţa în optimile de finală ale Ligii Campionilor, cu două puncte avans în faţa lui VfB Stuttgart înaintea meciului decisiv din Germania.

Ialomiţenii nu au reuşit să plece neînvinşi de pe VfB Arena, primind trei goluri în debutul meciului, şi cedând partida cu scorul de 1-3. Unirea a încheiat Grupa G pe locul trei, însă va continua, în 2010, în şaisprezecimile de finală ale Ligii Europa, unde va întâlni FC Liverpool.

Liga Europa: Între "Minunea de la Liberec" şi eşecurile de joi

Cinci formaţii româneşti au luat startul în primul sezon al Ligii Europa. Patru dintre ele (Dinamo, Steaua, FC Timişoara şi CFR Cluj) au reuşit să ajungă în faza grupelor, FC Vaslui fiind eliminată în play-off, însă niciuna nu a reuşit să obţină calificarea în "şaisprezecimi".

Steaua a fost prima echipă care a intrat în cursă. "Roş-albaştrii" au învins, în turul doi preliminar, formaţia maghiară Ujpest, impunându-se în ambele partide (2-0 în Ghencea şi 2-1 în deplasare). În turul trei preliminar, steliştii - pregătiţi de Cristiano Bergodi - au eliminat formaţia scoţiană Motherwell cu scorul general de 6-1, în timp ce FC Vaslui a trecut de ciprioţii de la Omonia Nicosia (3-1). În play-off, celor două echipe li s-au alăturat Dinamo şi CFR Cluj. Dacă Steaua a trecut uşor de irlandezii de la St. Patrick's Athletic, după două victorii (3-0 şi 2-1), iar CFR Cluj s-a calificat în faza grupelor după victoria cu scorul de 3-2 obţinută în faţa bosniacilor de la FK Sarajevo, FC Vaslui a pierdut duelul cu AEK Atena. Grecii au reuşit să întoarcă înfrângerea suferită în România (1-2) la Atena, unde s-au impus cu 3-0.

 

VIOLENŢI. Suporterii dinamovişti şi-au făcut de cap în meciul cu Slovan


Dinamo şi-a făcut viaţa grea, în play-off, cu formaţia cehă Slovan Liberec. La scorul de 2-0 pentru oaspeţi, în minutul 88 al partidei tur, disputată pe arena din Şoseaua Ştefan Cel Mare, fanii "câinilor roşii" au invadat terenul, cerându-le socoteală jucătorilor pentru evoluţia foarte slabă. UEFA a decis ca Dinamo să piardă meciul la "masa verde", iar oamenii lui Dario Bonetti aveau nevoie de cel puţin o victorie la trei goluri diferenţă în returul de la Liberec pentru a obţine calificarea în grupe. Dinamoviştii au început meciul în forţă şi, după doar două minute, au trecut în avantaj prin Andrei Cristea. Marius Niculae a marcat şi el de două ori în repriza secundă, iar meciul a ajuns la loviturile de departajare, unde câinii s-au impus cu scorul de 9-8.

Prima etapă din faza grupelor a fost una foarte bună pentru echipele româneşti: FC Timişoara plecând neînvinsă (0-0) de pe terenul lui Ajax Amsterdam, Dinamo triumfând la Graz, 1-0 cu Sturm, în timp ce Steaua a remizat în Ghencea cu Şerif Tiraspol (0-0), iar CFR Cluj a învins FC Copenhaga cu 2-0. Debutul încurajator a fost însă doar un foc de paie. CFR Cluj a pierdut următoarele cinci meciuri în Grupa K, încheind pe ultimul loc în clasament, în urma lui PSV Eindhoven, FC Copenhaga şi Sparta Praga, iar Steaua nu a câştigat niciun meci în Grupa H. "Roş-albaştrii" au pierdut ambele meciuri cu Fenerbahce Istanbul şi au mai obţinut trei remize: două cu Twente Enschede şi încă una cu moldovenii de la Şerif, ocupând, în final, ultimul loc în grupă.

LA PĂMÂNT. Steliştii nu le-au putut ţine piept "ienicerilor" de la Fenerbahce
Foto: Reuters


FC Timişoara a mai strâns patru puncte în Grupa A. Bănăţenii au remizat "acasă" cu Anderlecht, şi au răzbunat eşecul de pe teren propriu cu Dinamo Zagreb (0-3) în Croaţia, unde s-au impus cu scorul de 2-1 - prima victorie în campania europeană a oamenilor lui Ioan Ovidiu Sabău. Dinamo a fost singura echipă din România care a păstrat şanse de calificare în "şaisprezecimi" până în ultima etapă. După succesul din Austria, "câinii roşii" au pierdut fără drept de apel ambele partide cu Galatasaray Istabul, dar şi meciul de pe teren propriu cu Panathinaikos Atena (0-1). Confruntarea decisivă pentru un loc în "primăvara" europeană s-a dat la Atena, unde Dinamo - care mai luase trei puncte în urma succesului cu Sturm din "Groapă" - trebuia să câştige şi să marcheze cel puţin două goluri. Dinamoviştii au pierdut însă cu scorul de 3-0 şi au încheiat Grupa F pe locul trei.

FC Barcelona, mai mult decât un club

Echipa catalană a reuşit, în 2009, să câştige toate cele şase competiţii în care a participat: Liga Campionilor, Cupa Regelui şi Primera Division, Supercupa Europei şi Supercupa Spaniei, dar şi Campionatul Mondial al Cluburilor.

Dacă CFR Cluj şi Steaua Bucureşti au părăsit Liga Campionilor în faza grupelor, unde s-au clasat pe ultimele poziţii, FC Barcelona a reuşit să se califice fără probelme în optimile de finală ale întrecerii continentale de top, suferind o singură înfrângere (2-3, pe teren propriu, în faţa lui Şahtior Doneţk). În primul duel din "primăvara" europeană, catalanii au distrus campioana Franţei, Olympique Lyon, cu scorul general de 6-3. A urmat succesul din sferturile de finală cu Bayern Munchen, după un 4-0 pe Camp Nou şi o remiză (1-1) în Germania.

În semifinale, FC Barcelona a dat piept cu Chelsea Londra. Prima partidă s-a încheiat nedecis, scor 0-0, iar englezii - finalişti ai competiţiei în 2008 - plecau favoriţi înaintea meciului de pe Stamford Bridge. Chelsea a deschis scorul prin Essien şi se părea că finala din acest an va fi una cu repetiţie, Manchester United (deţinătoarea trofeului) asigurându-şi deja biletele pentru Roma în urma dublei victorii în faţa lui Arsenal. Catalanii au dat lovitura în cel de-al treilea minut de prelungiri, când Iniesta l-a învins pe Cech prin singurul şut pe poartă al echipei lui Josep Guardiola în acea seară.

INVINCIBILI. Catalanii au luat toate trofeele posibile în 2009


Partida de pe Stadio Olimpico, prefaţată ca un duel între cei mai buni jucători din lume - Cristiano Ronaldo (Manchester United) şi Lionel Messi (FC Barcelona) -, a început prost pentru englezi, camerunezul Samuel Eto'o învingându-l pe Van der Sar în minutul zece. "Diavolii roşii" au încercat să revină în meci, însă eforturile oamenilor lui Alex Ferguson nu au dat rezultate pe tabela de marcaj. Argentinianul Messi a punctat şi el în minutul 70, stabilind scorul final al meciului şi aducând al treilea succes în Liga Campionilor pentru FC Barcelona.

Messi, care a cucerit în acest an, atât "Balonul de Aur", cât şi premiul acordat de FIFA celui mai bun jucător al anului, a contribuit decisiv şi la cucerirea celorlalte cinci trofee stagionale, cu toate că singurul jucător care a reuşit să marcheze în toate cele şase competiţii a fost tânărul spaniol Pedro Rodriguez. Mijlocaşul a punctat în prelungirile Supercupei Europei, care a fost câştigată de catalani cu scorul de 1-0 în faţa lui Şahtior Doneţk, dar şi în Supercupa Spaniei, Liga Campionilor, Primera Division, Cupa Regelui Spaniei sau Campionatul Mondial al Cluburilor, competiţie cucerită în premieră de FC Barcelona, la sfârşitul acestui an.

Lucescu şi Raţ, triumfători în ultima ediţie a Cupei UEFA

Sezonul 2008-09 al Cupei UEFA a fost unul auster pentru echipele româneşti, nicio reprezentantă a ţării noastre nereuşind să atingă faza grupelor. Cu toate acestea, în "primăvara" competiţiei s-au calificat mai mulţi români.

Adrian Mutu (Fiorentina) şi Ciprian Marica (VfB Stuttgart) au părăsit însă repede întrecerea, în şaisprezecimile de finală, echipele lor fiind învinse de Ajax Amsterdam, respectiv Zenit Sankt Petersburg - ruşii fiind şi deţinătorii trofeului. Dinamo Kiev, formaţie pentru care evoluează Tiberiu Ghioane, şi Şahtior Doneţk, echipa pregătită de Mircea Lucescu şi cu Răzvan Raţ pe partea stângă a defensivei, au avut însă un parcurs mult mai bun. În "şaisprezecimi", Dinamo a trecut de Valencia (triplă câştigătoare a competiţiei), în timp ce Şahtior a eliminat Tottenham Hottspur - formaţie care are două succese în Cupa UEFA în palmares.


EI SUNT TOŢI. Copii, tineri cu jambiere, medici, patroni si antrenori
FOTO: Octavian Cocoloş


Pentru cele două formaţii urcrainene au urmat două confruntări cu adversari din Estul Europei. Şahtior a eliminat greu (scor general 2-1) ŢSKA Moscova (câştigătoarea Cupei UEFA din 2005), în timp ce Dinamo Kiev a câştigat duelul cu conaţionalii de la Metalist Harkov, după 2-3 în deplasare şi 1-0 pe teren propriu. În sferturile de finală, Dinamo Kiev a eliminat uşor Paris Saint Germain (scor general 3-0), iar Şahtior a trecut de o altă formaţie din Franţa, Olympique Marseille (4-1).  

Semifinalele întrecerii aveau să fie două bătălii fratricide. De o parte, "derby-ul Nordului" din Germania, între Werder Bremen şi SV Hamburg, iar de cealaltă, lupta dintre Dinamo Kiev şi Şahtior Doneţk. Dacă "minerii" lui Mircea Lucescu au reuşit o remiză cu goluri la Kiev (1-1), Werder părea să fi pierdut duelul cu Hamburg încă din prima manşă, cedând pe teren propriu cu scorul de 0-1. În partida retur, Şahtior nu a făcut niciun pas greşit în faţa lui Dinamo şi a câştigat cu 2-1, în timp ce Werder, purtată în spate de brazilianul Diego s-a impus cu scorul de 3-2 la Hamburg şi a obţinut biletele pentru finala de la Istanbul, care a fost găzduită de stadionul Şükrü Saracoğlu.

Brazilienii au fost decisivi şi în ultimul act al Cupei UEFA. Şahtior a deschis scorul prin Luiz Adriano, însă Werder, care a fost nevoită să se descurce fără Diego (suspendat), a replicat prin Naldo, care a înscris din lovitură liberă. Echilibrul s-a menţinut până la mijlocul primei reprize de prelungiri, când Jadson a punctat decisiv pentru ucraineni. A fost primul succes continental pentru Şahtior Doneţk şi al doilea trofeu european pentru Mircea Lucescu, după Supercupa Europei cucerită în 2000 cu Galatasaray Istanbul.


ROMÂNIA. La o finală între ucraineni şi nemţi, România nu a fost uitată. Lucescu este ascuns de steag, în timp ce căpitanul Srna ridică trofeul
FOTO: Octavian Cocoloş

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele