Punctul 8 rămâne pe agendă
În conştiinţa publică, documentul aproape că se confundă cu Punctul 8 al Proclamaţiei, care le interzicea foştilor activişti comunişti şi foştilor ofiţeri de securitate să candideze la orice funcţie publică, timp de trei legislaturi. Societatea românească n-a reuşit, în 20 de ani, să pună în aplicare această prevedere.
„Când a fost lansată, Proclamaţia n-a fost altceva decât transpunerea pe hârtie a dorinţelor exprimate de timişoreni, pe străzile oraşului, în timpul Revoluţiei din ’89. Fără manifestaţiile din Piaţa Universităţii, din Bucureşti, nici Punctul 8 n-ar fi avut ecoul de care a beneficiat. Paradoxal, după 20 de ani, acelaşi Punct 8 rămâne pe agenda societăţii româneşti, atât în campanii electorale, cât şi pe agen dele de lucru ale politicienilor”, spune Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara.
CITIŢI ŞI: EDITORIALUL EVZ: Unde aţi fost în ultimii 20 de ani
Joi, 11 Martie 2010. 0 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi
Proclamaţia de la Timişoara, după 20 de ani
REFORMĂ. În cele două decenii, societatea românească n-a reuşit să aplice Punctul 8 al proclamaţiei adoptate în 1990.
Proclamaţia de la Timişoara, lansată din balconul Operei de scriitorul George Şerban, regretatul preşedinte al Societăţii Timişoara, împlineşte azi 20 de ani.
- Pe 27 februarie 1990, membrii Societăţii Timişoara, întruniţi în şedinţă extraordinară, au adoptat textul în 13 puncte al Proclamaţiei, propus de George Şerban.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum