Joi, 24 Iunie 2010. 298 vizualizări, 3 comentarii, 0 voturi
Profesorul de rezistenţă al României stă într-un bloc cu bulină roşie
Introducerea normelor antiseismice în România comunistă a prilejuit fala regimului, chiar dacă nu erau decât nişte forme fără fond. La cei 95 de ani, împliniţi astăzi, Panainte Mazilu, cel care a proiectat în premieră structura antiseismice în România povesteşte cum România credea că a intrat în rândul lumii în ceea ce priveşte metodele anti-cutremur implementate.
„În 40 când a fost cutremur la noi, a fost şi în California. Pe baza înregistrărilor de acolo, ei au introdus noţiunea de spectru. Au zis că nu e corect să luăm cutremurele numai după gradele seismice. Dar estimările americanilor erau valabile pentru terenul stâncos de acolo. Şi forţele lor erau valabile pentru construcţii rigide, joase. La noi toate construcţiile făcute după normele din 63 au fost aşa. Şi se lăudau că eram a patra ţară din lume care introdusesem metoda spectrului. Americanii, ruşii, Mexicul şi noi. Intrasem în rândul lumii”.
SUMARUL ARTICOLULUI
Trei blocuri noi au căzut în 1977, iar inginerul Mazilu dă vina pentru asta pe magazinele de la parter: „În 1977 au căzut blocurile vechi şi foarte multe s-au degradat. Numai trei noi s-au prăbusit: la Gara de Nord, la Lizeanu şi OD16 din Militari. Pentru că la parter magazinele au desfiinţat pereţii de beton. Oamenii trebuie să ştie că la cutremur totul lucrează într-o clădire, şi pereţii şi ferestrele. Abia atunci s-a constatat nevoia acestor norme serioase, adaptate cutremurelor de la noi. Frecvenţa oscilaţiilor pământului la noi e de o secundă, 1,5, faţă de America unde e 0,2 secunde. Normele lor nu se potrivesc la noi.
În 1978 şi 1980 s-au făcut alte norme. Acuma şi aici e o tendinţă exagerată. Fiecare normă devine mai severă. Nu-i normal, cutremurul e tot ăla. Ajungem să fim nebuni. Poţi să consolidezi din nou toate blocurile?”.
Ceauşescu către Dincă, în 77: „ai lăsat Bucureştiul pe mâna profesorilor?”
Inginerul Panaite Mazilu povesteşte cu detaşare despre marile cutremure ce au zguduit ţara, dintr-un apartament de bloc vechi de 80 de ani, pricopsit în ultimul deceniu cu bulină roşie. Locuieşte aici de vreo 60 de ani, după ce a reuşit să-şi cumpere apartamentul, la mâna a doua, cu banii primiţi de pe primele sale două cărţi de specialitate. Sufrageria „profesorului de rezistenţă al României” e brăzdată de ditamai crăpătura, dar nu i se pare o ironie: „nu ştii cum se spune, croitorul n-are pantaloni!”. Blocul a supravieţuit cutremurelor din 40 şi din 77, iar acum are scuza locatarilor bătrâni, zice Mazilu, care n-au nici bani, nici chef să consolideze blocul. Detaşarea îi e dată de vârstă, iar încrederea de experienţă. Spune că s-a însurat abia la 40 de ani pentru că atunci a reuşit să-şi cumpere o casă. “Plata noastră era infimă. Omul nu înţelege ce face inginerul. El ştie că o casă e cărămidă, ciment, de ce să-l plătească pe ăla care face hârtiile? Munca noastră era şi este şi acum minimalizată. Niciun proiectant nu şi-a luat o casă din lucrările pe care le-a proiectat. Stăteam cu chirie. Nici o sută de salarii nu ajungeau ca să faci o garsonieră. Nu era ca acum, cu credite, şi cu reclama asta deşănţată care se face consumului, de au ajuns oamenii să trăiască pe datorie, pentru că consumă mai mult decât produc”.
Dispreţ faţă de inginerii constructori a avut şi Ceauşescu, despre care Mazilu crede că nu înţelegea meseriaşii pentru că nu avusese niciodată o meserie: „După cutremurul din 4 martie 77 Ceauşescu a dat ordin să fie consolidate toate blocurile până în mai. Era imposibil. Apoi a zis că până la 23 august. Până la urmă, în iunie a mai fost un „cutremur”. Ceauşescu ne-a chemat pe toţi inginerii la sala Omnia. Era Dincă primar. De ce, bă, nu terminaţi mai repede de consolidat blocurile? Ce, pentru o fisură trebuie consolidat tot blocul? întreba Ceauşescu. Dincă, ce fel de om politic eşti tu, ai lăsat Bucureştiul pe mâna profesorilor? Noi partidul trebuie să le spunem ce trebuie să facă. A dat apoi un decret că nicio construcţie nu va fi consolidată mai mult decât era înainte de cutremur. Păi cum să ştim cum era înainte? Aşa că după aceea s-a făcut o spoială de consolidare. E adevărat, construcţiile înghit bani, dar dacă vrei să faci casă, trebuie să cheltuieşti. El voia să fie ieftin şi repede. Nu a avut niciodată simţul realităţii”.
detalii/stiri/casa-scanteii-tovarase-mazilu-pune-si-dumneata-mai-mult-acolo-889831/pagina-articol/1.html#stire
citeşte şi Furtul, ca metodă de repartiţieEra...
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:



Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum