Există şanse ca anul acesta Aerosmith să cânte pentru prima oară la Bucureşti, show-ul urmând să fie programat în vară, în cazul în care se va găsi un sponsor local care să sprijine acest eveniment. Surse de pe piaţa muzicală din România susţin că trei dintre principalii promoteri de la Bucureşti sunt în negocieri avansate cu managementul trupei, astfel încât, pe lista numelor mari precum AC/DC sau Rammstein, care vor vizita ţara noastră în acest an, ar putea fi inclusă şi trupa Aerosmith.
Sorina Burlacu, prin firma Events (care a organizat, printre altele, şi concertul Rolling Stones din 2007), a cerut sprijin pentru acest show de la unul dintre sponsorii consacraţi în organizarea de evenimente în România.
Surse de pe piaţa de publicitate spun că negocierile, care nu au fost încă finalizate, s-ar putea împiedica încă o dată de faptul că nu avem nici acum o arenă potrivită pentru un astfel de concert la Bucureşti şi că sponsorii importanţi se tem că orice eveniment de amploare sfârşeşte, de fapt, într-un val de critici.
Alţi doi promoteri români au depus oferte, managementul trupei urmând să ia o decizie şi să anunţe show-ul din România.
Steven Tyler continuă să-şi ţină fanii în tensiune
Aşteptarea este cu atât mai tensionată cu cât dorinţele lui Tyler nu au fost până acum clare. În noiembrie 2009, era anunţată o posibilă plecare a vocalistului Steven Tyler (61 de ani) din cadrul formaţiei, pe motiv că acesta era interesat mai mult de proiectele personale decât de cele ale trupei.
Zvonurile au fost, însă, infirmate de Tyler, în timpul unui concert solo susţinut de colegul său de trupă, Joe Perry. „Vreau să spun New York-ului că nu părăsesc Aerosmith. Joe, tu eşti un om în multe culori, dar să ştii că eu sunt curcubeul”, a declarat, anul trecut, Tyler. În prezent, Tyler este internat la dezintoxicare din cauza dependenţei de calmante şi urmează să fie supus la două intervenţii chirurgicale.
Fanii se tem că asta l-ar putea ţine departe de scenă anul acesta. (În ultimii zece ani, Tyler a avut numeroase accidente pe scenă şi are nevoie de cel puţin două operaţii la genunchi.) Anul acesta, băieţii de la Aerosmith vor porni, spre sfârşitul lunii martie, un nou turneu mondial.
- Potrivit site-ului oficial al formaţiei, primul concert va avea loc în America, pe 26 martie, la teatrul Beau Rivage din Biloxi, Mississippi.
- Datele de concerte, anunţate, deocamdată, pentru prima jumătate a lunii aprilie, includ show-uri în Birmingham, Manchester, Cardiff, New Castle sau Glasgow. Totodată, trupa anunţa, anul trecut, apariţia unui nou album în 2010-2011.
PROBLEME
Urmăriţi de ghinion în anul 2009
Anul trecut a fost unul plin de ghinioane pentru membrii trupei Aerosmith: chitaristul Brad Whitford, care astăzi împlineşte 58 de ani, s-a lovit la cap în momentul în care cobora din maşină, accident care l-a trimis pe masa de operaţie. La scurt timp, vocalistul Steven Tyler s-a lovit la picior în timpul unui concert, iar în timpul altuia şi-a fracturat umărul şi s-a lovit la cap şi la gât.
La rândul său, basistul trupei, Tom Hamilton, a avut şi el ceva probleme medicale. Toate aceste accidentări au dus la anularea a şapte concerte din cadrul turneului de anul trecut.
Zvonurile că, în 2010, vocalistul trupei ar putea sta departe de scenă, dacă va fi supus operaţiilor la genunchi, îi îngrijorează pe fani, în timp ce trupa îi asigură că va fi „în formaţie completă” în acest turneu.








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum