Bucur Volk are de gând să organizeze, luna viitoare, un nou protest, cu care să ajungă până la Michel Platini, pentru a-i cere şefului UEFA să-l cheme pe Mircea Sandu în faţa Comisiei de Etică a UEFA. „Platini a spus că dacă UEFA nu este împotriva rasismului, poate fi considerată complice. Cazul lui Mircea Sandu este asemănător. Dacă UEFA nu dezaprobă lipsa lui de onoare, îşi pătează reputaţia”, susţine inginerul.
Dotat cu un spirit civic deloc specific românilor, Bucur, care a lucrat înainte de 1990 pentru Europa Liberă, susţine că nu urmăreşte să tragă foloase materiale nemeritate de pe urma diferendului cu Sandu: „Pentru mine, nu banii sunt importanţi, ci principiile. Cei 2.000 de euro pe care i-am pus la bătaie în acel pariu erau moştenirea lăsată de tata. Lupt şi pentru memoria lui. Aş fi vrut ca România să câştige atunci, iar eu să pierd rămăşagul”.
PÂNĂ ÎN PÂNZELE ALBE
Istoria pariului care îl face de râs pe liderul federal
La baza disputei dintre preşedintele FRF şi inginerul stabilit în Germania stă un pariu încheiat de cei doi în 2003 prin intermediul cotidianului „Evenimentul zilei”.
După ce „Naşul” a afirmat, într-un interviu publicat la acea vreme în EVZ, că este gata să pună pariu cu oricine că România va învinge Danemarca, la Bucureşti, în preliminariile Euro 2004, Petru Bucur Volk s-a arătat dispus să mizeze 2.000 de euro împotriva şefului FRF. În acest sens, a depus, într-un seif din redacţia ziarului nostru, o filă de cec pe numele lui Sandu, pe care a trecut suma de 2.000 de euro. Aşa cum se ştie, danezii ne-au administrat un sec 5-2, iar Sandu a susţinut ulterior că-şi va achita pariul.
Nu şi-a ţinut însă promisiunea. De-atunci, cetăţeanul româno-german l-a „vânat” fără încetare pe Sandu, încercând să atragă atenţia în diverse moduri că preşedintele FRF nu are cuvânt. A mers la sediul federaţiei, acasă la Sandu, chiar şi la mama acestuia. L-a sesizat şi pe Traian Băsescu. Fără niciun rezultat. Acum, exasperat, a ajuns să protesteze la sediul UEFA din Nyon.
CE VREA, DE FAPT, PETRU BUCUR VOLK DE LA „NAŞU’”
„Să recunoască public că nu are onoare!”
EVZ: Domnule Petru Bucur Volk, de ce aţi protestat la Nyon?
Petru Bucur Volk: Pentru a le atrage atenţia şi celor de la UEFA că au un om fără onoare în Comitetul Executiv. Mircea Sandu pătează imaginea UEFA. Am avut aprobare de la poliţie, a fost legal tot ceea ce am făcut. Presa elveţiană a fost interesată de manifestaţie, iar cei care au intrat în sediu ne-au făcut cu mâna!
De ce refuză să achite pariul?
După meciul cu Danemarca, el mi-a promis că o să-mi dea banii. Există martori. Mi-a spus să-l mai las puţin, să se liniştească, şi apoi o să onoreze pariul. Nu a făcut-o însă nici până astăzi. Refuză să mai discute cu mine, deşi l-am căutat de atâtea ori şi la federaţie, şi la domiciliu. Este regretabil că un om de talia dumnealui se ascunde după fusta secretarelor şi a soţiei. Mi-a făcut şi plângere penală pentru ameninţare, dar eu nu l-am ameninţat niciodată.
Au trecut atâţia ani de la pariu. Nu v-aţi gândit să renunţaţi?
Cât timp va fi într-o funcţie publică, la UEFA sau la FRF, nu voi renunţa. Când am încheiat pariul, eu am depus cei 2.000 de euro ca garanţie, iar el a spus că nu este nevoie să facă acest lucru, pentru că are onoare. Nu ţin neapărat să-mi plătească banii, dar, dacă nu vrea acest lucru, trebuie să recunoască public că nu are onoare!
Cât aţi cheltuit cu acest litigiu?
Cam 1.200 de euro. Poate vi se pare puţin, dar eu fac un calcul obiectiv. În Elveţia, de exemplu, am făcut şi un pic de turism! Este o zonă superbă.
Cu ce vă ocupaţi, aveţi bani mulţi?
Nu sunt bogat, dar nici nu mă plâng. În 1985, am câştigat 60.000 de mărci la un concurs de cultură generală şi am beneficiat de oarecare popularitate în Germania. Lucrez pe cont propriu.
PROCESOMAN
Supărat pe Ion Iliescu
Petru Bucur Volk s-a mai răfuit, de-a lungul timpului, cu personaje publice. În 1996, româno-germanul a reclamat la Tribunalul de la Strasbourg faptul că Ion Iliescu nu ar mai fi avut voie să candideze pentru un nou mandat la preşedinţia ţării. Cea mai interesantă iniţiativă a lui Petru Bucur Volk a fost însă aceea de a-i da în judecată, pentru discriminare, pe organizatorii spectacolelor „Chippendales”, fiindcă i-au interzis accesul la un show organizat în Bucureşti. „Nu sunt homosexual, dar am vrut să intru la un spectacol de-al lor pentru a învăţa cum să-mi seduc nevasta!”, a motivat el.
Duminică, 11 Octombrie 2009. 0 vizualizări, 8 comentarii, 0 voturi
Protest anti-Sandu la UEFA
Inginerul româno-german Petru Bucur Volk a obţinut aprobarea poliţiei elveţiene şi a demonstrat la sediul forului din Nyon împotriva şefului FRF.
La scurt timp după ce câţiva fani ai Stelei au protestat faţă de Gigi Becali la Bruxelles, în faţa Parlamentului European, un nou conducător din fotbalul românesc este contestat peste hotare. Inginerul Petru Bucur Volk a manifestat joi împotriva lui Mircea Sandu, preşedintele FRF, chiar în faţa sediului UEFA de la Nyon!
Cetăţeanul româno-german a obţinut aprobare de la poliţia elveţiană şi a mers în Ţara Cantoanelor pentru a atrage atenţia asupra faptului că Sandu, membru în Comitetul Executiv al UEFA, este un om lipsit de onoare! „Naşul” este acuzat că nu şi-a ţinut cuvântul de a-i plă ti omului suma de 2.000 de euro, ca urmare a unui pariu încheiat în 2003, prin intermediul EVZ, înaintea meciului România - Danemarca, scor 2-5.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:









Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum