Proteste la Alcatel Lucent

Autor: Georgeta Petrovici

Câteva zeci de angajaţi ai Alcatel Lucent din Timişoara au ieşit astăzi în stradă, la fel ca şi colegii lord in Europa, pentru a protesta împotrova deciziei companiei de a externaliza o serie de activităţi către firma indiană Wipro. La Timişoara, firma Wipro ar urma să preia 700 dintre angajaţii Alcatel Lucent.

Mesajele afişate în cadrul mitingului au fost sugestive: „Ieri experţi, azi obiecte la vânzare”, „Respectaţi-ne”, „Somn uşor guvernanţi, mâine nu vom mai fi aici”, „Externalizare = Concediere”, „Nu vrem să plătim pentru greşelile managementului”.

În plus, protestatarii au scandat „Vrem respect”. Angajaţii Alcatel se tem că după externalizare vor urma şi disponibilizări masive, aşa cum s-a întâmplat şi cu alte companii care au colaborat cu Wipro.

La nivel european, salariaţii Alcatel Lucent au cerut păstrarea locurilor de muncă, a calităţii, competenţelor şi inovaţiei din această industrie strategică. 

Ajutor de la politicieni

„Industria europeană de telecomunicaţii se confruntă din ce în ce mai mult cu o concurenţă neloială din partea competitorilor non-europeni, care beneficiază de măsuri care protejează acest sector strategic. În România, Alcatel-Lucent are aproximativ 1.700 de angajaţi şi o cotă de piaţă de 38% în domeniul telefoniei fixe, de peste 40% în domeniul transmisiunilor, de 35-40% în domeniul mobil 2G şi de peste 60% în domeniul semnalizarilor. La nivel european, Timişoara va resimţi cel mai mare impact al acestei decizii, circa 33 % din angajaţi urmând să părăsească grupul, fiind externalizati către o companie indiană până la sfârşitul anului”, susţine Laura Oprea, secretarul general al Sindicatului Liber din Alcatel Lucent Timişoara.

Angajaţii Alcatel Lucent le solicită oamenilor politici din România să se implice la nivel european în elaborarea unei legi comunitare, care să protejeze dezvoltarea cercetării în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor în UE.

„Compania Alcatel-Lucent trece prin transformări majore care au ca scop îmbunătăţirea performanţelor financiare şi consolidarea poziţiei de lider în domeniul tehnologiei de ultimă generaţie. În acest context avem un dialog permanent cu reprezentanţii angajaţilor, atât la nivel european cât şi la nivel local, în ceea ce priveşte situaţia generală a companiei. Obiectivul nostru este să facem tot ce e posibil pentru a minimiza impactul social al acestor acţiuni”, a declarat Raoul Ros, cel care l-a înlocuit pe Dan Bedros la funcţia de conducător pentru Europa de Sud-Est a companiei.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele