Prunea, garantul arbitrajelor pro-Dinamo

Autor: Mugur Băileșteanu

ACUZAŢII. Stranie coincidenţă în „Groapă”. Chiar la debutul fostului internaţional ca manager la echipa „câinilor”, aceştia au fost ajutaţi de „fluieraşi”.

Dinamo a învins cu scorul de 2-1 Universitatea Craiova, într-o partidă disputată duminică seară, pe arena din Şoseaua Ştefan cel Mare, în cadrul etapei a 18-a a Ligii I la fotbal. Toate golurile meciului s-au înscris în primele 20 de minute, autori fiind Boştină, Marius Niculae, respectiv Dina.

Succesul „câinilor roşii” este însă contestat aprig atât de olteni, cât şi de oficialii altor grupări din prima ligă. Motivul? Penalty- ul clar pe care arbitrul Augustus Constantin nu l-a acordat craiovenilor în minutul 13 al meciului, când Florin Costea a fost trântit în careul advers de fundaşul dinamovist Moţi.

 
Din cauza acestei gafe, CCA nu-l va mai delega pe Constantin Jr. la niciun meci din returul Ligii I.

„N-a venit degeaba la Dinamo”

Gigi Becali, patronul Stelei, arată cu degetul spre Florin Prunea. „Se vede că a venit Prunea la Dinamo, greşelile nu sunt întâmplătoare. El a fost trimis în judecată în scandalul cu arbitrii, nu înseamnă că e cu ei, acolo? Acum nu mai trebuie să facă nimic, doar le zice să aibă grijă cum arbitrează”, a spus Becali.

REACŢIE

„Nu am nicio legătură cu arbitrii”


EVZ: Florin, cum comentezi acuzaţiile că ai fost adus la Dinamo pentru ca echipa să aibă arbitraje favorabile?

Florin Prunea: Sunt nişte prostii, nu am avut şi nu am nicio legătură cu arbitrii. Problemele pe care le am cu DNA-ul nu sunt din cauza scandalului cu mita pentru arbitri, ci cu nişte decizii ale Comisiei de Disciplină a FRF. Vorbesc în necunoştinţă de cauză cei care cred că eu influenţez arbitrajele, nu m-am amestecat niciodată în astfel de treburi.

Numirea ta ca manager al echipei din „Groapă” a trezit însă destule suspiciuni...

Nu mă interesează ce cred unii, eu vorbesc pe fapte reale, nu pe bănuieli. Nu există absolut ni cio legătură între problemele cu justiţia şi venirea mea la Dinamo. Toate acuzaţiile astea care mi se aduc sunt doar nişte perdele de fum aruncate de unii oameni care nu vor decât să-şi ascundă neputinţa şi să pună presiune pe arbitrii care sunt delegaţi să conducă meciurile echipei noastre.
 
Totuşi, cei de la Universitatea nu au motive să conteste arbitrajul lui Augustus Constantin?
E treaba lor ce fac, îi priveşte. Craiova merită felicitată pentru jocul pe care l-a prestat în „Groapă”, dar, per total, Dinamo a fost echipa mai bună şi a câştigat pe merit. S-a văzut asta prin numărul de ocazii înregistrate la cele două porţi. Despre arbitraj nu vreau să comentez nimic.

Prin această victorie, crezi că Dinamo a revenit în lupta pentru titlu?

E prea devreme să vorbim despre asta, titlul este încă departe de noi. E drept că rezultatele înregistrate în această rundă de Steaua, Rapid, Timişoara şi Vaslui ne avantajează, dar mai e mult de jucat până la finalul campionatului.

Vom vedea ce se va mai întâmpla, însă jocul pres tat în partida cu Universitatea Craiova ne dă speranţe de mai bine. Cu sprijinul fanilor, care au fost extraordinari în jocul de duminică seară, sper să obţinem rezultate mai bune decât în tur.

„Acuzaţiile care mi se aduc sunt doar nişte perdele de fum aruncate de unii oameni care nu vor decât să-şi ascundă neputinţa.“,

FLORIN PRUNEA, manager sportiv al echipei de fotbal Dinamo



CONTESTAŢIE

Oltenii vor victorie la „masa verde”


Adrian Mititelu, patronul Universităţii Craiova, susţine că Florin Prunea nu are dreptul să ocupe o funcţie la Dinamo deoarece este încă angajatul FRF. Prunea a ocupat funcţia de director de relaţii internaţionale al federaţiei până în vara anului trecut, când a fost suspendat după ce DNA l-a trimis în judecată sub acuzaţia de trafic de influenţă în formă continuată.

Şefiia clubului oltean vor trimite azi o contestaţie atât la LPF, cât şi la FRF, în care vor cere câştigarea la „masa verde” a meciului din „Groapă” cu Dinamo.

LIGA I

DINAMO - UNIV. CRAIOVA 2 - 1
Boştină (:8), M. Niculae (:18) / Dina (:19)

Dinamo: Dolha (6) - Molinero (5), D. Grigore (5), Moţi (4), Pulhac (5), Torje (6), (:89, Alexe), N’Doye (6), Boştină (6), (:77, D. Kone) Adrian Cristea (5), Andrei Cristea (5) ,(:90+2, Cl. Niculescu), M. Niculae (6)
Antrenor: Cornel Ţălnar

Craiova: S. Lung jr. (5) - Bărboianu (5) V. Găman (4) Iliev (5) Bălace (5) Prepeliţă (4) Paunovici (4) (:53, Trică) (5) Firţulescu (5) (:62, Gângioveanu) (5) M. Costea (5) Dina (6) (:82, Al. Piţurcă) Fl. Costea (6)
Antrenor: Mark Wotte

Arbitri: Aug. Constantin 4 - I. Popa 6, S. Stoianof 6. Stadion: „Dinamo” - Bucureşti.
Spectatori: 5.000.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele