PS Irineu Slătineanu: „Învierea a stat la baza formării poporului român“

„Nu am declaraÅ£ie de dragoste la Securitate“

EVZ: Prea SfinÅ£ia Voastră, cum aÅ£i ajuns la mănăstire, la Frăsinei? Åžtiu că aÅ£i intrat de tânăr...
PS Irineu Slătineanu: Da, la 16 ani am intrat. Exista o vocaÅ£ie pe care numai bunul Dumnezeu o ÅŸtie. El ÅŸtie pentru ce am fost chemat. La vârsta de 15 ani am mers prima oară la Mănăstirea Frăsinei, în vizită. Asta se întâmpla de Buna Vestire. Apoi, de Sfânta Parascheva, în 1974, am intrat efectiv la mănăstire, la Frăsinei, o mănăstire care aÅŸa de mult mi-a plăcut ÅŸi m-a pătruns, că oriunde m-am dus în lumea asta n-am visat alt loc pentru mine. Mănăstirea mi-a fost călăuză invizibilă.

Bine, mănăstirea e unică în lume, Athosul românesc...
Şi nu numai asta, simţeam o responsabilitate, simţeam o chemare care mă şi angaja.

Cine v-a tuns la mănăstire? Ioan vă e numele de botez...
Ioan, Ion, da. Părintele stareţ de acolo m-a tuns şi mi-a dat numele Irineu.

Irineu ce înseamnă?
„Aducător de pace“, „Făcător de pace“. StareÅ£ul a vrut să-mi pună altfel numele, dar aÅŸa a vrut Dumnezeu să-mi spună Irineu, un sfânt pe care eu îl iubeam în mod deosebit.

Aţi făcut teologia la Bucureşti, după care aţi plecat la Paris...
Am făcut, după teologia de la BucureÅŸti, masterul în istorie. Am lucrat cu Părintele Alecse, un om special, foarte serios.

Cum aÅ£i ajuns în FranÅ£a?
S-a întâmplat ca Ambasada FranÅ£ei să dea anumite burse unor studenÅ£i de la diverse confesiuni. Åži cum dăduseră la diverse confesiuni neoprotestante, s-au gândit să dea ÅŸi la ortodocÅŸi, fiindcă ortodocÅŸ ii rămăseseră cam ultimii. Åži cum terminasem masteratul, de fapt studii asimilate doctoratului, terminasem cu zece, Părintele Alecse m-a propus ca să merg acolo. Atunci regimul era cum era, mi-au dat încuviinÅ£rea să plec, dar cu vreo trei luni după ce începuseră cursurile în FranÅ£a, la Grenoble.

Nu v-a descumpănit?
Eu nu m-am supărat absolut deloc, pentru că pe mine mă deranja oarecum, eram un călugăr care dorea să scape de lucrurile astea. Åži la facultate spuneam: „Doamne, nu mai termin odată?“. Nu-mi doream decât să mă întorc în chilia mea, să fiu un călugăr cât se poate de bun. Am studiat cu multă sete patristica, mistica SfinÅ£ilor PărinÅ£i, nu istoria lor, pur ÅŸi simplu, ci trăirea lor, un fel de sinteză duhovnicească a Părin- Å£ilor. Când am terminat facultatea, mi s-a zis: „Nici să nu te gândeÅŸ ti că te întorci la chilie, mergi la doctorat!“. Am fost la duhovnic, la mănăstire, ÅŸi mi-a zis: „Categoric, sunt de aceeaÅŸi părere!“. Åži m-am apucat să învăţ. Întotdeauna mi-am zis că vreau să mă pregătesc, nu să ajung ceva mare, ci să fiu capabil să-L slujesc, atunci când Domnul mă cheamă.

Până în 1989, din câte ÅŸtim noi, aÅ£i refuzat să veniÅ£i în Å£ară. EraÅ£i aÅŸa un „fan al comunismului“, ironic vorbind, că n-aÅ£i vrut să mai veniÅ£i...
Nu puteam veni în Å£ară.

De ce?
Eu nu mai puteam veni, pentru că n-am plecat cu aprobarea „lor“. Deci, eu nu am dosar, nu am „declaraÅ£ ie de dragoste“ la Securitate. Nu vreau să spună cineva... sau să creadă că am un merit în faÅ£a altora care au căzut pradă acestor păcate. AÅŸa s-a întâmplat că eu n-am plecat doar cu aprobarea lor, că am plecat prin Ambasada FranÅ£ei. Patriarhia a fost de acord, mi-au dat binecuvântarea. Unul dintre cei ce ÅŸi-a pus cuvântul pentru mine a fost, Dumnezeu să- i dea sănătate, Mitropolitul Nifon.

Ajutat de Chirac

Åži cum a fost la Paris? V-a surprins Occidentul?

Când am ajuns la Paris, n-am fost marcat de chestia asta, n-am fost ÅŸocat, pentru că eu nu eram un tip monden, eu eram un călugăr. Am văzut într-adevăr o lume pestriţă, care putea să fie comentată. Åži de acolo, imediat, am ajuns la Grenoble.

La Grenoble aÅ£i făcut „limba franceză“, după care, la „Saint Serge“...
La Grenoble am făcut „Literele“ ÅŸi, prin bunăvoinÅ£a celor de la „Saint Serge“, am rămas în FranÅ£a. Ei m-au ajutat când mi-a expirat viza, că nu mai aveam nici de România, nici de FranÅ£a la un moment dat. Rectorul de la „Saint Serge“ era foarte bun prieten de familie cu Jacques Chirac, ÅŸi aÅŸa am ajuns eu să primesc repede „carte de sejur“.

A refuzat Parisul

Deci nu cetăţenia franceză, cum s-a vorbit...
Nu, pentru că nu am vrut să fac rău nimănui. Un om care îÅŸi vede de teologie, un călugăr, n-are nevoie de atâtea, decât strictul necesar. Faptul de a avea un paÅŸaport francez nu-mi spunea mie prea multe lucruri.

V-aÅ£i luat doctoratul la „Saint Serge“, aÅ£i fost profesor, a căzut comunismul ăsta nenorocit...
În ’90 am făcut prima vizită în Å£ară.

EraÅ£i hotărât să vă mai întoarceÅ£i?
Sigur că da, niciodată n-a fost gândul meu să rămân la Paris. Eu gândeam că pentru a sluji poporul român trebuie să o faci din interior. N-a fost niciodată o comoditate. Mi-era foarte uÅŸor la Paris, aveam un salariu de invidiat, eram chemat la conferinÅ£e, fiind socotit unul dintre tinerii profesori de perspectivă. În ’90 se hotărâse de către Sfântul Sinod să rămân arhiepiscop la Paris. Patriarhul Teoctist decisese cu Sinodul. Dar eu m-am întors.

DATORIE

„În ziua de azi, omul Bisericii trebuie să coboare în mijlocul oamenilor“

Ca om care a fost ÅŸi pe „afară“, ca om care a văzut multe, la ce provocări credeÅ£i că trebuie să răspundă Biserica? Mai putem sta aÅŸa scolastici, băţoÅŸi?
Clar, categoric, Biserica trebuie să dea niÅŸte răspunsuri. Ea trebuie să revină la popor. În spiritul evanghelic, Biserica trebuie să facă faţă ÅŸi să se adapteze la condiÅ£iile de viaţă actuale, în sensul că omul bisericii trebuie să treacă din amvon în agora, să coboare în mijlocul oamenilor.

Frumos spus!
...să vină în sprijinul oamenilor. La Biserică vine omul deja credincios sau care are necazuri. Însă, pe mine, ca om al bisericii, mă interesează ÅŸi directorul de întreprindere, trebuie să merg ÅŸi la profesorul universitar, ÅŸi la inginer, până la ultimul muncitor. Altă predică mai frumoasă decât de a fi în mijlocul credincioÅŸilor ÅŸi de a-i iubi aÅŸa cum sunt ei nu există! Să-i iubim pe oameni aÅŸa cum sunt, cu păcatele lor. De fapt, noi ce vrem? Vrem să-l iubim pe om ÅŸi să-l ridicăm, prin prezenÅ£a noastră, la o nobleÅ£e pe care el a uitat-o. Åži să îl facem ÅŸi pe ăla care e pătimaÅŸ să fie virtuos, să-l facem ÅŸi pe ăla care e zgârcit să fie darnic, ÅŸi aÅŸa mai departe.

Este o provocare a străzii, a urbanului pentru Biserică?
Nu, n-aÅŸ spune că e o provocare. E altceva: e o înÅ£elegere concretă. Biserica trebuie să înÅ£eleagă concret problemele vieÅ£ii. Nici ideatic, nici în sensul acesta de „Vai de mine, cum era pe vremuri...“. Trebuie să lăsăm vremea noastră ca istorie ÅŸi să ne apucăm de vremea noastră ca timp. „Iată vremea Mântuirii“, spune Scriptura. Trebuie să facem în aÅŸa fel încât tot omul să se simtă prezent, să simtă căldura Bisericii. Pentru aceasta trebuie să dezvoltăm spiritul misionar al Bisericii. Trebuie să-l facem ÅŸi pe cel care este la politică, ÅŸi pe cel care este în stradă, care este necăjit ÅŸi amărât, ÅŸi pe cel bogat, ÅŸi pe cel sărac, trebuie să-i facem să înÅ£eleagă că Biserica are ochiul aÅ£intit asupra lui. Dar nu un ochi care să atenÅ£ioneze, să judece, ci un ochi care să iubească ÅŸi să plângă cu ei.

Dacă nu o să avem o deschidere reală faţă de celelalte culte, o să asistă m la o ghetoizare a ortodoxiei?
În chestiunea ecumenismului trebuie făcute câteva precizări. Eu sunt un profesor care, cum s-ar spune, ÅŸtiu bine lecÅ£ia respectivă ÅŸi trebuie să fac preciză rile de la început, să înÅ£eleagă fiecare student ce are de făcut. Ecumenismul are o dimensiune cu totul aparte. Când vorbeÅŸti despre ecumenic, ai putea să spui în loc de ecumenic ÅŸi economic. E tot o relaÅ£ie între oameni, ecumenicul acesta e o relaÅ£ie între oameni, o relaÅ£ie între parteneri, care trebuie bazată pe principiul frăţietăţii, pe principiul bunului-simÅ£ ÅŸi pe educaÅ£ie. Am impresia că mulÅ£i confundă ecumenismul cu dialogul teologic. Dialogul teologic e altceva, el este făcut de specialiÅŸti.

Are nevoie Biserica de o reformă administrativă? Există modelul grecesc, există modelul rusesc. Nu e nevoie de mai mulÅ£i vlădici în mijlocul nostru?
Eu cred, totuÅŸi, că modelul românesc este cel mai bun. Este adevărat că ne-am putea însuÅŸi anumite idei, principii, de la confraÅ£ii care au fost acolo, însă sunt convins că ÅŸi cei dinaintea noastră ÅŸtiau despre modelul grecesc, ÅŸtiau ÅŸi de modelul rusesc, dar totuÅŸi au adaptat un model românesc. Åži cred că acest model este specific latin.

Dar este inadmisibil să ai mitropoliÅ£i sau vlădici bătrâni, paralizaÅ£i, care de zece ani n-au mai văzut...
Nu, nu... Asta nu Å£ine de organizare. Eu n-aÅŸ intra în asemenea discuÅ£ii, pentru că acestea sunt strict tehnice. Eu vorbesc despre organizare: organizarea bisericească actuală este una care, efectiv, corespunde spiritului românesc. Imaginea aceasta idilică, grecească, mitropolii în fiecare judeÅ£, are totuÅŸi mari lipsuri, în sensul că nu mai dă posibilitatea ca o regiune să se organizeze ÅŸi chiar să lucreze eficient.

E mai bine pe „zone“?
Noi avem, de pildă, zona Olteniei, în care cred eu că se poate mult mai bine lucra în grup mic, pentru că ne ÅŸtim problemele noastre. Macro, poÅ£i să lucrezi la BucureÅŸti, dar degeaba spui: „ÅžtiÅ£i, oltenii nu prea vin la biserică“, pentru că vine cel din Moldova ÅŸi spune - „La mine vin!“. Lucrurile sunt complementare.

CV

Cine este Irineu Slătineanu?

> PS Irineu s-a născut pe 16 noiembrie 1957, în localitatea PeriÅŸani (judeÅ£ul Vâlcea), cu numele de botez Ioan Popa;

> La 16 ani a intrat ca frate la Mănăstirea Frăsinei;

> În 1980 a absolvit Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul“;

> A urmat studii de teologie la Paris, obÅ£inând titlul de doctor în teologie la Institutul „Saint Serge“;

> Prea SfinÅ£itul Irineu Slătineanu este arhiereu vicar al Episcopiei Râmnicului (din 1991);

> Este decanul Facultăţii de Teologie din Craiova.

Când vine vorba despre amestecul lui Dumnezeu în „politichie“, Irineu îl citează pe părintele Cleopa: „Åži politicienii sunt tot de-ai noÅŸtri, mânca-i-ar Raiul!“

CREDINŢĂ

„Noi ne-am născut pascal“

Acum, trecând la perioada aceasta superbă, de sărbătoare, vreau să vă întreb cum trăiesc românii PaÅŸtele? Patriarhul spunea că îl trăiesc liturgic...
Sărbătoarea la români este un complex de trăiri serioase, concrete, care sunt pătrunse chiar ontologic, legat de fiinÅ£a noastră. Noi ne-am născut pascal. Învierea mântuitorului Iisus Hristos este centrul de gravitaÅ£ie al lumii ÅŸi al cosmosului. Faptul că ne-am încreÅŸtinat încă din primele veacuri, faptul că la noi a pătruns mai uÅŸor creÅŸtinismul se datorează predicii despre Înviere.

Învierea ne-a creÅŸtinat pe noi?
Da. Apostolii au pornit la drum după Înviere ÅŸi au vorbit despre Iisus Hristos cel Înviat.

Predicile au fost primite mai uÅŸor de geto-daci, care credeau ÅŸi ei în nemurirea sufletului ÅŸi...
Sigur că da! Învierea este aluatul care a stat la baza formării poporului român!

AÅŸadar, nu faptele bune ale apostolilor au impresionat cel mai mult...
Faptele bune sunt produsul a ceea ce eu cred. Atâta vreme cât eu nu cred, fapta mea bună poate fi cel mult o faptă etică. Dar, dacă eu cred, fapta mea bună este o faptă morală ÅŸi eu îi spun virtute! Are esenţă, are sens, are tot... Dar aceste lucruri nu se nasc decât dintr-o profundă convingere că Iisus Hristos cel Înviat a înviat ÅŸi sufletele noastre. Åži dacă pe temelia Învierii noi suntem zidiÅ£i, în mod sigur că noi trăim această credinţă în Învierea Mântuitorului cu totul ÅŸi cu totul altfel faţă de alte popoare. De exemplu... „Resurectio“. „Resurectio“ nu înseamnă neapărat „in vita“, înseamnă că cineva s-a născut dintr-o moarte clinică. Învierea nu înseamnă doar că Iisus Hristos a înviat, dar i-a făcut vii pe toÅ£i cei care sunt ai Lui. Noi suntem „in vita“, cuprinÅŸi de viaţă, în viaţă. Nu suntem anesteziaÅ£i, după aceea reanimaÅ£i.

Åži totul se învârte în jurul unui mormânt gol... De acolo începe constatarea, de acolo începe Învierea...
Mormântul acesta este unul dătător de viaţă. PărinÅ£ii au înÅ£eles Învierea ca pe o cuprindere totală în fiinÅ£a lui Hristos. Ultima intrare a lui Iisus în Ierusalim cuprinde toată creaÅ£ia, la ea participă ÅŸi animale, ÅŸi faună... Această intrare în Ierusalim atrage după sine ÅŸi copilul care vorbeÅŸte, ÅŸi adolescentul care tresaltă de bucurie, ÅŸi bătrânul care poate plânge. De la acest tablou al intrării în Ierusalim, trecerea în Săptămâna Patimilor este tocmai demonstraÅ£ia că Iisus Hristos este împărat ÅŸi că El luptă pentru înviere. Dar nu preia alaiul acesta cu El, ci El însuÅŸi luptă singur. Åži nu numai, nu luptă ca să zdrobească.

Totul este creaÅ£ia Lui, cum poate El să zdrobească tocmai creaÅ£ia Lui? Iisus Hristos cuprinde, dintr-o dată, generalul, ca ÅŸi particularul, în acelaÅŸi timp. Toate lucrurile sunt cuprinse în El, dar lucrează în fiecare dintre noi. VocaÅ£ ia pascală a poporului român este o vocaÅ£ie ontologică, nu e o vocaÅ£ie de suprafaţă, nu e o vocaÅ£ie evenimenÅ£ială. OriÅŸice om participă la Înviere, de aceea mă bucur aÅŸa de mult că la slujbă vine ÅŸi ăla care poate n-a călcat niciodată în Biserică în timpul anului, vine ÅŸi ăla care a stat toată ziua în Biserică, vine ÅŸi ăla care a parcurs tot Postul PaÅŸtelui, vine ÅŸi cel care a mâncat carne cu câteva ore înainte ÅŸi a băut ÅŸi... vine ÅŸi acela! Vine toate lumea... Adevărat a grăit Ioan Gură de Aur când a vorbit ÅŸi „de cei care aÅ£i postit, ÅŸi cei care n-aÅ£i postit. (...) BucuraÅ£i-vă!“. E o bucurie care a fost descrisă excepÅ£ional: „Hristos a Înviat, bucuria mea!“.

Lumea modernă obligă Biserica la tot felul de compromisuri?
Vorbim despre o lume modernă, dar de fapt ne referim la aspectul exterior al lumii. Dar lumea fără individ, fără persoană, n-are nicio valoare, este o lume anonimă, o noţiune abstractă.

Occidentul nu este astăzi, oarecum, desacralizat?
Eu nu am aceeaşi impresie. Pentru mine nu există sacru şi profan, există doar sacru. Omul făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu nu poate să fie profan. Nu există spaţiu dincolo de care Dumnezeu să nu existe!

De Crăciun, copiii văd la televizor un MoÅŸ Crăciun, un individ gras ÅŸi cu barbă albă. De PaÅŸte vine iepuraÅŸul. E scos Hristos din ecuaÅ£ ie, se transformă sărbătorile în ceva păgân, consumist?
AÅŸ vrea să mă reîntorc cu câteva secole în urmă. Biserica, atunci când a apărut într-un spaÅ£iu grecoroman, a întâmpinat foarte multe tradiÅ£ii. Åži atâta inteligenţă a avut Biserica, ÅŸi atâta spirit de convergenţă ÅŸi sinteză, încât nimeni nu s-a simÅ£it în afara Bisericii. Noi trebuie să avem această capacitate de a explica ÅŸi pe MoÅŸ Crăciun, de a explica ÅŸi pe Sfântul Valentin, de a explica toate lucrurile acestea. Trebuie să nu lăsăm omul de astăzi, pe fratele nostru, să confunde exteriorul cu interiorul. LipseÅŸte comunicarea, noi lipsim din comunicare. În familie nu mai există comunicarea dintre soÅ£ ÅŸi soÅ£ie, în spitale nu mai există comunicare, în ÅŸcoală nu mai există comunicare, în Biserică nu mai există comunicare.

E un monolog?
Nu mai există nici monolog. E un dialog al surzilor ÅŸi al muÅ£ilor. Preotul vorbeÅŸte, credinciosul nu înÅ£elege. Credinciosul vorbeÅŸte, preotul nu înÅ£elege! Trebuie neapărat să legăm forma dialogică dintre om ÅŸi om, ÅŸi această formă se petrece numai în spirit.

Trebuie să ajungi la inima omului.
Ca să ajungi la inima lui, trebuie să depui inimă. Dacă nu te jerfeÅŸti, dacă nu vrei să dai nicio picătură de sudoare când vorbeÅŸti, nu poÅ£i să faci nimic.

Mai au creÅŸtinii de azi spiritul acesta al sacrificiului?
În primul rând, să ÅŸtiÅ£i că e ca în lucrarea lui Tarkovski. Pentru mine, „Călăuza“ a fost o revelaÅ£ie, „Călăuza“ în care societatea era prezentată ca un handicapat, dar oamenii aveau o forţă a spiritului extraordinară. Toată lumea voia să ajungă la „camera fericiÅ£ilor“. Toată lumea vrea fericire. Ei bine, această fericire nu Å£i-o dă materia. În clipa în care noi dăm în CreaÅ£ie, ÅŸi o lovim din toate părÅ£ile, se va produce un efect de bumerang ÅŸi... „pac, în cap!“. Åži în viaÅ£a noastră dacă nu iubim societatea... Eu sunt adeptul voluntariatului. „Măi, copii, voi faceÅ£i asistenţă socială, vreau să văd ÅŸi eu un program“, leam zis studenÅ£ilor mei. „Dacă mi-l aduceÅ£i aici, eu vă dau banii, eu vă sponsorizez programul“. Åži au venit copiii, a doua săptămână - extraordinari au fost -, ÅŸi mi-au prezentat: „Uite, vrem să mergem la spitalul din Craiova ÅŸi să îngrijim de copiii bolnavi de SIDA“. „Cât vă trebuie buget?“ „Păi, ne trebuie 120 de milioane“. „Poftim aici 120 de milioane.“ Le-am făcut rost, de la fiii mei duhovniceÅŸti.

AÅŸa uÅŸor?
Eu nu merg pe relaÅ£ia aceasta: mă duc la cineva să cer bani. Îi întreb: „Matale eÅŸti prieten cu Mântuitorul Iisus Hristos? Matale te spovedeÅŸti?“. „Nu prea“, zic ei. „N-are nimic. Åži începutul are început“, le spun eu. Åži sunt directori mari, de întreprinderi... De ce preotul azi n-are curaj, de ce un episcop n-are curaj să-i spună preÅŸedintelui Consiliului JudeÅ£ean: „Tu ce vrei să faci cu viaÅ£a ta? Bolnav eÅŸti, soÅ£ia te-a părăsit, copilul nu te ascultă. De ce nu te spovedeÅŸti, măi, copile?“. Åži atunci stai de vorbă cu el ÅŸi îi explici cum trebuie făcut: „Vezi bine, omule, că doctorii îÅ£i spun că nu mai trăieÅŸti. Eu, uite, îÅ£i spun că trăieÅŸti, pentru că spovedania are harul acesta regenerator. Dacă vrei să te faci bine, roagă-L pe acela care te poate face bine. Degeaba te duci la doctori, că ÅŸi aceia vin ÅŸi se roagă tot lui Iisus.“

Åži de ce credeÅ£i că suntem în încrâncenarea asta fără seamăn? Din cauza comunismului?
Nu.

A lenei noastre?
Nici atâta. Suntem într-o perioadă de reprecizare a ideilor.

Ce părere aveÅ£i despre politicienii aceÅŸtia care se folosesc de Dumnezeu în campanie electorală, pozează în mari creÅŸtini doar când e ÅŸi presa de faţă...
Sunt ÅŸi ei ca toÅ£i oamenii. Nu cred eu că politicienii sunt niÅŸte indivizi care sunt paraleli cu societatea noastră, sunt tot produsul societăţii noastre. „Sunt tot de-ai noÅŸtri, mânca-i-ar Raiul!“, vorba părintelui Cleopa. Biserica ar trebui să fie singura instituÅ£ie dezinteresată, Biserica trebuie să formeze ÅŸi politicienii, nu neapărat într-un spirit evanghelic, dar măcar într-un spirit al omului. Să fie om! Când ai spus de cineva „ăla e om“ înseamnă că n-are apucături animalice...

„BUNA VESTIRE“

Colegiu de orfane

De la începutul noului mileniu, PS Irineu s-a dedicat unui vis mai vechi: să ajute orfanii. În ciuda opoziÅ£iei cu care s-a confruntat chiar în sânul Bisericii, opoziÅ£ie venită din partea unor părinÅ£i mai puÅ£in deschiÅŸi la ideile „revolu- Å£ionare“ ale lui Irineu, Prea SfinÅ£ia Sa n-a renunÅ£at. Åži astăzi, în comuna oltenească Grădinari stă ascunsă o mică minune. „AÅŸeză mântul Buna Vestire“, fundaÅ£ia condusă de Irineu, a ridicat, de la zero, Colegiul NaÅ£ional „Buna Vestire“, dedicat fetelor orfane. La îngrijirea ÅŸi educarea celor 160 de fete din centrele de plasament îÅŸi vor da sprijinul mai multe măicuÅ£e, dar ÅŸi profesori care, promite Irineu, vor primi lefuri mari - „duble faţă de stat“.

„Vom fi ca ÅŸi părinÅ£ii lor“

Aici, într-o ÅŸcoală care îmbină arhitectura britanică ÅŸi cea franÅ£uzească, ÅŸcoală care va fi gata, cel mai probabil, anul viitor, elevele (de gimnaziu ÅŸi liceu) vor avea parte de tot confortul. „Totul, cu utilaje, cu serele pe care le avem, ne-a costat peste patru milioane de euro“, mărturiseÅŸte PS Irineu. N-a Å£inut cont de preÅ£uri. „Am pus întâi pe hârtie ce vrem să facem, doar lucruri de calitate, apoi ne-a preocupat cum strângem banii. Ne-au ajutat mulÅ£i oameni cu avere. De fapt, nu ne-au ajutat pe noi, ci niÅŸte copii orfani, care au valori inestimabile ÅŸi ar fi păcat să se piardă. Aici fetele vor avea tot: dispensare, bucătării, săli de mese, vor fi ca o mare familie“, spune arhiereul.

„Nu e mult, e o picătură de apă într-un ocean, dar fetele acestea, pe care noi le vom ajuta ÅŸi să se căsătorească, vom fi ca ÅŸi părinÅ£ii lor, vor duce mai departe fundaÅ£ia“, speră Irineu. „De aici vor ieÅŸi cu o diplomă recunoscută în Å£ară, vor învăţa limbi străine, vor învăţa ÅŸi o meserie. Vrem să redăm unor copii orfani demnitatea de a fi oameni. Colegiul va scoate specialiste în matematică ÅŸi arhitectură“, încheie Prea SfinÅ£itul. El avertizează că vor rămâne în colegiul-pension doar fetele care vor avea rezultate bune la învăţătură ÅŸi purtare aleasă. Irineu nu exclude posibilitatea ca ÅŸi fete sărace, dar nu orfane să studieze la „Buna Vestire“. Nici pe aceea ca oameni cu mulÅ£i bani să plătească pentru a le oferi odraslelor o educaÅ£ie strictă ÅŸi serioasă la Grădinari.