„Puşcăria a fost o modalitate de recreere”

Chiar dacă ambii băieţi s-au ocupat în ultima vreme de proiecte solo, Sişu spune că La Familia există şi că muzica pe care o fac este reciproc complementară.

EVZ: Piesa „Ai vrea să ai” este single-ul de debut de pe primul tău album solo...
Sişu: Dacă Puya spune în melodiile lui despre cum sunt românii, eu spun despre cum ar vrea românii să fie, care probabil vor să aibă o viaţă uşoară fără să depună prea mult efort. Piesa este compusă de DJ Grass, unul dintre cei doi DJ-i care merg acum în concerte cu Puya. Legat de versuri, nu ştiu cum e la alte stiluri, dar în general nu îţi face altcineva versurile, cel puţin eu nu sunt de acord cu asta. Arta e o formă de exprimare şi fiecare se exprimă cum vrea. Din acest motiv, fiecare artist care se crede bun îşi scrie el me lodiile şi ia singur decizii pentru el.

Ce te-a inspirat pentru piesa „Ai vrea să ai”?
Nu trebuie să mă inspir. Eu mă uit... dacă vrei, la „Poveştiri adevărate”, dar nu mă uit pentru că mă interesează, mă uit pentru că vreau să văd până unde pot merge oamenii. Acolo sunt toţi acei oameni care ar vrea să aibă, vor să fie „glamour”, vor să fie lux. Pentru unii e interesant să fii glamour, pentru că ei consideră că asta este cea mai bună cale să te afirmi şi să reuşeşti în viaţă. Eu nu dau aşa de mare importanţă unor asemenea lucruri, dar pentru unii contează.

Videoclipul piesei prezintă femei care dansează în poziţii lascive, maşini, băutură...
Prin videoclip am exemplificat lucrurile pe care oricine ar vrea să le aibă, dar eu în clip stau pe o bancă, mânânc seminţe şi beau bere, cum face tot românu’, pentru că el de acolo, de pe banca aia ar vrea să aibă toate lucrurile astea pe care le arăt în clip. În ultimul videoclip al lui Puya, sunt suprinşi românii aşa cum sunt ei, românu’ care stă, bea bere, se duce şi face şi drege. În videoclipul meu, „Ai vrea să ai”, este povestea românului din piesa lui Puya, aşa cum şi-ar dori el să fie. Nu ştiu încă exact când va fi lansarea, însă probabil că va ieşi până la sfârşitul lunii august.

După lansarea single-lui urmea ză şi albumul, în septembrie...
Îţi dai seama că nu am făcut o piesă doar aşa că nu aveam ce face... ideea e că la noi artiştii fac câte un single, după o reţetă de succes care există într-o anumită perioadă de timp, care ţine un an, doi, trei. Se face o piesă care e sigură de succes, un clip şi abia după aia se gândesc să scoată şi un album. Asta e o prostie. Eu îmi dau seama că nu sunt Picasso sau mai ştiu eu cine, dar şi asta, ce facem noi, e totuşi o formă de artă, mai mică sau mai mare. Când fac chestia asta mă gândesc în ansamblu, nu doar ca să văd cum merge treaba.

Şi tu, şi Puya v-aţi lansat solo... ce se mai întâmplă cu La Familia?
Eu nu mă lansez, toţi suntem lansaţi de când ne naştem în viaţa asta, fiecare face ce vrea. Fac un proiect solo şi ca să vezi că La Familia există, ce facem noi separat sunt nişte chestii nu asemănătoare, dar sunt complementare, pentru că, de fapt, noi suntem doi în formaţia aia. Aici suntem fiecare în felul lui. O să şi observi că fundalul videoclipului meu este negru. Nu e o treabă pe care am făcut- o simplu, sunt chestii pe care eu şi Dragoş le simţim. La mine fundalul e negru, la Puya e alb, ştii cum e, nu există zi fără noapte, nici bine fără rău.

INSPIRAŢIE
 
Senzaţii de după gratii

Care este reţeta ta pentru acest album?
La mine totul este un concept. Sunt 16 piese pe album care sunt legate între ele şi care înseamnă o poveste întreagă. Sunt sentimentele mele care au fost puse acolo, când au fost făcute melodiile, am lucrat un an şi opt luni la albumul ăsta. Bine, cu pauză, opt luni m-am drogat iar, n-am mai lucrat şi n-am mai trecut prin studio. Apoi am zis „stai că nu e bine!” şi m-am întors în studio şi m-am reapucat. E o bucată de timp surprinsă în cele 50 de minute cât durează albumul, sunt diferitele stări şi momente prin care am trecut în perioada asta de timp.
 
Cât te-a inspirat în album perioada pe care ai petrecut-o în închisoare?
Ce treabă are? La puşcărie am fost pentru ce s-a întâmplat, ce am făcut, ce n-am făcut. Sincer, pentru mine puşcăria a fost o modalitate de recreere, pentru că aveam foarte multe lucruri la care trebuia să mă întorc, să le termin. Da, au fost nişte senzaţii şi acolo, altele decât în lumea reală, dar şi acolo este o lume şi da, probabil, o parte din senzaţiile astea reies din unele piese, nu pot să spun care. Nici un pictor nu poate să spună câtă culoare roşie sau verde a folosit într-un tablou...