"Bucureştii m-au ajutat să îmi depăşesc timiditatea"

"La finalul unui liceu cu profil umanist simţeam că îmi doresc mai mult decât competenţe lingvistice foarte bune. Acesta a fost de altfel şi declicul evoluţiei mele ulterioare", precizează Bianca Sârbu.

Începutul aventurii tinerei a avut loc în Capitală. "Bucureştii m-au ajutat să îmi depăşesc timiditatea, să devin o persoană deschisă şi comunicativă, să devin tot mai curioasă cu privire la oportunităţi de studiu, de experienţa profesională, de dezvoltare socială şi culturală.

Popasul în Bucureşti nu avea să dureze însă foarte mult şi încă din primul an de facultate s-a interesat despre programele de studii în străinătate. "Dorinţa de a studia în străinătate a venit dintr-o curiozitate tot mai mare de a cunoaşte alte societăţi, alte sisteme educaţionale, alţi oameni, de a aprofunda şi dobândi noi abilităţi lingvistice, în afara cunoştinţelor de specialitate din domeniul economic şi politic", a mai precizat Bianca, în acest moment absolventă a facultăţii de Administrarea Afacerilor la ASE Bucureşti şi în curs de a finaliza Comunicare şi Relatii Public la SNSPA Bucureşti.

Decizia de a pleca la studii în străinătate i-a oferit contact cu diferite tipuri de sisteme de învăţământ, experienţă care i-a permis să vizualizeze, obiectiv, raportul între sistemul românesc şi cel occidental. Absolventă a Masterului de Cercetare în domeniul Studiilor Comparative şi Internaţionale, de la Institutul federal de Tehnologie din Zurich, Bianca este, din septembrie 2009 şi până în luna mai a anului viitor, Delegat de Tineret la Naţiunile Unite.

Liviana Mustafa: Ce înseamnă experienţa academică în România şi cea din afara ţării? Văzute în paralel, unde trebuie să lucreze România pentru a-şi îmbunătăţi performanţele, în general?
Bianca Sârbu: Fiecare sistem educaţional are evident particularităţile lui. Am studiat în patru sisteme de învăţământ diferite şi faza de adaptare a constituit, de fiecare dată, o provocare. Trebuie însă să menţionez că toate experienţele academice, atât cele din ţară, cât şi cele din afara ei, au contribuit mult la îmbunătăţirea şi diversificarea bagajului meu de cunoştinţe.

Pentru mine, experienţa academică în România a fost mai ales una teoretică: multe cursuri, seminarii, proiecte, însă toate rămâneau oarecum la un nivel ideatic. Cunoştinţele furnizate nu îşi regăseau concretizare în viaţa reală, deşi studiam economie şi politică. Mai mult, cursurile bazate, în general, pe un manual al profesorului (ca suport de curs) ofereau o viziune mult prea limitată asupra unui domeniu de specialitate.

Bibliografii selective trebuie să însoţească fiecare disciplină în parte; mai precis, suportul de curs trebuie să includă articole, studii, rapoarte, capitole din manuale diferite, aparţinând unor autori diferiţi care să ofere perspective contradictorii, complementare, alternative.

Cu alte cuvinte, o privire de ansamblu asupra literaturii de specialitate mi-a lipsit la majoritatea disciplinelor studiate în România. Consider că perspectivele trunchiate - axate exclusiv pe un manual, care uneori se întâmplă să mai fie şi neactualizat, conduc până la urmă la decalajul dintre sistemul educaţional şi de cercetare din România şi cel corespunzător ţărilor occidentale.

În mediile universitare din Germania, Portugalia şi Elveţia am apreciat aplicabilitatea studiilor. Curriculele sunt într-o transformare continuă pentru a ţine pasul cu evoluţia pieţei, există un focus puternic pe creativitate şi inovatie, se investeşte efectiv în cercetare şi dezvoltare, se creează stimulente pentru sistemul de învăţare continuă, se aplică metode eficiente de educaţie formală şi non-formală. Volumul de muncă este considerabil mai mare - cel puţin în domeniul ştiinţelor economice şi politice, însă cunoştinţele acumulate la finalul unui curs sunt pe măsură.

Cred că există, într-adevăr, elemente din sistemele educaţionale occidentale pe care România ar trebui să le ia în considerare - îndeosebi la nivelul racordării programelor universitare la cerinţele de pe piaţa muncii şi implicit, la trendurile emergente într-o societate globalizată. Imitarea sistemelor educaţionale occidentale nu va aduce nimic benefic pentru societatea românească - reformarea sistemului educaţional românesc trebuie realizată prin adaptare la şi ancorare în contextul românesc cu viziune pe termen lung.

Cum te-a redefinit perioada petrecută în Elveţia, atât profesional, cât şi social?
Mă simt bine în Elveţia. Este o societate foarte dezvoltată, care oferă multe oportunităţi pentru oamenii cu studii şi experienţă vastă. Mă simt integrată atât profesional, cât şi social şi personal. Din punct de vedere profesional, în domeniul de cercetare politică am învăţat foarte mult, într-un timp foarte scurt. Ce învăţăm în masterat aplicăm ca asistent cercetător, astfel că utilitatea studiului şi, mai ales, a eforturilor depuse e indiscutabilă. În plus, am avut întotdeauna satisfacţia de a-mi putea asigura independenţa financiară într-o oarecare măsură.

Din punct de vedere social, am avut şansa de a fi, în permanenţă, în grupuri internaţionale: pe de o parte, la masterat; pe de altă parte, în centrele de cercetare unde am lucrat - Center for International Political Economy şi Center for Security Studies (ambele din cadrul ETH Zurich). În general, mediile internaţionale conduc la o integrare rapidă şi facilitează mult socializarea. În acelaşi timp, ca voluntară în Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) am avut contact cu mulţi români din Zurich şi împrejurimi. În sfera privată, am câţiva prieteni foarte apropiaţi pe care i-am cunoscut şi de care m-am ataşat în Elveţia, care m-au susţinut mult şi mă susţin în continuare în ceea ce fac. De altfel, Elveţia reprezintă ţara unde m-am integrat cel mai bine în afara graniţelor României. M-a format mult din ceea ce sunt în prezent.

Cum ai decis să candidezi pentru poziţia de Delegat de Tineret la Naţiunile Unite şi care sunt perspectivele, dorinţele, obiectivele tale în acest rol?
Interesul pentru poziţia de Delegat de Tineret al României la Naţiunile Unite a venit din dorinţa de a mă reîntoarce în ţară şi de a contribui la dezvoltarea economică şi socială a României. Perspectivele pe termen scurt (însemnând pe perioada mandatului: septembrie 2009 - mai 2010) se prezintă în felul următor: ca reprezentantă la ONU voi negocia, alături de colegul meu, Adrian Solcan, si de alţi delegaţi, pe un draft de rezoluţie pentru tineret (privind 2 clustere din World Programme of Action for Youth to the Year 2000 and Beyond: "Youth and Their Well-being" şi "Youth in Civil Society") şi voi participa la o serie de alte dezbateri formale şi informale.

Implicarea mea de doreşte a fi la nivel naţional prin informarea tinerilor cu privire la politicile de tineret de la nivel mondial. Se vor organiza o serie de seminarii/ sesiuni

de informare, dar în acelaşi timp intenţionez să particip alături de ONG-uri şi alte instituţii partenere la diferite evenimente, în vederea responsabilizării tinerilor cu privire la rolul pe care îl joacă în dezvoltarea societăţii româneşti.

Care sunt obiectivele tale pe termen lung?
Visul meu este de a urma o carieră diplomatică. Aşa cum se prezintă lucrurile în momentul de faţă şi având în vedere nevoia de a-mi asigura independenţa financiară, nu pot să promit nimic legat de implicarea mea ulterioară în dezvoltarea României. Actualmente, sunt responsabila de mandatul care mi s-a acordat şi pe care doresc să îl duc cu mult succes la îndeplinire. Ulterior, rămâne de văzut, în funcţie de ceea ce îmi oferă România.

----------------------------------

Interviu acordat, în exclusivitate, pentru Strada32.com, comunitate a românilor profesionişti din străinătate, şi evz.ro