"La Olimpiada de la Lake Placid, din 1980, am stat în puşcărie"

Cel mai tânăr internaţional

Istoria acelor vremuri inegalabile şi ireversibile pentru hocheiul românesc e risipită în cele patru zări. Mici comori, constituite din diplome, fotografii alb-negru, multe fotografii alb-negru, medalii şi trofee, se regăsesc totuşi, cu greu, acasă la fiecare dintre eroii acelor vremuri. Pe strada "Maior Coravu" din Bucureşti, în apropierea Patinoarului "Mihai Flamaropol", locuieşte cel mai tânăr component al echipei naţionale de hochei pe gheaţă a României participantă la Jocurile Olimpice de la Lake Placid. Avea atunci doar 20 de ani. Pe holul de la intrarea în apartament, se află şi acum, alături de medalii, fotografii şi diplome, o vază din sticlă, trofeul decernat celui mai tânăr hocheist al turneului de calificare la Jocurile Olimpice, de la Galaţi, în 1979.


Echipa calificată la Lake Placid, una dintre cele mai redutabile trupe din istoria hocheiului pe gheaţă din România.

"Vă rog, nu îmi faceţi poze. Nu sunt pregătit", se scuză Mihai Popescu, fostul mare fundaş al Stelei şi al naţionalei României. "Să mă scuzaţi, dar las fereastra deschisă. Ştiţi, eu fumez cam mult", explică cel poreclit Goe. Ţigările se topesc una câte una între degetele sale groase. Aşază pe masă, cu grijă, zeci de programe şi reviste, sute de fotografii, legitimaţii şi acreditări la marile competiţii la care a participat cu Steaua şi cu echipa naţională. Poveştile sale, însă, ies dintr-un sac fără fund. Mihai îşi aminteşte cu lux de amănunte toţi acei ani în care a mâncat hochei pe pâine.

La trântă cu "extratereştrii"

Înaintea turneului de calificare la Olimpiadă, România a jucat câteva meciuri de pregătire în Germania, unde a dat piept chiar şi cu celebra grupare rusă ŢSKA Moscova, câştigătoare de 14 ori consecutiv a Cupei Campionilor Europeni, o echipă nepereche pregătită de legendarul Victor Tihonov. Eroul nostru îi trece în revistă, fără să clipească, pe ruşi. "Fetisov, Kapustin, Tretiak, Kasatonov, Mihailov, Petrov, Makarov, regretatul Karlamov, cel care a murit la doar 33 de ani într-un accident de maşină. Erau extratereştri", spune Mihai Popescu. "La finalul primelor două reprize, scorul era de 8-2 pentru ruşi. Victor Tihonov a făcut o criză de nervi, spunându-le elevilor săi că nu joacă serios. Ca urmare, în repriza a treia, ne-au dat şase goluri!".

La Jocurile Olimpice de la Lake Placid, s-au calificat 12 echipe: 8 din Grupa A, 3 din Grupa B şi una, câştigătoarea, din Grupa C valorică. La turneul de calificare de la Galaţi, unde au mai participat Austria, China, Danemarca, Elveţia, Norvegia, Olanda, Germania de Est, Japonia şi Ungaria, tricolorii au ocupat locul trei. "Pentru calificare am primit câte 4.000 de lei fiecare. Bani nu glumă", îşi aminteşte Mihai.


APĂRARE DE FIER. Fundaşul Mihai Popescu (al doilea din dreapta), alături de Justinian, Teodoriu, Antal Elod, Gal Sandor şi Moroşan (de la stânga la dreapta).

Iată lotul României deplasat la Lake Placid:

• Portari: Valerian Netedu, Gheorghe Huţan
• Linia I: Elöd Antal, Gal (fundaşi), Tureanu, Costea, Axinte (înaintaşi)
• Linia a II-a: Popescu, Justinian (fundaşi), Nistor, Olenici, Tr. Cazacu (înaintaşi)
• Linia a III-a: Moroşan, Hălăucă (fundaşi), Solyom, Bella Nagy, Zoltan Nagy (înaintaşi)
• Rezerve: Berdilă (fundaş), Pisaru, Istvan Antal (înaintaşi)
• Antrenori: Ştefan Ionescu, Ion Tiron

Doru Tureanu, omul zilei

"Am plecat cu o lună înainte. Până la turneul final am jucat câteva meciuri amicale în compania unor formaţii studenţeşti. Le-am bătut pe toate. La Lake Placid am locuit într-o puşcărie! Americanii tocmai construiseră un penitenciar, dar nu apucaseră să-l inaugureze, aşa că s-au gândit să-i dea o utilitate pe timpul Olimpiadei. Stăteam câte doi în cameră, în paturi suprapuse, exact ca la puşcărie! Toaleta, spălătorul, toate erau la parter. Aveam la dispoziţie două cantine, deschise non-stop, o discotecă şi o cofetărie. Exista şi un televizor, undeva jos, la parter. Alături de el era o combină muzicală", îşi aminteşte Mihai Popescu.


PRIETENIE. Mihai Popescu (dreapta, alături de Valerian Netedu) a rămas în relaţii bune cu mulţi dintre foştii coechipieri.

Echipa de hochei pe gheaţă a României a evoluat în "Divizia Albastră", alături de Suedia, SUA, Cehoslovacia, Germania Federală şi Norvegia. Tricolorii au debutat pe 12 februarie 1980 cu o victorie superbă, 6-4 cu RFG. "Doru Tureanu a marcat patru goluri, fiind declarat cel mai bun hocheist al zilei la Jocurile Olimpice", precizează Mihai. Aceasta a fost de altfel singura victorie la Lake Placid. A urmat o înfrângere usturătoare, 0-8, în faţa Suediei, echipă care avea să cucerească medaliile de bronz. Cehoslovacia a fost al treilea adversar al României, în faţa căruia tricolorii au pierdut, previzibil, 2-7, acelaşi scor înregistrându-l şi în faţa puternicei echipe a Statelor Unite ale Americii, viitoarea campioană olimpică. România şi-a încheiat aventura la Lake Placid cu un egal, 3-3, cu Norvegia şi a încheiat grupa pe locul 4.

GRUPA ALBASTRĂ: 1. Suedia (9 puncte), 2. SUA (9) - ambele calificate în faza următoare, 3. Cehoslovacia (6), 4. România (3), 5. RFG (2), 6. Norvegia (1).

"Antrenamentele erau de-a dreptul draconice"

"În clasamentul general ne-am clasat pe locul 8, unul deosebit de onorant. A fost cea mai bună clasare a echipei României din istoria participărilor la Jocurile Olimpice de iarnă", spune Mihai Popescu, care continuă: "Ce am primit pentru performanţa noastră? Nimic. Au considerat probabil că primisem pentru calificarea la Olimpiadă. La întoarcerea acasă, ne-au lăsat să păstrăm hainele de prezentare: pantaloni, bocanci, cojoc. Cojocul îl am şi acum, îl mai poartă nevastă-mea. Şi, era să uit, primisem o sută de dolari diurnă pentru toată perioada şederii la Lake Placid".

Mihai Popescu citeşte numele foştilor săi coechipieri şi strigă catalogul imaginar cu voce tare: "Huţan e acolo, Netedu dincolo, de Solyom nu mai ştiu nimic, parcă ultima oară era la Ciuc, ăsta e pensionar, Cazacu e în Spania. O generaţie extraordinară. Am beneficiat de un antrenor, Ştefan Ionescu, foarte bun, care lucra cu metode din hocheiul adevărat. Apoi aveam medicamentaţie, programe moderne de refacere, mâncam bine şi sănătos, antrenamentele erau de-a dreptul draconice. Ăsta a fost secretul nostru".

Mihai se opreşte brusc: "Ştiţi, n-am fost tentat niciun moment să rămân afară. De ce să fi rămas? Ca sportiv la Steaua aveam grad de ofiţer. Nu duceam lipsă de nimic. În plus, din fiecare deplasare aduceam câte ceva de vânzare şi aşa ne mai rotunjeam veniturile. Cafeaua mergea cel mai bine, iar cel mai bun preţ al ei era la Miercurea Ciuc. O dădeam cu 1.400 de lei kilogramul. Cafeaua avea cel mai bun preţ în Cehoslovacia de unde o cumpăram chiar şi cu 250 de lei kilogramul. Când mergeam la ruşi, cumpăram treninguri de la APACA cu 200 de lei bucata, le lipeam câte un abţibild cu adidas cu ajutorul fierului de călcat şi scoteam pe unul şi 150 de ruble! Au fost vremuri frumoase".

În război cu securiştii

În ultimii ani ai comunismului în România, echipele de club, dar mai ales loturile naţionale erau însoţite, în deplasările din străinătate, de câte un securist. Omul legii le urmărea sportivilor orice mişcare în timpul sejurului. "Eu trei ani am fost scutit de acest calvar pentru că n-am fost lăsat să plec afară. La un moment dat mi-au dat voie doar în ţările comuniste. Refuzasem să dau note informative despre colegii mei, iar colonelul Mutu, aşa îl chema pe ofiţerul de Contra Informaţii al clubului, mi-a promis că nu voi mai pleca în străinătate cât va fi el în funcţie. Şi s-a ţinut de promisiune. Până la urmă i-a tras-o Traian Cazacu (foto, primul din stânga, alături de Popescu şi Costea). Acesta a rămas în Germania în timpul unei deplasări. Cum viza i-a fost obţinută de Mutu, omul meu a fost schimbat din funcţie. Abia în 1988 am revăzut Occidentul, dar cu securistul pe post de gardă de corp. Chiar şi aşa puteam rămâne acolo, dar, v-am spus, n-avea niciun rost", rememorează Mihai Popescu.

Cel mai tânăr component al naţionalei de hochei pe gheaţă a României pare ancorat puternic în trecut. Felul său de a fi şi modul în care se comportă ascund regrete. Nu se plânge, dar parcă ar vrea să spună ceva. Se răzgândeşte, însă, şi continuă să povestească despre marea lui dragoste, hocheiul pe gheaţă: "Mulţi spun că nu mai avem hochei pentru că nu avem patinoare. E fals. Nici pe vremuri n-aveam patinoare multe. Aveam însă ambiţie, aveam motivaţie, aveam un antrenor bun".

Mihai Popescu
50 de ani
Palmares: 12 titluri de campion (toate cu Steaua), 12 Cupe ale României (toate cu Steaua), două locuri 5-8 în Cupa campionilor Europeni (cu Steaua), un loc trei la campionatul Mondial Universitar, locul 7-9 la Jocurile Olimpice de iarnă de la Lake Placid, două locuri trei la Spartachiadă, participant la şase ediţii ale Campionatului Mondial ("Mai prindeam două, dar nu mi-a dat Securitatea viză", a precizat Mihai Popescu), calificarea în Grupa Mondială, la juniori, cu România în 1977 ("Era după cutremur, ţara n-avea bani, aşa că am lăsat-o baltă", spune Popescu), locul trei în Grupa B la juniori (1978), titlul de maestru emerit al sportului.