Rammstein, „asediu” în Belgrad

SUMARUL ARTICOLULUI

1. Rammstein, „asediu” în Belgrad
2. IN CULISELiniştea dinaintea...
3. IN CULISELiniştea dinaintea...

MULTIMEDIA

VIDEO evz.roVezi mai multe

Rammstein - Mein Herz Brennt

„Sunt prea germani, mi-au dat kilometri de specificaţii tehnice. Şi eu sunt german, dar ei sunt mai germani decât aş putea eu să suport”, se precipita, înaintea concertului care a avut loc sâmbătă seara, la Belgrad, David Lieberberg, partenerul de afaceri al lui Marcel Avram, organizatori ai acestui segment al turneului.

„Performanţele” erotice, ironizate

Cel mai de succes export cultural german contemporan sărbătoreşte un nou, şi parcă mai amplu, succes mondial. De altfel, albumul „Liebe ist für alle da” a cucerit noi teritorii de piaţă încă de la lansare, măcar şi numai pentru excelenta „Fruhling in Paris”, mai mult o aluzie decât un cover la piesa „Je ne regrette rien” a celebrei Edith Piaf, dacă nu şi pentru clipul porno (care a circulat necenzurat printre cunoscători) al piesei intitulate încă şi mai sugestiv „Pussy”, primul extras pe single de pe noul album.

Aceasta din urmă, realizat de suedezul Jonas Akerlund, care a făcut şi clipul „Smack my bitch up” al celor de la Prodigy, a făcut deliciul fanilor, în măsura în care se întâmplă pentru prima dată ca muzicieni de asemenea calibru să pretindă atât de convingător că s-au lăsat filmaţi în postură de actori porno. Ulterior, ceea ce-i va dezamăgi pe mulţi, producătorii au explicat că au fost folosite dubluri pentru scenele explicite. Dar trupa vrea să păstreze misterul.

Într-o întâlnire cu EVZ la Belgrad, trupa Rammstein a revenit la versiunea de început, asumându-şi atât performanţele erotice şi curajul de a se arăta publicului într-o manieră aşa de personală, cât şi compasiunea criticilor, care au găsit strigătele membrilor trupei mai degrabă jalnice decât erotice, iar prestaţia porno mai degrabă nefericită decât obraznică. Oricum, deşi nu-i prea mare lucru pentru nişte tipi care au început simulând acte sexuale pe scenă şi „folosind un obiect falic care împroşca apă în public” („număr” pentru care au fost şi arestaţi în 1999, în Worcester, Massachusetts, USA), comunitatea metaliştilor a intrat în stare de şoc imediat după lansare.

Noul album, pe primul loc în topurile din Berlin

Restul lumii s-a amuzat de impertinenţa celei mai grele dintre trupele care evită, la mustaţă, nişa, făcându-i piesei, din om în om, promovarea cuvenită. Ulterior opiniile s-au omogenizat, amatorii de rock industrial admiţând că, în patru ani de căutari, Rammstein a produs o capodoperă. Novicii au rămas fie cu imaginile fierbinţi şi cu nişte versuri greu de uitat („You’ve got a pussy / I have a dick...”), fie cu un refren căruia nici cei mai cârcotaşi dintre cei „din afara clubului” n-ar avea prea multe să-i reproşeze, „Je ne regrette rien”.

„Iniţiaţii” au nişte reproşuri, anume că ar fi vorba de cea mai slabă piesă produsă vreodată de Rammstein, dar trupa şi-a bifat, oricum, obiectivele, promovându- se într-un cerc mai larg şi fără a face prea mari compromisuri. În acest fel, noul album a urcat direct pe locul al treilea în topurile franceze şi pe un 13 onorabil în cele americane - cea mai bună performanţă pe care trupa germană a marcat-o cu vreunul dintre celelalte cinci albume de până acum. Că în Germania a intrat direct pe locul 1 în topuri, pare pentru unii de înţeles.

Deşi a pornit la drum demult, încă din 1994, Rammstein nu pare să fi ajuns chiar foarte departe de punctul de plecare, măcar în materie de imagistică de show: un uriaş lansator de spumă „ejaculează” şi acum peste public (la Belgrad, în delir!), imediat ce Till Lindemann, inundat de lumină, sfârşeşte, în stil pompos şi oratoric, povestea porno de pe noul album: „So take me now before it’s too late/ Life’s too short so I can’t wait/ Take me now, oh, don’t you see /I can’t get laid in Germany”.

TRUPA „PARAMILITARĂ”

Mituri şi prejudecăţi: de la neo-nazism la satanism

„Restul albumului este cu adevărat bun”, scria presa internaţională, după ce clipul porno a făcut vogă pe net, exact locul în care oricare dintre tupele care se poziţionează, după unii, chiar în zona unui electro-rock, ar vrea să-şi facă promovare. De altfel, Rammstein, acuzaţi de-a lungul timpului de orice, de la idei neo-naziste (poate şi pentru că au inclus fragmente din filmul de propaganadă nazistă „Olympia”, făcut în 1936 de Leni Riefenstahl, într-unul dintre cele mai comerciale clipuri, şi anume coverul după piesa „Stripped” a celor de la Depeche Mode), până la satanism (în măsura în care, ca şi în cazul lui Marilyn Manson, părţi din publicul lor ar putea fi implicate în incidente violente, cum ar fi – acuzaţia e reală - drama de la liceul american Columbine), căutau din nou controversa: imediat după lansarea albumului, au anunţat un nou turneu mondial.

Acesta se va întinde într-o Europă care-i critică pe nedrept, aşa cum spun în interviuri, şi apoi în Statele Unite, locul care, spunea Marilyn Manson pentru EVZ, îşi merită monştrii şi care pare a avea apetenţă şi pentru ai altora. Intro-ul „Rammlied", în cursul căruia trupa se prezintă grandios – „RAMM-STEIN” – anunţă că va fi dur, în cea mai pură manieră Rammstein (aşa de pură că unii i-ar putea acuza de manierism), pe care fanii adevăraţi îl vor savura în „stil clasic”, în timp ce novicii amatori de eveniment se pot bucura de grandoarea pieselor, cărora vocea baritonală a lui Till Lindemann (pe care nici măcar aceştia din urma nu o confundă) le sporeşte sensurile.

Lindemann nu mai dă explicaţii presei

Fiul unui poet şi al unei jurnaliste, Lindemann, la rândul său poet şi tată a câtorva copii (numărul lor se pierde la patru), este „rău”, „dur” şi ironic pe scenă, îşi scuipă fiecare vorbă cu o grandoare teatrală, aleargă neobosit, schimbă costume (uneori împrumutând proceduri din spectacolele de circ sau de cabaret) şi bate ritmul pieselor cu pumnul în coapse, aşa cum şi-a obişnuit fanii. Prea milităreşte şi prea strict pentru un Lindemann care a abandonat cândva şcoala de sport pentru că i s-a părut prea dură, dar care şi-a continuat apoi drumul în acelaşi sens, până să ajungă să fie analizat „la literă” de cei care căutau elemente fasciste în mesajul lui.

Cei care nu l-au văzut acum, cu părul vopsit negru şi lipit cu cărarea adânc într-o parte, îl acuzau de altele, până şi de faptul că pronunţă „r”-ul ca Hitler. Cândva, el avea să se apere: „Acel pregnant «R» nu a apărut în mod deliberat, voit. A venit de la sine, pentru că în acel registru grav, tu, automat îl cânţi aşa. Nu sunt un muzician în adevăratul sens al cuvântului, habar nu am nimic despre instrumente. Dar, îmi aduc contribuţia la muzica noastră cu vocea şi textele mele, cred, bine. Noi nu vrem - pentru numele lui Dumnezeu - să ne creem un stil asemănător fascismului”. Între timp, Lindemann nu mai dă explicaţii presei, care l-a dezamagit cu încăpăţânarea de a înţelege în acest fel opera lui, aducând trupei un public neonazist pe care Rammstein nu a spus vreodată că îl doreşte. (Diana Evantia Barca)