"Pohta ce-a pohtit!"

In plus, Vlas a acuzat o serie de fosti si actuali demnitari ca au fost si mai sunt inca influentati de Sorin Ovidiu Vintu. Despre acesta din urma spune ca a semnat in nume propriu cereri de rascumparare de pe un carnet care nu-i apartinea.

Societatea de administrare aleasa de Consiliul de incredere al Fondului National de Investitii a fost SOV Invest S.A. Dupa ce criterii?
Unul singur si bine-cunoscut: „Eu centrez, eu dau cu capul!”. Membrul fondator „Societatea Generala de Investitii” (proprietate - S.O. Vintu) a impus in calitate de administrator pe SC SOV Invest la care avea o participare de peste opt la mie si in calitate de distribuitor pe SVM GELSOR S.A. la care avea o participare de peste 84%.

Societatea de depozitare va fi aleasa de SOV Invest dupa un alt principiu intelept „ia banii si taci!”. Prima partenera Banca Dacia Felix s-a conformat intocmai, contractul de administrare nefiind niciodata pus in aplicare de  partile semnatare, iar cea de-a doua, Banca Agricola, s-a prefacut si ea ca „presteaza”, dar in realitate nu si-a indeplinit nicio obligatie contractuala.

Ar fi fost si ilegal sa o faca deoarece la data semnarii contractului de depozitare ea nu avea prevazut in obiectul de activitate o asemenea activitate si nici nu primise autorizatie din partea C.N.V.M. Pe cand a primit toate autorizarile de rigoare, Bancii Agricole ii expirase contractul pe trei ani cu SOV Invest si putea respira, in fine, usurata.

Asa s-a vazut SOV Investul „silit” sa indeplineasca servicii neplatite de depozitar chiar si cu incalcarea unor dispozitii legale care prevedeau ca „o societate de administrare a investitiilor nu poate indeplini niciuna dintre functiile atribuite unei societati de depozitare” (art. 36 din Ordonanta 24/1993).

Ce spun eu „silit”? Mai curand „bucuros”, caci doar asta fusese dintotdeauna „pohta ce-a pohtit” Vintu, caruia nu-i placea si inca nu-i place sa-si vare nimeni nasul in afacerile sale. Daca privim schema de functionare a unui fond deschis de investitii si sarcinile pe care le au societatile implicate in administrarea acestuia vom vedea cat de imperios necesara era neimplicarea societatii de depozitare in „gestionarea” banilor fondului.

In cazul in care FNI-ul ar fi avut o societate de depozitare care sa-si faca datoria, SOV Investul nu ar mai fi putut investi peste limita legala in actiuni necotate, pe baza unor contracte dubioase si cu plata in numerar catre persoane fictive.

Mai mult, nu ar mai fi „reevaluat” in mod incorect respectarea actiunii,  iar brokerul Gelsor n-ar fi putut transfera banii FNI-ului in contul sau fara a cumpara actiuni pe Bursa, la finele anului 1998. Si toate astea deoarece prin lege societatea de depozitare era obligata sa primeasca copii de pe toate contractele cu privire la achizitionarea, vanzarea, detinerea si/sau transferul de actiuni facute de societatea de administrare in numele fondului si tot prin lege ii revenea sarcina de a face platile catre cei care cesionau-vindeau actiuni necotate fondului si care nu mai puteau fi non persoane!

Lasat de capul sau, SOV Investul a cumparat la preturi foarte mari actiunile Industrialexport si le-a reevaluat, fara o baza reala si fara documente justificative la sume astronomice, sase pana la sapte milioane o actiune. Toate gaurile negre aparute de pe urma scoaterii permanente de bani din FNI s-au acoperit prin aceste reevaluari succesive.

Sa nu credeti ca pentru investitorii avizati si specialisti nu s-au auzit voci care ridicau semne de intrebare. Dar cum s-au ridicat asa au si tacut. Oare cine le-o fi pus botnita? Paguba pentru fond - peste o mie patru sute  de miliarde.

Distribuitorul mincinos 

Daca FNI-ul ar fi avut cu adevarat o societate de depozitare, SOV Investul n-ar fi putut „maslui” impreuna cu distribuitorul Gelsor numarul unitatilor de fond aflate in circulatie raportand catre C.N.V.M. si investitori cifre de peste doua ori mai mici decat cele reale, pe toata durata de functionare, deoarece depozitarul ar fi prelucrat si tinut evidenta titlurilor de participare, avand pentru fiecare investitor un cont separat.

Stapan de unul singur in ograda administrarii, SOV Invest s-a folosit de diminuarea constanta a numarului de unitati de fond pentru a putea, dupa ce a „umflat” activul fondului prin reevaluare a actiunilor necotate, sa mai umfle si valoarea titlurilor pe care investitorii o admirau multumiti crescand de la o saptamana la alta, ca voinicul din poveste.

La ce-i folosea aceasta diminuare? Simplu - valoarea titlurilor este data de impartirea cifrei rezultate din valoarea activului net al fondului minus cheltuielile impartite la numarul de unitati de fond aflate in circulatie la data efectuarii calculului. Cu cat numarul de unitati este mai mic, cu atat mai mare devine valoarea titlului.

SOV Investul, in bataia Vintului

Nici lichiditatile fondului nu ar fi putut fi raportate cu plusuri inexistente daca societatea de depozitare ar fi detinut, asa cum prevedea legea, toate activele banesti ale fondului monitorizandu-le si controlandu-le. Cum sa accepte SOV Investul o asemenea imixtiune periculoasa in „confidentialitatea” tranzactiilor sale in numerar in evidenta si traseele banilor ce alimentau pe investitorii „privilegiati” ca Popa Nicolae, Gelsor si puii, Vintu, prietenii prietenilor si altii?

Asa se face ca pentru a se mentine, de ochii lumii si ai C.N.V.M.-ului in limitele de cel putin 30a lichiditate ceruta de lege, dar mai ales pentru a lua ochii investitorilor sai, SOV Invest a raportat constant diferente in plus de zeci si sute de miliarde. Expertiza contabila judiciara nu s-a putut pronunta decat pentru perioada 1 ianuarie 1999- mai 2000, caci, pentru rastimpul dintre 1995-1999, ca un facut, nu mai exista inscrisuri contabile...

Sa nu ma intrebati cum s-a produs disparitia acestora ca nu stiu. Stiu doar ca inainte de 1999 nu eram eu presedintele SOV Investului.