Reglementările CNA prevăd că "în cazul în care, în emisiunile audiovizuale, se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere". De asemenea, dacă acuzaţiile sunt aduse de radiodifuzor "realizatorii emisiunilor au obligaţia să respecte dreptul persoanei la propria imagine şi să pună în vedere interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin".
Decizia CNA de a amenda postul OTV vine după ce, la sfârşitul lunii trecute, membrii Consiliului au decis să întrerupă emisia postului, timp de trei ore, pentru încălcări ale legislaţiei audiovizuale privind protecţia copilului, prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la propria imagine.







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum