Astăzi vor fi validate şi modificările aduse Statutul PDL. Conducerea partidului va fi organizată, exceptând funcţia de preşedinte, din patru posturi de prim-vicepreşedinţi, 15 de vicepreşedinţi, un secretar general şi 12 secretari executivi, precizează Mediafax.
Dintre aceştia, opt vor coordona comisiile de specialitate. Se va crea astfel un "Guvern din umbră", în ideea de a forma specialişti pentru guvernare.
Una dintre problemele de organizare este cea a modului în care se va vota conducerea, dacă va fi uninominal sau pe liste, existând în acest moment două tabere, fiecare cu opţiunea sa. Însă, atunci când a venit vorba despre alegerea în acelaşi timp a întregii conduceri, toată lumea a căzut de acord.
Astfel, numele vicepreşedinţilor şi a secretarilor executivi va fi cunoscut a doua zi după Convenţie şi la 30 de zile de la Convenţie, aşa cum se menţionează actualul statut.
Noua siglă
Tot astăzi se va discuta şi despre noua siglă a PDL. Comisia de statut a decis că sigla partidului va fi fără cratimă între PD şi L, dar mare aproblemă rămâne semnul electoral.
O altă modificare adusă statutului este cea a sancţiunile interne. Astfel, o noutate, iniţiată de europarlamentarul Monica Macovei, este că persoanele condamnate penal nu vor putea accede în partid, iar dacă sunt deja membre, vor fi suspendate din funcţii.
Joi, 24 Iunie 2010. 24 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi
Alegerile interne din PDL, discutate la Parlament
Colegiul Director al PDL se va reuni astăzi, la Palatul Parlamentului, pentru a decide data alegerilor interne şi detalii privind organizarea acestora.
Membrii Colegiului Director vor discuta astfel despre modul de alegere a conducerii, dacă se va merge pe votul uninominal sau pe liste, precum şi data în care va avea loc Convenţia Naţională.
Sunt oferite două alternative cu privire la organizarea Convenţiei. Dacă se alege varianta alegerilor de la bază spre vârf (de la organizaţiile comunale, spre centru), este posibil ca evenimentul să aibă loc în luna septembrie. Însă, dacă se optează pentru alegeri de la vârf spre bază, atunci Convenţia se va organiza mai devreme, prin luna mai-iunie.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum