„Nu avem încă nicio informaţie privind fondurile”
„Este imposibil să lansăm prima rachetă peste două săptămâni pentru că Ministerul Agriculturii, instituţie care finanţează acest proiect, nu ne-a dat un leu până acum. Din păcate, mi-e teamă să nu se repete istoria de anul trecut, când, din cauza birocraţiei, nu am apucat să tragem decât câteva rachete”, susţine Adrian Nania, liderul sindicatului de la Electromecanica Ploieşti.
„Avem şi probleme de logistică, pentru că doar şase din cele 12 puncte de lansare a rachetelor antigrindină sunt funcţionale. Chiar şi aceastea nu sunt racordate la sistemul de energie electrică şi funcţionează cu generatoare de curent foarte slabe”, spune Lucian Pestriţu, şeful proiectului antigrindină al fabricantului de rachete.
Piedicile birocraţiei
De partea cealaltă, reprezentanţii Direcţiei Agricole şi Dezvoltare Rurală (DADR) Prahova, motivează întârzierea programului prin birocraţie şi preţurile ridicate percepute de Electromecanica Ploieşti.
„Deocamdată nu avem nicio informaţie privind fondurile alocate în acest an de minister pentru programul antigrindină. În lipsa unui buget, nu putem scoate la licitaţie serviciile conexe, cum ar fi transportul angajaţilor Electromecanica în punctele de lansare a rachetelor, care sunt în zone izolate. De vină sunt şi cei care fabrică aceste rachete pentru că le vând la preţuri nejustificat de mari”, a declarat Aurel Anghel, directorul DADR Prahova.
Potrivit reprezentanţilor Electromecanica, o rachetă costă aproximativ 1000 de euro, în funcţie de mărimea comezii. Suprafaţa agricolă protejată, în proporţie de 90%, dacă programul ar fi funcţional, este de 75.000 de hectare.


Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum