Rai la gardul satului decăzut

La câÅ£iva paÅŸi mai sus de ruinele mari ÅŸi reci, un fel de colibă lungă e singura clădire „învieÅ£uită”. Din ea iese, cu o găleată goală în mână, o femeie îmbrăcată doar într-un pulover roÅŸu. Merge înfrigurată spre ciÅŸmeaua de peste drum, cu grijă, să nu alunece.

„În colonia asta m-am născut, aici am crescut, am trăit ÅŸi aici am să mor. N-am unde să mă duc. Am fost mulÅ£i, am fost cu sutele. Am mai rămas doar vreo 10-15. Restul ori au murit, ori au plecat, care pe unde a putut, după ce s-o-nchis mina”, povesteÅŸte Ana Scutaru, o femeie de 43 de ani, pe care greutăţile au îmbătrânit-o prematur.

Au rămas cu amintirile

Familia femeii a venit la Muncel din judeÅ£ul Alba. Åži vecinele ei sunt venite din alte părÅ£i ale ţării, de pe vremea când mina mergea din plin. „Eu ÅŸi soÅ£ul câÅŸtigăm numa’ 450 de lei pă lună. Acuma încă-i bine. Or fost ani, în care am Å£ânut doi copii numa cu ce-am muncit cu braţăle, la câmp. Mai merem pi la pădurenii ăştia la lucru. O zi de sapă se plăteÅŸte cu 25 de lei, una de coasă cu 30-40 de lei. Ä‚l mai bine îi când vin ciupercile, mai ales toamna, când îs mai scumpe. Merem la cules, le ducem la piaţă la Deva ÅŸi facem ÅŸi noi un ban”, adaugă Ana.

În holul căminului îÅŸi face apariÅ£ia, ajutată de un cadru, o bătrână desfigurată de boală. „Pe vremuri, aici erau oamenii ca furnicile prin pământ. Erau mulÅ£i. ViaÅ£a a fost foarte bună aici, dar când s-a închis mina, s-a închis ÅŸi viaÅ£a oamenilor”, spune Maria Åžandor, de 70 de ani.

AnuÅ£a Florea (60 de ani), venită în Å¢inutul Pădurenilor tocmai de la Sculeni, judeÅ£ul IaÅŸi, mai are încă puterea să râdă: „Ei, iaca! Se închisă mina ÅŸi n-am avut unde să mergem. Iaca, stăm aici, noi ÅŸi lupii. Ei s-au obiÅŸnuit cu noi, noi cu ei”.

Colonia demolată

Despre cum a dus-o colonia de la Muncelu Mic în ultimii 10 ani vorbeÅŸte însăşi înfăţiÅŸarea satului. Singurul cămin, din cele 10 care erau odată, are nevoie de un acoperiÅŸ nou. InstalaÅ£ia electrică la cele ÅŸase locuinÅ£e e impro vizată. Unele camere nici geamuri nu mai au.

Popicăria coloniei e folosită drept depozit pentru o grămăjoară de fân ÅŸi câÅ£iva butuci de lemn. Vechiul club al minerilor mai are doar un colÅ£ de zid. Turnul centralei termice e aproape intact. În rest, nimic. Doar vântul care nu se opreÅŸte niciodată, ca-n orice sat de culme din Å¢inutul Pădurenilor.

Povestea unei exploatări

Exploatarea de minereuri neferoase multiplu a fost cea care a pus, practic, satul pe hartă. Vreme de o jumătate de veac, de la Muncel s-au extras cupru, zinc, plumb sau aur.

• În sat locuiau peste 200 de „veterani” (aÅŸa se autointitulează băştinaÅŸii din Muncel), la care se adăugau 1.000 de mineri aduÅŸi pentru exploatare. La recensământul din 2002, mai erau înregistraÅ£i doar 130 de localnici, de aproape 10 ori mai puÅ£ini decât în 1992, iar acum sunt mai puÅ£ini de 100, spune primarul comunei VeÅ£el, Ioan HenÅ£iu.

„Singurele variante pentru satul Muncelu Mic sunt ori redeschiderea minei, lucru destul de greu de realizat, ori încurajarea turismului. Alte variante nu văd, mai ales că populaÅ£ia de acolo e îmbătrânită”, adaugă primarul.