Raportul este împărţit pe mai multe părţi. Iar în prima secţiune "Respectarea integrităţii persoanei", raportul precizează că agenţii guvernamentali nu au comis nicio infracţiune motivată politic.
Urmează două contraexemple. Este vorba despre Ciprian Muşat, tănărul de 28 de ani ucis în judeţul Galaţi, de un poliţist pentru că asculta muzica prea tare, Sorin Pârvu, împuşcat din greşeală de poliţişti în Brăila şi Vasile Manole, hoţul împuşcat tot de un om al legii.
În plus, raportul notează că Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului - Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a atras atenţia că poliţia română utilizează forţa excesiv în cazuri de infracţiuni minore.
Potrivit documentului, mai multe organizaţii neguvernamentale şi instituţii de presă au semnalat abuzuri comise de poliţie împotriva suspecţilor reţinuţi sau arestaţi şi a romilor. De asemenea, raportul menţionează existenţa unor abuzuri împotriva copiilor abandonaţi, în special a celor cu dizabilităţi, internaţi în instituţii de stat.
Nici despre închisorile de la noi, oficialii americani n-au cuvinte de laudă. "Condiţiile din închisori rămân dure şi nu îndeplinesc standardele internaţionale".
Corupţia, veşnica problemă
"Deşi în general poliţia respectă legile şi procedurile interne, corupţia în cadrul poliţiei rămâne un motiv important pentru care cetăţenii nu respectă poliţia", subliniază Departamentul de Stat american.
La capitolul justiţie, raportul notează că există percepţia publică că sistemul judiciar român ar fi "corupt, lent şi adesea nedrept".
Organizaţii neguvernamentale şi oficiali au criticat frecvent sistemul judiciar în cursul anului 2009, unul dintre motive fiind eşecul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de a crea proceduri pentru contracararea situaţiilor de conflict de interese.
În ceea ce priveşte retrocedarea proprietăţilor, Departamentul de Stat observă că unele asociaţii ale proprietarilor continuă să denunţe lentoarea procedurilor de retrocedare la nivel local. De asemenea, au existat dispute între Biserica Ortodoxă şi Biserica Greco-Catolică privind refuzul retrocedării unor proprietăţi în pofida existenţei unor ordine judecătoreşti în acest sens.
Interceptări ilegale
Cât despre respectarea vieţii private, documentul subliniază că interceptările ilegale continuă să existe în România.
Cea de-a doua secţiune a raportului se referă la "Respectarea libertăţilor civile".
Guvernul respectă libertatea presei
"Legislaţia din România prevede respectarea libertăţii de expresie şi a presei, iar Guvernul respectă în general aceste drepturi. Jurnaliştii şi cetăţenii pot critica autorităţile, inclusiv pe cele de la nivel înalt. Există însă cazuri izolate în care autorităţile intimidează sau cenzurează presa ori atacă jurnaliştii. În cursul anului 2009, au existat cazuri în care oficiali sau politicieni au insultat sau au hărţuit jurnalişti", se arată în raportul Departamentului American de Stat pe 2009.
La "Discriminare", se menţionează că anul trecut, în ţara noastră au continuat actele de antisemitism, inclusiv vandalismul împotriva unor monumente evreieşti. În plus, autorii acestor incidente au rămas de multe ori necunoscuţi.
Alegeri libere şi corecte
În secţiunea a treia - "Respectarea drepturilor politice", Departamentul de Stat subliniază că alegerile din România se desfăşoară liber şi corect, în pofida unor nereguli precum cumpărarea voturilor şi votul multiplu.
În secţiunea referitoare la "Corupţie şi Transparenţa Guvernului", documentul subliniază că deşi sunt prevăzute pedepse penale pentru oficialii corupţi, "Guvernul nu aplică legislaţia în mod eficient, unii oficiali sunt implicaţi uneori în acte de corupţie fără a fi sancţionaţi".
"Răspunsul ineficient al autorităţilor la actele de corupţie continuă să fie o sursă de intense critici publice şi dezbateri politice", subliniază Departamentul de Stat, notând că deocamdată nu a fost condamnat niciun funcţionar de rang înalt suspectat de corupţie.
Încă discriminaţi
În secţiunea "Discriminare, abuzuri sociale şi trafic de persoane", raportul Departamentului de Statarată că legislaţia din România interzice discriminarea pe criterii de rasă, sex, dizabilităţi, etnie, limbă sau statut social. "Cu toate acestea, Guvernul nu a aplicat aceste interdicţii eficient în anumite cazuri, iar femeile, romii şi alte minorităţi sunt supuse adesea discriminării şi violenţei", notează documentul.
"Violenţa împotriva femeilor, inclusiv abuzurile conjugale, continuă să fie o problemă serioasă, iar Guvernul nu o abordează în mod eficient. Legislaţia interzice violenţa domestică şi permite intervenţia poliţiei în astfel de cazuri. Totuşi, legislaţia este greu de aplicat deoarece intră în contradicţie cu procedurile penale, nefiind prevăzute ordine de restricţionare", subliniază raportul.
"Discriminarea romilor continuă să fie o sursă de preocupare majoră. Organizaţiile romilor denunţă brutalitatea poliţiei, în special agresiunile şi actele de persecutare", precum şi discriminarea socială, notează raportul.
De asemenea, România este criticată la capitolul exploatării minorilor, în special a celor de etnie romă, care încă sunt văzuţi pe străzi la cerşit sau spălând parbrize, chiar şi la vârste de cinci ani.









Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum