Cei doi candidaţi PSD pentru postul de şef al Internelor sunt Cătălin Voicu şi Gabriel Oprea. Voicu este un fost ofiţer, apropiat al lui Vanghelie. Oprea este susţinut de Cotroceni şi este prieten bun cu Elena Udrea.
Bătălia diplomaţilor
Un alt minister râvnit este MAE. Lupta se dă între Titus Corlăţean şi Cristian Diaconescu. Corlăţean este susţinut de Mircea Geoană, iar Diaconescu are sprijinul organizaţiei de Bucureşti. El s-a reorientat spre MAE deoarece nu a fost susţinut de Geoană pentru Justiţie. Traian Băsescu l-ar fi dorit pe Diaconescu la Justiţie. Cum postul era revendicat însă şi de Victor Ponta, s-a căzut de acord ca acest minister să fie condus de un independent. Aşa cum Diaconescu s-a reorientat spre MAE, Ponta s-a înscris pentru Ministerul Relaţiei cu Parlamentul. Până ieri-seară, vicepreşedintele PSD un avea niciun contracandidat. Un alt pretendent fără contracandidat este Marian Sârbu, pentru Ministerul Muncii.
Rivalitate la Educaţie şi Sănătate
Ministerul Sănătăţii, deşi are doi pretendenţi, ar putea reveni PC pentru doctorul Irinel Popescu. Deşi este agreat de Cotroceni, dezavantajul său este acela că este un perdant al uninominalului. Irinel Popescu nu a reuşit să câştige un nou mandat de senator de Dolj. Pentru Ministerul Sănătăţii se înscrie şi deputatul Florian Popa, rectorul Universităţii de Medicină din Bucureşti. Popa este susţinut de organizaţia de Bucureşti. Dacă PC nu obţine acest minister ar putea revendica postul de la IMM-uri şi Comerţ. Pentru acest minister se înscrie preşedintele PC, Daniela Popa. IMM-urile şi Comerţul este revendicat însă de vicepreşedintele PSD Constantin Niţă.
Nici la Educaţie un există consens. Postul este dorit de Ecaterina Andronescu, „garantată“ de Marian Vanghelie. Totodată, în competiţie s-a înscris şi fosta PRM-istă Olguţa Vasilescu, susţinută de Mircea Geoană.
Disputa din PSD pe funcţia de vicepremier s-a încheiat marţi seară. Ilie Sârbu a renunţat să mai revendice acest post şi s-a înscris pentru Ministerul Agriculturii. Dan Nica, celălalt pretendent la poziţia de vicepremier, a rămas singurul interesat.
Un alt portofoliu „bănos“, Ministerul Mediului, este disputat de Ion Bazac, un om de afaceri susţinut de preşedintele PSD Brăila, Bunea Stancu. Bazac este importatorul Ferarri în România şi are şi sprijinul lui Geoană. Mediul este revendicat şi de Radu Mazăre. Pentru acest post l-a înscris pe Nicolae Nemirschi, viceprimarul municipiului Constanţa.
Citiţi şi:
Mazilirea lui Vasile Blaga, urzită la Palatul Cotroceni
Guvernul Traian Boc
EDITORIALUL EVZ: Buldogul Blaga, eutanasiat de Băsescu
Joi, 18 Decembrie 2008. 0 vizualizări, 16 comentarii, 0 voturi
Război Oprea-Vanghelie pentru controlul Poliţiei
Fotoliile de miniştri au provocat în PSD un război crâncen. Azi, la Comitetul Executiv se va da ultima bătălie între grupările care pretind o felie din viitorul guvern.
Cele mai disputate ministere sunt Internele, Externele, Mediul, Sănătatea şi Educaţia unde există câte doi candidaţi. Câştigătorii vor fi decişi prin vot.
Primul act al încleştării pe ministere s-a încheiat ieri-dimineaţă. Gruparea Mitrea a pierdut Transporturile în faţa taberelor care vânau Ministerul de Interne. Din această luptă, susţin surse din partid, nu a lipsit Traian Băsescu, care i-a încurajat pe o parte dintre liderii PSD să preia Ministerul Administraţiei şi Internelor şi să renunţe la Transporturi. Grupările care vizau Internele - Vanghelie şi Oprea - deşi se urăsc total, s-au coalizat împotriva lui Mitrea. Azi însă nu vor renunţa uşor niciuna dintre ele la controlul asupra Poliţiei.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum