O situaţie de ilegalitate
Asta l-a determinat pe Oprea să acuze presiunile politice care se fac pentru numirea unui alt preşedinte, considerând că nu mai este dorit în această funcţie din cauza afilierii sale politice la liberali. „Nu cred că mi se poate reproşa nimic privind managementul instituţional”, spune Oprea, căruia i s-au alăturat ieri mai mulţi angajaţi ai IICCR, ce au semnat o scrisoare către Emil Boc.
„Este un om onest, un bun manager şi un remarcabil istoric”, argumentează ei în scrisoarea prin care cer reconfirmarea în funcţie. În scrisoare se arată că Oprea conduce, practic, ilegal IICCR, semnând în continuare acte indispensabile. Lucia Hossu-Longin, se cretarul institutului, consideră că „se doreşte să fim Institutul de «Îngropare » a Crimelor Comunismului” şi acuză presiunile de a-l înlocui pe Oprea cu „persoane anexate cercurilor politice de la putere”.
Toţi potenţialii şefi infirmă
Numele pe care-l invocă echipa IICCR, în frunte cu Oprea şi Hossu- Longin, este acela al lui Vladimir Tismăneanu, care ar dori, susţin aceştia, fie să preia el însuşi conducerea, fie să impună în funcţia de preşedinte un apropiat al său. „Se vehiculează numele unui istoric de la Iaşi, Ovidiu Buruiană, se vehiculează numele Cristinei Petrescu şi altele”, spune Lucia Hossu-Longin.
Ovidiu Buruiană este cadru didactic la Facultatea de Istorie din Iaşi şi unul dintre fondatorii Centrului de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului, însă specializarea sa predilectă este istoria liberalismului. În plus, acesta nu doreşte să se mute la Bucureşti. Cristina Petrescu este cadru didactic la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti, iar soţul său, Dragoş Petrescu, tocmai a fost ales preşedintele CNSAS.
Ambii au făcut parte din Comisia de condamnare a comunismului condusă de Tismăneanu şi au tradus cartea acestuia, „Stalinism pentru eternitate”. „Nu mi s-a propus niciodată această funcţie şi nici nu sunt interesată de ea”, infirmă Cristina Petrescu.
Cristian Vasile, cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, fost secretar al Comisiei „Tismăneanu”, este un alt nume vehiculat. Şi el neagă: „Nu am avut nicio discuţie oficială pe tema asta şi vreau să rămân la Institutul «Iorga»”. În cărţi ar fi şi teologul Mihail Neamţu, un apropiat al lui Tismăneanu.
Tismăneanu nu poate fi preşedinte
Vladimir Tismăneanu nu a putut răspunde punctual la întrebările privind aceste aşa-zise presiuni, însă este cert că el însuşi nu poate deveni preşedintele noului institut, o funcţie asimilată celei de secretar de stat, atâta vreme cât nu şi-a redobândit cetăţenia română, pe care a pierdut-o când a plecat din ţară, în perioada comunistă.
„Nu ştiu ce a scris doamna Hossu-Longin, deci nu pot face niciun fel de comentariu avizat”, a spus acesta. Marius Oprea susţine că, încă de anul trecut, într-un schimb de e-mailuri pe care l-a avut cu Tismăneanu, acesta i-a propus reorganizarea institutului. „În noua formulă, dumnealui ar fi trebuit să ocupe funcţia de preşedinte de onoare, însă Consiliul ştiinţific al IICCR s-a opus reorganizării. Doamna Doina Cornea a ameninţat că-şi dă demisia”, zice Oprea.
În vechea formulă de organizare, Consiliul ştiinţific alegea preşedintele institutului dintre membrii săi, ce trebuia, ulterior, numit de premier. Potrivit noii hotărâri de guvern, Consiliul are doar rol consultativ.

PRESIUNI. Vladimir Tismăneanu este acuzat că vrea să preia
controlul institutului
Foto: EVZ
APARIŢIE ÎNTÂRZIATĂ
Cartea despre Băsescu, monedă de schimb?
Adversarii lui Marius Oprea susţin că pentru a fi reconfirmat în funcţie acesta a renunţat să mai scrie o carte despre Traian Băsescu, aşa cum a anunţase anul trecut. Cartea ar fi trebuit să apară la Editura Polirom şi să fie o biografie deloc romanţată a preşedintelui. Deşi a rezistat în funcţie, vreme de un an, sub un guvern condus de PDL, Oprea şi-a dat seama că până la urmă se va dori înlocuirea sa.
„Am discutat şi cu editura, şi cu prietenii mei şi am luat decizia să nu public această carte în campania prezidenţială. Asta nu înseamnă însă că nu va mai apărea niciodată. Am scris deja 500.000 de semne (şi abia am ajuns la anul 1994), iar, spre toamnă, sper să o public”, spune Marius Oprea, subliniind că „dacă i se va lua funcţia, nu înseamnă că i se va lua şi capul”.





Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum