Războiul ziariştilor cu ziariştii: de la sabie la tastatură

Mergând pe firul celor scrise de Petcu, găseşti în gazetele de demult poveşti care ar fi cu adevărat savuroase, dacă nu ar fi însângerate. Poveşti de pe vremea când jurnaliştii ieşeau pe teren nu doar ca să adune ştiri, ci şi ca să-şi regleze, bărbăteşte, conturile. În 1887, Constantin Bacalbaşa, cel care a scris “Bucureştii de altădată”, a intrat într-un duel nemeritat. I s-a pus în cârcă un articol nescris de el, şi a fost nevoit să se dueleze, pe Hipodromul Băneasa, cu Nicolae Xenopol, redactorul-şef al unui oficios liberal.

Până la primul strop de sânge

Tiberiu Avreamescu în “Constantin Bacalbaşa – o jumătate de veac în slujba presei române” aminteşte finalul apoteotic al luptei: “Duelul a încetat când Xenopol a fost rănit la un deget, onoarea fiind considerată satisfăcută după prima picătura de sânge”. În 1904 s-a petrecut o tragedie. Spiru Prasin, prim-redactorul de la gazeta ieşeană “Evenimentul”, a pierit într-un duel cu celebrul Finkelstein-Scânteie. Acesta a stat în puscărie doar şase luni, timp suficient să fie un precursor al lui Radu Muntean, jurnalistul bănăţean care a făcut în ultimii ani furori cu reportajele sale din închisoare.

Scânteie a fost şi el reporter după gratii, publicându-şi observaţiile din puşcărie în “foiţa ziarului Dimineaţa”. Primul text a „picat” într-o “duminecă”, pe 24 septembrie 1906. Scânteie rememora pentru cititori, ca într-un thriller, ziua duelului: urcuşul cu trăsura pe dealul Copoului, tăcerea şi “ceva apăsa dureros de trist sufletul meu posomorât ca şi dimineaţa aceea acoperită de pâclă”. Locul destinat pentru încleştare: “cotitura pentru pedeştri din rondpoint-ul al doilea de la Copou”. La momentul cuvenit, Finkelstein a tras, “cu braţul împins ca un resort”.

Când moartea citea ziarul

Glonţul i-a fost fatal lui Prasin, care a întâmpinat demn sfârşitul: “A murit ca un erou, pe câmpul de onoare, fără a se văita şi fără a vărsa o lacrimă”. Ajuns în temniţă, jurnalistul de origine evreiască a descris, punctual, viaţa fără libertate, începând cu detaliile tehnice ale închisorii, şi terminând cu un opis al expresiilor din “şmechereasca”, limba folosită de infractori. Ultimul text din ciclul “Viaţa din puşcărie” a apărut, sub semnătura lui “V. Scântee” pe 21 noiembrie 1906. La 1908, deja, o astfel de “afacere de onoare” nu mai era de actualitate.

În “Voinţa Naţională” a apărut pe 24 ianuarie un articol care sintetiza noua modă. “Domnul advocat Mihai Mora” perora de la tribuna Ateneului împotriva “duelului, această rămăşiţă a barbariei”: “Pretutindeni lupta împotriva duelului e ajutată de toate conştiinţele luminate. Şi acest triumf al civilizaţiei împotriva unui monstru barbar, a conchis conferenţiarul, va fi cel mai frumos omagiu adus de timpul nostru onoarei şi justiţiei”.

Au trecut anii. Animozităţile reciproce au născut superbe pagini de pamflet în Interbelic. Ziariştii post-comunişti au descoperit gustul urii faţă de condeiul vecinului, faţă de afinităţile lui politice şi se lovesc temeinic sub centură, cu argumente de genul „ îl strâng chiloţii”. Pentru unii e doar o chestiune de marketing, o auto-promovare violentă. Azi, jurnaliştii nu se mai ating cu săbiile. Folosesc mouse-ul. Cei de televiziune par să adore să se porcăie live. Orgoliile rămân inflamate.

DOUĂ SĂBII, O SINGURĂ TEACĂ

Cristoiu-Nistorescu, rivalitatea anilor ‘90

Mihai Cârciog, fondatorul EVZ, a povestit într-un interviu acordat ziarului cu ocazia împlinirii a 5.000 de numere că antipatia reciprocă dintre Cornel Nistorescu şi Ion Cristoiu nu e doar o legendă. Cârciog a explicat rădăcinile adânci ale conflictului: “Cristoiu 'l-a debutat', ca să zic aşa, pe Cornel Nistorescu. (…) E, între Cristoiu şi Nistorescu s-a încercat inversarea raportului. Adică, Cristoiu i-a fost şef la debut, la Cluj, l-a promovat în funcţii, pe la 'Scânteia tineretului', pe nu mai ştiu unde. Şi avea impresia că Nistorescu îi este tot timpul subaltern dator”.

N-a fost aşa: în ’90, Nistorescu a devenit şeful lui Cristoiu la “Expres”. Acesta din urmă n-a suportat şi a primit entuziast poziţia de “tartor” la nou-înfiinţata “Bulină roşie”, în 1992. La “Evenimentul zilei”, vechea falie dintre cei doi (Nistorescu era şi acţionar) s-a adâncit. Solicitat să-i dea o rubrică în ziar, Ion i-a acordat lui Cornel doar privilegiul de a scrie o tabletă în pagina de sport. Pagină pe care Cristoiu o desconsidera.

Cârciog conchide: “Cred că asta este - concurenţa între două mari personalităţi şi două mari talente”. Caracterizările celor doi sunt elocvente: “Corecţi şi cinstiţi amândoi. Influenţabil, Cristoiu. Foarte intransigent şi de neclintit, Nistorescu. Loiali meseriei şi dornici, şi unul şi celălalt, să lase o urmă clară în jurnalistica românească”.

CRONOLOGIE

Momente celebre în luptele jurnaliştilor cu jurnaliştii

1884 – duel cu săbiile între ziariştii Ventura, de la “L’Independence Roumaine”, şi Popescu, de la “Telegraful”;

1887 -  venerabilul Constantin Bacalbaşa, de la “Lupta”, s-a duelat cu Nicolae Xenopol, redactorul-şef de la “Voinţa naţională”;

1897 – George Em. Lahovari, directorul de la “L’Independence Roumaine” moare într-un duel cu Nicolae Filipescu, directorul “Epocii”;

1899 – un maior şi un jurnalist de la “Timpul” schimbă “patru gloanţe, la o distanţă de 20 de paşi, fără rezultat”;

1904 – Spiru Prasin, prim-redactorul de la “Evenimentul”, a fost ucis în duelul cu ziaristul evreu Finkelstein-Scânteie;

1908 - cunoscutul publicist Constantin Stere s-a duelat cu omul politic Gheorghe Lascăr, două gloanţe fiind trase fără a răni pe nimeni.

CUPLURI IMPOSIBILE

Rivalităţi de tranziţie

Ion Cristoiu – Cornel Nistorescu

Cornel Nistorescu – Cristian Tudor Popescu

Victor Ciutacu – Grigore Cartianu

Victor Ciutacu – Radu Moraru

Sorin Roşca Stănescu – Grigore Cartianu

Mircea Marian – Victor Ciutacu

Marius Tucă – Grigore Cartianu

Sorin Roşca Stănescu – Mircea Marian

URĂ ON-LINE

Duelurile s-au mutat la blog

“Câinii de pază ai democraţiei” au avut multe momente în care s-au încăierat între ei. Mârâielile n-au depăşit faza cuvintelor tari. După ce EVZ a făcut mai multe dezvăluiri despre afacerile derulate de ziaristul Bogdan Chireac, de la “Gândul”, Grigore Cartianu a scris un editorial intitulat “Ziaristul caltaboş“. Fostul redactor-şef adjunct de la “Evenimentul zilei” a măturat pe jos cu mulţi dintre jurnaliştii pe care-i acuza că s-au vândut, folosind un substantiv acid: “ciutacii”. Vizat s-a simţit Victor Ciutacu, de la “Jurnalul Naţional”, care schimbă de multă vreme vorbe grele cu Grigore Cartianu.

Victor Ciutacu se dezbracă de caracter

În stilul care-l defineşte, Ciutacu a dat o replică puternică. A scris pe blog: “Hai că l-am enervat pe Gregoar. Care a simţit nevoia urlătoare să mă mustre stalinist, într-un soi de 'pe ei, pe ei, pe ei, pe mama lor', cum a învăţat el când mergea-n delegaţii la Oţelul Galaţi, de săreau crapii de la Meme Stoica din plasele pântecoase, dar nu suficient de încăpătoare. Dacă nu ştie cu talentul, măcar să bage şi el nişte alunecări pe caltaboşi (...). Dacă până acum m-am abţinut dintr-un pic de decenţă (atâta câtă mi-a mai rămas), în această seară împărătească, am luat decizia să mă dezbrac de caracter (...)”.