Răzvan şi finii atacă Franţa

Autor: Daniel Conţescu

Condamnaţi să câştige meciul din această seară (ora 22.00, TVR 1), elevii lui Lucescu junior i-au ameninţat cu bătaia pe „cocoşi”.

Scoasă prematur din cursa de calificare la Cupa Mondială din 2010, naţionalei de fotbal a României nu i-a rămas decât să spere că în această seară (de la ora 22.00, în direct la TVR 1) un miracol îi va schimba destinul, un prim pas obligatoriu fiind acela de a câştiga partida cu Franţa. Doar o victorie la Paris le asigură tricolorilor minima supravieţuire în Grupa a 7-a a preliminariilor turneului final din Africa de Sud (tot azi, în celălalt meci al seriei, Austria înfruntă, acasă, Insulele Feroe).

Orice alt rezultat în confruntarea de pe „Stade de France” nu face altceva decât să zădărnicească ceea ce a mai rămas de jucat pentru noi din actuala campanie, începută jalnic cu Victor Piţurcă pe bancă (înfrângeri cu Lituania, Serbia şi Austria) şi continuată în parametri normali de Răzvan Lucescu (izbândă cu Lituania).

„Trebuie să-i facem pe viteză”

Misiunea de azi a tricolorilor pare cu atât mai ingrată, cu cât Lucescu junior, aflat la cel de-al treilea şi cel mai important joc ca selecţioner, va trebui să se descurce fără starul Adrian Mutu (accidentat) şi, probabil, fără Ciprian Marica, titularul indiscutabil al postului de vârf împins. Acesta din urmă acuză, la rândul lui, probleme medicale. Fără principalii săi oameni de gol şi somată să învingă, României îi va fi imposibil să străpungă lacătul vicecampioanei mondiale, dacă nu va face un joc aproape de perfecţiune. Cu toate acestea, românii îşi ameninţă adversarul: au venit la Paris ca să plece cu cele trei puncte.


Răzvan Lucescu va miza contra Franţei pe Romeo Surdu, atacant cu care a lucrat la FC Braşov şi al cărui fin este. Stelistul va trebui să interpreteze partitura care-i aparţinea lui Adi Mutu şi, în plus, va trebui să alerge cât un cal de curse, pentru a reuşi să închidă flancul stâng. „Trebuie să-i facem pe francezi pe viteză. Să aruncăm mingile în spatele fundaşilor lor şi să ne blocăm bine la mijloc şi în apărare. Dacă ne vom apăra aşa cum trebuie, francezii nu vor avea pe unde să treacă. Altfel, n-avem nicio şansă”, comenta atacantul devenit component de bază al „roş-albaştrilor” din momentul revenirii în Ghencea.

Tatăl selecţionerului a scăpat de o nouă operaţie pe cord

Acuzat că a făcut selecţia pe nepotisme, reproşându-i-se faptul că şi-a chemat la lot finii pe care îi are în fotbal, Răzvan Lucescu a avut parte şi de veşti bune în ultimele zile. Selecţionerul a aflat că tatăl său, Mircea Lucescu, operat recent ca urmare a unui preinfarct, nu va fi nevoit să suporte o nouă intervenţie chirurgicală, care părea iminentă la un moment dat.

Binedispus, cu zâmbetul pe buze pe toată durata drumului de la Bucureşti la Paris, tehnicianul Răzvan Lucescu s-a comportat ca un frate mai mare cu elevii săi. Îmbrăcat într-un impecabil costum de culoare închisă, fiul lui „Il Luce” ne-a amintit oarecum de şcolarii de pe vremuri. Îi lipsea doar numărul matricol cu care era „ştanţată” uniforma de odinioară.



GRUPA A 7-A

Meciurile de astăzi:

Austria - Feroe
Franţa - România

Serbia şi Lituania stau

Clasament

1. Serbia 7 6 0 1 15-5 18p
2. Franţa 6 4 1 1 8-6 13p
3. Lituania 7 3 0 4 6-6 9p
4. Austria 6 2 1 3 7-9 7p
5. România 6 2 1 3 7-10 7p
6. Ins. Feroe 6 0 1 5 1-8 1p

Etapa viitoare (miercuri, 9 septembrie):

Feroe - Lituania
România - Austria
Serbia - Franţa

PĂRERE

Michel Hidalgo ne consideră net inferiori


Michel Hidalgo, fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal a Franţei, spune că tricolorii sunt mult mai slabi decât „cocoşii galici”. „Pentru a-şi recâştiga respectul în faţa suporterilor, echipa Franţei trebuie să marcheze câte două sau trei goluri pe meci. Echipa Franţei are un potenţial enorm, cu mari şanse de calificare la Cupa Mondială din Africa de Sud, iar reprezentativele României şi Serbiei nu fac parte cu siguranţă din aceeaşi categorie”, a spus Hidalgo pentru „France Football”.

SUFERINŢA TUNARULUI DE LA STUTTGART

Ciprian Marica: „Abia mă mai ţin pe picioare”

De parcă nu era suficientă absenţa golgheterului Adrian Mutu în partida contra “cocoşilor galici”, naţionala a mai primit o lovitură zdravănă. Ciprian Marica, “geamănul” lui Mutu din linia ofensivă, s-a ales cu un hematom la piciorul stâng după antrenamentul de joi după-amiază şi a devenit, la rândul lui, indisponibil. Tunarul de la Stuttgart strânge din dinţi şi insistă să joace, deşi acum două zile şchiopăta vizibil!

“Iniţial am crezut că nu e nimic grav, dar acum abia mă mai ţin pe picioare. Am vorbit cu doctorul şi îmi va da cu ciocănelul, pentru a înlătura cheagul de sânge format în zona care mă doare”, ne-a spus joi seară, la puţine momente după ce s-a dat jos din avion, fostul dinamovist. Dacă nu va putea fi recuperat, Marica va fi înlocuit în primul 11 de Ionuţ Mazilu, cealaltă soluţie fiind utilizarea lui Gigel Bucur.

Date statistice îngrijorătoare


Statistica le dă tricolorilor motive serioase de îngrijorare. Franţa, adversara de sâmbătă a românilor, n-a fost învinsă niciodată pe teren propriu în meciurile disputate în luna septembrie în preliminariile Cupei Mondiale! Până acum, „cocoşii” au jucat doar cinci partide care îndeplinesc criteriile de mai sus, bilanţul acestora consemnând patru succese ale gazdelor (5-1 cu Finlanda, în 1961, 1-0 cu Norvegia, în 1990, 3-0 cu Insulele Feroe, în 2005, şi 2-1 cu Serbia, anul trecut) şi un rezultat de egalitate (0-0 cu Israel, în 2004).

Naţionala României se poate lăuda cu faptul că, în aceeaşi perioadă a anului, n-a mai pierdut de 25 de ani o partidă jucată în deplasare în preliminariile Cupei Mondiale. Precedentul eşec a fost înregistrat pe 12 septembrie 1984: 2-3, la Belfast, cu Irlanda de Nord, în campania pentru ediţia Mexic 1986. Ziua de 12 septembrie mai are două semnificaţii: în 1990, România a fost învinsă pentru ultima dată pe teren străin în prima lună a toamnei, într-o confruntare cu miză (1-2, la Glasgow, cu Scoţia, în calificările pentru Europenele din 1992), iar în 2007, Franţa a suferit precedentul eşec acasă într-un duel oficial susţinut în cea de-a noua lună a anului (0-1, la Paris, tot cu Scoţia, în preliminariile Campionatului European din 2008).


AMBIŢIE. Marica speră să joace diseară
Foto: Andrei Spirache


CITIŢI ŞI:

Cum cântă "cocoşii" în fotbal
"Francezii nu pun osul"
Europenii se luptă pentru un loc în Africa de Sud
Bătălia sud-americanilor

Adrian Mutu nu şi-a însoţit colegii la cumpărături
Au zburat cu un avion nefolosit de 12 ani!

Corespondenţă din Paris (Franţa)

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele