RCA pentru drumuri

Transporatorii vor ca în valoarea taxei de utilizare a drumurilor sau în acciza din preţul carburantului să fie introdusă o nouă taxă.

Aceasta ar trebui să acopere costul unei poliţe de asigurare de tipul celei de Răspundere Civilă Auto (RCA). Astfel, dacă şoferul provoacă un accident, compania de asigurări va plăti despăgubiri. În acest context, administratorului drumului va fi obligat să respecte standardele de calitate în ceea ce priveşte reparaţiile sau mentenanţa drumurilor, se arată într-un comunicat remis de Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), citat de Mediafax.


“Pentru orice eveniment rutier sau pagubă produsă utilizatorilor, persoane fizice sau juridice, asigurătorul va plăti despăgubiri acestora. Prin această metodă, înainte de a semna o situaţie de lucrări, asumându-şi redeschiderea traficului, administratorul drumului va avea o expertiză tehnică din partea asigurătorului şi cineva va plăti, în sfârşit, pentru daunele provocate participanţilor la trafic”, se precizează în documentul citat.

Transportatorii susţin că, odată cu introducerea noii asigurări, administratorii nu vor mai putea prelungi după bunul plac perioada în care drumurile sunt închise pentru reparaţii.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele