Redactorul-șef al postului TV Money Channel, noul purtător de cuvânt al Guvernului

Autor: Antoaneta Etves

Dan Suciu, redactor-şef al postului TV Money Channel, a fost numit, aztăzi, în postul de purtător de cuvânt al Guvernului, prin decizie a premierului Mihai Răzvan Ungureanu.

„Şeful Guvernului doreşte ca în postul de purtător de cuvânt al Guvernului să fie o persoană specializată în economie”, au explicat, pentru EVZ, sursele guvernamentale.

Lista persoanelor luate în calcul pentru instalarea pe acest post a inclus mai multe nume de foşti şi actuali jurnalişti specializaţi în economie, dar unii dintre aceştia au refuzat oferta din cauza mandatului scurt al Guvernului, până la alegerile parlamentare din toamnă, şi a contextului politic.

Aceleaşi surse afirmă că premierul i-a propus de la început actualului purtător de cuvânt, Ioana Muntean, să rămână în echipa sa de comunicare, iar aceasta ar fi acceptat. Ea va ocupa, în continuare, funcția de secretar de stat.

„Nu credeam să ajung să-mi placă să lucrez într-o televiziune”

„Nu credeam să ajung să-mi placă să lucrez într-o televiziune". Dupa mai bine de un an de când lucrează ca jurnalist tv, întâi la Antena 3 și apoi la The Money Channel, Dan Suciu recunoaște că stilul de presă pe care îl pretinde televiziunea este unul extrem de dinamic, eficient și de impact. A lucrat în presa scrisă „din care nu credeam ca voi ieși vreodată" începând din 1994, este descrierea lui Dan Suciu postată pe site-ul televiziunii.

A fost redactor și redactor-șef la săptămânalul Privirea, specializat în economie începând din 2000, la revista Banii Noștri până în 2005 și apoi la săptămânalul Prezent.

Dan Suciu crede că este un avantaj să vii din presa scrisă spre televiziune, mai ales spre o televiziune specializată ca The Money Channel. „Sunt mulți ziariști care au reușit în televiziune venind din presa scrisă. Nu prea știu nici unul care a avut succes pe drumul invers. Mizez pe asta”, mai spune acesta.

A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității București și un master în Politici Publice. În prezent este doctorand în economie.

 

Taguri:Guvern, Mihai Razvan Ungureanu, purtator de cuvant, Dan Suciu

Spune-ţi părerea!

  • Vasile
    21 februarie, 11:54. Vasile

    Daca ar fi fost omul lui Vintu nu cred eu ca l-ar fi acceptat MRU. ca doar a fost seful SIE si-i cunoaste pe toti.

  • hm...
    20 februarie, 21:33. hm...

    Hm... tocmai de la unul din posturile de atac ale lui Vantu -a gasit MRU sa-si ia purtatorul de cuvant? S-ar putea sa-i para rau!

    • Ioan
      20 februarie, 21:39. Ioan

      Mda, vom trai si vom vedea
      cine este si ce vrea...

      • Ioan
        20 februarie, 21:55. Ioan

        ... ma rog, important este ce vrea Guvernul, artistul trebuie sa se limiteze la a transmite mesajul in mod elocvent - clar, eficient, si de cate ori este nevoie.

  • macacpepdl
    20 februarie, 20:42. macacpepdl

    cum ramane KAKATI PORTOCALII ? asta parca a lucrat la televiziunile mogulilor ! dar acum a fost \"REEVALUAT\" ! IPOCRITII DRAQU !

  • felix
    20 februarie, 19:23. felix

    parca Dan Suciu era iubitul Melaniei Medeleanu,care era fina lui nasu(Base).zic si eu!

  • Alf
    20 februarie, 19:10. Alf

    Mă mir că un individ care a fost permanent un complice al lui Soviani în a înjura permanent şi vehement guvernul şi pe Băsescu la televiziunile care se ocupă cu aceasta, este acceptat în acest post. Vom mai vedea.

  • capsec
    20 februarie, 18:58. capsec

    Exact ce ne lipsea.Inca un filosof .

    • Ioan
      20 februarie, 21:35. Ioan

      Bai nene, esti sigur ca stii ce inseamna filozofie?

      • capsec
        20 februarie, 22:08. capsec

        Amic si intelepciune sunt probleme prea complicate pentru cineva care incepe cu \"Bai nene\" si nu intelege prea bine de ce se numeste filosofie .

        • Ioan
          20 februarie, 23:56. Ioan

          Ei lasa! Iaca mi-ai dat sah la matza de pe cuptor...

  • Razvan
    20 februarie, 16:49. Razvan

    Nu mi-a venit sa cred cand am citit ca Dan Suciu a ajuns purtatorul de cuvant al Guvernului. Ce l-a bantuit pe Ungureanu ? Dan Suciu nici cand vorbea la televizor nu avea logica, batea campii. Chiar sa vina omul lui Vantu in Guvern. Mintea la televizor cu o dezinvoltura de ti se facea greata.

    • emma
      20 februarie, 18:15. emma

      daca asta mintea nu stiu ce mai putem spune despre Radu Soviani.

  • vlad
    20 februarie, 16:35. vlad

    Alegerea dlui Ungureanu poate avea efecte \"prevazute\", gen leaks to friendly journalists. In plus, nu e de incurajat saritul dintr-o barca in alta. Omul a \"moderat\" talk-show-uri de-a dreptul penibile, ca sa nu spun lipsite de deontologie jurnalistica. Asemeni colegilor de la Realitatea, omul nu s-a lasat rugat sa-si spuna parerea, desi era moderator, iar parerea omului era paralela (eufemism) cu cifrele reale, de multe ori rau-voitoare.
    E discutabila alegerea unui ins care pana mai ieri critica cu tot sufletul orice masura economica a guvernului de dreapta. Ar fi ridicol sa-l vedem, de maine, luand pozitie fata de asemenea critici.

  • George Lar
    20 februarie, 14:46. George Lar

    Am citit cu mare atentie cine este noul purtator de cuvant al Guvenrului MRU.S-a spus ca este specialist ine conomie dar in CV-ul omului apare ca a absolvit facultatea de Filozofie si masterat in Stiinte Politice.
    Domnule , cum se impaca filozofia cu economia, daca omul asta era absolvent de ASE cum sunt eu,d e 30 de ani, atunci , imii spuneam uite, MRU a adus un specialist.
    Sa va fie clar Guvernantilor daca era absolvent in ECONOMIE REALA SI NU I FILOZOFIE MAI CA RIDICAM PALARIA DAR ASA, TOT CU FILOZOFI.
    De la filozofii astia, s-au facut toate PRIVATIZARIEL PRAF, NU NE-AM ALES CU NIMCI, CAND 60% dintre romani traiesc sub limita de saracie, cand suntem tot mai putin romani, este rusinos, cand 3 milioane de romani, muncesc pe-afara, someri oficial peste 770.000 de oameni cauta de lucru, atunci ne dam seama de pagubele uriase aduse romaniei de acesti asa zisi- specialisti ine conomie, n-am nimci eprsonal cu omu'dar avema nevoie de economisti adevarati, cu sportivi absolventi pe al 34 de ani, nu putem gestiona milairdele de la MDRT, de un neica nimeni, ne dam seama de dezastrul in care am ajuns.
    ce facemd ragi romani ? unde dorim sa ajungem, sa fim sclavii, nu stiu cum, modelul nordic pe care ni-l propovaduia cienva totusi cred ca este singurul ins tare sa ne scoata din prpastia in care am ajuns.
    fara oameni comeptenti , fara decidenti cu o experienta, nuf acem nimic.
    NU asa ne-am imaginat ca va fi Romania dupa 22 de ani, saracie, iarasi saracie, o economie rupta in doua.
    As dori sa stim si noi astia care ne mai proicepem la economie, care este strategia de iesire din criza, cums e doreste a fi ROMANIA in vitiorii 10/15 ani,aici este problema, sa dam romanilor o sepranta,dar care o vad din ce in ce mai indepartata/

    • alex
      20 februarie, 15:04. alex

      Mînâ în mînâ câsnicia între filozofi si stiinta politicâ. Diferenta este câ cum se fie înteleasâ si interpretînd practizârii atît pe plan individual cît si în interesul târii. Stiinta dâ o largâ viziune si încredere,resultatul este instrumentul de mâsurare în reusi sau decadentâ.

    • sunday
      20 februarie, 15:18. sunday

      Singura \"strategie\" a guvernelor p d l -iste , nu este alta decat colectarea de taxe si impozite ( care se indexeaza trimestrial) , pt. ca Romanii sa\"traiasca din ce in ce mai bine \" !!! Tu ai auzit de facilitati pt. investitorii straini sau autohtoni , pt. a se crea locuri de munca ? Eu nu-mi aduc aminte , poate doar vorbe , nu si fapte !

  • autorul
    20 februarie, 14:27. autorul

    Şeful Guvernului doreşte ca în postul de purtător de cuvânt al Guvernului să fie o persoană specializată în economie.
    A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității București și un master în Politici Publice



    .

    • Pt ignoranti
      20 februarie, 16:02. Pt ignoranti

      Pt cine stie sa citeasca cuvant cu cuvant ... scrie fff clar ca este doctorand in economie. Tb doar ... sa nu citesti in diagonala un text, relativ, simplu.

      • Ludwig
        20 februarie, 16:58. Ludwig

        Pana mai ieri ridica in slavi capitalismul si acum s-a dus repede salariat la stat pe un loc caldut, bine platit unde poti invarti afaceri negre...

      • Ludwig
        20 februarie, 17:00. Ludwig

        cum adica doctorand in economie cand el a terminat filosofie? asa ceva doar in romania se poate...Deci eu am terminat teologia, sunt popa si imi dau doctoratul in medicina genetica fara sa fii terminat medicina de 6 ani plus rezidentiatul de 6 ani...

        • Gelu
          20 februarie, 19:27. Gelu

          Dupa logica de care dai dovada, da, ai dreptate.

        • Ioan
          20 februarie, 21:31. Ioan

          Ludwig, vorbesti alandala. Este perfect viabil un astfel de parcurs profesional, si nu este \"doar in Romania\". Daca tu amesteci lucrurile, este problema ta. Filozofia nu este teologie, iar economia nu este medicina. Informeaza-te daca vrei cu adevarat sa intelegi. Exista fi doctori in economie care au absolvit (licenta) de exemplu fizica, si nu vorbesc de Romania. Daca exista o baza intelectuala dintrun domeniu pentru o contributie reala in alt domeniu, atunci parcursul este viabil. Disciplinele nu sunt incompatibile intre ele, ci sunt legate in diverse topicuri si probleme. In anumite subiecte, este chiar foarte valoros si indicat sa ai un parcurs pluridisciplinar.

  • Ibrail
    20 februarie, 14:11. Ibrail

    Este omul lui Vantu,dar pe dusmani trebuie sa-i ti aproape!

  • valy
    20 februarie, 14:05. valy

    Asa Guvern, asa purtator de cuvint!

  • Tataia Felix
    20 februarie, 13:59. Tataia Felix

    Mai bine il numea pe istericul de Mircea Badea...!!! Ha ha ha ...!!!

    • sefu
      20 februarie, 14:01. sefu

      Asta putea sa raspunda la orice e superspecialist in \"orice\"...!!!

  • davinci
    20 februarie, 13:55. davinci

    alt taietor de frunze care nu o sa aiba obiectul muncii. raman la parerea mea, base este cel mai bun purtator de cuvant ptr guvern. dan suciu asta nici nu o sa apuce sa comunica ceva ca , hopa, apare base in conferinta de presa si anunta inainte. nu o sa trebuiasca decat sa-i puna exact 4 cuburi de gheata ca sa functioneze corespunzator.

  • nina gonta
    20 februarie, 13:40. nina gonta

    nu-mi place , pentru ca am citit ca a lucrat la voicilescu in trust.. De aici, nu mai am incredere in el....

    • zap
      20 februarie, 18:13. zap

      Vai, vai ce cosmaruri o sa aiba ungureanu la noapte pentru ca vestita pupinatoare nineta nu are incredere in noul purtator de vorbe al guvernului! Indisciplinat mru asta, auzi sa nu ceara el voie ninetei pentru al unge vorbitor pe belica asta!

  • Ludwig
    20 februarie, 12:54. Ludwig

    Cica se doreste a fi specialist in economie, dar Dan Suciu e absolvent de ...Filosofie..No comment!!

  • Yu-Gi-On
    20 februarie, 12:08. Yu-Gi-On

    @Red Wall.Deocamdată USl nu si-a dovedit competenta decit in boicot si sabotaj.In instigare si manifestatii publice.De trei ani se comportă inacceptabil pentru modul in care intelege să fie alături de cetătenii romani!Refuzul de a isi INDEPLINI ATRIBUTIILE ale parlamentarilor USL,participarea ca o plimbare prin o statiune climaterică este o rusine si un vot de blam pentru USL!USL este VINOVATA pentru stagnarea LEGII SANATATII, o lege care provoacă in lipsă bolnavi cronici,lipsă de preventie,o cotă crescută de mortalitate!Sistemul sanitar actual ESTE IN GREVA,impotriva intereselor cetățenesti,DATORITA comportamentului inacceptabil al USL!Oriunde te-ai duce,in actualul sistem sanitar,după vechea lege ESTI RESPINS,nu tratata omenește!Hai Raed Arafat!

    • Ludwig
      20 februarie, 12:56. Ludwig

      de ce nu te duci sa te tratezi in privat? e plin de spitale private... cine te opreste?

  • barbulautaru
    20 februarie, 12:03. barbulautaru

    daca privim simplist problema pare a fi o capcana.
    numai ca acest om nu cred ca este atat de naiv incat sa se arunce cu capul inainte fara sa-si faca si niste calcule.
    de aici,din acest subsol de pagina,lucrurile se vad intr-un fel,de acolo dinlauntrul lor,cu totul altfel.
    cei ce posteaza deplangandu-l omit un lucru,pana ca Dan Suciu sa accepte postul s-au purtat si niste negocieri,iar acolo desigur ca s-au asezat fundamentele colaborarii.
    parerea mea este ca in momentul acesta se \"coace\" o echipa de cursa lunga,una in care la timona se va afla Mihai Razvan Ungureanu,iar alaturi de el suficient de multi oameni,cu un bagaj de cunoastinte vast si cu aplombul necesar abordarii unui proiect pe termen lung.
    din aceasta pepiniera se va zamisli viitoarea configuratie politica
    romaneasca,asta este parerea mea.
    incet,incet toti isi vor da seama ca este singura cale de a ajunge acolo unde meritam sa ne aflam.
    doar cei tineri,educati si dedicati,pot urni lucrurile din loc.

  • dilema
    20 februarie, 11:45. dilema

    Fie Vantu a avut inainte un om al statului infiltrat in firma sa, fie acum statul accepta un om al lui Vantu in structurile guvernamentale.

  • Wi rill
    20 februarie, 11:45. Wi rill

    Ce bine le stii tu pe toate peretzel perete opac!

    Un singur postac se mai poate lauda cu latrat ca al tau, chiar daca el, miauna.

  • stefan
    20 februarie, 11:37. stefan

    Carevasazica, * omul lu' Vantu* a intrat in guvern! Vai, vai, o sa ramanem si fara Posta!

  • Red Wall
    20 februarie, 11:34. Red Wall

    Un baiat de bun simt si bun cunoscator al aridelor probleme de ordin economic si financiar bancar. Pacat ca nu a rezistat ispitei si s-a alaturat unei gasti hoate si incompetente, prilej taman bun pentru a se compromite iremediabil. La o varsta la care cred ca avea si alte oportunitati. Dar, fiecare doarme, dupa cum isi asterne. Multe succesuri.

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele