Daniel Funeriu a specificat ieri că abia acum se lucrează la detalii: „Acum lucrăm să vedem ce variante ne permit o economie maximă şi costuri sociale minime. Iar pe 5 ianuarie 2010 am invitat sindicatele pentru a discuta propunerile”.
Şcoli şi materii comasate
Deşi Funeriu nu a vrut să intre în detalii, preşedintele Traian Băsescu i-a luat-o înainte şi a dezvăluit deja, încă de marţi seară, la OTV, modul în care măsura va fi aplicată: şcolile vor fi comasate, suplinitorii şi pensionarii vor fi „eliminaţi”, iar numărul materiilor anuale de studiu va fi înjumătăţit, de la 13-14, câte sunt în prezent, la maximum 6-7.
Măsurile anunţate de şeful statului au stârnit imediat reacţii. Mircea Miclea, fost ministru al educaţiei şi actual consilier prezidenţial, spune că „acestea sunt necesare şi trebuiau luate de mult”, precizând însă că reforma trebuie făcută „de jos în sus”.
Astfel, în opinia sa, inspectoratele şcolare ar fi trebuit să decidă câte posturi pot fi desfiinţate în fiecare judeţ, şi nu ministerul. „Sunt multe locuri unde numărul de elevi e umflat în acte, unde există posturi neocupate. Sunt şcoli din sate care gravitează în jurul celor din comune. Acestea pot fi desfiinţate, iar elevii transportaţi în şcoala din comună. Sunt şi şcolile de arte şi meserii unde se ştie că au rămas puţini elevi”, explică Miclea, care adaugă că, în ultimii 10 ani, cifra de şcolarizare a scăzut cu 15%, din cauza declinului demografic. „Însă numărul de profesori a crescut”, arată acesta.
Cât despre reducerea numărului de materii şcolare, Miclea spune că „se va face o rearanjare”: „Peste hotare există materia numită ştiinţe, ce cuprinde fizică, chimie şi biologie, domenii care interacţionează. Asta se poate face şi la noi. În plus, va fi şi şcoala de după şcoală, unde elevii îşi vor face temele”. Miclea crede că profesorii disponibilizaţi se pot reprofila pe alte materii pentru a se acoperi deficitul la obiecte ca engleză, germană sau informatică.
Fostul ministru PSD Ecaterina Andronescu nu s-a arătat însă la fel de încântată, catalogând măsura executivului drept „un gest contabilicesc”: „Trebuia făcută o analiză, să se vadă dacă există posibilitatea reducerii posturilor. Ele fuseseră deja tăiate cu 19.000 în acest an, iar numărul de ore, micşorat la 28-30 şi nu se poate reduce la jumătate”.
La rândul său, sindicalistul Aurel Cornea se teme că măsura va a fecta calitatea învăţământului, având în vedere că reforma ar trebui să fie gata la 1 septembrie 2010, când la catedre vor veni cu 15.000 de dascăli mai puţin.
OPINII
Reducerea va obliga şcolile la comasare, la eliminarea suplinitorilor şi a pensionarilor.
Traian Băsescu, preşedintele României
Acum lucrăm la variante de măsuri, să vedem care ne permit o economie maximă şi costuri sociale minime.
Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei









Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum