Reforma în ştiinţe bate pasul pe loc

În mijlocul unui nou val de reformă, se discută acum de câteva competenţe cheie care trebuie implementate în şcoală: cele fundamentale în ştiinţe, cele de a învăţa pe tot parcursul vieţii şi cele digitale, toate dobândite, mai ales prin predarea ştiinţelor exacte.

Fizica, subdimensionată

Redusă ca număr de ore, fizica este afectată şi de ordonarea curriculară în sistemul pre-universitar, urmând biologiei şi chimiei, deşi această ordine ar trebui inversată, crede profesorul Luchian, explicând că legile şi principiile din fizică stau la baza înţelegerii corecte a celorlalte două ştiinţe.

La asta se adaugă şi scăderea interesului elevilor pentru fizică, care merge mână în mână cu reducerea numărului de lucruri învăţate practic, prin experiment, urmare a împuţinării orelor de predare. Dezinteresul elevilor derivă şi din lipsa mediatizării unor modele intelectuale reale, din societatea noastră.

Preşedintele Societăţii de Fizică, Nicolae Zamfir, pledează pentru complementaritatea competenţelor pe care reforma educaţiei le presupune în ştiinţe. Ele sunt aplicabile în şcoli, crede academicianul, dar lucrurile diferă de la şcoală la şcoală, în funcţie de profesori, de programe, de baza materială etc.

Experimentele trebuie puse în valoare

Fizica este o ştiinţă fenomenologică, iar „şcoala trebuie să pună accentul pe explicarea fenomenelor şi mai puţin pe formalism matematic”, subliniază fizicianul, precizând că iniţierea presupune experimente simple de laborator în care elevii să îşi pună întrebări şi să caute răspunsuri.

Acesta atrage atenţia asupra nevoii ca programa şcolară să fie corespunzătoare, pentru a putea stârni interesul şi dorinţa de cunoaştere a elevilor, prin raport cu pericolul ignoranţei.

Minima rezistenţă în chimie

Şi secretarul general al Societăţii de Chimie din România, Michaela Stănescu, admite că s-a întâlnit cu dezinteresul elevilor în materie de ştiinţe şi crede că explicaţia constă în faptul că din alte domenii se pot câştiga bani mult mai uşor.

„Din păcate, şcoala merge pe politica minimei rezistenţe şi pe ideea de a degreva cât mai mult elevul”, spune aceasta, subliniind că efectul este că unii studenţi ajung la facultate şi nu ştiu nici măcar limba română bine.

„Chimia a intrat într-un con de umbră în ultimii ani”, precizează ea, identificând două motive. Unul este ignorarea rolului important pe care ştiinţa îl are în lupta cu poluarea şi al doilea are rădăcini istorice. „Să ne gândim numai cine era cel mai mare chimist al ţării înainte de 1989”.

Biologia, văduvită de practica în laborator

Lăudându-se cu numeroase realizări importante, biologia este o ştiinţă complexă cunoscută elevilor mai mult din filme decât din şcoală, mai ales din cauza lipsei dotărilor din laboratoare, susţine asistentul universitar Jeanina Cîrstoiu, de la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti.

Deşi profesorii predau cu pasiune, aceasta nu compensează timpul din ce în ce mai redus dedicat materiei şi nici lipsa lucrurilor practice, crede aceasta, adăugând că efectul negativ va fi vizibil în felul cum „omul va cunoaşte şi va putea acţiona pentru menţinerea sănătăţii proprii şi a mediului”. Iar la nivel imediat, în şcoli, efectul este că interesul elevilor pentru această ştiinţă nu se poate dezvolta suficient.

Implementate corect, competenţele impuse în ştiinţe ar putea fi cheia soluţionării deficienţelor, atâta timp cât sunt bine proporţionate.

„Competenţa fundamentală mi se pare aceea referitoare la a învăţa să înveţi”, spune Jeanina Cîrstoiu. Totuşi, aplicarea ei este paradoxală. „E simplă pentru că nu necesită aparatură specializată sau un timp separat de cel investit în predare-învăţare-evaluare, dar e dificilă pentru că se bazează pe o valoare mai rară – plăcerea de a cunoaşte fără valorificarea practică, materială şi imediată”.

Dar, mai subliniază aceasta, încă nu există „o educaţie în acest sens, deoarece competitivitatea este mult mai valorizată, existând presiunea de a învăţa pentru rezultatul imediat: notă, teză, examen, concurs, clasament”.

Matematica, nevoia de formare a gândirii

O  mentalitate învechită de a înarma elevii doar cu cunoştinţe, programe greoaie, termeni şi notaţii tehnice imposibil de depăşit sunt hibele predării matematicii, potrivit preşedintelui Societăţii de Ştiinţe Matematice, Radu Gologan.

„Matematica, prin structura ei, prin exerciţiile necesare învăţării şi prin exemple, modelează gândirea şi exersează raţionamentul aproape în totalitate până la vârsta de 15 ani”, crede matematicianul. În acest context, rolul profesorului este fundamental, dar, de multe ori, el nu este un formator de gândire. „Am auzit rar părinţi care să îi ceară meditatorului de matematică să îi modeleze copilului gândirea”. El explică faptul că elevii sunt demotivaţi, dar şi profesorii sunt în urmă cu adaptarea şi flexibilizarea metodelor de predare.

„Elevul nu trebuie niciun moment să aibă impresia că vreo notaţie matematică înseamnă chiar matematică: matematica este filosofia care foloseşte aceste notaţii ca prescurtări de scriere. Astfel, totul se poate povesti”, afirmă Radu Gologan, care deplânge şi eliminarea din programă a părţilor cu adevărat formatoare de gândire, ca geometria sintetică şi înlocuirea lor cu tehnici şi concepte analitice greoaie.

În spiritul acestei idei, competenţele în domeniul ştiinţific, de învăţare pe tot parcursul vieţii şi cele digitale sunt extrem de importante pentru că asigură flexibilitate pe piaţa muncii, capacitatea de perfecţionare de-a lungul vieţii şi baza prin care un cetăţean este informat şi poate participa mai eficient la deciziile comunităţii, conchide Nicolae Zamfir, care este şi directorul general al Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei.”