Reporterii zăpezii

Autor: Anca Simionescu

PE TEREN. Timp de 16 zile, din Vancouver, jurnaliştii Alina Alexoi şi Monica Bucur ne-au trimis ştiri proaspete de la Jocurile Olimpice de iarnă.

Pe o vreme primăvăratică, nepotrivită pentru competiţii pe zăpadă, echipa de 12 oameni ai TVR-ului a ajuns la Vancouver, de unde avea să transmită timp de două săptămâni ultimele ştiri ale Jocurilor Olimpice de iarnă.

Din delegaţie au făcut parte doar trei femei, dintre care două reportere: Alina Alexoi şi Monica Bucur. „Eram puţini, dacă priveam spre numărul celor din televiziunile din Germania, Franţa sau Norvegia, peste 30. Noi două şi Vlad Arhire au fost prin rotaţie reporteri şi avem de acoperit peste 300 de ore de transmisiuni”, povesteşte Monica. Veterane ale transmisiunilor de la Jocurilor Olimpice, Alina este la a cincea participare (record pentru o jurnalistă din România), iar Monica - la a treia.


Singurele lor probleme au fost adaptarea la fusul orar şi drumurile zilnice de 120 de kilometri între Vancouver şi Whistler. „La Vancouver mi-am reîntâlnit prietenii de la televiziunile din Olanda, Spania, Slovenia, Franţa. Chiar am stat mult de vorbă cu Philippe Candeloro - fostul mare patinator al Franţei”, îşi aminteşte Alina.

De la zâmbet la lacrimi


Echipa românească a stat lângă televiziunea coreeană, iar când Yu Na Kim a câştigat aurul au trăit bucuria alături de ei. „Comentatorii lor au plâns ca nişte copii, când Yu Na Kim a câştigat aurul. De bucurie, ne-au dat cadouri şi au făcut poze cu noi”, adaugă Alina.

Cu o zi înainte de moartea sănierului georgian, Monica a asistat la antrenamentul oficial al fetelor.

Multe sportive s-au răsturnat ori s-au accidentat din cauza vitezei foarte mari la acelaşi viraj care a fost fatal pentru Nodar Kumaritaşvili. „Pârtia de la Sliding Centre este cea mai rapidă din lume. Înaintea competiţiei doar sănierii canadieni au avut acces «neoficial» la antrenamente. Printre sportivele care s-au accidentat s-a aflat şi Violeta Strămăturaru, care, după impact, şi-a pierdut cunoştinţa. Paradoxal, în luna octombrie, a mai avut loc un accident asemănător, dar organizatorii au fost interesaţi mai mult de spectacol decât de siguranţa sportivilor”, spune, vizibil marcată, Monica.

Deşi publicul nu este familia rizat cu sporturi precum biatlon, curling sau cursele de bob, iar banii alocaţi acestor discipline în ţara noastră sunt puţini, fetele sunt optimiste în ceea ce priveşte viitorul jocurilor de iarnă în preferinţele românilor, şi-şi pun mari speranţe în Festivalul Olimpic al Tineretului din 2013 ce se va organiza în Braşov şi Valea Prahovei.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele