Restanţele noastre din acordul FMI

Autor: Ana Bâtcă

Deşi am adoptat bugetul pentru 2010 şi legea salarizării unice, încă nu avem o lege a responsabilităţii fiscale şi una a pensiilor.

Delegaţia instituţiilor financiare internaţionale va găsi în România atât motive de bucurie, cât şi de supărare. Vom primi notă bună pentru bugetul pe 2010 aprobat în condiţiile cerute de Fondul Monetar Internaţional (FMI), dar şi pentru legea salarizării unitare care se poate aplica, după publicarea normelor în Monitorul Oficial.


Pe de altă parte însă, am rămas restanţi la aprobarea legii responsabilităţii fiscale şi a legii sistemului de pensii.

Examenul începe miercuri

Misiunea FMI, a Comisiei Europene (CE) şi a Băncii Mondiale vine miercuri la Bucureşti pentru a analiza, timp de o săptămână, progresele făcute de au torităţile române. Dacă vor considera că ne-am făcut temele, ne vor debloca următoarele sume de bani.

FMI ar urma să ne dea tranşele a treia şi a patra, în valoare totală de 2,3 miliarde de euro, iar CE va debloca a doua tranşă din împrumut, de un miliard de euro. Principala provocare pentru Guvernul României a fost adoptarea în parlament, după alegeri, a bugetului de stat în limita unui deficit bugetar de 5,9% din PIB. În aceste condiţii, FMI ar putea accepta amânarea termenelor pentru aprobarea legilor la care am rămas restanţi.

Anul trecut, reprezentanţii Fondului s-au arătat flexibili în negocieri şi au acceptat, pentru 2009, un deficit bugetar mai mare decât cel prevăzut iniţial.

O altă cerinţă a FMI este reducerea numărului de angajaţi la stat. Ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, a anunţat cifra de aproximativ 100.000 de bugetari, însă încă nu se ştie în mod concret cine va fi dat afară sau dacă este vorba doar despre reducerea numărului de posturi şi neangajarea pe funcţiile rămase vacante.

Vlădescu are aşteptări mari de la misiunea FMI. „Sper ca, după plecarea misiunii FMI, România să beneficieze de atenţia agenţiilor de rating şi de o îmbunătăţire a ratingului”, a declarat el, la o emisiune a Pro TV.

APRECIERE

Leul „se bucură” de venirea misiunii Fondului Monetar la Bucureşti


Venirea misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) la Bucureşti în această săptămână nu face decât să crescă şansele ca leul să se aprecieze şi mai mult faţă de moneda europeană.

Acest fapt s-a văzut şi la finele săptămânii trecute, când euro a ajuns la cotaţia minimă a ultimelor 12 luni, 4,1167 lei. Mai mult decât atât, pe parcursul şedinţei de tranzacţionare de vineri, cotaţia monedei europene a reuşit să scadă sub 4,1 lei, această ajungând să fie în jurul valorii de 4,09 lei.

Pe lângă venirea FMI în România, analiştii mai spun că leul s-a apreciat şi datorită faptului că acesta este trendul pe care trebuia să-l urmeze în toamnă, dar, din cauza alegerilor, efectul s-a simţit de abia la începutul acestui an. Este de aşteptat ca moneda noastră să ajungă, la finalul primului trimestru, la o cotaţie de 4-4,1 lei/euro, mai spun analiştii. (Paul Barbu)

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele