Producţia, care aparţine companiei americane Fox (preluată de la BBC în noiembrie 2009), este un concurs deschis pentru bucătarii amatori care vor să-şi schimbe viaţa şi să facă din gătit o carieră.
Seria apare în trei versiuni, seria principală „MasterChef”, „MasterChef Profesionişti” (pentru bucătari de lucru) şi „Celebrity MasterChef”, în cadrul căruia se întrec concurenţi celebri.
În trustul Media Pro, televiziunea care în prezent se poate lăuda cu o emisiune culinară este Acasă TV. „Reţeta de acasă”, prezentată de Simona Mihăescu, prezintă, în 15 minute, toţi paşii care trebuie urmaţi pentru a avea la cină, de pildă, o mâncare delicioasă.
Nouă emisiuni culinare la Euforia şi un canal dedicat
Euforia TV, parte a trustului Intact, deţine un număr-record de nouă emisiuni culinare, cel mai mare de pe piaţa televiziunilor din România, exceptând televiziunea cu tematică gastronomică TV Paprika. În grila zilnică de programe a postului Euforia avem „Bucătăria Marthei”, „Arome mediteraneene”, „Să gătim franţuzeşte”, „Re ţete minunate”, „Revoluţie în bucătărie”, „Cina perfectă” sau „Re ţete la minut”. Pentru cei care aleg sfârşitul de săptămână pentru gătit, emisiunile „Euforia Cuisine” sau „Meniu de vedetă 2” se doresc un ghid.
„E mult mai uşor să joci rolul unui bucătar/bucătăreasă cu mai mult sau mai puţină investiţie şi aptitudine artistică decât să joci într- un spectacol sau să cânţi într-un concert, activităţi care cer pregătire, talent, nuanţe, producţie, etc. Acestea sunt show-uri cu o producţie minimă, bani puţini, iar produsul... se consumă, dacă e digerabil, în echipele de producţie”, explică psihologul Bogdan Lucaciu.
„Au fost şi reacţii negative, dar le-am rezolvat, oamenii puneau ingredientele fără să le măsoare, greşeau reţeta şi nu mai ieşea bine”, spune Cezar Munteanu, bucătar la „Euforia Cuisine”.
În grila Antenei 1 nu se găsesc emisiuni „de gătit”, în schimb, iubitorii de gen pot urmări şi pe acest post ceva asemănător, respectiv „Bun de cinste”, emisiune prezentată de Marius Niţă, care urmăreşte patru vedete într-un restaurant, fiecare comandând după bunul plac. Bucătarul este bine-venit, însă, în studioul de la „Neaţa cu Răzvan şi Dani”.
Spaghetti la TVR
„Exagerând puţin, putem spune că cel puţin o treime din preocupările civilizaţiei se leagă de ce, cât şi cum băgăm în gură”, mai spune psihologul Bogdan Lucaciu. Ca urmare, nici Televiziunea Română nu duce „lipsă” de bucătar, Antonio Pasarelli fiind consacrat în platoul lui Dan Bittman, la „Dănutz SRL”, de pe TVR 1, unde găteşte atât reţete româneşti cât şi specialităţi italieneşti, ţara lui de origine.
Prima TV plusează cu „Cireaşa de pe tort”, cu Horia Vîrlan, care a cunoscut un succes din partea publicului, înregistrând pe anul 2008 o audienţă medie de 3,1%, în target comercial. „Producătorii de la noi au prea puţină experienţă pe acest domeniu. Ar trebui să vină mai mulţi oameni cu bani şi să investească pentru emisiunile culinare”, spune Cezar Munteanu.
Pare să fi făcut asta TV Paprika, un post dedicat gurmanzilor, operat de compania Chello Central Europe şi lansat în România, în octombrie 2008. Grila de programe cuprinde atât emisiuni culinare internaţionale, prezentate de bucătari celebri, ca „Bufetul Nigellei” cu Nigella, „Cu F de la Fantastic” - cu Gordon Ramsay, sau „Numai proas păt!” cu Anna Olson, cât şi producţii locale; „Reţete de vedete”, „Meniul Zilei” şi „Specialitatea bucătarului”.
DE CE GĂTIM LA TV
Iluzia democraţiei
Rolul bucătarului în istorie a fost totdeauna foarte important. „Mulţi bucătari şi cofetari au fost înnobilaţi pentru preparatele lor. Dau doar exemplul domnului de Savarin, devenit marchiz, de la care ni se trage savarina. Reversul, insatisfacţia suveranilor se lăsa cu capetele retezate. Chiar în Imperiul Otoman, bucătarii Înaltei porţi aveau ranguri nobiliare”, spune psihologul Bugdan Lucaciu.
Bucătarul e într-un fel vedeta, e pe scenă, în faţa celor flămânzi ori a celor pretenţioşi, putând lua aplauze sau fluerături de la cei cărora le ofera „arta” sa. „Emisiunile culinare cu vedete care „bucătăresc” dau impresia că le vedem pe acestea în posturi domestice, le face mai accesibile pentru telespectatori.
Curiozitatea este stârnită asemănător cu cea de a privi vedeta prin gaura cheii, la ea acasă, în situaţii asemănătoare cu ale noastre (mai ales femeile casnice), dar şi făcând gesturi pe care în spectacole nu le fac (se ard, le scapă ceva pe jos, sunt uneori lipsite de îndemânare), ceea ce le face mai «ale noastre»”, explică Lucaciu.
„În plus, reţetele lor, adesea exotice, devin posibilele „mâncăruri ale regilor” pentru mulţi dintre cei care le încearcă. Spectatorul vrea democraţie, iar vedetele vor să fie prezentate astfel”, adaugă el.
Luni, 01 Februarie 2010. 0 vizualizări, 7 comentarii, 0 voturi
Reţete cu succes în televiziune
Pro TV negociază licenţa emisiunii gastronomice „MasterChef”, urmând să adauge încă o variantă celor câtorva zeci de show-uri de gen transmise deja de posturile TV româneşti.
Orice post de televiziune care se respectă are în grila de programe cel puţin o emisiune culinară, în timp ce mulţi dintre realizatorii de show-uri s-au grăbit să se asigure că au în platou câte un bucătar care să adauge sare şi piper, după gust, numai cât să fie pe placul audienţei.
Posturi ca Euforia TV, Antena 1, TVR 1, Acasă sau Prima TV au deja în grila lor „ingredientul” principal, bucătarul, în timp ce Pro TV încă negociază pentru a obţine licenţa celui mai mare show culinar, „MasterChef”.
Concurs în bucătărie
Pro TV se află în tratative cu realizatorii unuia dintre cele mai mari show-uri culinare din lume, „MasterChef”, pentru a aduce licenţa în România, scrie Variety. Show-ul a fost vândut cu succes în suficient de multe ţări încât televiziuni din Noua Zeelandă, Grecia sau Norvegia să se străduiască în prezent să şi-l adauge în grilă.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:





Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum