„Deocamdată nu pot povesti nimic, pentru că nu s-au stabilit date concrete”, a precizat Mihaela Rădulescu, adăugând că demersul ei este facilitat de Anastasia Soare, una dintre cele mai cunoscute cosmeticiene la Hollywood.
„E la stadiul de discuţii”
Nici aceasta din urmă nu confirmă încă venirea actriţei la Bucureşti, dar precizează că, fiind prezentă la evenimentul de la Paris, împreună cu Mihaela Rădulescu, le-a făcut cunoştinţă celor două. „Nu se ştie sigur dacă va veni. Au fost nişte discuţii preliminare. Mihaela m-a însoţit la evenimentul caritabil de la Paris, „Par coeur gala”.Mihaela, care se ocupă de astfel de acţiuni umanitare şi în România, mi-a spus că ar fi încântată dacă s-ar putea ca Eva Longoria să accepte invitaţia de a veni la Bucureşti în cadrul unui eveniment caritabil, dar totul este încă la stadiul de discuţii”, a declarat, pentru EVZ, Anastasia Soare.
„Discuţiile” cu Angelina Jolie au fost „finalizate negativ” Anul trecut, o altă personalitate cu o prezenţă constantă la evenimente caritabile, Angelina Jolie, era anunţată ca oaspete la Bucureşti, invitată a unei alte gale umanitare. După ce ştirea a făcut ceva vâlvă, organizatorii au dezminţit-o, precizând că discuţiile iniţiate au avut rezultat negativ.
Cât despre cea care le-ar putea da o mână de ajutor, anul acesta, copiilor români, Eva Longoria, este, din 2003, purtătoarea de cuvânt a organizaţiei nonprofit „Padres Contra El Cancer” („Părinţi împotriva Cancerului”), care se ocupă de îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale copiilor latini, dar şi ale părinţilor acestora.
Ea împacă activităţile umanitare cu meseria de actriţă, printre rolurile cele mai cunoscute numărându- se cel din serialul de televiziune „Neveste disperate”.
Pe lângă faptul că este o cunoscută activistă pentru drepturile omului, la sfârşitul anului trecut revista „The Hollywood Reporter” (THR) i-a acordat actriţei titlul „Filantropul anului” pentru implicarea în sprijinirea cauzelor umanitare şi pentru angajamentul ei faţă de cauza comunităţilor latino. De asemenea, în urmă cu trei ani actriţa a înfiinţat „Eva’s Heroes”, o organizaţie nonprofit în oraşul ei natal, San Antonio.
„Mihaela şi Eva Longoria s-au cunoscut la o gală caritabilă la Paris. Atunci a fost lansată invitaţia pentru Bucureşti.“,
ANASTASIA SOARE, cosmeticiană la Hollywood








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum